Ion Negoițescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Negoițescu
Naștere 10 august 1921
Cluj
Deces 6 februarie 1993 (71 de ani)
München
Ocupație critic și istoric literar, poet
Naționalitate român
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1937-1993
Specie literară poezie, nuvelă, povestire, memorii, critică literară

Ion Negoițescu (n. 10 august 1921, Cluj, d. 6 februarie 1993, München) a fost un critic și istoric literar român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Copilăria și adolescența[modificare | modificare sursă]

Este fiul lui Ioan Negoițescu, ofițer de carieră, și al Lucreției Negoițescu (născută Cotuțiu, fiica unui preot ortodox memorandist). A urmat cursurile liceelor ,,Gheorghe Bariț" și „Constantin Angelescu” din orașul natal, precum și ale liceului de la Aiud, pe care le-a încheiat în 1940. Licean fiind, s-a simțit atras de mișcarea legionară iar această atracție a fost mărturisită în Straja dragonilor. Ioan Negoițescu a fost activ în mișcarea legionară. [1], [2].

Cercul literar de la Sibiu[modificare | modificare sursă]

În anul 1937 a debutat cu versuri, publicate într-un ziar local, Națiunea română. Ca student al Facultății de Litere și Filosofie din Cluj (1941-1946), s-a refugiat, odată cu această instituție, la Sibiu, după pronunțarea Dictatului de la Viena. Poetul s-a arătat foarte critic la adresa conducerii de atunci a României, care acceptase pasiv dezmembrarea țării. El scria peste ani în Straja Dragonilor : „A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ce este eroic și tragic trebuie neapărat să își spună cuvântul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generații”. A devenit, ca și alți studenți ai filosofului și poetului Lucian BlagaRadu Stanca, Ion Desideriu Sârbu, Cornel Regman, Ștefan Augustin Doinaș, Nicolae Balotă, Eugen Todoran – membru al Cercului literar de la Sibiu. În numele grupării, a redactat celebra scrisoare deschisă către Eugen Lovinescu, semnată cu pseudonimul Damian Silvestru și publicată la 13 mai 1943 în ziarul bucureștean Viața, aflat sub conducerea lui Liviu Rebreanu. Scrisoarea, gest de solidarizare cu Eugen Lovinescu, promotor al democrației și apărător al preeminenței criteriului estetic în evaluarea literaturii, a provocat indignarea vehementă a publicațiilor naționaliste, care i-au acuzat pe tinerii de la Sibiu de antiromânism. Ion Negoițescu a fost redactor al Revistei Cercului literar pe tot parcursul publicării acesteia, în perioada ianuarie-iunie 1945. În 1947 a obținut Premiul scriitorilor tineri al Fundațiilor Regale pentru volumul aflat în manuscris Poeți români.

1947-1979[modificare | modificare sursă]

În perioada 1950-1952 a fost bibliotecar la Filiala din Cluj a Academiei Române. Din 1961 până în 1964 a făcut închisoare din motive politice. După eliberare, a lucrat ca redactor la Luceafărul (1965-1967) și Viața Românească (1968-1971). Volumul Poezia lui Eminescu, scris încă din 1953, i-a apărut abia în 1967, când cenzura comunistă a fost, pentru scurt timp, mai îngăduitoare. În 1968 a publicat, în revista Familia, sumarul unei proiectate Istorii a literaturii române, care a suscitat numeroase controverse. Din păcate, proiectul său nu a fost dus la bun sfârșit. În 1977 s-a solidarizat, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio Europa Liberă, cu Paul Goma; autoritățile comuniste, de teama unui scandal internațional, în acea perioadă de „détente”, nu i-au intentat un proces penal de atentat la securitatea statului, mărginindu-se să-l atace pentru homosexualitatea sa manifestă: „Vocația uranistă am făcut-o publică încă de student” (Straja dragonilor). Aceste presiuni l-au făcut pe Negoițescu să revină asupra opiniilor exprimate, publicând în revista România literară un text de „spălare a păcatelor”, Despre patriotism, în care își retrăgea afirmațiile inițiale.

Exilul și moartea[modificare | modificare sursă]

În anul 1979 a plecat la un festival de poezie în Belgia, și, beneficiind de diverse invitații și burse, și-a petrecut mai mulți ani în Occident. În 1983 a hotărât să nu se mai întoarcă în țară și s-a stabilit în Germania. Istoria literaturii române a fost publicată în 1991, la Editura Minerva din București, într-un proiect care ar fi trebuit să rivalizeze cu opera similară a lui G. Călinescu, dar cartea a fost considerată o cădere. Negoițescu se referă doar la literatura română scrisă în perioada 1800-1945; cartea sa, deși are o structură fragmentară, cuprinde foarte multe pasaje inspirate. În ultimii ani de viață a început să-și scrie Autobiografia, despre care credea că va fi marea lui operă, obsedat de gândul că nu va avea timp să o ducă la bun sfârșit. „Singurul eșec care mă mai poate aștepta – se confesa el în 1991 Martei Petreu – este acela de a muri înainte de a-mi termina Autobiografia”. A murit la 6 februarie 1993, la München.

Straja dragonilor[modificare | modificare sursă]

Din autobiografia sa a reușit să încheie numai primele două capitole, Rochia de bal și Convocat la director, care au apărut postum, sub titlul Straja dragonilor, în 1994[3], la inițiativa și cu concursul poetei Marta Petreu (Rodica Marta Vartic) și sub atenta îngrijire a criticului Ion Vartic. În cele douā eseuri, scrise la prima mână, autorul își descrie cu deplină sinceritate experiențele homoerotice din primii 19 ani de viațā, revelate mai întâi prin interacțiile cu ordonanțele tatălui. A lăsat posterității un jurnal scris în maniera lui Gide care, potrivit afirmațiilor legatarului său testamentar, poetul și publicistul Emil Hurezeanu, reprezintă opera sa fundamentală, dar care nu va putea fi publicat decât după 30 de ani de la moartea scriitorului.

Viața privată[modificare | modificare sursă]

A fost căsătorit de trei ori: cu Octavia Noghia, profesoară, cu Aurelia Ionescu și cu Ileana Vidrașcu, fiica unui fost vicepreședinte al Consiliului de Miniștri.[4]

Selecție din operele publicate[modificare | modificare sursă]

Critică și istorie literară[modificare | modificare sursă]

  • Despre mască și mișcare, Sibiu, 1944
  • Scriitori moderni, București, EPL, 1966
  • Poezia lui Eminescu, București, EPL, 1967 (ed. a II-a, București, Ed. Eminescu, 1970; ed. a IV-a, Cluj, Ed. Dacia, 1995)
  • Analize și sinteze, București, Ed. Albatros, 1968
  • Însemnări critice, Cluj, Ed. Dacia, 1970
  • Eugen Lovinescu, București, Ed. Albatros, 1970
  • Lampa lui Aladin, București, 1971
  • Engrame, București, Ed. Albatros, 1975
  • Alte însemnări critice, București, Ed. Cartea Românească, 1980
  • Scriitori contemporani, Cluj, Ed. Dacia, 1994 (ed. a II-a, Pitești, Ed. Paralela 45, 2000) [5]
  • Istoria literaturii române, vol. I (1800-1945), București, Ed. Minerva, 1991 (ed. a II-a, Cluj, Ed. Dacia, 2002)

Poezie[modificare | modificare sursă]

  • Povestea tristă a lui Ramon Ocg, Sibiu, 1941
  • Sabasios, București, EPL, 1968
  • Poemele lui Balduin de Tyaormin, București, 1969
  • Moartea unui contabil, București, Ed. Cartea Românească, 1972
  • Viața particulară, București, Ed. Cartea Românească, 1977.

Corespondență, memorialistică[modificare | modificare sursă]

  • Un roman epistolar, Ion Negoițescu – Radu Stanca, 1945-1961, București, Ed. Albatros, 1978
  • Straja dragonilor, ediție îngrijită și prefațată de Ion Vartic, epilog de Ana Mureșanu, Cluj, Ed. „Biblioteca Apostrof”, 1994
  • Ora oglinzilor, pagini de jurnal, ediție îngrijită, prefață și note de Dan Damaschin, Cluj, Ed. Dacia, 1997
  • Dialoguri după tăcere, scrisori către S. Damian, București, Ed. DU Style, 1998.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.romlit.ro/rtcirile_elevului_negoiescu
  2. ^ http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=14388
  3. ^ IASII LUI PATRAS/ Ion Negoitescu, cel mai iubit dintre pamânteni, 27 ianuarie 2010, Patras Antonio, Ziarul de Duminică, accesat la 22 martie 2013
  4. ^ Pleșu, "agățat" în dosarul homosexualului Negoițescu. http://www.evz.ro/detalii/stiri/plesu-agatat-in-dosarul-homosexualului-negoitescu-906065.html. 
  5. ^ Ion Negoitescu - vocea si textul, Adina Dinițoiu, Observator cultural - numărul 26, august 2000, accesat la 30 ianuarie 2014

Legături externe[modificare | modificare sursă]