Neoplasticism (teorie artistică)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Revista De Stijl (Vol. 1, no. 1), Delft, octombrie 1917

Neoplasticism (în neerlandeză, Nieuwe Beelding - noua artă plastică) este o teorie artistică, care a apărut și „a înflorit” în jurul periodicului omonim de artă, revista de artă De Stijl, al mișcării artistice neerlandeze De Stijl (1917 - 1931).

Teoreticieni, inițiatori[modificare | modificare sursă]

Teoreticienii de bază ai conceptului artistic și al teoriei sunt artiștii plastici Theo van Doesburg și Piet Mondrian.[1]

Cei doi artiști vizuali și-au stabilit scopul de a purifica arta de elementele, despre care ei credeau că nu aparțin acolo și au încercat să determine și să aplice principiile elementare (și, în ochii lor, universale) ale fiecărei forme de artă prin mijloace raționale. Mondrian a rămas fidel noii teorii a artei până la moartea sa în 1944. Van Doesburg a trecut la elementarism în 1924.

Premize, ipoteze[modificare | modificare sursă]

Nicolas Poussin, Et in arcadia Ego - circa 16381640, Muzeul Louvre — Un exemplu de ceea ce nu se voia a fi mișcarea De Stijl, în viziunea austeră a lui Mondrian — forme curbilinii, o varietate a paletei de culori, pictură figurativă, echilibru compozițional complex, diagonale înclinate diferit, ...

Potrivit neoplasticienilor și teoriei lor, pictorul, sculptorul, arhitectul, muzicianul, scriitorul, varii artiști, trebuie să se preocupe de exprimarea sau reprezentarea tuturor fațetelor vieții. Cu toate acestea, acest lucru nu se întâmplă niciodată întâmplător. Neoplasticismul este un concept și o terie literară, care se referă la stilul și ideile picturale, dezvoltate de Piet Mondrian și Theo van Doesburg în 1917, și promovate de mișcarea artistică De Stijl. Desemnând „noua artă plastică” sau pur și simplu „noua artă,” termenul întruchipează viziunea lui Mondrian despre o formă de artă ideală, abstractă, pe care a simțit-o că se potrivește epocii moderne.

Eseul lui Mondrian, „Neo-plasticismul în arta picturală,” care expune principiile conceptului, a fost publicat în douăsprezece ediții ale revistei De Stijl (editată de van Doesburg) în intervalul 1917 - 1918. Mondrian a descris neo-plasticismul ca o abordare reductivă a artei care a îndepărtat elementele tradiționale ale artei, cum ar fi perspectiva și reprezentarea, utilizând doar o serie de culori primare și linii drepte. Mondrian și-a imaginat, teoretizând, că principiile neoplasticismului vor fi transplantate din mediul picturii la alte forme de artă, inclusiv arhitectura și designul, oferind baza transformării mediului uman căutat de artiștii De Stijl. În cuvintele lui Mondrian, „o viziune plastică pură ar trebui să construiască o nouă societate, în același mod în care în artă a construit un nou plasticism.”[2]

Caracteristicile neo-plasticismului (după Mondrian)[modificare | modificare sursă]

Stație de metrou din Moscova inspirată de mișcarea artistică De Stijl și de regulile severe ale neo-plasticismului, după Mondrian

Regulile stricte ale lui Mondrian erau:

  • Pot fi utilizate numai forme geometrice; se ignoră forma și culoarea naturală.
  • Principalele elemente de compoziție să fie linii drepte sau zone dreptunghiulare.
  • Suprafețele trebuie să fie plane dreptunghiulare sau prisme.
  • Fără curbe, fără diagonale, fără cercuri.
  • Se aleg doar culorile primare (roșu, albastru, galben), plus negru, gri și alb.
  • Fără simetrie - nu se admite niciun fel de simetrie. Se crează, în schimb, o asimetrie puternică.
  • Echilibrul se realizează prin relațiile dintre motivele geometrice.
  • În plus, culorile îndrăznețe ar trebui să echilibreze liniile directe îndrăznețe.

Pe scurt, regulile neoplasticismului au fost concepute pentru a produce o abstractizare pură, fără compromisuri, puternic structurată, în conformitate cu viziunea lui Mondrian conform căreia modelele verticale și orizontale erau în mod inerent armonioase.

Caracteristicile elementarismului (după van Doesburg) [3][modificare | modificare sursă]

Theo van DoesburgContra-Compoziție XVI - Se observă abordarea „mai lejeră” a stricteței lui Mondrian, prezența diagonalelor, a culorilor de varii nuanțe, a altor forme decât cele dreptunghiulare, ...
  • Pot fi utilizate numai forme geometrice, dar forme geometrice variate, nu doar dreptunghiuri și zone dreptunghiulare.
  • Principalele elemente de compoziție pot să fie linii drepte atât linii drepte (orizontale și verticale), dar și varii diagonale, cu diferite grade de înclinare față de orizontală și verticală.
  • Pot fi folosite curbe de diferite forme și grade de înclinare.
  • Alături de culorile primare (roșu, albastru, galben) și de negru, gri și alb, pot fi folosite și alte culori și nuanțe.
  • Lipsa de simetrie nu este obligatorie, dar nici nu poate guverna compoziția.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Articole conexe[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en Starasta, Leslie (iulie 2004). „The New Dictionary of Cultural Literacy (3rd edition)2004244E D. Hirsch, Joseph F. Kett and James Trefil. The New Dictionary of Cultural Literacy (3rd edition). URL: www.bartleby.com/59/: Bartleby.com 2002. Gratis Print 3rd edition published by Houghton Mifflin, Boston, MA”. Reference Reviews. 18 (5): 16–17. doi:10.1108/09504120410542931. ISSN 0950-4125. 
  2. ^ en History of Art - Neo-plasticism
  3. ^ en Elementarism

Legături externe[modificare | modificare sursă]



Format:Elementarism Format:Teorii artistice