Alexandru Philippide
Alexandru Philippide (n. 1 mai 1859, Bârlad – d. 12 august 1933, Iași) a fost un lingvist și filolog român. , profesor universitar, considerat întemeietorul școlii lingvistice ieșene.
Cuprins |
[modificare] Studii
A urmat școala primară la Bârlad, înscriindu-se apoi la Liceul Gheorghe Roșca Codreanu pe care l-a absolvit în 1881. S-a înscris apoi la Facultatea de Litere și Filozofie a Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. În perioada de studenție a fost bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iași (1881-1884),
Și-a continuat studiile în anii 1888 și 1890 la Universitatea din Halle (Germania).
[modificare] Activitate profesională
Alexandru Philippide și-a început catedra didactică în 1890, fiind numit profesor de limba română la Liceul Național din Iași. În 1893, a fost înființată la Iași catedra de filologie română iar Alexandru Philippide a fost numit prin concurs, profesor universitar, fiind titularul catedrei. În 1898 a devenit membru corespondent al Academiei Române, pentru ca, în 1900, să fie ales membru titular. În perioada 1913-1918 a fost decan al Facultății de Litere și Filozofie al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
În 1927 a înființat Institutul de Filologie Română, care astăzi îi poartă numele.
Între 1897 și 1906 a redactat o primă formă a Dicționarului limbii române al Academiei (porțiunea A – dăzvăț, rămasă în manuscris), stabilind principiile și metoda de lucru adecvate Dicționarului tezaur al limbii române.
[modificare] Opera
A elaborat cărți fundamentale pentru lingvistica și filologia română:
- Introducere în istoria limbei și literaturei române (1888),
- Principii de istoria limbii (1894),
- Gramatică elementară a limbii române (1897),
- Originea românilor - vol. I. Ce spun izvoarele istorice, 1925;
- Originea românilor - vol. II. Ce spun limbile română și albaneză, 1928)
