Dimitrie Paciurea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Dimitrie Paciurea
Dimitrie Paciurea (1).jpg
Dimitrie Paciurea
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Decedat (58 de ani)[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (cancer) Modificați la Wikidata
PărințiAlexandru (Alecu) Paciurea
Ioana Dumitrescu[5]
Frați și suroriVictor, Vasile, Elena, Ecaterina[6]
Căsătorit cuMargareta Cotescu[7]
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiesculptor Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiRomânia Modificați la Wikidata
Activitate
Domeniu artisticsculptură  Modificați la Wikidata
StudiiAcademia Julian, Universitatea Națională de Arte București, Școala Națională Superioară de Arte Frumoase de la Paris  Modificați la Wikidata
PregătireWladimir Hegel,  Gabriel-Jules Thomas[*][[Gabriel-Jules Thomas (artist francez)|​]]  Modificați la Wikidata
Profesor pentruMargareta Cosăceanu, Vasile Blendea, Ion Irimescu, Gheorghe D. Anghel, Teodor Burcă, Romulus Ladea, Oscar Han, Gheorghe Naum, Iosif Fekete, Ion Jalea  Modificați la Wikidata
Mișcare artisticăSocietatea Arta română, Tinerimea artistică  Modificați la Wikidata
Premii1927 - Premiul Național pentru Sculptură (pentru Himera văzduhului)
Logo of the Romanian Academy.png Membru post-mortem al Academiei Române

Dimitrie Paciurea (n. ,[1][2][3][4] București, România – d. ,[1][2][3][4] București, România) a fost un sculptor român. Stilul său simbolic și reprezentațional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esența pură al contemporanului și conaționalului său Constantin Brâncuși.

În anul 2012 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.[8]

Considerații biografice[modificare | modificare sursă]

Asupra vieții și activității sculptorului Dimitrie Paciurea, cel care a făcut parte din grupul celor mai marcante personalități ale vieții artistice din România din primele trei decenii ale secolului al XX-lea, s-au format și au circulat fel și fel de legende. Răspândirea și întreținerea unor astfel de mituri s-a petrecut într-un mod agresiv încă din timpul vieții acestuia, acțiunea de defăimare aparținând unor confrați cuprinși de invidie pe creația și talentul sculptorului. Acest lucru s-a întâmplat din dorința de a distrage atenția de la valorizarea întregii opere pe care a lăsat-o și a induce ideea unei geneze artistice, a unui conținut și a unei false interpretări a comportării, frămâtărilor și a gândurilor care l-au animat pe artist spre finalul carierei când a dat seria de Himere artei sculpturale românești. Paciurea nu a dat importanță acestor acțiuni de denigrare și nu a ripostat deoarece era conștient de valoarea creației sale.[9]

Imaginea deformată a artistului spunea că, avea un talent uriaș care s-a manifestat încă de timpuriu prin realizarea Gigantului din Parcul Carol din București, care este o operă capitală în sculptura românească. În plus, era un bun portretist, dar un sceptic timid și retras ce dorea să se izoleze social, fiind căzut în patima beției, viciu care l-a izolat până la urmă în lumea imaginară a Himerelor sale. Asta a fost imaginea care s-a creat asupra vieții și a declinului său artistic. Tot acest ambalaj a fost livrat publicului prin scrierile cunoscuților lui, a biografilor care i-au scris povestea și a majorității cercetătorilor care au repetat adevărurile ascunse fără a le pune la îndoială.[9]

Cercatarea minuțioasă a vieții artistului pe care a făcut-o istoricul Petre Oprea, a relațiilor lui Paciurea cu cei din preajma lui, a motivelor care au generat conflicte cu confrații, a cauzelor insucceselor înregistrate la concursurile la care a participat, a dus la descifrarea sensului și semnificației urmărită de artist în opera sa, mai ales în cazul Himerelor unde s-au relevat idealurile artistice ale acestuia.[5]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Familia/copilăria[modificare | modificare sursă]

Dimitrie Paciurea s-a născut la București în ziua de 1 noiembrie 1873,[A][6] în familia lui Alecu Paciurea, funcționar, și Ioanei Paciurea, născută Dumitrescu.[5] El a fost cel de al patrulea copil al familiei. Surorile și frații lui au fost Victor, decedat la vârsta de 21 de ani, Vasile Paciurea, actorul, Elena, născută Dumitrescu, Maria, căsătorită Constantinescu, Alexandrina, căsătorită Zamfirescu și Ecaterina, decedată la 27 de ani.[B][6] Copilăria și-a petrecut-o sub supravegherea mamei, împreună cu frații mai mari, în casa de pe strada Traian, din suburbia Ceauș Radu, din București. Părinții lui Dimitrie s-au ocupat metodic în educația copiilor lor. Ambii și-au găsit o datorie de onoare în această activitate, mai ales că mijloacele materiale erau insuficiente în acest sens.

Ioana Paciurea, era fiica unui mic boier oltean, care avea o sfoară de moșie în județul Dolj. Ea a fost crescută la Craiova în casa boierului Rioșeanu, care era o rudă mai bogată a familiei. Ioana s-a ocupat de educația copiilor în ce privește cultura muzicală, de predarea limbii franceze și de educația religioasă. Alecu Paciurea era născut la Chiojd, județul Buzău. Bunicul lui, Nicolae Paciurea a fost proprietarul unor mari suprafețe de pădure, pe toate le-a pierdut însă, în speculații negustorești. Niculae era foarte instruit și a vizitat mai multe țări străine. Acesta și-a meditat nepoții cu privire la artă, teatru și literatură.

Dimitrie a urmat Școala primară nr. 1 din București și în perioada 1886 - 1889 a urmat cursurile a trei clase de liceu la Liceul Matei Basarab. Ultimul an nu l-a mai absolvit deoarece din motive financiare, familia l-a înscris la Școala de arte și meserii. Retragerea sa din ultimul an s-a făcut concomitent și cu retragerea fratelui său Vasile Paciurea aflat și el în anul IV la aceeași școală. În anul I a intrat la secția de mecanică, apoi la tâmplărie și mai la final, la secția de sculptură, unde s-a evidențiat deosebit. Dimitrie a fost bursier încă din primul an de studii. El a absolvit Școala de arte și meserii în anul 1894 la catedra de sculptură cu mari merite, fapt care a făcut ca direcția școlii să facă demersurile pe lângă Ministerul agriculturii, industriei și comerțului să-i acorde o bursă pentru continuarea studiilor de specialitate în străinătate. Lucrarea sa de absolvire a fost efigia Regelui Carol I, aflată astăzi la Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de numismatică, cota II, 54/1.

Așa cum rezultă din biografiile scrise de către diverși autori, meritul pentru obținerea bursei de studii au fost datorate influenței sus puse a lui Wladimir Hegel, însă cercetătorul Petre Oprea a precizat că talentul incontestabil de care a dat dovadă, a fost cel care a făcut să fie remarcat și foarte apreciat de către autorități, datorită participării sale la Expoziția operelor artiștilor în viață din anul 1894, anul absolvirii. În acest an au fost reluate expozițiile după o întrerupere de circa douăzeci de ani. Paciurea a participat cu patru portrete. A primit cu această ocazie Mențiunea onorabilă pentru Bust de marmură.[10][11][12] Această lucrare, în opinia lui Petre Oprea, ar putea fi cea intitulată Portretul d-lui C (?) Ionescu, care aparține Institutului Ion Mincu din Craiova, sau Portret de femeie aflat în colecția Muzeului Național de Artă al României.

Viziunea și personalitatea sculptorului din acei ani de început, poate fi văzută în lucrările de la expoziția din 1894, precum și din cele patru lucrări expuse la Salonul Oficial de la București din anul 1895 și din portretul lui Șt. Vellescu, rămas în două variante în gips, una la Muzeul Simu și alta la Muzeul Teatrului Național Ion Luca Caragiale. Două portrete a expus și în anul 1896 la Salonul Oficial din București. Toate aceste lucrări prezintă, în opinia lui Petre Oprea, cunoștințele dobândite la Școala de arte și meserii, ele având și mai multe imperfecțiuni în realizarea anatomiei craniene.

În data de 25 ianuarie 1895, artistul a primit, prin adresa nr. 6558, înștiințarea primirii bursei, care devenea efectivă începând cu 1 aprilie 1895. Pe spatele adresei, astăzi ruptă în patru, Paciurea a făcut mai multe schițe. Scrisoarea se află azi la Cabinetul de Stampe al Academiei Române cu nr. inv. 15601 - 15604.[12]

Coșul cu acadele[modificare | modificare sursă]

Născut în București, a studiat aici între 1890 și 1894 la Școala de Arte și Meserii, secția Mecanică, apoi Sculptură, avându-l ca profesor pe sculptorul Wladimir Hegel, care i-a insuflat cultul pentru formă, și care l-a sprijinit să își continue studiile la Paris[13] (între 1896 și 1900). Studiază în perioda 1895 - 1899, sprijinit de Ministerul Agriculturii, Comerțului, Industriei și Domeniilor la Școala de Arte Decorative și Industriale din Paris după care se înscrie la Școala de Belle-Arte, atelierul lui Gabriel Thomas, apoi al lui Jean-Antoine Injalbert. Între anii 1898 - 1899 studiază în cadrul Academiei Julian, în atelierele lui William Bouguereau și Gabriel Ferrier.[14]

Debutează în 1894 la Expoziția artiștilor în viață, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările "Cercului artistic" și ale "Tinerimii artistice". În 1919 se află printre membrii fondatori ai Societății "Arta română". Operele îi sunt prezentate în expoziții personale în București, în 1907, 1922 (împreună cu Cornel Medrea), 1930. A participat de asemenea la expoziții de artă românească deschise la München (1913), Bruxelles (1930) și la Bienala de la Veneția (1924). Începând din 1909 a fost profesor de sculptură la Școala Națională de Arte Frumoase din București.

Încă de la primele sale lucrări a apărut foarte clar desprinderea de formulele academizante - destul de respectate de colegii din institutele de artă bucureștene - orientarea decisă spre o creație, în care tradiții îndepărtate și experiențe apropiate coexistă, aducând originalitate și distincție în sculptura românească. Aluziile la patrimoniul bizantin sau al Renașterii (Gigantul, 1905; Christ încoronat cu spini, 1907) se produc în desfășurarea unui discurs plastic ce vizează realitățile epocii. Cu o forță imaginativă alimentată de viziuni mitice, Paciurea începe să amplifice sensurile realului prin montaje neașteptate, cu program simbolic sau prin inventarea unor ființe fantastice. De la Omul primitiv (1906) și Sfinxul (1913), trece la seria de "Himere": Himera văzduhului, Himera pământului, Himera apei, Himera nopții. Paciurea a realizat și un mare număr de portrete, compoziții (Fata cu ulciorul, 1920) și un proiect nerealizat pentru un monument al Unirii Principatelor Române.

Este înmormântat la Cimitirul Bellu fig. 35A.

Opera[modificare | modificare sursă]

Lucrări monumentale:

  • 1904 - Mon. Gheorghe Duca (bronz, grup alegoric), București;
  • 1906 - Omul primitiv;
  • 1905 - Două fântâni, cu arh. V.G. Ștefănescu, Parcul Carol, Craiova, Dolj;
  • 1905 - Gigantul (piatră), frontonul Muzeului „Grigore Antipa”(distrus);
  • 1907 - Christ încoronat cu spini;
  • 1912 - Madona Stolojan, Cimitirul Bellu, București;
  • 1913 - Sfinxul;
  • 1920 - Fata cu ulciorul (portret);
  • 1931 - Zeul Pan, Academia României din Roma, Italia;
  • 1931 - Seria Himere - Himera văzduhului, Himera pământului, Himera apei, Himera nopții.

Lucrări în colecții publice:

Dimitrie Paciurea - Sculptură reprezentativă - Himera pământului, bronz, de la Muzeul Național de Artă al României (1927-1928)


Dimitrie Paciurea - Sculptură reprezentativă - Himera văzduhului, bronz, de la Muzeul Național de Artă al României

Galerie[modificare | modificare sursă]

Expoziții[modificare | modificare sursă]

Expoziții personale:

Expoziții de grup:

  • 1894 - 1896 - Expoziția Artiștilor în Viață, București;
  • 1905, 1910, 1923 - Cercul Artistic, București;
  • 1907 - 1909, 1913 - 1915, 1928 - Tinerimea Artistică, București;
  • 1909 - 1911, 1913, 1914, 1927 - 1929, 1931 - Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, București;
  • 1912 - Tinerimea artistică, München, Germania;
  • 1912, 1929 - Expoziția Universală, București;
  • 1917 - 1918 - Expoziția artiștilor români, București;
  • 1919 - Arta Română, Salonul sculptorilor români, București;
  • 1920 - 1921, 1923 - Arta Română, București;
  • 1924 - Cercul Artistic și Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, Veneția, Italia;
  • 1924 - Bienala de artă, ediția a XIV-a, București;
  • 1925 - Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, Paris, Franța;
  • 1925 - Expoziția de artă românească, Muzeul Jeu de Paume, București;
  • 1929 - Salonul Oficial de Grafică, Barcelona, Spania;
  • 1930 - Expoziția de artă românească veche și modernă, Bruxelles, Belgia;
  • 1931 - Expoziția de artă românească, București;
  • 2008 - Against Nature: the Hybrid Forms of Modern Sculpture, Henry Moore Institute, Leeds, Marea Britanie;
  • 2009 - Centrul de Artă Modernă și Contemporană, Messiah, Debrecen, Ungaria;
  • 2011 - L’Europe des esprits ou la fascination de l’occulte 1750-1950, Muzeul de Artă Modernă și Contemporană, Strasbourg, Franța.

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

  • 1894 - Mențiune onorabilă Expoziția Artiștilor în Viață;
  • 1905 - Premiul I, împreună cu arhitectul V.G. Ștefănescu, concurs pentru două fântâni monumentale, Craiova, Dolj;
  • 1909, 1910 - Premiul al II-lea la Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, București;
  • 1914 - Medalia cl. a II-a la Salonul Oficial de Pictură și Sculptură, București;
  • 1927 - Premiul Național pentru Sculptură (pentru Himera văzduhului);
  • 1929 - Medalia de bronz „Marele premiu clasa a II-a” pentru Zeul războiului la Expoziția universală din Barcelona, Spania.

Galerie imagini[modificare | modificare sursă]

In memoriam[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  • A Istoricul Ion Frunzetti a indicat în anul 1955 ca zi de naștere, data de 2 noiembrie 1873.[15][16] Petre Oprea a afirmat că informația lui Frunzetti este eronată deoarece acesta a indicat ziua înregistrării zilei de naștere și nu ziua efectivă de naștere.[6]
  • B Informațiile referitoare la familia artistului au fost date istoricului Petre Oprea de Margareta Paciurea, fiica actorului Vasile Paciurea.[6]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d RKDartists, accesat în  
  2. ^ a b c d Dimitrie Paciurea, Union List of Artist Names, accesat în  
  3. ^ a b c d Dimitrie Paciurea, Open Library, accesat în  
  4. ^ a b c d Dimitrie Paciurea, Répertoire des artistes, accesat în  
  5. ^ a b c Oprea, Incursiuni... pag. 30
  6. ^ a b c d e Oprea, Incursiuni... pag. 40
  7. ^ Oprea, Incursiuni... pag. 54
  8. ^ http://www.acad.ro/membri_ar/armembri_pm.htm Academia Română - Membrii post-mortem ai Academiei Române
  9. ^ a b Oprea, Incursiuni... pag. 29
  10. ^ Conform articolului din Adevărul din 5 iunie 1894
  11. ^ Arhivele Statului București, Fond Ministerul Instrucțiuni, dosar 333/894, f. 195
  12. ^ a b Oprea, Incursiuni... pag. 41
  13. ^ Obiectul Lunii Mai 2011: Bustul Reginei Elisabeta
  14. ^ ro Un secol de sculptură românească
  15. ^ Frunzetti, 1971... pag. 12
  16. ^ Ion Frunzetti: Sculptorul D. Paciurea, în SCIA nr. 3-4, București, 1955

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ro Petre Oprea: Incursiuni în sculptura românească, Editura Litera, București, 1974
  • ro fr en Petre Oprea și Paula Constantinescu: Catalogul Dimitrie Paciurea, publicat de Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, cu ocazia Expoziției organizate cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea sculptorului, București, 1973. Organizatorii expoziției au fost Petre Oprea și Paula Constantinescu, macheta grafică - Gheorghe Matei, fotograf - Irina Ghidali. Tipărită la Întreprinderea Poligrafică „Arta Grafică” București. Traducători - limba franceză, Colette Ghimpețeanu, limba engleză, Ilie Marcu
  • ro fr Ion Frunzetti: Studiu monografic - Paciurea (cu un catalog și un tabel cronologic de Petre Oprea, redactor Marin Mihalache, macheta Boitor Mihail, fotografii Nicolae Săndulescu, Secția Foto a C.P.C.S. și colecția autorului), Editura Meridiane, Tipărită la Întreprinderea Poligrafică „Arta Grafică”, București, 1971
  • ro fr Ion Frunzetti: Paciurea, redactor Dan Eugen Pineta, Editura Meridiane, Tipărită la Întreprinderea Poligrafică „Arta Grafică”, București, 1989, ISBN 973-33-0021-7
  • ro ru de en fr Carmen Răchițeanu: D. Paciurea, Editura Română de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1956
  • ro Vlasiu, Ioana (coord.), Dicționarul sculptorilor din România, Lit. H-Z, Vol. II, Editura Academiei Române, București, 2012, pp. 188-195.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Mircea Deac: Dimitrie Paciurea, Editura Gramar, București, 2000, 2004
  • Mircea Deac: „Himera” - viața și opera sculptorului D. Paciurea, Editura Albatros, București, 1970

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Dimitrie Paciurea