Protocronism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Curente culturale româneşti

Protocronismul (din greacă: πρώτος, prõtos, "primul" + χρονος, chronos, "timp", în trad. "primul timp, strătimpul") este o tendinţă modernă în naţionalismul cultural. Conceptul are afinităţi cu doctrinele tradiţionaliste care s-au succedat de la apariţia Junimismului în 1860 şi continuă o temă intens dezbătută a Naţionalismului românesc şi a viziunii asupra locului pe care România îl are în Europa precum şi a viabilităţii modelului european în România.

Termenul a început să circule în România în anii '70 şi voia să delimiteze un curent ideologic care sublinia caracterul unic şi pionieristic al culturii române. Iniţiatorii lui, asemeni tradiţionaliştilor interbelici, avertizau asupra consecinţelor drastice pe care le poate avea subordonarea faţă de Occident şi implicit denunţau teoriile cosmopolite precum Sincronismul lui Lovinescu.[1] În dezvoltarea sa, protocronismul a luat o valenţă puternic naţionalistă, instrumentată politic de regimul Ceauşescu, care promova un trecut idealizat al ţării, trecând peste regulile cercetării ştiinţifice şi recurgând la date şi surse îndoielnice, care puteau legitima mai uşor teoriile protocroniste. Este folosit astăzi pentru a desemna această tendinţă de manieră generală, sensul putându-se extinde asupra unor fenomene similare din alte state.

Termenii peiorativi de Dacomanie sau Tracomanie sunt utilizaţi cu referire la acest curent mai ales de universitari.

Susţinătorii curentului, însă, preferă să se autointituleze dacologi, denunţând o ipotetică cenzură a "ştiinţei oficiale" şi reclamând dreptul de a-şi prezenta părerea şi argumentele.

Cuprins

[modifică] Istoric

Coperta cărţii Dacia preistorică
Artă murală (mozaic) pe temă dacică pe un bloc din Orăştie construit în perioada comunistă

Una dintre cauzele des invocate ale fenomenului este legată de un complex de inferioritate specific naţionalismului românesc[2]. Una dintre primele expresii ale unei teze protocroniste ar putea fi atribuită lui Bogdan Petriceicu Hasdeu[3]. Savant şi pionier al culturii române, cu o operă de valoare incontestabilă în ansamblul său, acesta afirmă într-adevăr în Etymologicum magnum Romaniae că dinastiile princiare medievale din Ţara Românească şi Moldova descindeau dintr-o castă dacică ce îşi avea originile în vremea lui Burebista[4]. Ideea este reluată astăzi pe numeroase site-uri care vehiculează teze protocroniste.

Totuşi, un exemplu mult mai edificator este Nicolae Densuşianu, ale cărui scrieri sunt grupate în principal în Dacia preistorică. Acesta prezintă într-o manieră speculativ-vizionară o civilizaţie pelasgă, originară din spaţiul românesc, ce domneşte de mai bine de un mileniu peste un imperiu întins de la Atlantic până în India şi care ar fi la baza întregii culturi europene[5]. Autorul mai califică drept daci personalităţi istorice ca Asăneştii sau Horea[6].

După primul război mondial ideologia a început să câştige în simpatie, Garda de fier cochetând mai ales cu ideea unei integrări a ceea ce se voia un mesaj Zamolxian în propria sa ideologie.[7]

Criticând fenomenul, Şerban Cioculescu introduce în 1941 termenul de "tracomanie".[8] Mircea Eliade, deşi el însuşi sursă de inspiraţie pentru exagerări contemporane şi ulterioare, relua termenul lui Cioculescu şi vorbea de "un curent care, în expresiile lui cele mai extravagante, a meritat numele de «tracomanie»".[9]

În 1974 Edgar Papu publică în revista culturală Secolul XX un eseu intitulat "Protocronismul românesc", susţinând prioritatea cronologică românească în cazul unor inovaţii europene.[10] Foloseşte ca exemple Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, care ar fi anticipat literatura barocă europeană, îl consideră pe Dimitrie Cantemir ca pe un scriitor romantic avant la lettre iar pe Mihai Eminescu, ca pe un predecesor al existenţialismului şi sociologiei. Concluzia lui Papu este că protocronismul este una din trăsăturile dominante şi definitorii ale literaturii noastre în context mondial.

A fost suficient ca această teorie să fie făcută publică, pentru ca atât omeni de ştiinţă cât şi ideologi să înceapă să accentueze glorioasele realizări sau descoperiri româneşti, primele în cele mai diverse domenii. Toate acestea au fost dublate de o glorificare extensivă a realizărilor culturale şi politice româneşti.

Ideea a fost imediat adoptată de regimul naţionalist al lui Ceauşescu, care a încurajat şi amplificat discursul cultural şi istoric, afirmând superioritatea culturii autohtone în faţa oricărei influenţe străine.[11] Ideologia ceauşistă dezvoltă un concept aparte după 1974, când la al XI-lea Congres al Partidului Comunist din România ataşează protocronismul marxismului oficial, afirmând că dacii fondaseră "un stat neorganizat" permanent.[12]

[modifică] Protocronismul actual

Coperta cărţii Noi nu suntem urmaşii Romei

Protocronismul supravieţuieşte regimului care îl integrase în ideologia sa oficială. Internetul dar şi publicistica sau literatura oferă o gamă largă de exemple de teorii pseudo-ştiinţifice bazate pe argumentaţii mai mult sau mai puţin elaborate. Unii autori văd în finanţatorii acestor proiecte personalităţi care au avut în trecut legături cu regimul ceauşist.[13] În acest sens diverşi autori citează numele lui Iosif Constantin Drăgan.[14]

Un motiv des invocat de susţinătorii curentului este cel al cenzurii la care ar fi supuşi din partea lumii academice. Se creează astfel confuzii între "cenzura" în sensul politic, de limitare a libertăţii de exprimare, cu selecţia (uneori dură) făcută de publicaţiile ştiinţifice şi editurile prestigioase care îşi asuma astfel un anumit nivel al lucrărilor publicate. Teoria conspiraţiei şi denunţarea unei "ştiinţe oficiale" şi a specialiştilor aserviţi ei fac parte din discursul protocronist actual.[15] Un fapt paradoxal, căci dacă a existat o implicare a politicului în problema protocronismului aceasta a fost întotdeauna pentru a-l sprijini.

Napoleon Săvescu, un medic româno-american, este figura inconturnabilă a curentului în momentul de faţă. Autor al cărţii "Noi nu suntem urmaşii Romei" şi co-editor împreună cu Iosif Constantin Drăgan al revistei "Noi, Dacii" acesta este susţinătorul unor teze extrem de controversate. Printre altele susţine cucerirea de către daci a Europei de vest, Americii sau Japoniei. Se numără printre organizatorii Congresului Internaţional de Dacologie.

[modifică] Tendinţe similare în alte state

Se pot identifica la nivel mondial o varietate de teze pseudo-istorice, unele motivate clar ideologic. Exemple ar fi ideea ca sârbii descind din tribul pierdut al lui Israel (aceeaşi origine fiind uneori atribuita şi amerindienilor), tezele continuităţii Sumeriano-ungare sau Etrusco-ungare coroborate uneori cu ideea unei inventări timpurii a scrisului de către vechii maghiari, şi altele. Sunt mai apropiate însă de fenomenul românesc acele cazuri în care există o puternică implicare politică în propagarea şi legitimarea teoriei.

  • În Albania dictatorul comunist Enver Hoxha susţinea teoria lui Zacharie Mayani că albanezii sunt înrudiţi cu civilizaţia etruscă şi cu pelasgii.
  • În Bulgaria dictatorul comunist Todor Jivkov susţinea că sunt legături certe între bulgari şi tracii antici. Fiica sa Lyudmila Jivkova a creat Institutul de tracologie ca parte a Academiei Bulgare de stiinţe.
  • În Iraq dictatorul Saddam Hussein folosea frecvent retorică şi imagini care implicau o legătură directă a ţării contemporane cu Sumerul sau Babilonul.
  • Şahul Iranului Mohammad Reza Pahlavi a încercat să pună bazele unei identităţi naţionale laice făcând apel la Imperiul Pers în diversele sale faze (în special la dinastia Achemenidă).

[modifică] Vezi şi

[modifică] Note

  1. ^ Keith Hitchins, Historiography of the Countries of Eastern Europe: Romania, American Historical Review, 1992
  2. ^ Verdery, p.177
  3. ^ Boia, 138-139, 140, 147; Verdery, p.326
  4. ^ Boia, p.82
  5. ^ Babeş
  6. ^ Boia, p.147-148
  7. ^ Boia, p.320
  8. ^ Babeş
  9. ^ Oişteanu citând din M. Eliade - De la Zalmoxis la Genghis-Han, Ed. Ştiinţifică si Enciclopedică, Bucureşti, 1980, p. 85
  10. ^ Boia, p.122-123; Martin
  11. ^ Boia, p.117-126
  12. ^ Boia, p.120
  13. ^ Ungureanu
  14. ^ Ungureanu, Boia, p.268, Verdary, p.343
  15. ^ Babeş

[modifică] Bibliografie

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Protocronism
Unelte personale
În alte limbi