George Demetrescu Mirea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
George Demetrescu Mirea
George Demetrescu Mirea - Autoportret.jpg
George Demetrescu Mirea - Autoportret
Date personale
Născut 1852
Câmpulung Muscel, Țara Românească
Decedat 12 decembrie 1934, (72 de ani)
București, România
Părinți Dimitrie Ionescu Mirea
Frați și surori Dimitrie D. Mirea
Naționalitate  România
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație pictor, portretist, muralist
Activitate
Educație Școala de Belle-Arte din București
Alma mater École des Beaux Arts din Paris
Pregătire Theodor Aman
Patronaj Ion Ghica
Reprezentant academism
Premii Premiul național pentru pictură
Profesor pentru Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Leon Biju, Lucian Grigorescu, Constantin Artachino, Iosif Fekete, Ipolit Strâmbescu, Vasile Popescu, Gheorghe Naum, Apcar Baltazar, Sever Burada, Ion Theodorescu-Sion
Semnătură
George Demetrescu Mirea - Semnatura.jpg

George Demetrescu Mirea (n. 1852, Câmpulung Muscel - d. 12 decembrie 1934, București)[1] a fost un pictor și muralist român, fratele sculptorului Dimitrie D. Mirea.

Date biografice[modificare | modificare sursă]

George Demetrescu Mirea a fost cel de-al doilea din cei 12 copii ai protopopului Dimitrie Ionescu Mirea.[2]

A studiat la Școala de Belle-Arte București cu Theodor Aman, luând lecții simultan cu medicul Carol Davila[2].

La recomandarea doctorului Carol Davila, a participat la Războiul de Independență (1877-1878), ca pictor atașat Cartierului General al armatei, alături de Nicolae Grigorescu, Carol Popp de Szathmary și Sava Henția.[3]

Avându-l ca protector și mecena pe Ion Ghica, în urma recomandării lui Nicolae Grigorescu, în 1878 a obținut o bursă de studii la École des Beaux Arts[4] din Paris, unde a studiat cu Carolus Duran, un vestit portretist al înaltei societăți franțuzești, căruia i-a devenit elev după doar un an petrecut la Școala de Belle Arte, pe care o părăsise tocmai pentru a fi în preajma maestrului francez[5], pe lângă care a rămas până în 1884.[3]

În 1884, a primit comanda să realizeze decorația murală a Catedralei din Constanța, pe care a executat-o alături de arhitectul Ion Mincu. Lucrarea sa a fost distrusă în timp, fiind înlocuită. De asemenea, în perioada 1887 - 1888 a executat pictura plafonului Casei Vernescu din București, dar și patru panouri alegorice.[3]

Și-a început cariera pedagogică mai întâi ca profesor de desen la Școala Normală de învățători de la Câmpulung[2], iar în anul 1891 a fost numit profesor la Școala de Belle-Arte din București, unde era deja suplinitor din 1889. Opt ani mai târziu, a fost numit director al aceleiași instituții, funcție pe care a deținut-o până în 1927.[3]

Ca profesor și director la Școala de arte frumoase din București, a promovat academismul („Vârful cu Dor”, „Bacantă și satir” și unele compoziții istorice), rămânând însă un remarcabil portretist („Alexandru Odobescu”; „Portret de bărbat”; „C. Stăncescu”). A realizat decorațiile murale la Banca Națională a României, Casa scriitorilor, Universitatea din Iași.

Distincții[modificare | modificare sursă]

  • În anul 1900, G.D. Mirea a aparticipat la Expoziția Universală de la Paris, fiind distins cu un premiu „hors concours”.[6]
  • Printre cele mai importante distincții obținute de artist se numără Premiul național pentru pictură din 1924.[2][3]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

În semn de respect pentru activitatea sa, o stradă din București, din preajma Arcului de Triumf, îi poartă numele.[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro Localitatea de naștere și de deces
  2. ^ a b c d e Argeș Media
  3. ^ a b c d e Picturi create de George Demetrescu Mirea, în colectiile Muzeului de Artă Constanța
  4. ^ O scrisoare de la pictorul George Demetrescu Mirea
  5. ^ Nicolae Petrașcu, “G.D.Mirea”, Casa Școalelor, București, 1943
  6. ^ Câteva considerații privind învățământul artistic românesc (1830-1930)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964