Le Corbusier

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Le Corbusier

Informaţii personale
Nume complet Charles-Edouard Jeanneret
Naţionalitate Elveţia Elveţia Franţa Franţa
Data naşterii 6 iunie 1887
Locul naşterii La Chaux-de-Fonds, Elveţia
Data decesului 27 august 1965
Locul decesului Roquebrune-Cap-Martin, France
Lucrări
Clădiri semnificative Villa Savoye
Unité d'Habitation
Notre Dame du Haut
Clădiri variate la Chandigarh
Proiecte semnificative LC2 Chair
LC4 Chaise Longe

Charles-Édouard Jeanneret-Gris, cunoscut, sub pseudonimul pe care l-a adoptat, drept Le Corbusier (n. 6 octombrie 1887– d. 27 august 1965), a fost un arhitect, urbanist, decorator, pictor, sculptor, realizator de mobilier, teoretician şi scriitor elveţian, naturalizat cetăţean francez, faimos, pentru contribuţiile sale importante la curentele arhitecturale ce astăzi poartă numele de modernism, brutalism sau stilul internaţional în arhitectură, alături de Ludwig Mies van der Rohe, Walter Gropius şi Theo van Doesburg. Le Corbusier este, de asemenea, cunoscut ca teoretician şi promotor al Purism-ului, respectiv al conceptului de arhitectură adaptată proporţiilor şi nevoilor fireşti ale corpului uman, precum şi forţa motrice a seriei de congrese dedicate arhitecturii, Congrès International d'Architecture Moderne, care au influenţat pentru mai multe decenii drumul arhitecturii secolului al XX-lea.

Le Corbusier a fost un pionier în studiile teoretice atît ale urbanismului modern, dedicîndu-se găsirii de soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru rezidenţii oraşelor aglomerate, creînd un concept şi o realizare concretă a ceea ce a fost numită o unitate de locuit (Unité d'habitation), cît şi designului modern la modul foarte general (şi nu doar a designului arhitectural cum este adeseori subcotat), excelînd în a pleca de la stilul Art Deco, deschizînd apoi noi drumuri. Cariera sa s-a întins de-a lungul a cinci decenii, timp în care au fost construite sub semnătura sa clădiri impresionante în Europa vestică şi respectiv în Franţa, India, Rusia şi una chiar în Statele Unite ale Americii.

Casă a lui Le Corbusier, Stuttgart - Weissenhof, Germania, 1927, construită în stilul internaţional.

Cuprins

[modifică] Biografie

[modifică] Biografie timpurie şi educaţie, 1887 - 1913

S-a născut ca Charles-Edouard Jeanneret-Gris în La Chaux-de-Fonds, un orăşel din cantonul Neuchâtel din nord-vestul Elveţiei, situat în munţii Jura, la câţiva kilometri de Franţa. A urmat o grădiniţă care utiliza metodele educative ale lui Froebel, care considera fiecare copil ca un individ aparte cu nevoile sale specifice.

Le Corbusier a fost atras de artele vizuale, studiind la Şcoala de artă La-Chaux-de-Fonds sub direcţia lui Charles L'Éplattenier, care la rândul său studiase la Budapesta şi Paris. Profesorul său de arhitectură de la aceeaşi şcoală a fost arhitectul René Chapallaz, care a exercitat o amplă influenţă a proiectării caselor timpurii proiectate şi construite de Le Corbusier.

În anii săi timpurii a călătorit adesea în întreaga Europă pentru a scăpa din atmosfera prea "provincială" a oraşului natal. Astfel, în 1907 a călătorit la Paris, unde a lucrat în oficiile companiei lui Auguste Perret, specialistul francez în beton armat. Între octombrie 1910 şi martie 1911 a lucrat pentru cunoscutul arhitect german Peter Behrens, în atelierul căruia a ucenicit împreună cu alţi doi arhitecţi importanţi ai secolului XX, Ludwig Mies van der Rohe şi Walter Gropius. Cu aceeaşi ocazie, şi-a reactivat germana sa pasivă, devenind fluent în această limbă. Ambele experinţe profesionale se vor dovedi extrem de importante pentru cariera şi devenirea sa ulterioară.

La sfârşitul anului 1911, va întreprinde o călătorie în sud-estul Europei vizitând Grecia şi Turcia, umplând numeroase caiete cu schiţele a ceea ce văzuse, incluzând unele schiţe devenite ulterior faimoase ale Partenonului, ale cărui forme le va elogia în culegerea sa de eseuri de arhitectură, Vers une architecture, din 1923.

Portretul lui Le Corbusier de pe bancnota de zece franci elveţieni

[modifică] Carieră timpurie, vilele, 1914 - 1930

Le Corbusier a predat la şcoala lui din La-Chaux-de-Fonds în perioada Primului Razboi Mondial, revenind la Paris doar după ce războiul s-a terminat. În cei 4 ani petrecuţi în Elveţia, el a lucrat la studii arhitecturale utilizând tehnicile moderne. Unul dintre aceste studii fiind "Dom-ino" House (1914-1915).

[modifică] Adoptarea pseudonimului, 1920

În prima ediţie a jurnalului, în 1920, Charles-Edouard Jeanneret a adoptat numele Le Corbusier, o forma alternantă a numelui bunicului său din partea mamei, "Lecorbesier", ca un pseudonim, reflectând credinţa sa că oricine se poate reinventa pe sine. Câţiva istorici ai arhitecturii pretind că acest pseudonim s-ar traduce prin "cel care este ca cioara". Adoptând un singur nume, pentru a se identifica, era în vogă pentru artişti, în foarte multe locaţii în acea eră, mai ales printre aceia de la Paris.

Între 1918 si 1920, Le Corbusier n-a construit nimic, concentrându-şi eforturile asupra teoriei puriste şi pictatului. În 1922 Le Corbusier şi Jeanneret au deschis un studio la Paris, Str. Sevres nr. 35.

Studiile sale teoretice au avansat rapid în câteva modele diferite de case destinate unei singure familii. Printre acestea era şi Maison "Citrohan", un joc de cuvinte adresat producătorului francez de automobile "Citroen".

[modifică] Studiile de urbanism, 1922 - 1929

[modifică] Decesul

[modifică] Idei

[modifică] Cinci puncte arhitecturale

[modifică] Modularea

[modifică] Mobilierul

[modifică] Cărţi (bibliografie selectivă)

[modifică] Antume

Commons
Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Le Corbusier
  1. 1912 - L'Etude sur le mouvement d'art décoratif en Allemagne
  2. 1918 - Après Le Cubisme, (împreună A. Ozenfant)
  3. 1920 - 1925 - Revista L'Espirit Nouveau, numerele 1 - 28
  4. 1923 - Vers une architecture
  5. 1925 - Urbanisme
  6. 1925 - L'Art décoratif d'aujourd'hui
  7. 1925 - La peinture moderne
  8. 1926 - Almanach d'architecture moderne
  9. 1929 - Une maison, un palais
  10. 1930 - Précisions sur un état présent de l'architecture et de l'urbanisme
  11. 1935 - La Ville Radieuse
  12. 1935 - Aircraft
  13. 1937 - Quand les cathédrales étaient blanches
  14. 1938 - Des canons, des munitions? Merci! Des logis ... S.V.P.
  15. 1938 - Oeuvre plastique, peintures, dessins, architecture
  16. 1941 - Destin de Paris
  17. 1941 - Les Quatre Routes
  18. 1942 - La Maison des Hommes, (împreună cu F. de Pierrefeu)
  19. 1943 - Charte d'Athènes
  20. 1945 - Les Trois Établissements humains
  21. 1946 - Manière de penser l'urbanisme
  22. 1947 - L'Unité d'habitation de Marseille
  23. 1948 - Modulor
  24. 1955 - Modulor 2
  25. 1960 - L'Atelier de la recherche patiente
  26. 1961 - Le Livre de Ronchamp
  27. 1961 - Le Corbusier Talks With Students
  28. 1966 - Mise au point (editată de Jean Petit)
  29. 1966 - Le Voyage d'Orient

[modifică] Postume

  1. Le Corbusier: Oeuvre complète, 1946 - 1970 (8 volume)
  2. Le Corbusier Drawings, 1978
  3. Le Corbusier Sketchbooks, 1981 (4 volume editate de A. Wogensky şi F. de Franclieu)
  4. The Le Corbusier Archive, 1982
  5. Voyage d'Orient. Carnets 1-6, 1988
  6. Le Poème de l'Angle Droit, 1989
  7. Les Voyages d'Allemagne. Carnets 1-4, 1995
  8. Le Corbusier: Complete Works 1910 - 1969, 1995




Arhitectul francez Le Corbusier a studiat proporţiile umane, fiind un promotor al arhitecturii adaptate la dimensiunile umane. El a publicat în 1950 tratatul "Modulatorul", în care tratează secţiunea de aur a siluetei umane, aplicată la proporţiile funcţionale în arhitectură. Pornind de la ideea că secţiunea de aur se regăseşte în proporţiile siluetei umane a raportat între ele părţile succesive ale corpului, de aici rezultând dimensiuni standard pentru anumite corpuri de mobilier (ex. înălţimea genunchiului indică înălţimea de 43 cm pentru şezutul unui scaun înalt). Le Corbusier şi-a dat seama de importanţa dimensiunilor umane pentru crearea unui mobilier confortabil şi sănătos, principiul ergonomiei fiind tot mai folosit în prezent pentru ameliorarea condiţiilor şi ambiantei la locul de muncă ori în propriul cămin.


Unelte personale