Scarlat Callimachi (scriitor)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Scarlat Callimachi

 Membru al asociației Amicii URSS


Director al Muzeului Româno-Rus

Născut(ă) 20 septembrie 1896
București, România
Decedat(ă) 2 iunie 1975, (79 de ani)
București, Republica Socialistă România
Partid politic Partidul Național Țărănesc
Partidul Comunist din România
Părinți familia Callimachi
Cunoscut pentru supranumele de „Prințul Roșu
Profesie jurnalist, eseist, poet futurist, sindicalist, activist comunist
Naționalitate română

Scarlat Callimachi (n. 20 septembrie 1896, București - m. 2 iunie 1975, București), supranumit: Prințul Roșu[1], este un jurnalist român, eseist, poet futurist, sindicalist, activist comunist. Ca poet s-a aflat în vecinătatea mișcării de avangardă, cultivând o poetică între constructivism și expresionism.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Scarlat Callimachi s-a născut la 20 septembrie 1896, la București. Era membru al familiei boierești de sorginte fanariotă Callimachi. Nu trebuie să fie confundat cu un străbun al său, omonim, domnitorul fanariot Scarlat Callimachi.

Ca urmare a adeziunii sale la ideologia comunistă, a fost supranumit Prințul Roșu.

A fost licențiat în drept și a fost gazetar în presa comunistă, colaborând la Facla, Chemarea, Clopotul și altele. A fost redactor-șef la revista Punct și director al ziarului Glasul nostru din Botoșani.

În 1933, a fost închis pentru pamfletul Căderea Babilonului.

Scarlat Callimachi a fost director al Muzeului Româno-Rus, instituție creată pentru scoaterea în evidență a legăturilor culturale dintre România și Uniunea Sovietică, în conformitate cu doctrina Jdanov, până în 1963, când acest muzeu a fost desființat, ca urmare a distanțării lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de influența sovietică.[2]

A murit la 2 iunie 1975 și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.

Opere[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Chiva & Șchiop; Mihailov
  2. ^ Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, p. 457.