Literatura română postmodernă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu |
||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism - Clasicism |
||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română |
||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Toate articolele din serie | ||
| editează | ||
Postmodernismul s-a declanşat în literatura română în a doua jumătate a anilor şaizeci şi continuă să existe până în zilele noastre. Problematica delimitării acestui curent, recunoscut pentru dificultatea de a primi o definiţie unică, implică nevoia de raportare la o direcţie literară opusă desfăşurată sincron, anume modernismul. În cultura română, regimul politic a favorizat opere care să continue direcţia modernistă manifestată în perioada interbelică, în schimb muşamalizând creaţiile autorilor interesaţi de o estetică nouă, de avangardă. De aceea, literatura postmodernă s-a desfăşurat până la sfârşitul anilor optzeci în mod subteran, materializându-se în activitatea mai multor grupuri şi cenacluri literare. Din 1990, s-au publicat multe dintre operele cenzurate în deceniile anterioare; noile creaţii reflectă direct schimbarea regimului politic în România către unul permisiv.
Cuprins |
[modifică] „Neo-modernismul“ şi reacţii împotriva sa
Primele reacţii împotriva poeticii moderniste „oficiale” a anilor şaizeci au venit de la „grupul oniric” (Leonid Dimov, Emil Brumaru, Vintilă Ivănceanu, Dumitru Ţepeneag). Lor li se vor adăuga, dar nu în mod necesar programatic, mai vechea Şcoală de la Târgovişte a prozatorilor Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu (pentru care o primă ocazie de manifestare se declanşează abia acum), Cenaclul de luni (condus de Nicolae Manolescu), Cenaclul Junimea (al criticului Ovid S. Crohmălniceanu) Cenaculul Universitas, condus de Mircea Martin. Este momentul în care se impune în literatură „Generaţia optzeci”, recunoscută drept cea mai orgolioasă dintre manifestările artistice din a doua jumătate a secolului al XX-lea.[necesită citare]
După o modernitate manifestată şi dezvoltată organic, în perioada interbelică, a urmat epoca neagră a proletcultismului, când au fost scrise foarte puţine opere literare de valoare. În anii 1960, tradiţia modernistă a fost reînnodată prin apariţia unui curent denumit de Mircea Cărtărescu în studiul său, „Postmodernism românesc”, tardo-modernism, iar în alte surse, neo-modernism. Excepţie făceau prozatorii din grupul Şcolii de la Târgovişte (Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olăreanu, Tudor Ţopa), dar şi cei din grupul oniric( Dumitru Ţepeneag sau Leonid Dimov) sau marele poet Mircea Ivănescu. Prima izbucnire s-a produs în anii optzeci, când un grup de poeţi, grupaţi în jurul profesorului Nicolae Manolescu au format Cenaclul de luni, în timp ce prozatorii, grupaţi în jurul profesorului Ovid S. Crohmălniceanu au continuat să frecventeze Cenaclul Junimea. Grupurile acestea au debutat în câteva volume colective, apoi s-au afirmat în volume colective. Între trăsăturile cele mai evidente s-ar putea aminti amestecul de narativitate şi lirism în poezie, oralitatea expresiei, pastişa, parodia, colajul, jocurile de limbaj. În fond, tipologia postmodernă s-ar putea defini tocmai prin lipsa unei tipologii riguroase, prin extremă mobilitate şi amestec voit al genurilor.
[modifică] Generalităţi
Este greu, dacă nu imposibil, de împăcat punctele de vedere ale teoreticienilor asupra dimensiunii postmodernismului şi mai cu seamă de a o sintetiza în doar câteva principii. Căci zonele în care liniile ce desenează hărţi atât de diferite, se intersectează, nu sunt prea numeroase. Iată totuşi câteva puncte de vedere ale unora dintre cei mai autorizaţi comentatori români ai fenomenului.
În proză, postmodernismul presupune textualism, un mod de a organiza povestirea sau romanul; trecerea de la proza auctorială la proza autoreflexivă; predilecţia pentru fragment şi o nouă relaţie cu cititorul, afirmă Eugen Simion. Poezia postmodernă – consideră Nicolae Manolescu – îşi împrumută criteriul poeticului din aceea modernă, cu deosebide că se arată mult mai îngăduitoare în preferinţele şi în idiosincrasiile ei.[necesită citare] Epoca postmodernă nu inventează cu adevărat o nouă poezie, aşa cum inventase epoca modernă. Monica Spiridon îl consideră în schimb doar un mit cultural şi nimic altceva.[necesită citare] Mircea Cărtărescu, dimpotrivă, accentuează latura autobiografică, realistă, orală şi prozaizantă a curentului. Ion Bogdan Lefter evidenţiază legăturile dintre postmodernism şi experimentul literar românesc din anii '60-'70. Pe lângă toate acestea postmodenismul mai înseamnă joc, combinaţie, ironie, retorică, eliberarea fanteziei şi împrumutarea limbajului familiar, dar şi ingenioase construcţii din „prefabricate”. Iar lista trăsăturilor ar putea fi amplificată.
[modifică] Grupuri literare postmoderne româneşti
- Grupul oniric s-a constituit prin anii ’64 de către Leonid Dimov, Emil Brumaru, Vintilă Ivănceanu şi Dumitru Ţepeneag, cărora li s-au adăugat ulterior Virgil Mazilescu, Daniel Turcea ş.a. Vag apropiat de literatura onirică romantică, dar mai ales de estetica suprarealistă, a fost rapid interzis de cenzura comunistă. Dumitru Ţepeneag s-a refugiat la Paris unde trăieşte şi azi, iar ceilalţi au fost marginalizaţi.
- Şcoala de la Târgovişte se referă la un grup de prozatori între care Radu Petrescu, Costache Olăreanu şi Mircea Horia Simionescu – numit astfel pentru că ei s-au intalnit la scoala in Targoviste; numai Mircea Horia Simionescu era originar din Targoviste – ale căror trăsături, recunoscute chiar de ei, sunt subiectivitatea, hazardul şi jocul.
- Grupul de la Braşov- reprezentat mai bine în anii 1990 de câţiva poeţi şi prozatori originari din Braşov:Andrei Bodiu,Caius Dobrescu,Alexandru Muşina,Simona Popescu etc.
- Cenaclul de luni, al studenţilor din Centrul Universitar Bucureşti, condus de Nicolae Manolescu, a reprezentat nucleul bucureştean al poeziei noii generaţii, numită şi generaţia ’80 sau generaţia în blugi. A fost înfiinţat în anul 1977 şi desfiinţat în 1984 de secretariatul P.C.R. al Universităţii, care îl considera subversiv. Volumele colective emblematice ale grupului au fost antologiiile de poezie Aer cu diamante de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan, publicată în 1982 şi Cinci cu Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Mariana Marin, Romulus Bucur şi Alexandru Muşina, apărută în 1983.
- Cenaclul Universitas (1983-1990), al studenţiolor din Centrul Universitar Bucureşti, condus de Mircea Martin.
- Cenaclul Junimea, al studenţilor din Facultatea de Filologie din Bucureşti, din anii şaptezeci şi optzeci, condus de criticul Ovid S. Crohmălniceanu. Volumul cult al grupului este Desant ’83 (1983) care conţine proză scurtă scrisă de şaisprezece tineri debutanţi (Mircea Nedelciu, Nicolae Iliescu, Cristian Teodorescu, Călin Vlasie, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Crăciun, Mircea Cărtărescu ş.a.).
- Cenaclul Litere, condus la sfârşitul anilor nouăzeci de poetul Mircea Cărtărescu, care a dat mai multe promoţii de poeţi şi prozatori tineri.
[modifică] Scriitori postmoderni de limba română
S-a remarcat la noi în mod deosebit generaţia deceniului nouă, reprezentaţii ei fiind porecliţi „optzecişti”. Dintre cele mai cunoscute nume, îi amintim pe:
- prozatorii: Ioan Mihai Cochinescu, Gheorghe Crăciun, Răzvan Petrescu, Ştefan Agopian, Dumitru Radu Popa, Sorin Preda, Mircea Cărtărescu, Cristian Teodorescu, Ioan Lăcustă, Nicolae Iliescu, George Cuşnarencu, Mircea Daneliuc, Ioan Groşan, Bedros Horasangian, Mircea Nedelciu, Stelian Tănase, Adriana Bittel, Vasile Andru, Florin Şlapac, Alexandru Vlad, Adrian Oţoiu, Daniel Vighi, Nicolae Stan
- poeţii: Elena Ştefoi, Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Stratan, Nichita Danilov, Romulus Bucur, Florin Iaru, Matei Vişniec, Alexandru Muşina, Magdalena Ghica, Mariana Marin, Mariana Codruţ, Ion Mureşan, Petruţ Pârvescu, Mircea Bârsilă, Ioan Es. Pop, Mihail Gălăţanu, Călin Vlasie, Cristian Popescu, Simona Popescu, Marcel Tolcea, Daniel Pişcu, Liviu Antonesei, Mircea Cărtărescu, Horia Gârbea, Marian Drăghici, Paul Vinicius, Paul Aretzu, Adrian Alui Gheorghe.
[modifică] În Republica Moldova
Mişcarea a avut un succes semnificativ şi între autorii de limbă română de peste Prut, îndeosebi în poezie. Nume mai cunoscute sunt: Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Leahu, Vasile Gârneţ, Eugen Cioclea, Maria Şlehaţchi, Andrei Ţurcanu.
[modifică] Bibliografie
- Călinescu, Matei. Cinci feţe ale modernităţii, ISBN 9733402524
- Cărtărescu, Mircea. Postmodernism românesc, ISBN 9732809841
- Lefter, Ion Bogdan. Postmodernism. Din dosarul unei bătălii culturale, ISBN 9735932792
- Oţoiu, Adrian. Trafic de frontieră. Proza generaţiei 80, ISBN 973593292X
