Mircea Horia Simionescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Mircea Horia Simionescu

Mircea Horia Simionescu (n. 23 ianuarie 1928, Târgoviște – d. 18 mai 2011, București[1]) a fost un prozator, publicist și eseist român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Tatăl său, Victor Simionescu, era ofițer, mama,Constanta (n. Popescu), era funcționară la P.T.T. Urmează școala primară (1930-1934) și cursurile liceului de băieți Ienăchiță Văcărescu(1939-1948) la Târgoviște. S-a înscris în 1948 la Facultatea de Litere a Universității din București, pe care a întrerupt-o în anul al doilea din cauza situației materiale precare. O va absolvi în anul 1962, la secția fără frecvență. Printre profesorii care l-au marcat pe el și pe colegii săi de generație se numărau Tudor Vianu sau George Călinescu. În anul 1943 face cunoștință cu Costache Olăreanu și Radu Petrescu, viitorul nucleu a ceea ce se va numi peste aproximativ 30 de ani Școala de la Târgoviște. Din anul 1950 lucrează la ziarul Scânteia, ca redactor; părăsește gazetăria în 1969, pentru o slujbă de funcționar pe lângă C.C. al P.C.R. și în Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1969-1971). Devine director al Operei Române între anii 1971-1973, este pensionat în anul 1974.
Este afiliat Școlii de la Târgoviște, alături de Radu Petrescu, Costache Olăreanu și Tudor Țopa. Prietenii il alintă folosind inițialele M.H.S. A fost caracterizat de critica literară drept un precursor al postmodernismului literar românesc.

Opere publicate[modificare | modificare sursă]

  • A debutat editorial, în anul 1969, cu romanul Dicționar onomastic, primul volum din ciclul Ingeniosului bine temperat.

Din același ciclu mai fac parte romanele:

  • Bibliografia generală (1971); [2]
  • Jumătate plus unu (Alt dicționar onomastic) (1976);
  • Breviarul (Historia calamitatum) (1980);
  • Toxicologia sau Dincolo de bine și dincoace de rău (1983).

Alte opere publicate[modificare | modificare sursă]

  • După 1900, pe la amiază (1974), 20 de proze;
  • Răpirea lui Ganymede, jurnal eseu de călătorie (1975);
  • Nesfârșitele primejdii, roman (1978);
  • Învățături pentru delfin, roman (1979);
  • Ulise și umbra, note de călătorie (1982);
  • Banchetul, 13 povestiri (1982);
  • Trei oglinzi, conține transcrierea primului caiet de jurnal, din 1946 (1987);
  • Paltonul de vara, roman (1996);
  • Fărădelegea vaselor comunicante (1997).

Dicționarul onomastic[modificare | modificare sursă]

Despre Dicționarul onomastic, autorul afirma la reeditarea cărții:

„Îmi place să-i cred pe criticii și pe ceilalți cititori ai mei că interesul general pentru această propunere insolită de nou roman nu a scăzut în cei 30 de ani de la apariție (1968).
Am inaugurat cu Dicționarul onomastic tetralogia mea Inge­niosul bine temperat (o repet, pentru că, adesea, chiar editorii și criticii mei încurcă numele ciclului și al fiecărui volum...), întrevăzând în următoarele cărți treptele celorlalte anotimpuri ale cunoașterii - prin carte, prin istorie, prin critica erorii. Dicționarul a primit un adaos - când a apărut, mersese doar până la litera J -, odată cu culegerea Jumătate plus unu (Editura Albatros, 1977), astfel ca să adune din mape tot ce conducea firesc la Z. Acest volum este primul text integral al originalului roman ce concurează, cum s-a spus... "Cartea de telefon". De ce nu m-am oprit la un număr rezonabil de nume, dacă important era jocul și nu textul? Răspunsul nu-l vor afla cei care, obișnuiți cu horoscoapele, doresc să afle prin nume caracterul, fizionomiile sau măcar pă­rerile unuia despre caracter, nici cei care trag de cotorul cărții ca să dezgroape etimologii (după informațiile mele, Dicționarul onomastic s-a aflat multă vreme, în marile biblioteci, pe raftul dicționarelor), nici afonii care, călcând pe clapele vioaie ale cărții, nu disting, sub virtuozitățile ludice ale scrierii, acordurile ei grave.
După cum ușor se poate vedea, este vorba despre o carte de literatură - literatură, scrisă și oferită cititorului obosit de grămezile de cărți cu cap și coadă, dar fără ceva la mijloc, cărți în care se succed părți ce nu se plămădesc una dintr-alta datorită simplei inerții a fermentației, maiaua fiind mai concludentă decât coca.
Dicționarul e o năzdrăvănie -cum a nu­mit-o, mângâindu-i manuscrisul, Geo Bogza - carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiș, în tramvai sau într-o cabană alpină, de la mijloc, de dinapoi înainte, de dedesubt spre manșeta de sus, ca almanahurile și calendarele străbunicilor, ca răvașele și scrisorile, ca telegra­mele de presă”.

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

La împlinirea vârstei de 70 de ani, în 1998, primește Premiul Opera omnia al Uniunii Scriitorilor, iar în 2003, la 75 de ani de viață și 60 de activitate literară neîntreruptă, a fost sărbătorit în orașul natal de Primăria municipiului Târgoviște.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri