Gheorghe Brăescu

Gheorghe Brăescu
Date personale
Născut	30 ianuarie 1871 Iași, România
Decedat	15 martie 1949 (78 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor ofițer militar
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Apărare „Carol I” Școala Fiilor de Militari, Iași
Premii	Societatea Scriitorilor Români (1923) Societatea Scriitorilor Români (1924)

Gheorghe Brăescu (n. 30 ianuarie 1871, Iași - d. 15 martie 1949, București) a fost un militar, memorialist, prozator, romancier și comediograf român, participant activ al cenaclului artistic Sburătorul al lui Eugen Lovinescu.

Gheorge Brăescu

Biografie

Gheorghe Brăescu este fiul lui Alexandru Brăescu și al Mariei, dar este crescut de o rudă din partea tatălui său, Eliza Tomșa. A studiat pentru puțin timp la liceul internat Institutele Unite, iar în 1886 este înscris la Școala Fiilor de Militari din Iași. Studiile militare le-a realizat în România, la Școala de Ofițeri de Infanterie (sublocotenent), cât și în Franța, la Școala de subingineri de la Nancy.

S-a înrolat în Legiunea franceză, unde a luptat sub contract timp de doi ani. Revenit în țară în 1892 se înrolează voluntar în armata română, la Regimentul 7 Rahova, ca simplu soldat. La expirarea celor trei ani de stagiu militar (1893 - 1896) - timp în care avansează caporal, sergent, sergent-major și adjutant - la 25 de ani se reangajează în armată pe termen de cinci ani cu gradul de plutonier. Impresionându-și superiori este selecționat și trimis, în Octombrie 1897 la Școala Superioară de Război. După doi ani, în 1899, este avansat sublocotenent și repartizat la un regiment din garnizoana Calafat, apoi în 1902 este mutat în garnizoana Bârlad unde devine prieten cu Emil Gârleanu.

Deși considerat bun ofițer de infanterie, priceput în instruirea soldaților și elevilor, el își face mai mult de lucru cu însărcinări mai puțin obișnuite pentru ambientul militar din acele vremuri, profesor de gimnastică și scrimă dar se izbește de rezistența celorlalți ofițeri.

Avansat la gradul de căpitan în 1910, își caută un loc mai potrivit pentru inclinațiile și preocupările sale intelectuale și literare, între anii 1911 - 1915 îl găsim la Școala de Ofițeri de Infanterie din București, ca profesor de tactică, educație morală și inspector de studii. Aici îl cunoaște pe Nicolae Iorga care predase o perioadă Istoria. Își face debutul în activitatea publicistică prin lucrarea „Educația socială a națiunii armate” (București, 1914)

La începutul Primului război mondial este avansat în gradul de maior, Noiembrie 1915, și participă, împreună cu Regimentul 30 Muscel la luptele desfășurate pe frontul din Transilvania, la cele de pe Valea Oltului și Valea Prahovei. În 1916 este grav rănit de schijele unui proiectil inamic, fiind internat în spitalul Colțea din București, unde după intervenții chirurgicale nereușite i se amputează brațul drept.

Găsit în spital de nemți și refuzând să dea declarații că nu va mai lupta împotriva lor, deși mutilat, este declarat prizonier de război și transportat în lagărul de la Straslund (pe insula Dänholm), împreună cu alți 300 ofițeri români. Aici își descoperă talentul de prozator, distrându-și camarazii cu citirea unor schițe umoristice care vor vedea lumina tiparului mai târziu. Mutat în mai multe lagăre, Breseen (lângă Neubrandenburg) și Neisse (între Lamsdorf/Lambinovice și Oppeln/Opole, ambele acum în Polonia), este eliberat în 1917, revine în țară unde este trecut în rezervă cu gradul de general, în 1918.

Părăsind cadrele active ale armatei se dedică activității și creației literare, remarcându-se în domeniul prozei și dramaturgiei. Îndeplinește unele funcții în aparatul de stat, între 1919 și 1931, este funcționar superior în Ministerul Muncii, la Direcția pentru ocrotirea veteranilor de război.

Se stinge din viată la 15 martie 1949 la București.

Opera literară

În volumele sale de schițe și nuvele Vine doamna și domnul general (retras din librării din cauza greșelilor de tipar), Doi vulpoi, Maiorul Boțan, Schițe vesele a surprins cu umor și ascuțit spirit de observație automatismele vieții militare din România antebelică, creând o tipologie umană mult mai variată decât la autorii anteriori. Este de asemenea autor de romane și de piese de teatru, mult inferioare schițelor.

A frecventat cenaclul lui Eugen Lovinescu, care era convins că schițele sale umoristice le depășesc în valoare pe cele ale lui Ion Luca Caragiale, și publică schițe în Sburătorul. Publică, între altele, și în Adevărul literar și artistic, Viața literară, Bilete de papagal, Revista Fundațiilor Regale, Viața românească, România literară. Gheorghe Brăescu a fost distins de două ori cu Premiul Societății Scriitorilor Români pentru volumele „Doi vulpoi” (1923) și „Schițe vesele” (1924).

Distincții

• Ordinul Meritul Cultural, în gradul de Cavaler clasa I, pentru litere (1 februarie 1943)

Volume publicate

Schițe

• Vine domnul și doamna general, 1919
• Maiorul Boțan, 1921
• Cum sunt ei, 1922
• Schițe umoristice, 1922
• Doi vulpoi, 1923
• Schițe vesele, 1924
• Nuvele, 1924
• Un scos din pepeni, 1926
• Schițe alese, 1927
• Alte schițe vesele, 1928
• La clubul decavaților, 1929

Romane

• Moș Belea, 1927
• Conașii, 1935
• Primii și ultimii pași, 1939
• Margot, 1942

Teatru

• Ministrul, 1941-1942

Memorialistică

• Amintiri, 1937

Diverse

• Educațiunea socială a națiunii armate, 1914