Friedrich von Schiller

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Friedrich von Schiller

Anton Graff - Friedrich Schiller.jpg
Friedrich Schiller în jurul anului 1790, de A. Graff
Naștere 10 noiembrie 1759
Marbach am Neckar
Deces 9 mai 1805
Weimar
Ocupație medic militar, poet, dramaturg
Naționalitate german
Activitatea literară
Specie literară poezie, dramă
Operă de debut „Der Student von Nassau”, „Die Räuber”

Johann Christoph Friedrich von Schiller (n.10 noiembrie 1759, Marbach am Neckar, Baden-Württemberg - d. 9 mai 1805, Weimar), înnobilat în anul 1802, a fost un poet și dramaturg german, considerat unul din „prinții poeziei germane”.

Schiller s-a născut în familia unui felcer din Marbach am Neckar în ducatul Württemberg din sudul Germaniei, care devine mai târziu administrator al grădinilor curții ducale. În 1773, la vârsta de 14 ani, tânărul Schiller este înrolat la ordinul ducelui Karl Eugen în Academia Militară, instituție cu cel mai desăvârșit spirit cazon, unde se va forma spiritul rebel al viitorului poet. După opt ani începe studiul medicinei, devenind în 1780 medic militar al unui regiment din Württemberg, după ce susținuse o dizertație cu titlul Über den Zusammenhang der tierischen Natur des Menschen mit seiner geistigen („Despre relația dintre natura animală și cea spirituală a omului”).

Schiller ca medic militar al regimentului de grenadieri „Augé”, 1781/1782. Tablou de Philipp Friedrich Hetsch

Încă din adolescență se simțea atras de literatură, în special de genul dramatic. Lecturile preferate vor fi Shakespeare, J.-J. Rousseau și poeții germani aparținând mișcării Sturm und Drang („Furtună și Avânt”). Curentul romantic german cu acest nume, după titlul unei drame de Klinger, a influențat începuturile literare ale lui Schiller, al cărui spirit nonconformist găsește ecou în frământările sociale ale timpului.

În 1781 publică drama Die Räuber („Hoții”), jucată cu succes un an mai târziu la teatrul din Mannheim, deschizându-i drumul spre celebritate.

Schiller citind din drama sa „Hoţii” în pădurea Bopser. Schiţă de Viktor von Heideloff

Profund romantică, povestea celor doi frați cu caractere diferite excelează prin ilustrarea unor pasiuni puternice pe fundalul luptei dintre două morale și două ideologii. Spiritul revoltat al poetului are de înfruntat inițial reticențele autorităților, prin caracterului subversiv al dramei, dar succesul la public va înfrânge orice opreliști. Datorită ideilor revoluționare din piesa Hoții, Schiller va fi numit în 1792 cetățean de onoare al Republicii Franceze. Schiller publică între timp și alte lucrări cu carater radical și este silit să emigreze în afara ducatului, fiind găzduit de un prieten din Thüringen. În anii 1783-1784 este numit poet al teatrului din Mannheim, unde înscenează piesele sale Conjuratia lui Fiesco, și Kabale und Liebe („Intrigă și iubire”), ultima reprezentată cu succes răsunător. În 1785 editează revista Rheinische Thalia și, sub impulsul unui elan plin de optimism, scrie poezia Zur Freude („Către bucurie”), care va fi transpusă muzical de Beethoven în finalul Simfoniei a IX-a, devenită imn al Uniunei Europene.

În 1787 se stabilește la Weimar, primind funcția de consilier la curtea ducelui Karl August. Această ultimă perioadă a vieții sale este marcată de strânsa prietenie cu Goethe, o perioadă clasicistă. Caracteristică acesteia, drama Don Carlos etalează un limbaj mai stăpânit, ferit de exploziile verbale. Dați libertate gândirii, replica marchizului de Posa, sintetizează noul principiu călăuzitor al năvalnicului poet de odinioară.

Teoretician al idealismului în estetică, Schiller atribuia artei, literaturii și teatrului un rol fundamental în emanciparea omului, vorbind despre „cel de al treilea imperiu vesel al jocului și aparențelor”. Această concepție este teoretizată în lucrarea Briefe über die ästhetische Erziehung des Menschen („Scrisori despre educația estetică a omului”, 1795). Este numit profesor la Universitatea din Jena (1789).

În 1790 se căsătorește cu Charlotte von Lengefeld, muncește mult și se îmbolnăvește, devenind incapabil să-și desăvârșească proiectele literare. Ducele de Weimar îl salvează, asigurându-i o pensie.

În 1794 editează publicația Die Horen, unde va colabora și Goethe. Prietenia celor doi va rămâne unică în istoria literaturii. Individualitățile lor puternice se completau reciproc, spiritul speculativ, care pornea de la ideea de unitate, al lui Goethe și cel intuitiv, pornind de la varietate, al lui Schiller se întâlneau la jumătatea drumului, cum avea să scrie Schiller în studiul Über die naive und sentimentalische Dichtung („Despre poezia naivă și cea sentimentală”, 1796). La îndemnul lui Goethe, Schiller se întoarce - după zece ani de studii și publicistică - la poezie și dramă.

După 1799 apar dramele Wallenstein, Maria Stuart, Die Jungfrau von Orléans („Fecioara din Orléans”), Die Braut von Messina („Mireasa din Messina”), Wilhelm Tell.

În vara anului 1804, Schiller se îmbolnăvește din nou și moare la Weimar, la 9 mai 1805.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Friedrich von Schiller
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Friedrich von Schiller.
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Friedrich von Schiller
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Monumente ale lui Schiller cu Goethe


Iluminism
Persoane celebre după țară
Austria: Iosif al II-lea | Leopold al II-lea | Maria Terezia
Franța: Pierre Bayle | Fontenelle | Montesquieu | François Quesnay | Voltaire | Baronul de Buffon | Jean-Jacques Rousseau | Denis Diderot | Helvétius | Jean le Rond d'Alembert | Baronul d'Holbach | Marchizul de Sade | Condorcet | Antoine Lavoisier | Olympe de Gouges | vezi și: Enciclopediștii francezi
Germania: Erhard Weigel | Gottfried Wilhelm von Leibniz | Frederic al II-lea | Immanuel Kant | Gotthold Ephraim Lessing | Thomas Abbt | Johann Gottfried von Herder | Adam Weishaupt | Johann Wolfgang von Goethe | Johann Christoph Friedrich Schiller | Carl Friedrich Gauss
Marea Britanie: Thomas Hobbes | John Locke | Isaac Newton | Samuel Johnson | David Hume | Lord Monboddo | Adam Smith | John Wilkes | Edmund Burke | Edward Gibbon | James Boswell | Jeremy Bentham | Mary Wollstonecraft | vezi și: Iluminism scoțian
Italia: Cesare Beccaria | Francesco Mario Pagano | Giambattista Vico
Olanda: Hugo Grotius | Baruch Spinoza
Polonia: Stanisław Leszczyński | Stanisław Konarski | Stanisław August Poniatowski | Ignacy Krasicki | Hugo Kołłątaj | Ignacy Potocki | Stanisław Staszic | Jan Śniadecki | Julian Ursyn Niemcewicz | Jędrzej Śniadecki
Rusia: Ecaterina a II-a | Petru cel Mare | Ecaterina Dașkova | Mihail Lomonosov | Ivan Șuvalov | Nikolai Novikov | Alexandr Radișcev | Mihail Șcerbatov
Spania: Gaspar Melchor de Jovellanos | Leandro Fernández de Moratín
Statele Unite: Benjamin Franklin | David Rittenhouse | John Adams | Thomas Paine | Thomas Jefferson
Transilvania: György Aranka | Petru Pavel Aron | Petru Maior | Gheorghe Șincai | Samuel Micu | József Benkő | Ioan Budai-Deleanu | vezi și: Școala Ardeleană
Concepte înrudite
Capitalism | Libertăți civile | Gândire critică | Deism | Democrație | Empirism | Absolutism luminat | Piață liberă | Umanism | Liberalism | Filozofie naturală | Raționalitate | Rațiune | Sapere aude | Știință | Secularism