Ovid S. Crohmălniceanu
Ovid S. Crohmălniceanu (n. Moise Cohn, 16 august 1921, Galați - d. 27 aprilie 2000, Berlin) a fost un critic și istoric literar român de origine evreiască.[1]
A fost fiul lui Lazăr Cohn și a Esterei, născută Leibovici. A urmat școala primară și liceul la Galați, unde și-a început și studiile la Institutul Politehnic din Galați, întrerupte în 1940. Le-a continuat între anii 1944-1947 la Politehnica din București, unde a devenit licențiat în construcții. Din 1966 a devenit profesor la Facultatea de Litere din București. A murit în anul 2000 la Berlin, unde emigrase în 1992,[2] în același timp cu soția sa, care se afla internată într-un alt spital.
Cuprins |
Pseudonimul [modificare]
Pseudonimul literar Crohmălniceanu a fost inventat de traducătorul Iosif C. Mătăsaru în vara anului 1944, considerat de contemporani ca derivat din moldovenescul „crohmal“ sau „crohmală“, care înseamnă scrobeală. Există cert însă și faptul că Crohmal, scris „Krochmal“, este numele unui șir important de învățați evrei, cel mai vechi purtător al numelui Krochmal a fost Menahem Mendel Ben Abraham, șef rabin al Moraviei, originar însă din Cracovia, unde s-a născut în 1600.[3]
Cariera [modificare]
În anul 1944, a debutat în revista de stânga "Ecoul". Între 1947 - 1951 a devenit editor al revistei Contemporanul", între 1951 - 1953 a lucrat la Editura Didactică și Pedagogică, la revistele Viața Românească și Gazeta literară, unde a fost redactor șef adjunct între 1963-1966.
Opera [modificare]
Începuturile sale literare au fost marcate de o fază de interpretare sociologizantă și marxistă: în 1950 critica, de exemplu, avangarda româneasca considerându-i pe suprarealiștii (de origine evreiască)Victor Brauner, Gherasim Luca și Jack Herold dușmani ai realismului socialist. Opera ulterioară, precum sinteza sa Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale îl plasează în rândul celor mai importanți istorici literari români postbelici.
A practicat și critica de întâmpinare și a lansat o serie de prozatori postmoderniști tineri. A condus cenaclul de proză "Junimea", și a publicat antologia Desant '83. A jucat un rol activ în fandom-ul românesc[necesită citare], a scris literatură fantastică si de anticipație.
A publicat în 1992 studiul critic Christian W. Schenk: Alăptat de două mame, colecția Phoenix
A scris în colaborare cu Klaus Heitmann, - Heidelberg Cercul Literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane, (2001), publicată postum.
Cărți publicate în anii '50-60 [modificare]
- Cronici și articole, 1953
- Cronici literare, 1954
- Liviu Rebreanu, 1954
- Despre originalitate,1954-1956
- Despre realismul socialist, 1960
- Tudor Arghezi, 1960
- Lucian Blaga, 1960
Volume de critică și istorie literară [modificare]
- Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale, 3 vol., vol I-III, 1967,-1975
- Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, 1984
- Literatura română și expresionismul, 1971, Premiul Uniunii Scriitorilor
- Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, 1989
- Painea noastră cea de toate zilele, 1981
- Al doilea suflu, cronici și comentarii despre fenomenul optzecist, 1989
- Alăptat de două mame, 1992
- Amintiri deghizate, (o carte de memorii), 1994
- Cercul Literar de la Sibiu și influența catalitică a culturii germane, în colaborare cu Klaus Heitmann, 2001
- Evreii în mișcarea de avangarda românească, 2002, publicată postum
- Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi, în colaborare cu Ion Caraion.
Povestiri științifico-fantastice [modificare]
- Istorii insolite, Premiul Asociației Scriitorilor din București, (1980)
- Alte istorii insolite, (1986)
Note [modificare]
- ^ http://www.romanianjewish.org/
- ^ http://www.romlit.ro/ov._s._crohmlniceanu
- ^ George Radu Bogdan: Debutul literar, necunoscut, al lui Ovid S. Crohmălniceanu
Bibliografie [modificare]
- Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu : Dicționarul scriitorilor români. vol. I. București, 1995, p. 734
- Articol biografic în România literară, anul 2002, Numarul 28
Legături externe [modificare]
- Profesorii mei: Ov. S. Crohmălniceanu, 13 ianuarie 2012, Nicolae Manolescu, Adevărul