Sindicatul Artelor Frumoase

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Sindicatul Artelor Frumoase (S.A.F.) a fost înființat la 12 martie 1921, în București, din inițiativa unor artiști, având în fruntea lor pe Arthur Verona, Camil Ressu și Ion Theodorescu Sion.[1]

Datorită prestigiului de care se bucura în lumea artelor, Camil Ressu a fost ales președinte al primului sindicat al artiștilor plastici însă, nemulțumit și jignit de atitudinea cercurilor oficiale, și-a dat demisia după doi ani.[1] Marius Bunescu a participat la înființarea Sindicatului Artelor Frumoase, în 1921, fiind ales secretar, iar din 1923 până în 1927 a fost președinte al Sindicatului Artelor Frumoase.[2] Emil Wilhelm Becker a fost și el membru fondator și ulterior vicepreședinte al Sindicatului Artelor Frumoase.[3]

În 1931, Sindicatul Artelor Frumoase a cumpărat o casă la Balcic pentru cazarea gratuită a membrilor săi. La propunerea lui Octavian Moșescu, guvernul a votat legea pentru împroprietărirea artiștilor în Balcic.[1]

Între membrii sindicatului s-au numărat și Adam Bălțatu[4], Rudolf Schweitzer–Cumpăna[5], Leon Alexandru Biju, Lucian Grigorescu, Gheorghe Chirovici, Paul Molda, Gheorghe Simotta.

Sindicatul Artelor Frumoase a publicat revista Pictura și sculptura, „pentru propaganda și cultura artistică”.

Comitetul Sindicatului Artelor frumoase din România a luat inițiativa unei ședințe solemne de slăvire a Reginei Maria, fostă președintă de onoare a sindicatului. Ședința a avut loc în ziua de 19 martie 1939, în sediul propriu al Sindicatului Artelor Frumoase din str. C. A. Rosetti nr. 14 colț cu b-dul I.C. Brătianu.[6]

Epurările legionare[modificare | modificare sursă]

În 1940, Leon Alexandru Biju a solicitat înlocuirea conducerii sindicatului cu un reprezentant legionar. La 12 octombrie 1940, Sindicatul Artelor Frumoase i-a exclus pe pictorii și sculptorii evrei și pe cei căsătoriți cu evrei. Din acest motiv, o serie de artiști consacrați, între care Samuel Mützner, Iosif Iser, Mina Byck Wepper, Margareta Sterian, M. H. Maxy, care au fost excluși din Sindicatul Artelor Frumoase, s-au aflat imposibilitatea de a mai expune. După căderea regimului legionar, sindicatul a fost dizolvat.[7][8][9]

La 12 decembrie 1940, Oscar Han i se plângea ministrului Artelor: "Subsemnatul n-a fost niciodată mason și n-a vizitat niciodată, nici în mod cu totul particular, vreo lojă masonică din țară sau străinătate. Totuși, dl. Dumitru Anastasescu, sculptor, și-a permis să susțină într-un grup de legionari că subsemnatul este mason". În consecință, Oscar Han a demisionat din Comisia interimară a Sindicatului Artelor Frumoase.[10]

Reînființarea SAF[modificare | modificare sursă]

Imediat după 1944, Sindicatul Artelor Frumoase a fost reînființat de M. H. Maxy. După datele celui care se afla în fruntea lui, în 1945 sindicatul avea 700 de membri.[11]

Epurările comuniste[modificare | modificare sursă]

La 27 noiembrie 1944, sub motivul „epurării elementelor fasciste” și a „colaboratorilor” regimului antonescian, Ministerul Artelor a solicitat Sindicatului Artelor Frumoase să numească o comisie alcătuită din cel puțin trei persoane care să pună în aplicare principiile de epurare a acestei instituții. Sub semnătura lui Camil Ressu, în comisie au fost numiți Corneliu Medrea, Nicolae Dărăscu, George Talaz, M. H. Maxy și Lucian Grigorescu. În numele acestei comisii, la 4 ianuarie 1945, M. H. Maxy a făcut cunoscută autorităților lista artiștilor plastici propuși pentru epurare. Într-o primă serie au fost epurați și anchetați 39 de pictori, gravori și sculptori, între care Nicolae Brana, Oscar Han, Vladimir Frimu, Puiu Anastasescu, Dan Ialomițeanu, Nicolae Stoica, Horia Igiroșanu, Eugen Ispir, Mac Constantinescu, Ștefan Băeșan, Lucia Dem. Bălăcescu, Gustav Müller, Milița Petrașcu, Hans Eder, Paul Miracovici, Ion Vlasiu și mulți alții.[12]

Comisia de epurație condusă de M. H. Maxy a întocmit aceste liste într-o grabă și cu o confuzie evidentă, înscriind și artiști care nu au făcut parte niciodată din asociațiile artiștilor plastici (de exemplu Ștefan Dimitrie), sau chiar propunând excluderea unor artiști decedați (cazul lui Ștefan Dumitrescu, decedat din 1933).[12]

După ce „elanul” epurărilor s-a mai liniștit și la Ministerul Artelor a fost numit Ion Popa, la 29 ianuarie 1947 Comisia de Epurare a Sindicatului Artelor Frumoase, în frunte cu Camil Ressu și cu activul M.H. Maxy, a adoptat o hotărâre de a absolvi pe cei ce erau în curs de judecare și de a reduce din pedepsele celor epurați. De diverse reduceri au beneficiat Gheorghe Vânătoru, Nicolae Brana, Alexandru Mazilescu, Horia Boicescu, Oscar Han, Lucia Dem. Bălășescu, Puiu Anastasescu ș.a.[12]

Dizolvarea definitivă a SAF[modificare | modificare sursă]

Dizolvarea definitivă a SAF s-a produs practic la 20 octombrie 1950, când a fost convocată o adunare a foștilor membri ai Sindicatului, spre a adopta Statutul Artiștilor Plastici. Prin Decretul nr. 226 din 25 decembrie 1950, Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAP) era recunoscută ca persoană juridică, iar SAF se dizolva, patrimoniul său fiind preluat de UAP. Cu această ocazie, Boris Caragea a fost ales președinte, iar Gheorghe Labin a devenit secretar general al UAP.[11]

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Statutele și Regulamentul Sindicatului Artelor Frumoase (18 pagini), Atelierele Tipografiei "Poporul", București, 1922