Sari la conținut

Scarlat Callimachi (scriitor)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Scarlat Callimachi
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (78 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Căsătorit cuDida Solomon-Callimachi[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațiejurnalist
sindicalist[*]
poet
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Național-Țărănesc, Partidul Comunist Român  Modificați la Wikidata
StudiiFacultatea de Drept din Paris

Scarlat Callimachi (n. , București, România – d. , București, România), supranumit: Prințul Roșu[2], a fost un jurnalist român, eseist, poet futurist, sindicalist, activist comunist, istoric și om politic democrat. Ca poet s-a aflat în vecinătatea mișcării de avangardă, cultivând o poetică între constructivism și expresionism, cu elemente de suprarealism.

Scarlat Callimachi s-a născut la 20 septembrie 1896, la București. Era membru al familiei boierești de sorginte fanariotă Callimachi. Nu trebuie să fie confundat cu un străbun al său, omonim, domnitorul fanariot Scarlat Callimachi.

Ca urmare a adeziunii sale la ideologia comunistă, a fost supranumit Prințul Roșu. A publicat izvoare ale istoriei României și unele contribuții la istoria relațiilor româno-ruse.[3]

A fost licențiat în drept, susținând studiile superioare la Paris și a fost gazetar în presa comunistă, colaborând la Facla, Chemarea, Clopotul și altele. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani.

În 1933, a fost închis pentru pamfletul Căderea Babilonului.

Scarlat Callimachi a fost director al Muzeului Româno-Rus, instituție creată pentru scoaterea în evidență a legăturilor culturale dintre România și Uniunea Sovietică, în conformitate cu doctrina Jdanov, până în 1963, când acest muzeu a fost desființat, ca urmare a distanțării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influența sovietică.[4]

A murit la 2 iunie 1975 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

  • Frunze, 1920
  • Tăceri imobile, 1921 (copertă și ilustrații de Dall Zamphiropol)
  • Alb și negru, 1927
  • Erotice, 1933
  • Octombrie 1917, Colecția Orizont, București, 1946 (cu un portret și două desene de Aurel Mărculescu)
  • Căderea Babilonului, E.S.P.L.A., București, 1956
  • Un călător prin U.R.S.S., Editura de Stat pentru literatură și artă, București, 1960
  • Ritmuri de clopote, Editura pentru Literatură, București, 1968
  • Răscoala țărănească din 1514, condusă de Gheorghe Doja, descrisă de Paolo Giovi, în Studii, 1949 II, 4. p. 181-187
  • Un istoric olandez despre Ioan Vodă cel cumplit, ibidem, III (1950), 2. p. 158-168
  • Un document inedit din anul 1711 privitor la colaborarea militară româno-rusă, ibidem, 3, p. 178-179
  • Pagini despre Ioan Vodă zis cel cumplit, scrise în secolul XVI de istoricul francez de la Popelinière, ibidem, V (1952), 2, p. 175-185
  • Mișcarea de solidaritate din România cu Gh. Dimitrov, în RRH, I (1962), 2, p. 463-476.
  1. ^ a b Scarlat Callimachi, accesat în  
  2. ^ Chiva & Șchiop; Mihailov
  3. ^ Ștefănescu, Ștefan (). Enciclopedia istoriografiei românești. Editura științifică și enciclopedică. p. 78. 
  4. ^ Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, p. 457.