Feodor Dostoievski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Feodor Dostoievski
Dostoevsky 1872.jpg
Portret de Vasili Perov, 1872
Naștere 11 noiembrie, (30 octombrie, stil vechi), 1821
Moscova, Rusia
Deces 9 februarie, (28 ianuarie, O.S.), 1881
St. Petersburg, Rusia
Profesie prozator, publicist
Naționalitate rus
Activitatea literară
Mișcare/curent literar Realism
Opere semnificative
Crimă și pedeapsă
Idiotul
Frații Karamazov
Influențe
Cervantes,[1] Dickens, Poe, Schiller, Balzac, Gogol, Hugo, Bakunin, Hegel
A influențat pe
Camus, Freud, Kafka, Kerouac, Joyce, Mishima, Nietzsche, Proust, Sartre, Soljenițîn, Wittgenstein
Note
Fyodor Dostoyevsky Signature.svg
modifică Consultați documentația formatului

Feodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский, Dostievsky Sunet ascultă, n. 30 octombrie 1821 (S.N. 11 noiembrie) – d. 28 ianuarie 1881 (S.N. 9 februarie), St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice și el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”.

Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism.

Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.[2]

Cuprins

Biografie [modificare]

Spitalul Mariinsky, locul de naştere al scriitorului

Feodor a fost cel de-al doilea copil dintre cei șapte ai lui Mihail si Mariei Dostoievski. Imediat după ce mama sa a murit de tuberculoză în 1837, el și fratele său Mihail au fost trimiși la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Tatăl lor, un chirurg militar în retragere, care a lucrat la Spitalul pentru săraci Mariinsky (Sfânta Maria) din Moscova, a murit în 1839. Deși nu este sigur, se pare că ar fi fost ucis de un servitor care i-a turnat vodcă pe gât până la sufocarea sa. Alte surse susțin că acesta a fost de fapt omorât de către proprii lui iobagi înfuriați[3]. Indiferent de ce s-a întâmplat cu adevărat, Sigmund Freud s-a ocupat de acest episod în articolul său Dostoievski și paricidul (1928).

Dostoievski debutează în 1846 cu nuvela Oameni sărmani, asta după ce-și exersase un timp mâna cu traduceri din Balzac. Cel mai mare critic al vremii, Belinski, se declară uluit de creație și îi prevăde deja un viitor de mare scriitor. Deși inițial aflat în grațiile lumii literare care l-a făcut rapid o celebritate, marea lui timiditate și vanitate îl vor îndeparta de cercul literaților din jurul lui Belinski; dintotdeauna predispus la boala nervoasă, scriitorul va suferi de depresie.[4]

Dostoievski a fost arestat și închis în 1849 pentru activități antistatale împotriva țarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie din aceluiași an, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petrașevski.

În plan biografic, momentul crucial al vieții lui Dostoievski l-a reprezentat anul 1849, când a fost arestat și condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourieriști (condus de Mihail Petrașevski), în cadrul cărora se purtau discuții subversive. Împreună cu ceilalti deținuți, a fost transportat în piața unde aveau loc execuțiile și trecut prin toată procedura de anunțare a condamnării la moarte prin împușcare, oferirea ultimelor sacramente de către un preot inclusiv. Doar în ultimul moment posibil, puștile călăilor sunt coborâte și un trimis le anunță condamnaților vestea că țarul le-a comutat pedeapsa în 4 ani de munca silnică plus serviciu militar pe viață. Gary Saul Morson relatează (în Enciclopedia Britannica) că în urma acestui tratament inuman, din cei 3 condamnați care au trecut prin supliciul execuției simulate, „unul a înnebunit pe loc în mod permanent, iar celălalt a scris «Crimă și Pedeapsă»”[5]. După patru ani în katorga, urmați de alți cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg și își reia activitatea literară. Până în momentul arestului fusese plasat de critică în umbra lui Gogol.

Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut in aceasta perioadă. La eliberarea din închisoare în 1854, i s-a oferit șansa să devină soldat pentru restul pedepsei, în Regimentul siberian. Dostoievski și-a petrecut cinci ani din viață aici, întâi a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al șaptelea batalion din acest regiment, staționat lângă fortul Semipalatinsk din Kazahstan.

A fost o experiență care i-a schimbat și părerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale și a devenit conservator și extrem de religios. S-a împrietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonosțev. A avut o legătură și mai apoi s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, văduva tuberculosă a unui cunoscut din Siberia; aceasta va asista din chiar luna lor de miere la una din crizele de epilepsie ale scriitorului.

În 1860, s-a întors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alături de fratele sau mai mare, Mihail, dar fără mare succes. In 1864 soția sa moare, eveniment care îl va afecta puternic, iar la scurt timp își pierde și fratele, care îi era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea economii și cu toate străduințele sale nu întrevedea vreo sursă de venit, scriitorul cade într-o depresie accentuată și începe să joace jocuri de noroc de pe urma cărora acumulează datorii uriașe.

Mormântul lui Dostoievski

A suferit de patima jocului și de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crimă și pedeapsă cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans în bani de la editură. Dostoievski a scris în același timp și nuvela Jucătorul pentru a-i satisface pretențiile editorului sau Stellovski care, potrivit contractului, dacă nu primea o operă nouă ar fi intrat în posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.

Pentru a se sustrage obligațiilor față de creditori și căutând noi cazinouri, Dostoievski călătorește în Occident. Aici încearcă să reia legătura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studentă cu care avusese o relație cu câțiva ani în urmă, însă aceasta declină cererea în căsătorie. Astfel Dostoievski se căsătoreste în 1867 cu Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografă. În această perioadă scrie cele mai importante opere ale sale. Din 1873 până în 1881 și-a răzbunat insuccesele din domeniul jurnalistic și a editat un lunar cu povestiri, schițe și articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal, deși estetic vorbind n-a reușit în aceeași măsură, asta cel puțin din momentul în care scriitorul s-a lăsat purtat pe tărâm politic, exprimânu-și în jurnal idei din ce în ce mai extreme: inițial Dostoievski se arată convins că Europa Occidentală e pe punctul de a se prăbuși, iar în siajul acestei căderi istorice, Rusia și Biserica Ortodoxă Rusă vor crea Împărăția lui Dumnezeu pe pământ, împlinind astfel profețiile din Apocalipsă (Noul Testament); mai târziu, tot în jurnal, Dostoievski va atinge punctul minim al decăderii morale cu o serie de articole antisemite.[6] Din păcate aceste poziții antisemite, în timp, nu vor rămâne simple opinii literare sau jurnalistice, căci ele vor deveni rapid referințe ale antisemitismului de stat în perioada țaristă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul procesului lui M. M. Beilis, unde procurorul șef O. Iu. Vipper îl va invoca pe Dostoievski însuși ca autoritate morală când vorbea, în numele poporului, despre “jidanii care ar distruge Rusia”[7]. De altfel, secțiunile 1, 2 și 3 ale capitolului 2 din Jurnalul de Scriitor din Martie 1877, al lui Dostoievski, vor reprezenta monedă forte in culegerile de literatură antisemită în Rusia, alături de “Protocoalele Înțelepților Sionului”, “Testamentul politic” (Mein Kampf) al lui Adolf Hitler și “Evreimea Internațională” a lui Henry Ford. Nu degeaba istoricul Ronald Hingley spunea că “idealizarea războiului, această bolboroseală despre destinul măreț al unui popor, afirmarea unor proiecte teritoriale grandioase combinate cu profesii pașnice, și mai mult decât orice stilul exaltat, isteric și uneori nearmonios ale prozei, toate acestea sunt trăsături care unesc Jurnalul unui Scriitor al lui Dostoievski de Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler”[8].

În 1877 Dostoievski tine un discurs de evocare la înmormântarea prietenului său, poetul Nekrasov, provocând mari controverse. Trei ani mai târziu, cu puțin timp înaintea morții sale, ține o faimoasă cuvântare despre Pușkin la dezvelirea monumentului acestuia din urmă din Moscova.

În ultimii ani de viață, Feodor Dostoievski a trăit în stațiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (stil vechi) 1881 și este îngropat in cimitirul Tihvin lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.

Opere și influența lor [modificare]

Statuia lui Dostoievski la Omsk.

Influența lui Dostoievski a fost uriașă, practic nu există romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Yukio Mishima, Gabriel García Márquez, Vladimir Nabokov, Henry James, Joseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra căruia Dostoievski să nu-și fi exercitat influența. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban (Animale bolnave) poartă și ele urma aceleiași influențe. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoievski drept sursă de influență majoră în autobiografia sa.

În mod esențial un scriitor mitic (în această privință a fost comparat cu Herman Melville), Dostoevski a creat un opus de opere de o imensă putere hipnotică, având următoarele trăsături: scene dramatizate (conclavuri) în care personajele, într-o atmosferă fierbinte sau scandaloasă, se angajează în dialoguri socratice à la Russe; căutarea lui Dumnezeu, problema Răului și suferințele celor inocenți. Tipologia personajelor sale e una extrem de simplă: creștini umili (prințul Mîșkin, Sonia Marmeladova, Alioșa Karamazov), nihiliști autodistructivi (Svidrigailov, Smerdiakov, Stavrogin), cinici (Feodor Karamazov), intelectuali rebeli (Raskolnikov, Ivan Karamazov); personajele sale acționează sub impulsul unor idei și nu al unor instincte, deși, în anumite cazuri, și acestea pot juca un rol semnificativ.

Romanele lui Dostoievski sunt comprimate în timp (acțiunea durează doar câteva zile) și acest procedeu îl ajută pe autor să scape de una din trăsăturile importante ale prozei realiste, de coroziunea vieții umane în timp. Personajele sale sunt de fapt niște traduceri ale unor idei spirituale și ies din acest motiv în afara timpului, sunt atemporale. Alte teme care reapar obsedant sunt: suicidul, mândria rănită, colapsul valorilor familiei, regenerarea spirituală cu ajutorul suferinței (cel mai important motiv), respingerea culturii vestice și afirmarea valorilor ortodoxiei ruse și țarismului. Criticii literari ruși, cum ar fi Mihail Bahtin, au caracterizat opera sa drept 'polifonică': spre deosebire de alți romancieri, Dostoievski nu este interesat de o 'unică viziune', el prezintă situația sub forma unei suite de unghiuri foarte diferite și din acest motiv romanele sale devin extrem de dramatice; sunt romane de idei, în care punctele de vedere conflictuale și personajele se dezvoltă adesea într-un crescendo insuportabil.

Este o opinie comună a criticilor literari că, alături de operele unor Dante Alighieri, William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Victor Hugo și ale altor câțiva mari scriitori, romanele, povestirile și nuvelele lui Dostoievski se înscriu în Canonul european și au influențat în mod decisiv existențialismul și expresionismul, ca să dăm doar două exemple.

Bibliografie suplimentară [modificare]

  • Ion Ianoși, Dostoevski și Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuți, 2004
  • Ion Ianoși, Dostoevski, ed. Teora, 2003
  • Ion Ianoși, Dostoevski. Tragedia subteranei, 2004

Opere majore [modificare]

Referințe [modificare]

De tradus
 Acest articol este scris parțial sau integral în limba engleză.
Puteți contribui la Wikipedia prin traducerea lui sau chiar și a altora care v-ar putea interesa.
Părțile scrise în alte limbi pot fi șterse dacă în termen de 7 zile nu se înregistrează progrese notabile în procesul de traducere.
Pagina a fost modificată ultima oară de către CarsracBot (Contribuții • Jurnal) acum 45 ore.
  1. ^ Fambrough, Preston. Dostoevsky's other Quixote (Romanul lui Dostoievski Idiotul este influențat de romanul lui Cervantes Don Quijote)
  2. ^ Ecranizări după Dostoievski pe PORT.ro
  3. ^ As a youth, Dostoyevsky lost his mother to tuberculosis and his father to an incident that officially was declared a stroke but purportedly was a homicide carried out by his enraged serfs. - Titre : Dostoyevsky, Fyodor Mikhailovich Russian Novelist ( 1821 - 1881 ) Auteur(s) : PETER ROLLBERG, Source : Encyclopedia of Russian History, Ed. James R. Millar. Vol. 1, New York: Macmillan Reference USA, 2004. p409-412. Type de document : Biography Infomark : COPYRIGHT 2004 Macmillan Reference USA, COPYRIGHT 2006 Gale, Cengage Learning Page 409.
  4. ^ Although Dostoyevsky was at first lionized, his excruciating shyness and touchy vanity provoked hostility among the members of Belinsky’s circle. Nekrasov and Turgenev circulated a satiric poem in which the young writer was called, like Don Quixote, “The Knight of the Doleful Countenance”; years later, Dostoyevsky paid Turgenev back with a devastating parody of him in The Possessed. Belinsky himself gradually became disappointed with Dostoyevsky’s preference for psychology over social issues. Always prone to nervous illness, Dostoyevsky suffered from depression. - Gary Saul Morson, Encyclopaedia Britannica
  5. ^ On April 23, 1849, he and the other members of the Petrashevsky Circle were arrested. Dostoyevsky spent eight months in prison until, on December 22, the prisoners were led without warning to the Semyonovsky Square. There a sentence of death by firing squad was pronounced, last rites were offered, and three prisoners were led out to be shot first. At the last possible moment, the guns were lowered and a messenger arrived with the information that the tsar had deigned to spare their lives. The mock-execution ceremony was in fact part of the punishment. One of the prisoners went permanently insane on the spot; another went on to write Crime and Punishment. Dostoyevsky passed several minutes in the full conviction that he was about to die, and in his novels characters repeatedly imagine the state of mind of a man approaching execution. The hero of The Idiot, Prince Myshkin, offers several extended descriptions of this sort, which readers knew carried special authority because the author of the novel had gone through the terrible experience. - Gary Saul Morson, Encyclopaedia Britannica
  6. ^ The Diary proved immensely popular and financially rewarding, but as an aesthetic experiment it was less successful, probably because Dostoyevsky, after a few intricate issues, seemed unable to maintain his complex design. Instead, he was drawn into expressing his political views, which, during these two years, became increasingly extreme. Specifically, Dostoyevsky came to believe that western Europe was about to collapse, after which Russia and the Russian Orthodox church would create the kingdom of God on earth and so fulfill the promise of the Book of Revelation. […] He reached his moral nadir with a number of anti-Semitic articles. - Gary Saul Morson, Encyclopaedia Britannica
  7. ^ Still, one should not forget that at the Beilis trial (1913) Chief Prosecutor O. Iu. Vipper invoked Dostoevskii's moral authority when speaking, in the name of the people, about "the Yids" who would "destroy Russia." - "Dostoevskii, the Jewish Question, and The Brothers Karamazov", Author(s): Maxim D. Shrayer, Source: Slavic Review, Vol. 61, No. 2 (Summer, 2002), pp. 273-291, Published by: The American Association for the Advancement of Slavic Studies
  8. ^ One might also find it noteworthy that in 1995, sections 1-3 of chapter 2 of Dostoevskii's Diary of a Writer for March 1877 were reprinted by an ultrapatriotic Russian publisher in the same series as Protocols of the Elders of Zion and Henry Ford's nefarious treatise, International Jewry.4 This brochure, The Jewish Question, which features Dostoevskii's name on the cover and takes its title from the first section of Dostoevskii's essay about the Jews, also contains Adolf Hitler's "My Political Testament." Ronald Hingley's incensed comment comes to mind in this connection: "The idealization of war, the mumbo-jumbo about a great people's destiny, the assertion of grandiose territorial designs combined with peace-loving professions, and above all the exalted, hysterical and sometimes unharmonious prose style - all these are features uniting "The Diary of a Writer" with Hitler's "Mein Kampf." - "Dostoevskii, the Jewish Question, and The Brothers Karamazov", Author(s): Maxim D. Shrayer, Source: Slavic Review, Vol. 61, No. 2 (Summer, 2002), pp. 273-291, Published by: The American Association for the Advancement of Slavic Studies

Legături externe [modificare]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Feodor Dostoievski
Wikicitat
La Wikicitat găsiți citate legate de Feodor Dostoievski.

Adus de la http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Feodor_Dostoievski&oldid=7832961