România în lumini și umbre (1909-1919)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
România în lumini și umbre (1909-1919)
Informații generale
AutorEthel Greening Pantazzi
SubiectParticiparea României la Primul Război Mondial
GenMemorialistică
Ediția originală
Titlu original
Roumania in light & shadow
LimbaEngleză
EditurăEdiția princeps în limba engleză: The Ryerson Press (Toronto), printed by Unwin Brothers Ltd. (London)
Ediția în limba română: Humanitas (București)
Țara primei aparițiiRegatul Unit Regatul Unit
Data primei apariții1921
Format originalTipăritură
Număr de paginiEdiția princeps: 279 p + 1 p de anunțuri pe verso
Ediția în limba română: 312 p

România în lumini și umbre (1909-1919) reprezintă jurnalul soției de origine canadiană a contraamiralului Basil Pantazzi, Ethel Greening Pantazzi, din perioada 1909-1919. Cartea a fost publicată pentru prima oară în 1921 la Toronto cu titlul în engleză Roumania in light & shadow, de către editura The Ryerson Press, tipărirea fiind executată în Londra de către Unwin Brothers Ltd.. Jurnalul este focalizat pe experiența pe care a avut-o autoarea în Regatul României în intervalul 1909-1919 și include descrierea perioadei sfârșitului de Belle Époque și a perioadei următoare, asociată cu traumatizanta experiență a Primului Război Mondial.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Structură[modificare | modificare sursă]

Cartea este formată din două părți. Prima, intitulată „Lumini” este formată din 13 capitole, a doua intitulată „Umbre” este alătuită din 12 capitole.[1]

În paginile primei părți, autoarea expune într-o succesiune cronologică punctul său de vedere asupra României Vechiului Regat,[2] precum și imaginea integrării sale în societatea românească, cu care se familiarizează în mod progresiv, găsindu-și în același timp locul și rolul potrivit.[3] Prilej de fascinație pentru autoare, tradițiile și obiceiurile societății sunt descrise atent și se constituie în același timp într-un mijloc de a se integra mai bine în societatea timpului. Pasionată de călătorii, autoarea insistă de asemenea să descrie repetatele „evadări” în diverse zone ale Regatului,[2] precum și în locuri relevante pentru istoria românilor.[3]

Scriere și publicare[modificare | modificare sursă]

Documentarea realității[modificare | modificare sursă]

Cadrul o are în prim plan pe canadiana Ethel Greening, prima născută la 19 iunie 1880, din cei cinci copii ai familiei de imigranți englezi formată din Thomas Benjamin Greening și Jane Sharp. Născută de către mama sa în orașul Hamilton din provincia canadiană Ontario, Ethel l-a cunoscut în 1908 pe Basil Pantazzi, cu care s-a căsătorit în 1909. Căpitan al portului Galați, Pantazzi s-a stabilit cu soția la Galați până în 1916, perioadă de șapte ani pe care Ethel Greening a descris-o în culori luminoase.[1] Domiciliul real al familiei a fost însă mereu, cel impus de îndatoririle militare ale soțului, iar Ethel a locuit în cabine de vapor, în colibe de stuf și scânduri sau în case provizorii.[4]

După ce în în primăvara anului 1916 comandorul Pantazzi a devenit director al Direcției II Marină, cuplul s-a mutat la București[1] împreună cu cei doi copii ai săi. Aici a trăit într-un amestec de entuziasm și îngrijorare intrarea României în război[5] Tot de aici, a plecat în refugiu mai întâi la Iași și de acolo la Odesa, comandorul fiind numit ca membru în delegației române care a studiat teritoriul din sudul Rusiei, având ca scop găsirea unor amplasamente în care Casa Regală, guvernul și o parte din administrație și armată să se poată retrage, în caz de necesitate.[1]

Colonelul canadian Joseph (Joe) Boyle, cu ajutorul căruia soţul lui Etthel Greening a fost salvat din captivitatea bolşevică.

În acest timp, tânăra soție a notat în propriul său jurnal în mod harnic impresii despre soarta țării sale adoptive, despre mersul războiului și despre puterea bolșevică instalată după Revoluția Rusă din 1917 în fostul imperiu. Ethel a notat de asemenea diversele întâlniri pe care le-a avut în acest timp, printre care și cea cu colonelul Joseph Whiteside Boyle, de ajutorul căruia a beneficiat pentru a-l putea salva pe soțul său[1] împreună cu alți demnitari,[6] din mâinile bolșevicilor.[1] În acest ultim context a avut un aport semnificativ la finalul fericit al evenimentului, eveniment cu mare potențial tragic, la nivel național.[4]

Exquisite-kfind.png   Vezi și articolul:  Odiseea românilor din sudul Rusiei în 1918Vezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].

Ethel Greening și-a urmat astfel alesul cu devotament, chiar și în împrejurări istorice nefavorabile pentru o femeie străină care era căsătorită cu un ofițer român și ducea cu doi copii după ea, locuind uneori chiar în vagoane inconfortabile.[4]

La un deceniu de la nuntă, după ce familia comandorului s-a mutat la Paris ca urmare a faptului că acesta fost numit delegat într-una dintre comisiile convocate în cadrul Conferinței de Pace, jurnalul se încheie.[1]

Conceperea cărții și apariția ei[modificare | modificare sursă]

Cei zece ani petrecuți în perioada 1909-1919 alături de soțul său în România, au fost consemnați în jurnalul lui Ethel Greening Pantazzi,[7] deceniul românesc surprins de relatarea „americancei” Ethel Greening dovedindu-se suficient pentru ca ”patria lui” să devină și ”patria ei”. Acest sentiment al proprietății a fost păstrat până în momentul în care, aflată fiind în Canada și-a scris cartea.[4]

Jurnalul a fost transpus într-un volum apărut doi ani mai târziu în 1921,[7] cu titlul „Roumania in light & shadow”. Ediția princeps a fost publicată în limba engleză de către editura The Ryerson Press din Toronto,[8] cartea fiind însă tipărită de către Unwin Brothers Ltd. la Londra. Volumul a avut 279 de pagini și o pagină de anunțuri pe verso.[9]

Prima ediție românească a apărut sub titlul „România în lumini și umbre (1909-1919)”[4] la Editura Humanitas din București în anul 2015, într-un volum cu 312 pagini.[10]

Receptarea operei[modificare | modificare sursă]

Până în anul 2018 au fost publicate patru ediții,[6] din care trei în limba engleză și una în limba română.[11]

Analiză literară[modificare | modificare sursă]

Cartea este, în același timp o oglindă a României din timpul Belle Époque și o poveste de viață a unui cuplu de tineri căsătoriți. Există o proporționalitate între potențialul narativ, cu caracter chiar cinematografic și poziția de marinar a lui Basile Pantazzi, ca și cum marea ar juca un rol principal, în caracterul aventuros și spectaculos al destinelor.[4]

Prima parte este asemănătoare din punct de vedere al stilului și al conținutului, cu jurnalele de călătorie din secolul al XIX-lea. O atenție desosebită a fost acordată tradițiilor festive și obiceiurilor pitorești ale societății, ceea ce a avut ca efect scrierea unei mărturii directe relevante referitoare atât la istoria veții cotidiane cât și a celei urbane din România, în perioada care a precedat Primul Război Mondial.[2]

Poziția lui Ethel este aceea a unei tinere femei străine devotată și aflată departe de țara natală, care și-a îndeplinit datoria într-un loc pe care ea l-a acceptat, cu toată disponibilitatea. Venită dintr-o țară profund democratică, multietnică și extrem de progresistă, Ethel Grening a realizat abordarea României începutului de secol atât cu instrumentele unei profunde alteriterități, cât și cu o mare toleranță, căreia i s-a adăugat o inteligență practică. A vrut să învețe limba și să nu ofenseze prin reputația ei de „americană”, de la bun început intuind faptul că era necesar să devină integrată unui spațiu al contrastelor, contraste care își aveau motivația în conservatorismul de origine rurală, în inserțiile nedigerate încă ale modernității europene și în mentalitatea tipică unui areal, mereu imprevizibil. Fire deschisă și în același timp obiectivă, Greening nu a apelat la prejudecăți sau la generalizări și a conturat oameni de toate felurile, iar societatea a fost înfățișată astfel cum era, cu ritmuri variate de prezență și de evoluție. Comentând realitățile țării sale adoptive cu o perspectivă sigură și convingătoare a unei „străine”, autoarea a făcut aceasta cu o tușă ageră, iar cititorul român poate astfel vedea în mod critic ceea ce pentru el este neobservabil, deoarece se încadrează în tiparele normalității.[4]

Fotografie din carte, ilustrând ţărani din Regatul României.

Autoarea a avut o viață activă, care astfel i-a adus un spor de cunoaștere și de experiență, spor pe care l-a valorificat încercând să aprofundeze percepția culturii locale. Obiceiurile, mentalitățile, peisajele și personajele au fascinat-o pe Greening, care s-a dovedit a fi foarte sensibilă în ceea ce privește detaliile și pulsiunile afective și în același timp mai entuziastă și mai puțin cinică decât Pantazzi. Textul cuprinde observații culinare, aprecieri admirative ale folclorului, observații în ce privește arhitectura, cutumele sociale și cele religioase. Autoarea, cu o viață socială legată de mediul soțului, dar pe care a dus-o fără a se feri de episoade care i-au pus la încercare anduranța feminină, a gustat, a auzit și a văzut de toate. A făcut excursii în mediul rural, a folosit pentru deplasare atât automobilul cât și căruța, precum și vaporul sau trenul, a intrat atât în saloane și hoteluri cât și în spitale.[4]

Cel mai memorabil episod se dovedește a fi cel al deplasării la Odesa, unde Basil Pantazzi surprins de împrejurările asociate revoluției bolșevice, a fost arestat. Cu doi copii după ea, silită să se descurce în unele situații limită și confruntată uneori cu incidente în care viața i-ar fi putu fi pusă în pericol, Ethel a descris aventura evadării din Ucraina din martie 1918, aducând o probă a curajului său.[4]

Perspectivă istorică și culturală[modificare | modificare sursă]

Cartea este cu impresii despre România, locuitorii ei fiind descriși pe de-a-ntregul. Autoarea s-a dovedit interesată de istoria locurilor, a scris despre tradițiile și obiceiurile localnicilor la nunți, botezuri și înmormântări. A făcut de asemeni în text referiri la specificul local al sărbătorilor Crăciunului, Anului Nou și Bobotezei, precum și despre zilele Babelor. A completat de asemenea cu mențiuni despre modul de comportare al oamenilor și despre temperamentul lor.[1]

Pătrunzând și în elita societății româneși a vremii, autoarea nu s-a ferit să critice, fiind contrariată de opulența reședințelor boierești, aflată în contrast cu sărăcia și cu ignoranța restului populației. A remarcat de asemnea tendința româncelor de a pune accentul pe toalete, chiar dacă aveau locuințe modeste.[1]

Miezul dramatic al memoriilor autoarei este reprezentat însă de experiența sa din Primul Război Mondial și din descrieri, transpare șocul trăit de o societate obișnuită să trăiască de câteva decenii în stabilitate și prosperitate, odată cu intrarea în război. Ethel Greening descrie tragedia retragerii, se referă la privațiuni și odată cu ajungerea la Odesa, intră în miezul peripețiilor de care au avut parte toți românii refugiați aici, pe fundalul creat de Revoluția Rusă. [1]

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Deceniul românesc descris în cartea lui Ethel Greening s-a consituit într-un suport pentru o poveste de viață, care în același timp s-a dovedit a fi un document istoric.[4]

După jurnalistului Ion N. Oprea volumul este, la lectură, o plăcere intuitivă pentru orice cititor și se citește cu interes, fiind captivant în tot ceea ce cuprinde.[1] Pe de altă parte scriitorul Adrian G. Romilă a caracterizat opera, ca fiind o superbă carte de amintiri.[4]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k Oprea, Ion N.; Ethel Greening, canadiancă, la Iași în timpul primului război mondial; Luceafărul, Anul X, 5 aprilie 2018ș accesat la 11 aprilie 2019
  2. ^ a b c it La Romania nella Grande Guerra ..., Ardeleanu, 2016, p. 143
  3. ^ a b it La Romania nella Grande Guerra ..., Ardeleanu, 2016, p. 144
  4. ^ a b c d e f g h i j k Romila, Adrian G.; România, prin ochelarii unei soții americane; Literatura de azi, 11 noiembrie 2015; accesat la 12 noiemebrie 2019
  5. ^ it La Romania nella Grande Guerra ..., Ardeleanu, 2016, p. 142
  6. ^ a b Rădulescu, Mihai Sorin; Goleștii din Belgia. Contribuții epistolare în București. Materiale de istorie și Muzeografie, XXVII-2013; ISBN 978-973-88890-6-4; p. 2013; accesat la 12 aprilie 2019
  7. ^ a b Vicol, Carmen & Panghianț, Dana Carmen & Drăguț,Dana Mădălina; 10. CHICU, IOANA Galațiul la începutul veacului al XX-lea - fragmente din impresiile unei străine (II) - traducere din "Roumania in light & shadow", autor Ethel Greening Pantazzi / Ioana Chicu în Abstracte în bibliologie și știința informării, Anul LIII, Nr. 3/2013; p. 8; accesat la 12 aprilie 2019
  8. ^ Roumania in light & shadow, Greening Pantazzi, 1921, p. 1
  9. ^ Roumania in light & shadow, Greening Pantazzi, 1921, p. 280
  10. ^ Editura Humanitas; Ethel Greening Pantazzi – România în lumini și umbre. 1909-1919 – Humanitas, Memorialistică & Diaristică / Colectia: Seria Vintage; humanitas.ro; accesat la 9 aprilie 2019
  11. ^ en Format and Etitions of Roumania in light & shadow; worldcat.org; accesat la 10 aprilie 2019

Bibliografie[modificare | modificare sursă]