Fred Micoș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Fred Micoș
Date personale
Născut10 iunie 1908
Cernăuți
Decedat12 septembrie 1995
București
Naționalitateromân
Ocupațiepictor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticpictor, gravor
PregătireAcademia de Arte Frumoase din Cracovia, profesorii Dimikowski , Pevitesch ; și absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București între 1933- 1938 (artă decorativă și gravură) cu profesorii Cecilia Cuțescu Storck și Simion Iuca
Profesor pentruA fost aproape 4 decenii mentorul mai multor artisti in calitatea sa de profesor la Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București.
Premii1969 Doctor Honoris Causa al Academiei Tomaso Camppanela din Roma ,Medalia întâi a Academiei Tiberiene din Roma

Fred Micoș (n. 1907 Cernăuți - d. 1995 București) a fost un pictor și gravor român , de origine poloneză , Membru al Uniunii Artistilor Plastici din România . S-a format la Academia de Arte Frumoase din Cracovia, unde a studiat pictura și gravura cu profesorii Dimikowski , Pevitesch ; și absolvent al Academiei de Arte Frumoase din București între 1933- 1938 (artă decorativă și gravură) cu profesorii Cecilia Cuțescu Storck și Simion Iuca. A fost aproape 4 decenii mentorul mai multor artisti in calitatea sa de profesor la Institutul de Artă Nicolae Grigorescu din București.

Gravor, pictor și teoretician al actului grafic Fred Micoș s-a impus în spațiul artistic românesc pe doua căi principale: Salonul Oficial de Toamnă și prin volumele ilustrate pe durata deceniului cinci. Prin activitatea sa artistică Fred Micoș s-a înscris într-o companie selectă de mari creatori autohtoni ai domeniului precum: Nicolae Brana, Anastase Demian, Vasile Dobrian, Vasile Kazar, Aurel Mărculescu, Marcel Olinescu, Béla Gy. Szabó.

Expoziții[modificare | modificare sursă]

Prima Expoziție Personală 1936; Salonul de Toamnă 1934; 1937; 1938;1939; 1940; 1941; 1942; 1943; 1944; 1947 cu un total de 45 de lucrări. În anul 1942 realizează Ciclul Creațiunea ( 10 xilogravuri ).

Ciclul Creațiunea[modificare | modificare sursă]

Subiect cu evidente relaționari biblice și de istorie culturală dintr-o perspectivă deosebit de modernă. Acest fapt este surprins excelent cu perspicacitatea intelectuală care l-a caracterizat în toate demersurile sale exegetice.

  • Vilhem Beneș : „Fără a porni într-un proces de confesiune și fără a se lăsa sedus de aurora primelor începuturi ,privește fenomenul cu un spirit rece și calm . Orice urmă de presupus de ceață de incertitudine poetică de cutremurare sau de chin , sunt excluse. Totul este precis senin și obiectiv , totul se desfăsoară fară nici un truc , fără nici o prevestire pentru lucruri ce nu sunt acolo . Din aceste motive Creațiunea lui Fred Micoș se bucură de priză precisă la realitatea modernă”.[1]

C.Crăciun- Fred Micoș -Ciclul grafic Creațiunea[modificare | modificare sursă]

Caracterizarea sintetică pe care i-a făcut-o criticul de artă Octavian Barbossa, în cuprinsul dicționarului publicat la jumătatea deceniului opt,ne-a reținut atenția și ne-a deschis apetitul pentru comentarea ciclului de xilogravuri intitulat „Creațiunea”. Publicată în anul 1942 la editura lui Ștefan Georgescu-Gorjan, aceeași cu care a colaborat și la majoritatea volumelor ilustrate din deceniul cinci, mapa cu cele 10 lucrări construite un veritabil examen de maturitate trecut cu brio de către artistul Fred Micoș. Preliminat de participările anterioare la Salonul Oficial de Toamnă, exercițiul intelectual și tehnic conținut de ciclul „Creațiunea”, confirmă – cu prisosință – soliditatea cunoștințelor de specialitate ale unui creator stăpân pe mijlocale sale de expresie, care se confruntă bucurăs cu opinia unui public avizat,convins – pe deplin –de valoarea întreprinderi sale pragmatice Termenul „programatic” își are acoperirea sa faptică atât în structura temperamentală a artistului, cât și în contextul intelectual al epocii ce era deschisă spre noile orizonturi ale postmodernității. Conjugând benefic datele personale ale unui talent educat în cele două centre artistice europene deja menționate, cu o cultură generală extrem de solidă, Fred Micoș abordează un subiect cu evidente relaționări biblice și de istorie culturală dintr-o perspectivă deosebit de modernă. Acest fapt este surprins excelent, cu perspicacitatea intelectuală care l-a caracterizat în toate demersurile sale exegetice, de către semnatarul studiului critic introductiv al ciclului grafic Creațiunea .

Formulările apreciative conținute în paginile studiului critic amintit fixează imaginea unui creator obiectiv, atent la prelucrarea nuanțată a informațiilor selectate din mediul înconjurător, respectiv din bagajul de noțiuni al civilizației umane. În ciuda denominației generice a ciclului grafic, Fred Micoș se arată mult mai pasionat de perspectivele realității timpului său,pe care-și permite s-o interpreteze cu mijloacele tehnice ale unui mare ilustrator. Permanenta pendulare între motive de sorginte universal valabilă,precum: Creatorul, Creațiune, Geniul creator, ș.a.,respectiv structura imagistică a prezentării acestora într-o „cheie” aderentă contemporaneității autorului constituie una dintre explicațiile reușitei demersului său artistic. Dorința de a reține și configura esența unor simboluri,precum cele patru elemente fundamentale din cosmogoniile vechilor civilizații, sau a unor noțiuni artistice abstracte, constituie un excelent exercițiu probatoriu al maturității fizice și creatoare a graficianului.

Trecând la analiza propriu-zisă a lucrărilor, trebuie să reținem faptul că prima planșă – intitulată „Creatorul” – posedă indubitabile conotații demiurgice cu trimitere expresă biblică. Fondul astral pe care se oglindește demiprofilul unui personaj puternic, inspirat parcă de statuile lui Michelangelo, ne plasează în zona începutului de lume. Trăsăturile puternic marcate ale chipului,barba ce curge în fuioare. Ochiul ce veghează neistovit și omniprezent, constituie argumente solide că ne situăm în prezența unui personak excepțional, apt să imagineze, să construiască și să domine un Univers veșnic. Este, în același timp, un „portret”al Artistului creator de frumos,o imagine palpabilă a celui ce îndrăznește să-și depășească condiția prevestind un viitor plauzibil și dezirabil. „Creațiunea”, planșa care dă și titlul întregului ciclu, continuă ilustrarea debutului vieții conceput în termeni de dialog biblic. Dumnezeu-Demiurgul a creat lumina, cea care domină copios întreaga compoziție de față, a despărțit Cerul de Pământ, a conceput Soarele, luna și stelele. Mai mult decât atât, el a creat Omul, un personaj care caută să iasă la suprafața vârtejului cosmic ce domină activitatea demiurgică. Personajul divin este reprezentat conform iconografiei clasice, plutind peste nori, fiind îmbrăcat într-un veșmânt larg și cu barba căzând în valuri pe piept. Brațele sale sunt ridicate și arată, cu neprefăcută mândrie, spre minunile pe care a izbutit să le producă în zilele Genezei. Viziunea triumfalistă este ușor contrapusă de prezența contorsionată a ființei umane care se luptă să supraviețuiască într-un univers presupus ostil. Prin prezența acestor două personaje antitetice se caută echilibrarea spațiului celest cu cel terestru, contrapunându-se Spiritul suprem și materia modelată organic. Tensiunea ce prevestește „păcatul originar” induce o undă de mister, de dezechilibru intențional, în acest univers perfect al Raiului primordial. Dinamica liniilor de forță compoziționale este contracarată prin diagonala deschisă spre ființa ființa omenească care iese la lumină dintr-o pată imensă de întuneric. Forța de sugestie, ce oferă generoase delicii metafizice, simbioza și formularea sintetică ce comprimă episodul debutului de lume reprezintă principalele caracteristici ale acestei piese de rezistență din structura ciclului grafic avut în vedere. Începând cu planșa a treia, denumită „Pământul”, refer ința la realitatea concretă devine mai mult decât evidentă. Constituind unul dintre elementele fundamentale ale universului nostru, el dă consistență și speranță tuturor plantelor și viețuitoarelor ce-l populează. Compoziția lucrării grafice are un aer prozaic și oferă o amplă panoramă a unui spațiu rural deluros surprins la ceasul amiezii. În fundal se profilează un lanț muntos, acoperit cu păduri de confere. În planul median evoluază un cuplu uman ce adună fânul pajiștii cu greblele pentru a ridica clăile ce urmează să fie încărcate în carele goale, priponite în imediata vecinătate. În primul plan se situează trei personaje în atitudini total diferite: o femeie veghează somnul unor lucrători toropiți de oboseala muncii și de căldura sufocantă a zilei. Imaginea este compusă pe cu totul alte coordonate decât acelea ale idilismului cu care ne-au obișnuit Nicolae Grigorescu și epigonii acestuia. Acuratețea detaliilor, energia latentă a primului plan și cea dinamică din segmentul imagistic median, sobrietatea mijloacelor de expresie se revendică – indubitabil – din creația rurală a lui Camil Ressu, anunțând prodigiosul exercițiu postbelic al lui Corneliu Baba. „Dialogul” existent în planul apropiat surprinde iarăși constante confirmate de marea carte a înțelepciunii biblice: pe de o parte veghea feminină, marcată de conștiința sacr ificiului asumat și de o duioșie abia reținută (configurând o Evă prozaică, „deghizată” în haine populare); pe de altă parte odihna masculină, văzută ca un scurt intermezzo între truda de „dinainte” și cea de „după” cu care modernul Adam câștigă pâinea familie sale. În cuprinsul acestei ecuații, pământul constituie fundament de temelie, adăpost de germinație și hrană, pat de odihnă fără vise. Din această perspectivă, artistul surprinde tocmai această legătură indisolubilă, subtilă și perenă între teluric și animat, între substanța tradiției și spiritualitatea perpetuei reînnoiri umane. Al doilea element fundamental, „Aerul”, este configurat de o manieră putenic impregnată de stricta actualitate, cu ușoare accente SF. Profitând de avantajele inerente unei perspective de broască (montantă), Fred Micoș proiectează profilul energetic al unei tinere ce aleargă pe fundalul unui veritabil zgârie-nori. Baloanele purtate grațios deasupra capului intră într-un dialog inedit, dar perfect articulat logic și spațial, cu zeppelinul și cu avioanele ce brăzdează cerul. Ideea de plutire într-un spațiu imponderabil se concentrază în schițarea baletului executat de personajul feminin. Nu întâmplător și-a ales acest element de rapel vizual, având în vedere capacitatea expresivă sporită a corpului nubil, dinamica locomotorie fiind spontană și oferind satisfacții estetice amplificate de eleganța articulațiilor. Baloanele sunt supradimensionate pentru a sugera esența plutirii, dorința de învingere a barierei gravitației, de evadare asensională dintr-un univers prea rigid, care-și găsește exprimarea concretă în masivitatea edificiului din planul secund. Compoziția poate să se revendice din moștenirea spirituală or ientală, acolo unde miraculosul reprezintă o formă de agregare a universurilor invizibile, reprezentând –în ultima instanță – o apologie a tinereții văzute ca stare de spirit pozitivă. Al treilea element fundamental, „Apa”, se regăsește convertit într-unul dintre simbolurile determinante ale civilizației moderne: energia electrică. Imaginea propusă de către artistul grafic are în vedere reprezentarea, tot dintr-o perspectivă montantă, a unei spectaculoase căderi de apă dirijate printr-un baraj, o edificare inginerească aptă să controleze forța motrică a elementului acvatic. Construcția masivă și coșurile verticale ce scot rotocoale formidabile de fum, adăpostesc misterul unui proces demiurgic datorat inventivității umane: anume, transformarea f luidității rebele, libere și nedirijate a naturii, în electricitate. Dincolo de impresionanta desfășurare de forțe, contrapuse din nou prin raportarea simbolică dintre natura divină și cea stăpânită de om, ne reține atenția capacitatea de surprindere a pericolului iminent ce grevează această mare descoperire științifică: poluarea ca preț plătit pentru industrializarea necontrolată a mediului ambiant. Avertismentul s-a transformat azi într-o realitate înfricoșătoare, cu perspective – pe termen mediu – dintre cele mai sumbre. Cel de-al patrulea element fundamental, „Focul, are parte de un tratament cvasisimilar, în aceeași cheie antitetică. În primul plan al imaginii se situează un personaj ce amintește de anticul Prometeu, care „îmblânzește” fulgerul propagat dintr-un nor ce semnifică spațiul celest. Efectul benefic al acestei for țe naturale, care a schimbat complet destinul omenirii, este contrabalansat prin redarea secvenței de coșmar din fundal. Clădirile care ard ca niște torțe semnifică aspectul malefic al problemei, reversul nedor it al medaliei, în care prietenul se transformă într-un dușman nemilos. Mesajul metaforic este unul transparent: pe de o parte există binefacerile se asigură progresul civilizației, pe de altă parte pot apărea distrugerea și ruina aduse de războaie sau de incendii devastatoare. Avem de-a face cu un alt memento gândit și grafiat de către artistul implicat în devenirea lumii din care face parte. Începând cu planșa a șaptea, intitulată „Meditația”, trecem în segmentul transpunerii artistice a unor noțiuni cu mare încărcătură ideatică. Capacitatea de reflexie controlată constituie unul dintre atributele care l-au ajutat pe om să se detașeze de restul regnului animal. Îm viziunea lui Fred Micoș, starea de spirit intelectuală evaluativă este sinonimă cu portretizarea „Artistului”, redat în mansarda atelierului său de creație. Avem de-a face cu un posibil autoportret al graficianului, chipul profilat pe geamul fundalului beneficiază de o prezentație de sorginte romantică. Fruntea înaltă, părul lung și dat pe spate,gesturile hieratice ale degetelor mâinilor, cămașa cu gulerul descheiat neglijent. Privirea protagonistului compoziției mărturisește existența unui puternic fior lăuntric, o „combustie spontană” a gândurilor menită să conducă la apriție unei noi Opere... Planșa denumită „Plastica” constituie o redare codificată a mitului zburătorului Icar. Cu încheieturile mâinilor încătușate în rama arcului gata să se destindă, eroul mitologic privește spre înalturile cerului, Aripile sale (care certifică apartenența la o stare de supraumanitate) sunt larg desfăcute pentru ca – atunci cînd săgeata va fi catapultată – ele să-l susțină pe erou pe durata saltului său în neant. Situat pe piscul abrupt al unui munte, personajul întruchipează „foamea” de Infinit a omenirii. Aici intervine din nou simbolistica unei stări existențiale limitative, care mărturisește zbuciumul încercat de orice artist autentic: libertatea de creație poate fi încătușată de arcul regulilor, putând să apară o evidentă discrepanță între starea de perfectă idealitate a avîntului în necunoscutul actului artistic și prăbușirea într-o existență banală, marginalizată. Pentru orice personaj care a „văzut” idei este practic imposibil să mai trăiască la standarde comune...Motto-ul acestei compoziții poate fi căutat în conținutul poeziei simboliste „Excelsior” a lui Alexandru Macedonski, cu deosebire în ultima strofă a acesteia. Penultima piesă a ciclului grafic, „Muzica”, oferă o replică autentică a mitului orfic, evidențiind efectele benefice ale sunetelor armonioase, apte să îmblânzească chiar și o ființă primitivă – precum cea cu aspect diavolesc – ce ascultă cu mare atenție harpa la care cântă eroul compoziției. Structura dialogantă, dihotomică, este prezentă și aici prin intermediul poziționării celor două personaje menționate: în primul plan este situat „Creatorul”, redat ca un zeu tânăr, un indiscutabil expert în arta interpretării melodice; în planul secund „Diavolul” menit să ispitească așezat pe un trunchi de copac, cu mâinile odihnindu-se pe o spadă. Lumina și armonia, ca atribute determinante ale civilizației, sunt contrapuse întunericului destructiv, întruchipat de copacul tăiat și de diavolul înarmat. Principiul civilizator orfic se manifestă ca un ferment dinamic, elegant și instructiv, în vreme ce principiul destructiv se prezintă static, amenințător și retrograd. Finalmente, planșa concluzivă a ciclului grafic analizat repune în discuție dimensiunea ascendentă, voluntară și competitivă a „Geniului creator”. Icar este înlocuit acum de un înger, învăluit de raze luminoase, care se înalță spre tăriile cerului înstelat. Plutind peste o așezare omenească cuprinsă de pacea liniștitoare a nopții, acest alter-ego al Artistului poate visa liber, neîngrădit de piedicile grijilor diurne. Regatul său poate fi comparat cu un Purgatoriu al destinulu metafizic uman: pe de o parte este situat Raiul unei promisiuni celeste, acel Eden al vârstei de aur; pe de altă parte poate fi regăsit Iadul existenței cotidiene terestre, dominat de un egoism unificator ce mistifică și distruge mii și mii de existențe demne de o soartă mult mai bună. Dincolo de marea luminoasă a absolvir ii tuturor greșelilor, cu voie și fără de voie, poate fi intuit eșecul „Albatrosului” baudelaireian... Parcurgerea drumului inițiatic pe care ni l-a propus Fred Micoș ne-a purtat de la originile genezei biblice până la cele mai noi invenții umane moderne. Evitând pericolul unui didacticism ilustrativ, artistul s-a arătat interesat – cu deosebire – de surprinderea laturii ref lexive a discursului interpretativ. Realizată într-o manieră cât se poate de personală, chiar și cu r iscul asumat al unor posibile scăderi de ordin formal or i ideatic, mapa editată în anul 1942 a inpus un nume de refer ință în grafica autohtonă a timpului. Statutul său se va consolida, odată cu volumele ilustrate la jumătatea anilor’40, justificînd – pe deplin – opiniile favorabile ale exegeților creației sale.[2]

(C.Crăciun-Ciclul Grafic Creațiunea,1942)

Opera[modificare | modificare sursă]

Opera sa revenită în atenția publicului și a specialistilor, este incontestabil, un omagiu adus virtuților gravurii. Talentat desenator Fred Micoș explorează teritoriul formelor dezvaluind în stilizări rafinate,ce merg pâna la abstracție, frumusețea detaliului,în cuceritoare structuri cromatice, culoarea devine în gravurile artistului (realizate în aqua tinta și aqua forte) fluidul care unște elementele compoziției, peisajul în jurul căruia se sting și se aprind, calidoscopic geometriile riguroase închipuind subiecte din lumea reală. Mișcarea și iluzia, exacerbate sau temperate prin tehnica inciziei profunde, conferă un plus estetic lucrărilor. Ideatica acestora,de la zone aparent banale privind lumea si manifestarile ei concrete, la varii trimiteri culturale este reprezentată de (Luminile Orașului; Omagiu lui Moliere; Curtea cu Păsări; Hipism; Pădure Sacră; Comori Ascunse; Gradina Hisperidelor; Ipostaze ale Renașterii câteva din titlurile gravurilor expuse. Remarcabil este autoportretul autorului în alb și negru care spune totul despre formația stralucitei generații interbelice al cărui exponent este.Impresionanta activitate i-a fost recompensată în timpul vieții prin numeroase premii și distincții . În 1969 artistul și profesorul Fred Micoș a fost numit Doctor Honoris Causa al Academiei Tomaso Camppanela din Roma și membru al Academiei Tiberiene din Roma . În iunie 2003 Gleria Orizont i-a dedicat o expoziție de gravură . (Expoziția de gravură Elvira și Fred Micoș). Fred Micoș s-a remarcat și ca pictor de biserici , a pictat bisericile catolice din Suceava , Siret , Solonetul Nou.

  • Octavian Barbossa : „Practician de prestigiu al xilogravurii ,dar și al altor tehnici Fred Micoș a atras atenția prin cunoașterea și acuratețea meștesugului și în egală măsură prin limpezimea și simplitatea cu care transmite , prin intermediul unor motive modeste sentimente de o discretă generozitate sufletească”.[3]

Ilustrații de carte realizate de Fred Micoș[modificare | modificare sursă]

  • Întâmplările demente ale lui Pinocchio ,Ilustrații color după filmul Walt Disney, Editura Gorjan 1941
  • Poeme de Răsboiu de Radu Gyr (gravuri),Editura Gorjan, București, 1942
  • Cărarea pierdută de Alain Fournier ,Editura Gorjan 1945
  • Cartea de la Saint Michele de Axel Munthe , Editura Gorjan
  • Îngerul Alb ( poezii) de Wihem Beneș , Editura Gorjan 1944
  • Alexandru Lăpusneanu de Costache Negruzzi, Editura Letopiseț 1946

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Vilhem Beneș exercițiu critic Editura Gorjan
  2. ^ C.Crăciun-Ciclul Grafic Creațiunea,1942
  3. ^ Octavian Barbossa (Dicționarul artiștilor români contemporani Editura Meridiane 1976 p.323)

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Fred Micoș - Ciclul Grafic Creațiunea 1942 prezentare de Cornel Craciun Editura Gorjan;
  • Studiul Despre Gravură 1994;
  • Galeria Orizont Virtuțile gravurii cu parfum de epocă de Veronica Marinescu scris în Curierul Național în anul 2003;
  • Repertoriul graficii românești din secolul al 20 lea litera (M) București 1998 ,
  • Dicționarul artiștilor români contemporani de Octavian Barbarossa (Editura Meridiane București 1976 p 323)
  • Catalogul Salonului Oficial de Toamnă,București ,1942
  • Studiu introductiv ,Octavian Barbossa,Dicționarul artștilor români contemporani,Editura Meridiane,București ,1976,p. 323
  • Ciclul grafic Creațiunea ,Eugen Crăciun,1942
  • Dicționar de simboluri, Editura Artemis, București,1993,vol. al 3 lea,pp.39-42