Liviu Rebreanu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Liviu Rebreanu | |
 |
|
| Naştere – | 27 noiembrie 1885 comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud |
|---|---|
| Deces – | 1 septembrie 1944 (58 ani) Valea Mare, judeţul Argeş |
| Profesiune – | romancier şi dramaturg |
| Naţionalitate – |  român |
| Genuri – | nuvelă, roman, teatru |
| Operă/e de debut – | 1 noiembrie 1908, în revista Luceafărul (Sibiu) apare povestirea Codrea (Glasul inimii). |
| Influenţe – | Ion Creangă, Cehov |
| Semnătură – |  |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu |
||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism - Clasicism |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlişua, judeţul Bistriţa-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, judeţul Argeş) a fost un romancier, dramaturg şi academician român.
Vezi şi Opera lui Liviu Rebreanu.
Cuprins |
[modifică] Biografie
[modifică] Primii ani
Liviu Rebreanu s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlişua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca - azi judeţul Bistriţa-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învăţătorului Vasile Rebreanu şi ai Ludovicăi (născută Diuganu). Din păcate, nu toţi fraţii sau surorile sale au supravieţuit până la majorat. În tinereţe, mama sa (1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată "primă diletantă" pe scena Becleanului de baştină. Ambii părinţi constituie modelele familiei Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc. În anul 1889 familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someşului. Potrivit afirmaţiei scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase şi mai fericite zile ale vieţii mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la Năsăud, la liceu.
În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, şi apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deşi localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic şi onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).
[modifică] Studii
A început cursurile şcolii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca:Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite şi ale ştiinţei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveştile ardeleneşti ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.
A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Şcoala de băieţi din Bistriţa ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase.
În anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia şi ultima poezie". Fascinat de o tânără acriţă dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebuneşte), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, acelaşi gen dramatic.
În 1900 a început să urmeze Şcoala reală superioară de honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă graniţa cu Austria). La sfârşitului anului I, a obţinut calificativul "eminent". Ca şi la Bistriţa, a manifestat o înclinaţie deosebită pentru studiul limbilor străine. La Braşov, a apărut povestea Armeanul neguţător şi fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecţie pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul şcolii, a fost retrogradat din funcţia de chestor. La sfârşitul celui de-al doilea an de şcoală reală, a primit doar distincţia simplă. În cel de-al treilea an a pierdut şi distincţia simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deşi s-a simţit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincţia de eminent.
La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice. În 1907 a conspectat numeroase opere din literatura universală, specificând, uneori, data lecturilor (25 aprilie, 2, 3, 7, 8 şi 16 mai, 1, 2 iulie). Între scriitorii excerptaţi au fost clasici francezi, ruşi, germani, italieni, englezi, unguri. Li s-au adăugat câteva proiecte de literatură dramatică: Vetélytársak - Örveny (Rivalii - Vâltoarea); Valkó föhadnagy (Locotenentul Valkó); Gigi (Ghighi), ultimul cu personaje inspirate din viaţa "intelighenţei" năsăudene.
La Budapesta şi Gyula a scris şi transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături băneşti, a fost forţat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).
A revenit în Prislop, spre disperarea părinţilor, care l-au ştiut domn: Aici am luat contact cu ţăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferinţele şi visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ...
[modifică] Detenţia la Văcăreşti şi Gyula
La începutul anului 1910 era funcţionar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenţiei cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităţilor româneşti extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat şi deţinut la Văcăreşti. Într-un Memoriu adresat autorităţilor româneşti în luna mai, tânărul scriitor a menţionat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfăşurat-o în slujba românilor de peste munţi. În închisoarea Văcăreşti, a terminat nuvela Culcuşul.
Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcuşul, criticul Mihail Dragomirescu a ţinut să o prefaţeze astfel:
- Deşi nu admitem crudităţile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuşi, publicăm această novelă, şi încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concepţie puţin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observaţie, prin energia decepţiei şi mai cu seamă prin originalitatea limbii.
După o lungă detenţie la închisoarea Văcăreşti, este întemniţat la Gyula. Aici scrie Golanii şi începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten şi – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier kepek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la Bucureşti, în paginile Universului literar (1913) şi în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispăşit după cele şase luni de temniţă.
[modifică] Greutăţile financiare
S-a angajat ca ajutor de notar în Măgura Ilvei, apoi în Nimigea. Din Bucureşti a primit vestea că piesa Osânda va fi pusă în citire, ulterior, însă, a fost respinsă.
În toamna anului 1910 se afla într-o situaţie materială precară. A avut convingerea că nu stăpâneşte cum se cuvine limba literară românească:
- a trebuit să-mi dau seama că, dacă vreau să realizez ceva trebuie să nimicesc în prealabil, în sufletul meu şi în mintea mea, tot ce mi-au împrumutat atâţia ani de mediu străin, tocmai la vârsta cea mai accesibilă tuturor influenţelor, şi că aceasta nu se poate împlini cu adevărat decât acolo unde voi respira o atmosferă românească, absolut pură şi ferită de miasmele de până ieri, adică în Ţară şi mai ales în Bucureşti.
- Întâiul meu contact cu literaţii români s-a efectuat cu prilejul unui congres al Astrei la Sibiu, unde am fost trimis ca gazetar român. Profitând de această unică ocazie, am şi trecut dincoace, la Bucureşti.
La Bucureşti a întâmpinat greutăţi financiare: Am sosit cu 300 de lei în buzunar... Şi aici... aici... aici începe un capitol întunecat al vieţii mele, o epocă grea, de luptă dârză cu mizeria şi pasiunea de scriitor. [...] Am venit în contact cu toţi corifeii literaturii de atunci. Gârleanu mai ales era marele prozator al epocii. În vremea aceea, am încercat acest gen nou de nuvele, care nu prea era înţeles de gingaşii povestitori din jurul meu. Până atunci, nuvela era un fel de anecdotă, scrisă viu, curgător, cu înflorituri de stil, dar fără nici o preocupare a fondului sau a conflictului psihologic.
A fost angajat la Ordinea unde redactor-şef era Ştefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. Anul 1911 şi l-a dedicat teatrului. Până în 1912, a avut îndeletniciri diveerse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoţii de Schiller şi Ofiţerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul. O lună mai târziu la teatrul din Craiova a sosit şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).
În data de 15 ianuarie 1912, presat de acute nevoi materiale, începe să publice în revista craioveană Ramuri, condusă de Constantin Şaban-Făgeţel, elocventă pentru starea tinerilor căsătoriţi: Neavând la cine apela la Craiova, sunt nevoit să mă dedau la cerşetorie şi, cum n-am la altcineva aici afară de tine, sunt nevoit să mă cerşetoresc la tine, cu toate că mi-e nespus de penibil.
"Dezangajarea" soţiei de la Teatrul Naţional din Craiova pe data 1 mai 1912 (cf. Registrul de procese-verbale, 25 aprilie 1912) l-au determinat să părăsească localitatea, stabilindu-se la Bucureşti. Artista a fost angajată la Teatrul Naţional, la intervenţia lui Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. În Capitală a avut colaborări sporadice la ziare şi reviste, fiind copleşt de greutăţi materiale. Familia rămasă in Prislop îi cere ajutorul cu disperare ("acasă suntem 9 oameni"), deşi învăţătorul Vasile Rebreanu mai lucrează "ca cancelarist" la avocatul Tudor Moisil.
Din luna iulie 1913, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), s-a angajat ca reporter la Adevărul (la sfârşitul războiului a fost concediat).
[modifică] Războiul
În data de 27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei. Fost ofiţer s-a oferit voluntar în armata română, dar nu i s-a aprobat cererea. În 6 decembrie armatele germane ocupă Bucureştiul. "Fugarul" se află într-o situaţie dificilă. Închis în casă, continuă să scrie la romanul Ion.
Între 12/13 mai1917, fratele său Emil, ofiţer în armata austro-ungară, este acuzat de crimă de dezertare şi spionaj, fiind condamnat la moarte (ecouri în lumea romanului Pădurea spânzuraţilor). În primăvara anului 1918 a fost arestat şi anchetat de autorităţile de ocupaţie, dar a reuşit în cele din urmă să fugă. În luna mai, ajutat de socialişti, a trecut în Moldova şi a locuit o vreme la Iaşi. În luna noiembrie a revenit în Bucureşti. În vacanţa din vara anului 1918 a călătorit cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil. Reîntors la Bucureşti, prozatorul a încercat să scrie la Pădurea spânzuraţilor, fără să reuşească să finalizeze romanul.
În decembrie 1929 a fost numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care a deţinut-o timp de un an. În 1929, la însărcinarea primului ministru, a lucrat la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător a devenit la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, în urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu a demisionat din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. A cumpărat o casă şi o vie la Valea Mare, lângă Piteşti, unde au fi scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.
La începutul anului 1941 a fost numit din nou director al Teatrului Naţional. A acceptat numirea de director al cotidianului Viaţa (fără o participare esenţială). În luna ianuarie 1942, a luat parte la un turneu de conferinţe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie a călătorit la Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici a susţinut că nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură.
[modifică] Sfârşitul
La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureştiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămânul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: Perspective puţine de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi şi bronşita cronică.
La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viaţă la vârsta de 59 de ani. Peste câteva luni a fost deshumat şi reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
[modifică] Debutul
[modifică] Debutul în presa românească
La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga şi O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) şi Nevasta (16 iunie 1911).
A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra paginilor de critică şi istorie literară din Viaţa românească, aparţinând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influenţa lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană, romanul Război şi pace de Tolstoi.
În traducerea lui, revista Ţara noastră a publicat poemul Moartea şoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunându-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mâna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influenţa lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.
- 16 octombrie – Prima datare pe o proză originală, după sosirea în Bucureşti: Volbura dragostei Cântecul iubirii.
În 19 octombrie 1910 a participat pentru prima oară la o şedinţă a cenaclului literar condus de Mihail Dragomirescu, din care mai făceau parte Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Nanu, Corneliu Moldovanu, Nicolae Davidescu, Alexandru Stamatiad, Mihail Săulescu, Mihai Sorbul. A dus cu el o nuvelă, pe care însă nu apucă să o citească.
În luna octombrie a aceluiaşi an a primit o scrisoare de la Mihail Dragomirescu:
- Iartă-mă că aseară am uitat de nuvela dumitale. E drept că, chiar de nu aş fi uitat, n-aş fi vrut să te expun la un nesucces, neştiind calităţile ei de mai înainte. Astăzi însă am citit-o şi te felicit, e foarte interesantă povestea şi cu însemnate calităţi literare. Vrei s-o public în Convorbiri critice?
[modifică] Debutul în Bucureşti
La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala ţării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis şirul unei însemnate colaborări: Proştii, Culcuşul, Golanii, Dintele (1910). A început să primească scrisori de încurajare de la Mihail Dragomirescu care se interesa îndeaproape de ce scrie, l-a invitat acasă şi s-a oferit să-l ajute să primească o slujbă la un ziar.
A fost angajat la Ordinea unde redactor-şef era Ştefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacţie la Falanga literară şi artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcţie pe care a deţinut-o şi la Convorbiri critice (funcţii mai mult onorifice).
[modifică] Debutul editorial
Debut editorial: la Orăştie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria naţională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producţii literare tipărite în revistele Luceafărul şi Convorbiri critice: Dintele, Lacrima Glasul inimii, Culcuşul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proştii, Filibaş [Ocrotitorul].
[modifică] Activitatea literară
[modifică] Nuvelistul
Înainte de a scrie şi de a-şi publica romanele scriitorul şi-a desăvârşit talentul de prozator scriind povestiri şi nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Iţic Ştrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.
[modifică] Marile romane
Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acţiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica ţărănească în centrul atenţiei lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Blestemul pământului, blestemul iubirii” şi anunţa principalul conflict din text, şi a dat unul dintre dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.
După această experienţă literară autorul a scris mai apoi romanul Răscoala , supranumit de G. Călinescu "roman al gloatei". El poate fi considerat o capodoperă a romanului românesc din toate timpurile.
Un al treilea roman, Pădurea spânzuraţilor, a fost inspirat de un incident autobiografic, fratele său, locotenent în Armata Austriacă, fiind condamnat la moarte şi executat pentru o tentativă de a dezerta din armata Austro-ungară şi a trece în tranşeele românilor în timpul Primului Război Mondial. Tema fusese schiţată iniţial în nuvela Catastrofa.
[modifică] Etapa romanelor târzii
Spre sfârşitul vieţii prozatorul a scris mai multe romane, poliţiste sau cu subiecte care ţin de zona paraliteraturii, cum ar fi Adam şi Eva, bazat pe tema metempsihozei. Un cuplu(cei doi se cauta pana cand iubirea lor se implineste si fizic) se reîncarnează în sapte momente istorice diferite( de fiecare data in pielea altor personaje , cu sfarsit fatal ), iar textul e închis într-o povestire cu ramă.
Alte două romane, Gorila şi Jar, care descriau mediul intelectual şi redacţiile unor ziare interbelice deşi s-au bucurat de succes de public au fost veritabile căderi la critică, iar Crăişorul, o biografia romanţată a lui Horia, care fusese poreclit de locuitorii munţilor Apuseni „Crăişorul munţilor”, a însemnat un alt mare eşec literar. După Răscoala , Rebreanu nu a mai dat nici o capodoperă, toate romanele scrise ulterior fiind caracterizate de criticul G. Călinescu drept inegale.
În Amândoi Rebreanu a încercat să scrie un roman poliţist, descriind o crimă comisă de o servitoare cu instincte criminale. Evident scriitorul cunoştea romanele naturaliste.
Liviu Rebreanu, a fost unul dintre puţini autori români care s-a bucurat de succes de librărie şi a avut o situaţie stabilă din punctul de vedere financiar, s-a bucurat şi de onoruri publice şi de recunoaşterea valorii sale, atât din partea publicului cititor cât şi a criticii literare, încă din timpul vieţii. Postum această recunoaştere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii şi comentarii.
Rebreanu a fost şi autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate şi alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franţa şi Germania, Metropole, tradusă şi în limba franceză.
În decembrie 1906 a început redactarea suitei de amintiri din copilărie (portrete din Maieru), scrise la început în maghiară, reluate, mai târziu, în româneşte, proze nepublicate. A început să scrie un Journal de lector, cu maxime, cugetări, conspecte din literatura universală: William Shakespeare, Oscar Wilde, Friedrich von Schiller, Tolstoi, Victor Hugo, din creaţia românească Anton Pann, precum şi cu însemnări de cultură generală în limbile limba germană, limba maghiară, limba franceză şi limba română - limbi în care citea şi scria curent.
A reluat vechi proiecte (piese de teatru), precum Ghighi, şi a adăugat altele inspirate din viaţa ţărănească: Traiul, Osânda. A citit multe cărţi româneşti, urmărind îndeosebi îmbogăţirea vocabularului, şlefuirea limbii literare. A început să scrie un caiet de Schiţe, între care unele au anticipat eroi şi episoade din proza matură. Multe subiecte au fost dezvoltate, la început, în cadrul nuvelisticii. Datările ating limita 28 aprilie 1909.
A scris povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeaşi toamnă, a terminat şi povestirea Domnul Ionică, reluare a unei proze mai vechi, din ciclul Szamárlétra. Cu aceste pagini se va adresat mai multor reviste literare de peste munţi (trimiţând scrisori lui Garabet Ibrăileanu la Viaţa românească din Iaşi, lui Mihail Dragomirescu la Convorbiri critice din Bucureşti, precum şi din Transilvania, corespundând cu Octavian Tăslăuanu de la Luceafărul din Sibiu).
La 1 octombrie la Blaj, în Revista politică şi literară a apărut povestirea Talerii, ultima tipărită în Ardeal, înainte ca Rebreanu să se stabilească în capitala ţării. A terminat nuvela Ofilire, sub impulsul unor lecturi sadoveniene.
[modifică] Teatru
Anul 1911 şi l-a dedicat teatrului. Astfel pe 15 septembrie/ianuarie 1911 împreună cu dramaturgul Mihail Sorbul, scoate revista Scena dar aceasta rezistă doar 10 numere. În luna aprilie a aceluiaşi an a fost numit secretar al Teatrului Naţional din Craiova, şi devine un colaborator de bază al lui Emil Gârleanu, la acea dată directorul instituţiei. Până în 1912, va avea îndeletniciri diveerse: de la întocmirea repertoriului la reclama publicitară; de la traducerea unor piese (Hoţii de Schiller şi Ofiţerul de Franz Molnar) la pregătirea revistei bilunare Teatrul.O lună mai târziu la teatrul din Craiova soşeşte şi Ştefana (Fanny) Rădulescu (viitoarea soţie a scriitorului); ca artistă, va debuta pe scena teatrului din localitate, în spectacolul cu piesa Rapsozii de Victor Eftimiu (9 octombrie).
Îşi continuă activitatea literară scriind şi publicând nuvele Astfel în luna septembrie la Iaşi, în revista Viaţa românească, apare nuvela Filibaş Ocrotitorul; o versiune anterioară (Mâna) fusese terminată, la 20 mai, în Bucureşti. Pe data de 11 noiembrie la Orăştie, revista Cosânzeana deschide şirul colaborărilor cu Liviu Rebreanu (majoritatea retipăririi deghizate). Pentru început Proştii (la un an după tipărirea în Convorbiri critice), urmată de noi reeditări, în 1912/1913. Inedite: Idilă de la ţară (1912), schiţă neglijată la alcătuirea volumelor, şi Armeanul, Armeanca şi clubul (1913), pe care o va prelua în volum cu titlul Idilă de la ţară (fără să fie totuna cu lucrarea amintită mai sus).
În anul 1912 în Almanahul Societăţii Scriitorilor Români pe anul 1912, apare poemul în proză Mărturisire (amintit de Fanny Rebreanu, în volumul Cu soţul meu, ca discretă cerere în căsătorie); proza este o prelucrare a unui text maghiar, Strófak (Strofe), aparţinând prietenului său Szini Gyula.
Pe data de 20 aprilie cu schiţa Strănutarea, revista Flacăra, condusă de Constantin Banu, deschide şirul colaborărilor cu Rebreanu; în paginile primei serii, vor mai apărea: Vrăjmaşii, Baroneasa şi Dumnezeu (toate în 1912); în a doua serie a revistei, Rebreanu publică Omul mic şi oamenii mari (1921), La urma urmelor (1922). Majoritatea titlurilor vor fi incluse ulterior în volume.
Devine colaborator permanent al revistei Rampa în lunile noiembrie/decembrie, luni de vârf.
[modifică] Alte proiecte
În 1913 în timp ce desfăşura o susţinută activitate de cronicar teatral, lucrează la romanul Zestrea "înaintând dificil în acţiune" (nu s-a păstrat nimic din această pretinsă variantă). Din luna iulie, după intrarea României în cel de-al doilea război balcanic (10 iulie), se angajează ca reporter la Adevărul (la sfârşitul războiului va fi concediat). Pe 25 august cu schiţa Taclalele (retipărirea schiţei Vrăjmaşii), revista Universul literar deschide şirul colaborărilor cu Rebreanu. Mai mult decât în paginile altor publicaţii, aici vor fi retipărite, de regulă cu titlul schimbat, vechi schiţe şi nuvele, originale şi "prelucrate". Bibliografie scrierilor înregistrează astfel de colaborări în 1913, 1914, 1915. Câteva inedite: Santinela (1913); Războiul. Însemnările unui sublocotenent; O scenă (ambele în 1914); Întâiul gropar (1926); Coniderate de autorul lor submediocre, vor fi "uitate" în paginile publicaţiei. Pe 7 decembrie schiţează un nou proiect: Răscoala, dramă în patru acte. Pe 29 ianuarie 1914, apare un nume nou printre titlurile de până acum, Ion. Roman. L. Rebreanu" (notaţie datată pe verso-ul unei file oarecare; cf. Arh. L.R., II, ms. 1). Vor mai trece ani până când Zestrea uceniciei literare va apărea cu noul titlu în librării. Pe data de 31 iulie la Bucureşti apare cotidianul Ziua sub conducerea lui Ioan Slavici. Aici Rebreanu va publica, folosindu-se de pseudonime, cronici dramatice. Pe 17 septembrie – Datare pe piesa Jidanul (trei acte), cu tematică semită. Pe 21/28 septembrie publică în Universul literar studiul Revoluţia lui Horia, Cloşca şi Crişan, care anticipă romanul Crăişorul. În octombrie/noiembrie devine redactor la Scena. În anul 1915 scrie povestirea istorică Horia, Cloşca şi Crişan.Pe 26 august încheie nuvela Hora morţii.
- Golanii şi alte nuvele
În anul 1916, aprilie – La Bucureşti apare volumul Golanii (Nuvele şi schiţe), cu o prefaţă semnată de Mihail Dragomirescu, în editura H. Steinberg. Volumul reia majoritatea pieselor incluse în Frământări (1912), adăugând trei inedite. Sumarul: Golanii; Cuceritorul; Ocrotitorul; Proştii [inedită]; Dintele; Cerşetorul [inedită]; Culcuşul; Nevasta; Strănutarea; Pozna [inedită]. Între 9 mai/24 iulie – Scrie şi transcire comedia Cadrilul. În nr. 13 din "Biblioteca Căminului" (Bucureşti, H. Steinberg) apare volumaşul Mărturisire (Nuvele şi schiţe). În sumar: Mărturisire [inedită]; Răfuială; Vrăjmaşii; Lacrima [Glasul inimii]; Armeanul (Idilă de la ţară); Talerii [inedită]; [[Cântec de dragoste (Cântectul iubirii)|Cântec de dragoste [Cântectul iubirii; Cearta [inedită].
- Marele Război. Cadrilul. Calvarul. Prima versiune din Pădurea spânzuraţilor
În 27 august 1916, reia Zestrea. Pe data de 5 noiembrie termină nuvela Catastrofa.
Pe data de 27 septembrie la Bucureşti, apare cotidianul Scena, în care Rebreanu va publica articole de teatru. Pe data de 23 ianuarie 1918, în Bucureştiul ocupat de trupele germane, ziarul Lumina, condus de Constantin Stere, publică schiţa Bibi (manuscrisul este datat 19 august 1915 şi poartă dedicaţia "Pentru Puia, când va fi mare"). Tot aici, în lunile februarie şi martie, vor mai apărea: Norocul, Soacra Sfântului Petru.
Din data de 1 august datează primul plan detaliat al romanului Şarpele, pornind de la drama poeţilor Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel, ambii îndrăgostiţi de Natalia Negru. Proiectează un volum de nuvele, anticipând, prin atmosferă, problematica romanului Pădurea spânzuraţilor.
- Alte proiecte, nuvele sau schiţe
Pe data de 18 decembrie începe povestirea Calvarul (pe care o va termina în martie 1919). Pe data de 20 februarie 1919, începe o primă redactare a romanului Pădurea spânzuraţilor. Pe data de 5 aprilie în magazinul ilustrat lunar Lectura pentru toţi apare nuvela Catastrofa. Pe data de 3 mai cu schiţa Pozna Rebreanu începe şirul colaborărilor în revista Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu. În paginile publicaţiei vor mai apărea, în acelaşi an: A murit o femeie; Cântecul lebedei; Divorţul; un fragment din Calvarul, iar în 1920, Iţic Ştrul, dezertor şi Ghinionul.
- Calvarul
La editura "Universala-Alcalay" apare volumul Calvarul, confesiune literaturizată despre propriile avataruri din timpul primului război mondial (singura ediţie antumă). În vacanţa de vară călătoreşte cu soţia în Transilvania, Rebreanu documentându-se atent în legătură cu sfârşitul tragic al lui Emil. Reîntors la Bucureşti, prozatorul încearcă să scrie la Pădurea spânzuraţilor, fără să izbutească să finalizeze romanul.
- Cadrilul
Pe 29 decembrie are loc premiera comediei Cadrilul.
- Răfuiala
Un nou volum de nuvele (edite şi inedite): Răfuiala, apărut la "Universala-Alcalay". În sumar: Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari [inedită]; Cântecul iubirii; Norocul; Talerii; Cearta; Glasul inimii; Soacra Sfântului Petru; Idilă de la ţară: Ofilire; Barba (imitaţie); Ţăranul şi coasa (imitaţie); Răfuiala. (Cele două imitaţii se publică pentru prima oară în volum.)
- Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii
Pe 14 august 1917, autorul termină prima versiune a romanului Ion. În noiembrie 1919 începe să transcrie romanul Ion. Pe data 20 noiembrie 1920, – Apare romanul Ion, prima capodoperă din monumentala creaţie rebreniană (în timpul vieţii scriitorului, va fi retipărit în 1921, 1923, 1925, 1927, 1930, 1939, 1941, 1943). Romanul poartă subtitlul Blestemul pământului, blestemul iubirii. Academia Română îi acordă pentru romanul Ion prestigiosul Premiul Năsturel-Herescu.
- Catastrofa. Nuvele şi schiţe
Îm 1921 la editura Viaţa românească apare volumul Catastrofa (Trei nuvele). În sumar: Iţic Ştrul, dezertor [inedită]; Hora morţii; Catastrofa [inedită]. Autorul va publică în revista Viaţa românească şi mai multe cronici dramatice .
În nr. 1 - 3 din "Biblioteca universală" a editurii Alcalay şi Calafeteanu, apare culegerea de povestiri Norocul (Schiţe şi nuvele). În sumar: Norocul; Strănutarea; Iţic Ştrul, dezertor; Cuceritorul; Bibi. Poveste de copii mici pentru oameni mari; Cerşetorul; Soacra Sfântului Petru.
În colecţia "Scriitorii români contemporani. Pagini alese", tipărită de "Casa Şcoalelor", apare volumul Nuvele şi schiţe. În sumar: Proştii; Dintele; Ocrotitorul; Nevasta; Catastrofa; volumul se deschide cu prezentarea unor date biografice.
- Pădurea spânzuraţilor
Începe prima versiune integrală a romanului Pădurea spânzuraţilor (pe care o va termina la 27 iunie 1922). Între 5 iulie/17 noiembrie 1922 va ranscrie romanul Pădurea spânzuraţilor. Apare Pădurea spânzuraţilor. Cartea va primi "Marele premiu al romanului". Va fi reeditat în 1922, 1925, 1926, 1928, 1929, 1932, 1940. În editura lui H. Steinberg din Bucureşti apare a II-a ediţie din Golanii (Nuvele şi schiţe), cu ilustraţii de Fr. Şirato. Acelaşi sumar din 1916. Pe 12 aprilie 1923, Rebreanu ia parte la premiera comediei Plicul. În acelaşi an va fi ales vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. În revista Lamura apare nuvela Cumpăna dreptăţii. Pe 15 noiembrie, 1924, Împreună cu Alexandru Dominic, publică săptămânalul Mişcarea literară (până în octombrie 1925). O nouă reeditare: Trei nuvele, editura "Cultura Naţională". În sumar: Catastrofa; Iţic Ştrul, dezertor; Hora morţii
- Adam şi Eva
Pe data de 2 iulie 1924 Începe prima versiune a romanului Adam şi Eva.In 14 ianuarie 1925, scriitorul sfârşeşte prima versiune a romanului Adam şi Eva iar în luna martie încheie şi versiunea pentru tipar. }n luna mai apare romanul Adam şi Eva.
- Golanii. ediţia a doua
Editura "Cartea românească" din Bucureşti tipăreşte a III-a ediţie din Golanii. Sumar revăzut: Proştii; Dintele; Bibi [inedită]; Norocul [inedită]; Cuceritorul; Nevasta; Cântecul iubirii; Strănutarea; Vrăjmaşii [inedită]; Soacra Sfântului Petru [prelucrare inedită]; Idilă de la ţară [inedită]; Ocrotitorul; Culcuşul; Cerşetorul; Pozna; Golanii. Este ales preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români. Pe data de 17 martie 1926, are loc premiera piesei Apostolii.
- Ciuleandra
La sfârşitul anului 1926, plecând de la proiectul unei nuvele (Nebunul), plănuieşte volumul Ciuleandra. între 2/10 martie 1927, scrie prima versiune a nuvelei sau miniromanului Ciuleandra. Din 9 iulie/8 august datează cea de a doua versiune manuscrisă. Apare Ciuleandra (reeditări în 1927, 1928, 1934, 1941, 1942).
- Noi proiecte. Romanul Crăişorul
Un nou volum, cvasi-inedit: Cuibul visurilor (Nuvele şi schiţe), editat de "Casa Şcoalelor". În sumar: Cuibul visurilor; Omul mic şi oamenii mari; Cumpăna dreptăţii; La urma urmelor; Cântectul lebedei; Ghinionul; Dumnezeu; Fiara; A murit o femeie [toate inedite, "parabola" Dumnezeu fiind după Lev Tolstoi]; Răfuiala; Ţăranul şi coasa [imitaţie].
În colecţia "Manuscriptum" apare volumul Cântecul lebedei, cuprinzând facsimilul manuscriselor Cântecul lebedei şi Cuibul visurilor; volumul se deschide cu o scurtă biografie a lui Rebreanu şi cu un portret al său desenat de pictorul Jean Alexandru Steriadi. În luna august 1928, începe romanul Crăişorul. În anul următor, în 1929, apare romanul Crăişorul (va fi reeditat în 1930, 1940, 1942, 1944). Scriitorului i se conferă Premiul Naţional pentru proză.
- Demnităţi publice
În decembrie, Este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti, funcţie pe care o va deţine vreme de un an. În nr. 1150 - 1150 bis din colecţia "Biblioteca pentru toţi", apare volumul Cântecul iubirii (Nuvele şi schiţe), la editura "Universala-Alcalay". În sumar: Cântectul iubirii; Bibi; Vrăjmaşii; Pozna; Catastrofa. În 1929 La însărcinarea primului ministru, lucrează la proiectele de organizare a Direcţiei Educaţiei Poporului, al cărei conducător va deveni la începutul anului următor. Pe 19 noiembrie 1930, În urma unor cumplite dezamăgiri înregistrate în conducerea treburilor publice, Rebreanu demisionează din conducerea Direcţiei Educaţiei Poporului. Cumpără o casă şi o vie la Valea Mare, lângă Piteşti, unde vor fi scrise majoritatea cărţilor sale de acum încolo.
- Metropole
În anul 1931 scrie şi editează (25 iulie) volumul Metropole, conţinând însemnări de călătorie din (Berlin, Roma, Paris). Pe data de 20 februarie 1932, tipăreşte, la Bucureşti, România literară (apare până la 6 ianuarie 1934). O nouă reeditare: Iţic Ştrul, dezertor (Trei nuvele cu 30 gravuri în lemn de Paul Konrad Honich), la "Cartea românească". În sumar: Iţic Ştrul, dezertor; Catastrofa; Fapt divers [Hora morţii].
- Răscoala
Din 12 august/28 septembrie datează o variantă abandonată din Răscoala. Între 8 mai/11 decembrie scrie versiunea definitivă a romanului Răscoala. La sfârşitul anului 1933, apare romanul Răscoala. Tot pe 25 decembrie 1933, publică în ziarul Cuvântul, o nuvelă inedită: Umbre.
- Jar
- Între 22 ianuarie/30 aprilie 1934, scrie versiunea pentru tipar a romanului Jar, ce se va tipări până la finele anului la editura Adevărul (reeditări în 1939, 1941, 1942, 1944).
1935 – În volumul Nuvele inedite, culegere din creaţia prozatorilor contemporani, Rebreanu publică, la Editura "Adevărul", povestirea Dincolo, reluată peste ani în Amalgam (1943). În 1936 apare volumul Calea sufletului (trei povestiri), fragmente din romanul Adam şi Eva. În nr. 14 din colecţia "Cartea satului" apare culegerea de nuvele Oameni de pe Şomeş, la Editura Fundaţiilor Regale. În sumar: Dumnezeu; Cerşetorul; Proştii; Răfuiala; Nevasta; Pozna; Dintele; Hora morţii; Cuibul visurilor.
- Gorila
Din 1 martie/11 iulie 1937, datează prima versiune, abandonată, a romanului Gorila. Pe 18 iulie reia lucrul la carte de la început. În luna iunie, 1938, apare romanul Gorila la editura Universala Alcalay. După multe tergiversări pe 26 mai 1939 este ales membru al Academiei Române, la propunerea lui Mihail Sadoveanu.
- Amândoi
În luna martie 1940, Apare la editura Socec & co romanul Amândoi. La începutul anului 1941, – Este numit din nou director al Teatrului Naţional. Acceptă de asemenea numirea de director al cotidianului Viaţa (fără o participare esenţială). În luna ianuarie 1942, ia parte la un turneu de conferinţe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Görlitz, Breslau, Viena. În luna martie călătoreşte la Zagreb şi Weimar, călătorii prilejuite de constituirea societăţii culturale pan-europene. Aici va susţine că "nu vrem nici un fel de politică, ci numai literatură". În 1943 apare volumul Amalgam (articole, studii, conferinţe, cronici dramatice şi o nuvelă: Dincolo).
[modifică] Opera literară
[modifică] Nuvele
[modifică] Romane sociale[modifică] Romane psihologice |
[modifică] Romane poliţiste[modifică] Teatru[modifică] Note de călătorie
[modifică] Jurnal intim
|
[modifică] Aprecieri critice
- George Călinescu: Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.
- Mihail Sebastian considera că Liviu Rebreanu avea darul masiv de a crea viaţă.
- Tudor Vianu era de acord că ne aflăm în faţa unui scriitor obiectiv, care are puterea de a prezenta viaţa în complexitatea ei socială şi psihologică, prin personaje surprinse în umila şi precara lor realitate socială.
[modifică] Ecranizări
Mai multe opere de Liviu Rebreanu au fost transformate în decursul timpului în scenarii de film:
- Răscoala;
- Ciuleandra;
- Pădurea spânzuraţilor (1964), în regia lui Liviu Ciulei, a câştigat premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes;
- Ion, Blestemul pământului, blestemul iubirii
[modifică] Case memoriale
Casa memorială din Maieru a fost înfiinţată în 1959 de către un grup de elevi conduşi de Sever Ursa, un profesor român a cărui preocupare pentru opera lui Rebreanu l-au determinat în a organiza o mică expoziţie cuprinzând unele dintre obiectele personale ale scriitorului în sala de intrare a şcolii. Din 1959 muzeul s-a extins datorită dedicaţiei iniţiatorului acestuia, adăugându-se eforturile elevilor şi profesorilor din localitate. În zilele noastre, casa memorială oferă peste trei sute de obiecte, câştigându-şi prestigiul atât ca obiectiv turistic, cât şi ca un loc în care moştenirea culturală este conservată şi venerată. Numele muzeului îşi are originile în numele metaforic folosit de Rebreanu cu referire la Maieru, satul în care şi-a petrecut „cele mai fericite momente ale vieţii”. În 2000, muzeul a beneficiat de un ajutor financiar din partea Ministerului Educaţiei, folosit pentru instalarea unui sistem de încălzire şi pentru reparaţii importante (podele, acoperiş, electricitate).
- Muzeul Memorial Liviu Rebreanu din Năsăud
Casa memorială Liviu Rebreanu şi Fanny Rebreanu din Bucureşti se află într-un apartament cumpărat de către scriitor în anul 1934, pentru fiica sa, Puia-Florica Rebreanu. Ea donează spaţiul şi moştenirea din acesta în dorinţa ca acestea să amintească şi de mama sa care, exceptând cariera de actriţă, s-a apropiat de literatura memorialistică, conferindu-şi astfel statutul de membră a Uniunii Scriitorilor. Este inaugurată în 1995. În holul de la intrare se pot admira grafici de preţ (în cărbune, creion, peniţă). În camera de zi se găsesc picturi la scală mare ale mamei şi fiicei, lucrări purtând semnătura lui Camil Ressu. Alte lucrări fine de artă pot fi văzute în cea mai importantă cameră, biroul scriitorului, lucrări realizate de artişti prestigioşi ai vremii (Jean Alexandru Steriadi, Miliţa Pătraşcu, Ion Jalea, Francisc Şirato). În camera unde a locuit fiica celor doi scriitori putem admira fotografii de familie, câteva tablouri şi o colecţie frumoasă de icoane, dând impresia unei catapetesme. Cea mai mare cameră a muzeului este sufrageria, mobilată cu piese Biedermeyer, în care continuă colecţia de icoane, însă unde întâlnim şi un ceasornic din soclu, obiect unic. În bucătărie, pereţii sunt acoperiţi de o colecţie impresionantă de ceramică (piese specifice zonei Ardealului).
Casa Memorială Liviu Rebreanu din Valea Mare a fost deschisă la 27 mai 1969, în casa pe care Rebreanu a cumpărat-o în 1930 şi pe care a stăpânit-o până la 1 septembrie 1944, când a încetat din viaţă la vârstă de 59 de ani. La 3 septembrie 1944 era înmormântat în cimitirul bisericii din Valea Mare, pentru ca mai apoi să fie mutat la Cimitirul Bellu din Bucureşti. La Valea Mare, avea să scrie în bună parte, alternativ cu locuinţa din Bucuresti, romanele Răscoala, Jar, Gorila şi Amândoi. Casa memorială evocă personalitatea scriitorului prin intermediul obiectelor personale ale lui Liviu Rebreanu, manuscriselor, fotografiilor, scrisorilor, cărţilor ş.a.
- Galerie de imagini
Imaginile sunt oferite cu sprijinul Institutului de Memorie Culturală.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 |
 Ultimele fotografii înainte de moarte |
 Ultimele fotografii înainte de moarte |
[modifică] Rebreanu în cultura populară
- Anual, la Aiud se desfăşoară Zilele Culturale „Liviu Rebreanu”.
- Tot anual, la Bistriţa, are loc Festivalul Naţional de Teatru „Liviu Rebreanu”.
- Lunar, secţia de artă a Bibliotecii Judeţene Mureş organizează Cenaclul „Liviu Rebreanu”.
[modifică] Eponime
Lista de mai jos, posibil incompletă, cuprinde itemi ale căror nume a fost dat în cinstea scriitorului:
- Biblioteca Liviu Rebreanu din Bucureşti
- Grupul Scolar,,Liviu Rebreanu" din comuna Hida, Judetul Salaj
- Sala Liviu Rebreanu din cadrul Teatrului Naţional Ion Luca Caragiale
- Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa
- Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” din Aiud
- Biblioteca „Liviu Rebreanu” din Aiud
- Bulevardul Liviu Rebreanu din Timişoara
- Strada Liviu Rebreanu din Drobeta Turnu-Severin
- Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” din Cluj-Napoca
- Grupul Şcolar „Liviu Rebreanu” din Maieru
- Grupul Şcolar „Liviu Rebreanu” din Bălan, judeţul Harghita
- Şcoala „Liviu Rebreanu” din Mioveni, Argeş
- Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” din Turda
În fiecare municipiu există probabil străzi, pieţe, şcoli generale sau licee care poartă numele marelui prozator.
[modifică] Bibliografie. Studii monografice
- Alexandru Piru, Liviu Rebreanu, Bucureşti, 1965, ed. II, 1973
- Lucian Raicu, Liviu Rebreanu, Bucureşti, EPL, 1967
- Al. Săndulescu, Introducere în opera lui Liviu Rebreanu, Bucureşti, Minerva, 1976
- Aurel Sassu, Liviu Rebreanu, sărbătoarea operei, Bucureşti, Albatros, 1978
- Mircea Muthu, Liviu Rebreanu sau paradoxul organicului, Cluj Napoca, ed. Dacia, 1998
- Ion Bălu, Liviu Rebreanu, destine umane, Craiova, Viaţa românească, 2004
- Ion Simuţ, Liviu Rebreanu, monografie, Braşov, Ed. Aula, 2001
[modifică] Bibliografie. Istorii literare
- George Călinescu , Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent, (1941)
- Ovid S. Crohmălniceanu, Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale, vol. I, Bucureşti, Minerva, 1975
- Ion Negoiţescu, Istoria literaturii române, volumul I, ediţia I, Bucureşti, Editura Minerva, 1991
[modifică] Note
[modifică] Legături externe
- Resurse Didactice Audio - Liviu Rebreanu: Ion "(necesita flash)"
- Resurse Didactice Audio - Liviu Rebreanu: Rascoala "(necesita flash)"
- Liviu Rebreanu la ICI
- „Zilele Rebreanu” la Budapesta şi Jula
- Muzeele Rebreanu şi Minulescu, uşă în uşă la bloc
- Biografie Liviu Rebreanu
- Reportaj despre Muzeul „Cuibul Visurilor” din Maieru
