Ion Minulescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Ion Minulescu în 1934

Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881, București - d. 11 aprilie 1944, București) a fost un poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc. Ion Minulescu este numit director general al artelor în 1922.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut la București, a copilărit la Slatina, de unde este originară mama sa. A urmat școala primară și gimnaziul la Pitești; a făcut bacalaureat în 1899 la un pension particular din București, "Brânză și Arghirescu". În 1897, sub pseudominul (I. M.) Nirvan apar primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, atunci încă elev la Pitești, în revista Povestea vorbei. În 1898, sub semnătura I. Minulescu-Nirvan, tânărul poet publică în Foaia pentru toți, doi ani mai târziu poetul pleacă la Paris pentru a studia dreptul. Poeții francezi îi schimbă însă dorințele și, captivat de scrierile acestora, uită de studiile sale juridice. După numai 4 ani se întoarce în țară, unde compune poezie și proză. În 1905 va publica unele poeme, unele fragmente de proză din Jurnalul unui pribeag, în revista Viața nouă a lui Ovid Densusianu, unul din organele cele mai însemnate ale mișcării simboliste. În 1906, Ion Minulescu începe să publice o parte din versurile ce vor compune Romanțele pentru mai târziu in revista Viața literară și artistică a lui Ilarie Chendi. Tot în acest an începe prietenia cu Dimitrie Anghel, cu care va traduce în colaborare versuri din Albert Samain, Charles Guérin, H. Bataille, H. de Régnier, publicate în Sămănătorul. Iarna 1906-07 cei doi prieteni o petrec la Constanța, ecourile acestei șederi pe țărmurile Mării Negre regăsindu-se în versurile lor, în minulescianele Romanțe pentru mai târziu (1908) și în Fantaziile lui D. Anghel (1909).

În anul 1914, la 11 aprilie, se celebrează căsătoria lui Ion Minulescu cu Claudia Millian (1887-1961), poetă simbolistă, autoarea volumelor de versuri Garoafe roșii (1914), Cântări pentru pasărea albastră (1923), Întregire (1936), precum și a unor piese de teatru, între care drama Vreau să trăiesc (1937). Ion Minulescu și Claudia Millian au avut o fiică, pe Mioara Minulescu, artistă plastică înzestrată, care s-a consacrat cu devoțiune filială păstrării memoriei părinților ei. Urmează anii razboiului, 1916-18 când soții Minulescu se refugiază la Iași. După acest episod apare un nou volum de proză al lui Minulescu: Măști de bronz și lampioane de porțelan (1920).

Un an mai târziu, Minulescu își face debutul ca autor dramatic: pe scena Naționalului se joacă piesa Pleacă berzele și comedia într-un act Lulu Popescu (10 ianuarie).

În 1924 apare romanul Roșu, galben și albastru, unul din marile succese literare ale vremii, după ce fusese în prealabil publicat în paginile Vieții românești. Se reprezintă Omul care trebuie să moară "grotescă tragică în trei acte", publicată mai târziu, în 1939, sub titlul Ciracul lui Hegesias, iar 6 ani mai târziu, în 1930, apare volumul Strofe pentru toată lumea. Apare culegerea de nuvele fantastice Cetiți-le noaptea.

În anul 1940 a fost inițiat în francmasonerie împreună cu soția sa, Claudia Millian-Minu­lescu.[1]

La 11 aprilie, 1944, în urma unui colaps cardiac, Ion Minulescu încetează din viață la București și este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Director general al artelor în Ministerul de culte și arte. A condus publicațiile simboliste Revista celorlați și Insula. A debutat cu versuri în Povestirea vorbii. S-a format sub influența succesivă a lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică și a simboliștilor francezi și belgieni. A mai scris proză, piese de teatru și cronici dramatice.

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Cultivând motive lirice tipic simboliste, poezia sa cântă mirajul ținuturilor exotice, marea, aspirația spre un absolut indefinisabil, stările sufletești enigmatice apăsate de melancolie, ispită erotică și moarte, într-un limbaj alegoric de o sonoritate exterioară specifică. Viziunea sa este în cele mai multe cazuri a unui umorist sentimental fantezist.

"Altă întâlnire cu Ion Minulescu".

Poetul Minulescu participând la o șezătoare literară la Mediaș, în perioada interbelică, invitat fiind de poetul George Popa, inițiatorul revistei literare "Lanuri", l-a întrebat pe scriitorul medieșean cine-l va prezenta la această manifestare literară. George Popa, care era mai scund de statură, i-a răspuns: "Eu." Minulescu i-a replicat: "Păi bine măi țângăule, la Blaj m-a prezentat un popă cu o barbă cât o mătură. Tu, cred că nici nu știi mânui briciul." După șezătoare, poetul simbolist i-a spus lui Popa, cerându-i iertare: "Dragă Popa, te rog să mă ierți. Ți-am spus că nu poți mânui briciul, dar am văzut că îl mânuiești foarte bine, însă în loc să te bărbierești pe tine, m-ai bărbierit pe mine."[2]

Opera[modificare | modificare sursă]

Versuri[modificare | modificare sursă]

  • Romanțe pentru mai târziu, Ed. Alacalay, 1908,
  • De vorbă cu mine însumi, București, 1913
  • Spovedanii, colecția Manuscriptum, 1927
  • Strofe pentru toată lumea, Ed. Cultura Națională, 1930
  • Nu sunt ce par a fi, Ed. Fundațiilor, 1936
  • Versuri, ediție definitivă îngrijită de autor, 1939

Proză[modificare | modificare sursă]

  • Casa cu geamurile portocalii, B.P.T., 1908
  • Măști de bronz și lampioane de porțelan, Ed. Alcalay, 1920
  • Lulu Popescu, Ed. Alcalay, 1920
  • Pleacă berzele, Ed. Alcalay, 1920
  • Roșu, galben și albastru, Ed. Cultura națională, 1924
  • Manechinul sentimental, Ed. Cultura națională, 1926
  • Corigent la limba română, Ed. Cultura națională, 1929
  • Bărbierul regelui Midas, București, 1929
  • 3 și cu Rezeda 4, Ed. Adevărul, 1933
  • Cetiți-le noaptea, Ed. Cultura națională, 1933

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Tratatul de istorie a masoneriei
  2. ^ Gheorghe Bușoiu, Altă întâlnire cu Ion Minulescu, în România literară, nr. 44, 2004.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
  • Petre Anghel, "Ion Minulescu', 100 cei mai mari scriitori români, Editura Lider, București, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]