Ștefan Popescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru fotbalistul român, vedeți Ștefan Popescu (fotbalist).
Logo of the Romanian Academy.png Membru de onoare al Academiei Române
Ștefan Popescu
Ștefan Popescu 1972 Romanian stamp.jpg
Date personale
Născut 20 ianuarie 1872
Fințești, România
Decedat 1948, (76 de ani)
București, Republica Populară Română
Naționalitate  România
Cetățenie Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație pictor Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artistic pictură, desenator, gravură
Studii Academia de Arte din Munchen, Academia de Arte din Paris
Pregătire Nikolaos Gyzis, Lucien Simon, Eugene Anatole Carriere
Profesor pentru Nicolae Brana
Mișcare artistică Tinerimea artistică
Premii 1904- Medalia de aur la Expoziția Internațională de Seszession Munchen, 1937-Premiul întâi al Expoziției Internaționale Paris ;1928 Premiul Național pentru pictură ; 1925- Gradul de Cavaler al Ordinului Legiunea de Onoare acordat de Statul francez

Ștefan Popescu (n. 20 ianuarie 1872, Fințești, județul Buzău - d. 1948, București) a fost un pictor, desenator, gravor, membru de onoare al Academiei Române din anul 1936. A studiat la Academia de Arte din Munchen și Academia de Arte din Paris.[1] Este unul dintre gravorii de referință din arta românească, operele sale reprezentând un punct de reper în dezvoltarea graficii de șevalet cât și a gravurii din România.[2] În Franța este cunoscut și cu numele de Stefan Popesco din perioada în care a fost student la Academia de Arte din Paris.

Biografie și studii[modificare | modificare sursă]

Ștefan Popescu s-a născut la 1872, în satul Fințești-Buzău, dintr-o familie de țărani.[3] Între anii 1894-1899 a studiat la Academia din Munchen cu profesorul Nikolaos Gyzis și la Academia de Arte din Paris cu Lucien Simon și Eugene Anatole Carriere. În 1900 a plecat la Paris apoi în Bretania împreună cu Gheorghe Petrașcu. Studiază anatomia la București. În anul 1901 are prima expoziție de grup la Ateneul Român din București. În 1904 este premiat la Munchen cu medalia de aur la Expoziția Internațională Münchner Sezession.[4] Și-a organizat prima lui expoziție personală în 1904 la Paris, expunând apoi la Berlin alături de Claude Monet și Edgar Degas

La 3 decembrie 1901, în timp ce se afla la studii în Paris, a pus împreună cu Gheorghe Petrașcu bazele unei grupări artistice a pictorilor români plecați la Paris, numită Tinerimea Artistică. Din asociație făceau parte: Kimon Loghi, Ipolit Strâmbescu, Frederik Storck, Nicolae Vermont. În anul 1905 devine la Paris membru al grupului Cercle des étudiants roumains, din acest grup select de artisti fac parte: Constantin Brâncuși, George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Ion Pillat, Constantin Levaditi, Duiliu Marcu, Ion Theodorescu Sion, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Eustațiu Stoenescu, Theodor Cornel și alții. În anul 1906 inițiază la București o tombolă pentru a-l ajuta cu bani pe prietenul său Constantin Brâncuși, la această tombolă au participat printre alții Vasile C. Motrin, doctorul C. Cantacuzino și Dimitrie Geronta. Premiul tombolei a fost lucrarea Copilul (versiunea în bronz) ce a revenit studentului la drept Victor N. Popp viitorul colecționar al operelor lui Brâncuși. Devine în 1908 asociat al Salonului Socetății naționale din Paris și membru societar al grupărilor müncheneze Sezession și Künstlergenossenschaft. Locuiește din 1909 o periodă la prietenul său Constantin Brancuși în cartierul Montparnasse în Paris. În anul 1910 este membru fondator al Asociației Amicale a Românilor din Paris sub egida ministrului României la Paris. Asociația avea printre membrii fondatori pe George Enescu, Constantin Brâncuși, Edouard de Max, Gheorghe Mărculescu, Theodor Pallady, medicul Levaditi și avocatul Virgil V. Stănescu. Pictează în anii următori în Franța, Elveția, Turcia, Italia, Grecia, Iugoslavia, Maroc, Alger, Tunisia, Germania etc. A expus la Tinerimea artistică cu regularitate, până în 1924 și la Saloanele Oficiale până în 1946. Ca și ceilalți colegi de generație, este fascinat de peisajele de la Balcic pe care îl pictează cu mare plăcere. În anul 1922 organizează la Balcic cu ajutorul asociației Cercul Intim o expoziție dedicată locului la care participă cu lucrări și Cecilia Cuțescu Storck, Jean Alexandru Steriadi, Gheorghe Petrașcu. Participă la Bienala de la Veneția de 3 ori, în 1924, 1938, 1942, la expoziția de artă românească la Muzeul Jeu de Paume Paris 1925 etc. În anul 1926 ilustrează cartea de poezii (Florica) a prietenului său Ion Pillat. În anul 1936, 1937 expune lucrări împreună cu Iosif Iser și Gheorghe Petrașcu în cadrul grupării Arta, iar în 1937 obține premiul expoziției internaționale de la Paris. Participă în 1936 la Expoziția Internațională de la Bruxelles. A obținut Legiunea de Onoare în grad de cavaler în 1925, distincție acordată de Statul francez[4] și Premiul Național pentru pictură în 1928. Din 1922 a fost pentru o perioada scurta profesor la Academia din București.

Opera[modificare | modificare sursă]

Formația sa academizantă, este adesea corectată de sugestiile pe care i le aduc călatoriile, contactul, fie cu creații antinaturaliste, fie cu natura însăși, al cărei farmec se realizează în momentul când depășește ambiția descrierii servile. Amestecul de tonuri calde și reci asigură interesul pentru unele pânze, Atelier de tâmplarie, La negustorii de curmale, Ocna la Tg. Ocna, etc. , în vreme ce unele naturi statice sau compoziții (uleiurile Prânzul secerătorilor și La seceriș, proiectul de frescă Cele 2 fete de împărat etc. ) se mențin în cadre convenționale. Printre cele mai izbutite tablouri ale sale se remarcă peisajele Stradă în Maroc, Istanbul, Turcoaice la fântâna de la Balcic, Peisaj cu salcii etc. Pictor de peisaje, flori și naturi statice excelente în desen și cu agreabile armonii delicate în nuanțe cromatice. Maniera picturii sale este aceea a impresionismului german, prin caracterul veridic, calmul atmosferei seriozitatea meșteșugului artistic. Din mulțimea de pânze remarcabile ale maestrului amintim :Crăițe (u/p), Marină (u/lemn), La ocean (u/p), Peisaj cu mănăstire (u/p), Scări în pădure (u/p), Veneție (u/p), Peisaj din Maroc (u/p), Arabi (u/p), Sălcii (u/p) etc. Ca grafician, a realizat un mare număr de lucrări (schițe, peisaje) în diferite tehnici, remarcându-se prin sensibilitatea percepției și riguarea redării. Lucrări de Ștefan Popescu se află în Colecția Casei Regale a României și în cadrul Muzeului Peleș datorită faptului ca a fost unul dintre cei mai îndrăgiți pictori români de către Regina Maria a României și Casa Regală a României. Având o profundă sensibilitate religiosă Ștefan Popescu a realizat cu mare migală artistică un număr însemnat de lucrări cu temă religioasă (gravuri, desene, studii ) având în centrul lor mănăstirile: Golia (Iași), Cozia, Hurezu, Polovragi, Biserica Curții Domnești din Târgoviște, precum și studii de broderie religioasă ortodoxă românească.[5]

  • Artistul prin opera sa nu urmărește decât să realizeze, să-și exprime sentimentele, impresiile, credințele sale. Arta nu este în motiv, ci în atitudinea artistului față de motiv. (Ștefan Popescu)

O mică parte din opera pictorului Ștefan Popescu se află reprodusă în catalogul apărut la Editura Standard Graphica în anul 1947, cu un an înaintea morții artistului. Catalogul are o importanță majoră datorită faptului că este singurul catalog al artistului. El are pe prima pagină semnătura artistului în facsimil.

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

  • George Oprescu: S-ar zice că peisajele acelea în care copacul ia forma unui simbol al luptei cu împrejurările, neprielnice, este ceea ce artistul exprimă mai cu drag, ca un fel de confesiune a dificultăților pe care le întâlnise el însuși multă vreme în viața lui de tânăr. Nota romantică pe care o implică motivul peisagistic ales nu este susținută întotdeauna de o corespunzătoare forță de expresie, trădând o obiectivitate rece, distanță, lipsită de accentele unei interpretări afective, emoționale.[7]

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • Medalia de aur la Expoziția Internațională Münchner Sezession, München (1904)
  • Premiul întâi al Expoziției Internaționale Paris (1937)
  • Premiul Național pentru pictură (1928)
  • Gradul de Cavaler al Ordinului Legiunea de onoare, acordat de Statul francez (1925)
  • Membru de onoare al Academiei Române (1936), al 2-lea pictor membru al Academiei după Gheorghe Petrașcu

Expoziții importante[modificare | modificare sursă]

  • Expoziția internațională de artă Seszession Munchen (1904)
  • Expoziția Tinerimii Artistice între (1901- 1924)
  • Saloanele Oficiale (1902-1927)
  • Expoziții în cadrul grupării Cercul intim Balcic (1924)
  • Bienala de la Veneția 3 participări (1924, 1938, 1942)
  • Expoziția românească în cadrul Muzeului Jeu de Poume Paris (1925)
  • Expoziția Internațională de Artă de la Paris (1937)
  • Expoziția Națională de Artă Bruxelles (1936)

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru al Asociației Münchner Sezession München (1908)
  • Membru al Asociației Künstlergenossenschaft (1908)
  • Asociat al Salonului Socetății Naționale de Artă din Paris (1908)
  • Membru fondator al Asociației Tinerimea Artistică Paris (1901)
  • Membru fondator al Asociației Cercle des étudiants romains (1905)
  • Membru fondator al Asociației Amicale a românilor din Paris (1910), sub egida Ministerului de Externe al României
  • Membru fondator al Grupării Arta (1937)

Lucrări în muzee[modificare | modificare sursă]

Lucrări realizate de Ștefan Popescu se află în numeroase muzee din România dar și în colecții particulare din Franța, Germania, Austria, Algeria, Italia, Maroc, Tunisia. În România se află lucrări de Ștefan Popescu în următoarele muzee:

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Petcu, p. 177
  2. ^ Repertoriul graficii românesti din secolul al 20 lea, București 1998
  3. ^ Ionel Jianu și Ion Frunzetti: Maeștrii picturii românești în muzeul de artă al Republicii Populare Române, volumul 2.
  4. ^ a b Buzău. Mică enciclopedie istorică, p. 175
  5. ^ Dicționarul de Artă Modernă, Constantin Prut apărut la Editura Albatros, 1982, București
  6. ^ Catalog, 1947, prefață
  7. ^ Academician George Oprescu

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Academia Română, Muzeul Național de Artă al României (cabinetul de stampe și gravuri ), George Oprescu, Ștefan Popescu 1943
  • Dicționarul de Artă Moderna de Constantin Prut apărut la Editura Albatros 1982 București;
  • Catalog Ștefan Popescu, Editura Standard Graphica 1947.
  • Petcu, Gheorghe; Constantin Stan, Doina Ciobanu, Constanța Tănase, Doina Filoti (2002) (în română). Municipiul Buzău. Monografie. Buzău: Editura Alpha. ISBN 973-8054-59-1 
  • Constantinescu, Eugen-Marius (2000). Buzău. Mică enciclopedie istorică. Muzeul Județean de Istorie Buzău. ISBN 973-8054-33-8 
  • Repertoriul graficii românesti din secolul al 20 lea (litra P, volumul 5) București 1998, Academia de Arte din Paris; (situl artnet artnet. com/artist/590716/stefan-popesco. html) ;(situl tudor-art tudor-art. com/main. php?language=o&category=artist&id=2605&ses=da
  • George Oprescu, Ștefan Popescu desenator, în Scrieri despre artă, București 1968 p.  151
  • Alexandru Cebuc, Pictura românească în Muzeul de artă al R. S. R. București 1983.
  • Mircea Deac și Tudor Octavian, Dicționar 300 de pictori români, Editura Mediaprint București 2007.
  • Stefan Popesco, Dicționarul Larousse Artistique Paris (pictori) 1933
  • Stefan Popesco, Bénézit, vol VIII, p.  429.
  • Amalia Pavel, Pictura românească înterbelică, Editura Meridiane 1996
  • Amelia Pavel, Desenul Românesc în Prima Jumătate a Secolului al XX lea, Editura Meridiane, București, 1984
  • George Oprescu, Grafica românească în secolul al XIX-lea (2 volume), 1941 – 1945, Ștefan Popescu, volumul al 2 lea;
  • Ștefan Popescu, Maeștrii artei românești, autor Academician George Oprescu, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958
  • Telegraf online (articol din 8 septembrie 2007)
  • George Oprescu, Catalogul Expoziției Franța văzută de pictori români, Ștefan Popescu, Editura Republicii Populare Române, 1946
  • Ștefan Popescu, Peisajul impresionist în pictura din România, de Mircea Deac, Editura Monitorului Oficial, 2009
  • Vasile Florea, Arta românească, Ștefan Popescu, vol al 2 lea, Editura Meridiane, București
  • Ștefan Popescu, Gravura în relief în România 1900-1950, autori Elena Ene și Mariana Vida, Editura Muzeului Național de Artă al României, București, 1997
  • Ștefan Popescu, Culorile grădinii în peisajul românesc = Les couleures du jardin dans le paysage roumain 1850-1955, Mateescu, Denia, Matei, Rodica, Busuioc, Ileana, Ruxandra Dreptu, București, Editura Muzeul Național de Artă al României, 2006

Legături externe[modificare | modificare sursă]