Urmuz

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pentru o publicație vedeți Urmuz (revistă).
Urmuz
Urmuz - de Marcel Iancu

Urmuz, pseudonimul literar al lui Demetru Demetrescu-Buzău, (n. 17 martie 1883, Curtea de Argeș - d. 23 noiembrie 1923, București) a fost un scriitor român de avangardă.

Biografie[modificare | modificare sursă]

În tinerețe visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație.

Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente. Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc, Pâlnia și Stamate, "antiproză" intitulată ironic "roman în patru părți", în care face o serie calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor: oamenii coboară nu pe scări, ci din maimuță; o masă fără picioare bazată pe calcule și probabilități; pereții sunt, conform obiceiului oriental, sulemeniți în fiecare dimineață, alteori măsurați cu compasul, pentru a nu scădea la întâmplare.

Absurditatea cea mai izbutită este Ismail și Turnavitu, premergătoare teatrului lui Eugen Ionescu: "...Ismail este compus din ochi, favoriți și rochie... Se plimbă însoțit de un viezure de care se află strâns legat cu odgon de vapor și pe care în timpul nopții îl mănâncă crud și viu, după ce mai întâi i-a rupt urechile și a stors pe el puțină lămâie..."

Alte scurte scrieri sunt: cunoscuta "fabulă" Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi și Dragomir.

În anul următor, 1923, se sinucide la 23 noiembrie, în București, fără să lase vreo explicație asupra funestului său gest. Voia să moară în chip original, " fără nici o cauză".

Scrierile lui - puține la număr - cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neașteptată înrâurire asupra literaturii românești de avangardă și au contribuit la lărgirea conștiinței estetice. Sașa Pană îi tipărește în 1930 o ediție a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii "tragediei limbajului". Mai aproape poate de spiritul dadaist - deși nu pare să fi avut cunoștință de existența curentului Dada - prin gustul primejdios pentru hazardul creator de personaje mecanomorfe, insidios monstruoase, decât de suprarealismul adversar principial al lucidității, Urmuz a întreprins o critică în esență grotescă, unică în felul ei, a literaturii, căreia nu-i lăsa nici o speranță de supraviețuire. De aceea, în ciuda aparenței hilare, de bufonerie a scrierilor sale, i se opune, într-o tensiune abia mascată, un fond tragic, dizolvant.

Opera[modificare | modificare sursă]

  • Algazy & Grummer
  • Cotadi și Dragomir
  • Cronicari
  • După furtună
  • Emil Gayk
  • Fuchsiada
  • Ismaïl și Turnavitu
  • Pâlnia și Stamate
  • Plecarea în străinătate
  • Puțină metafizică și astronomie

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Nicolae Balotă, Urmuz, Cluj, Editura Dacia, 1970; ediția a II-a, revăzută și adăugită, Timișoara, Editura Hestia, 1997
  • Adrian Lăcătuș, Urmuz, Brașov, Editura Aula, 2002
  • Cecilia Burtică, Urmuz avant dada (Urmuz sau originile dadaisto-suprarealiste), Craiova, Editura Didactica Nova, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Urmuz