Coca Farago

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Coca Farago
Date personale
Nume la naștereAna-Virginia Farago Modificați la Wikidata
Născută Modificați la Wikidata
Craiova, România Modificați la Wikidata
Decedată (61 de ani) Modificați la Wikidata
București, RS România Modificați la Wikidata
PărințiElena Farago Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965-1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoetă
prozator[*]
traducătoare
dramaturgă
scriitoare Modificați la Wikidata

Coca Farago (născută Ana-Virginia Farago; n. , Craiova, România – d. , București, RS România) a fost o poetă română, prozatoare, traducătoare și autoare de piese de teatru.[1][2]

Copilărie și studii[modificare | modificare sursă]

Este fiica scriitoarei Elena Farago și a funcționarului bancar Francisc Farago. Începe să publice versuri la vârsta de șase ani, atrăgând atenția lui Lucian Blaga care o laudă într-un număr al revistei „Cuvântul” din iulie 1925.[3]

Studiază într-un institut privat de fete, după care urmează Conservatorul „Cornetti” din Craiova (1943), unde se specializează în arta dramatică.[4]

Activitate[modificare | modificare sursă]

Octav Șuluțiu, Coca Farago și Eugen Jebeleanu, București, 20 mai 1935

Lucrează pentru câțiva ani ca actriță la Craiova și episodic, la Cernăuți, după care se mută în București unde apare, alături de Tantzi Cocea, Lucia Demetrius și Emil Botta, în piesele teatrelor experimentale „Masca” și „Treisprezece și unu”, fondate la București de G. M. Zamfirescu. Din dorința de a scăpa de faima mamei lucrează la Biroul de presă al Fundației Regale și la Ministerul Muncii după care se angajează ca instructor scenic la „Apărarea Patriotică”, pictor decorator, regizor de culise și îndrumător al unor cenacluri din București și județul Ilfov. Este pictor scenograf la Teatrul Național din Craiova și la Teatrul Poporului din București (1945-1246). A urmat școala de cadre a Sectorului de cultură și artă București (1947-1949); a condus cenaclul literar al Consiliului sindical județean Ilfov; a ocupat diverse funcții în Uniunea Sindicatelor (1949-1952). A fost asistentă la Muzeul „K. Zambaccian.” A fost și cronicar dramatic : a comentat spectacole de Victor Ion Popa, Ion Sava, în publicații ca „Jurnalul” craiovean, „Falanga” ș.a.

În 1940 s-a recăsătorit cu Geo Maican, actor și autor de scenarii teatrale, după un mariaj nefericit care s-a terminat prin divorț.[5]

A debutat cu poezia Primăvara în Viața literară, nr. 2/1928.

Începe să publice începând cu 1928, poeziile și proza sa apărând în revistele culturale ale vremii: „Viața literară” și „Arhivele Olteniei” (1928), „Bilete de papagal”, „România literară”, „Veritas”, „Convorbiri literare”, „Ramuri”, „Universul literar”, „Meșterul Manole”, „Prepoem”, „Muguri”, „Domnul de rouă”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”, „Făclia”, „Adevărul”, „Junimea literară”, „Luceafărul” (Timișoara), „Nenufar”, „Viața românească”, „Dimineața”, „Cuget clar”, „Lumea”, „Comuna”, „Patria”, „Gazeta cărților”, „Ostașii luminii”, „Azi”, „Familia”, „Linia nouă”, „Pagini basarabene”, „Festival”, „Front literar”, „Pasărea albastră”, „Vremea”, „Universul”, „Adevărul literar și artistic”, „Freamătul”, „Poezia”, „Viața Basarabiei”, „Hyperion”, „Frize”, „Meridian”, „Litere”, „Gând”, „Gând românesc”, „Gazeta femeilor”, „Orizonturi” (Galați), „Jurnalul” (București), „Seara”, „Luceafărul” (București), „Flacăra”, „Pan”, „Studio Teatrul Național”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Viața”, „Democrația”, „Contemporanul”, „Femeia”, „Veac nou”.

A debutat editorial cu piesa Întâmplarea (1935), urmată de Sunt fata lui Ion Gheorghe Antim (1936), Vulturul albastru (1938), Poeme pentru singurătate (1943).

A fost membră a Societății Scriitorilor Români (1937) și a Societății Autorilor Dramatici Români (1938).

A frecventat de timpuriu cenaclul Sburătorul, făcând parte -după afirmația lui E. Lovinescu - din „noua generație”. Nota romanțioasă, euforică a primelor poezii este însoțită de un anume fior anxios. Versurile adunate în volumul Poeme pentru singurătate sunt confesiuni lirice pline de sensibilitate, mărturii ale unei vibrante trăiri intime. Pentru cartea de versuri Poeme pentru singurătate i s-a atribuit un premiu al Societății Scriitorilor Români.

Proza scriitoarei este de asemenea reflexivă, cu personaje bizare, oameni de prisos, sortiți singurătății. Vulturul albastru conține proze în care domină lirismul și tendințe psihologizante. În proza Vulturul albastru, considerată emblematică pentru acest volum, simbolul păsării de pradă este un avertisment ibsenian.

Piesa într-un act Întâmplarea, jucată la Teatrul Național din Cluj, schițează o intrigă erotică rafinată, dar cu o rezolvare fantezistă.

Opera[modificare | modificare sursă]

A scris:

  • Întâmplarea, Oradea, 1935;
  • Sunt fata lui Ion Gheorghe Antim, roman, București, 1936;
  • Vulturul albastru, nuvele și povestiri, București, Editura Cugetarea - Georgescu Delafras, 1940;
  • Poeme pentru singurătate, versuri, cu coperta și desene de autoare, București, Editura Tipografică, 1943.

Publică scurte traduceri ale unor poeme de Heinrich Heine și Rainer Maria Rilke, remarcându-se prin două volume mari:

  • Auguste de Villiers de l’Isle-Adam, Decapitatul, București, 1931;
  • Romola Nijinsky, Viața lui Nijinsky, (Prefața preia un articol dedicat artistului de Paul Claudel), Iași, 1946.

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

  • Lucian Blaga, în revista Cuvîntul, iulie 1925
  • G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, București, 1941
  • Fl. Firan, Profiluri și structuri literare, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986
  • Virgil Carianopol, Sunt fata lui Ion Gheorghe Antim, „Dreptatea”, Bucure;ti, 1936

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu (coordonare și revizie științifică), Dicționarul scriitorilor români. D-L. Articolul Farago Coca. Scris de Livia Grămadă. Editura Fundației Culturale Române, 1998, pp. 253-254. ISBN 973-9155-52-9
  2. ^ http://www.editie.ro/articole/actualitate/coca-farago-100-de-ani-de-la-nastere.html
  3. ^ http://greenstone.bjc.ro/greenstone/collect/documen1/index/assoc/JFarago.dir/farago_documentar.pdf
  4. ^ http://www.poezie.ro/index.php/author/0039988/Coca_Farago_(prenume:_Ana_-_Virginia)
  5. ^ Eugen Simion (coordonator general), Dicționarul general al literaturii române. Vol. III, E-K, Articolul: Farago, Coca, scris de Rodica Șuiu, Ed. Univers Enciclopedic, 2005, pp. 115-116

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Firan, Florea - Profiluri și structuri literare, editura Scrisul Românesc, 1986
  • Călinescu, George - Istoria literaturii române de la origini până în prezent, editura Semne, 2008
  • Mihaela Rădulescu, Elena Farago. Coca Farago -Studiu monografic. Teză de doctorat. Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, 2012