Anton Pann

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Antonie Pantoleon Petroveanu
Anton Pann.jpg
Pseudonim Anton Pann
Naștere cca. 1793-1797
Sliven, Bulgaria de astăzi
Deces 2 noiembrie 1854
București, România
Ocupație poet,
compozitor de muzică religioasă,
profesor și compozitor de muzică bizantină
Naționalitate valah
Activitatea literară
Specie literară muzică religioasă, lăutărească

Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data nașterii incertă, între 1793-1797, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. 2 noiembrie 1854, București, Țara Românească) a fost un poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, folclorist, literat, publicist,[1] compozitor al muzicii imnului național al României.[2] A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie și românizare va fi numit Anton Pann.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Anton Pann s-a născut în Bulgaria, la Sliven, un târg însemnat așezat la poalele versantului sudic al munților Balcani, pe malul stâng al raului Tundza, la N-NE de Stara-Zagora .

Tatăl se numea Pantoleon sau Pantaleon Petrov („vreun Pandele sau Pantelimon”, cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) si era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirma că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: „Cunoașterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era român (valah curat ori cutovlah), sau că venise aici în fragedă copilarie” . Numele tatălui, Pantoleon Petrov, a devenit în românește Petroveanu, iar fiul și-a păstrat numele de Antonie Pantoleon Petroveanu, cu care își semna manuscrisele până prin 1826.

Tatăl răposeaza înainte de vreme, la 1806, lăsând în urma-i o văduvă și trei orfani (o soră care murise de mică). „Antonachi”, cum îl alinta mama, ia drumul pribegiei, împreună cu ceilalți doi frați, la Nord de Dunăre, în căutarea unei vieți mai bune. Anul morții tatălui coincide cu izbucnirea războiului ruso-turc.

De aici, însoțeste trupele rusești în mișcare, trece în Basarabia și se stabilește la Chișinău, unde intră (la vârsta de 10 ani) în corul bisericii mari din această localitate, având o voce frumos timbrată. Aici își fixează vocația de psalt și învață limba rusă. Cei doi frați, înrolându-se în armia rusească, sfârșesc eroic în 1809 la asaltul Brăilei împotriva turcilor. Orasul Chișinău îl fascinează și îl determină să facă o însemnare pe o carte de cult: „A. Pann, aflându-mă între sopranii armoniei eclesiastice, la anul 1810”.

În iarna anului 1812, văduva Tomaida ajunge, cu ultimul dintre copii, la București. Deși avea numai 16 ani, înțelesese lecțiile dureroase ale vieții și ale războiului. Sărac și fără cunoștințe intră printre localnici, datorită vocii lui îngerești, cântăreț la biserica „Cu Sfinți”", sau „Cu Sibile”, după ce fusese paracliser la biserica Olari.

Anton Pann cunoștea destul de bine limbile: româna, greaca, bulgara, turca și rusa. Dornic să-și îmbogățească cunoștințele, se înscrie „ca auditor” la „școala de muzichie” deschisă de Dionisie Fotino, „scriitor erudit și compozitor muzical”, cunoscător perfect al muzicii orientale (1769 -1821). În 1816 părăsește această școală și se înscrie la școala deschisă de Petru Efesiul, unul din grecii pricepuți în muzica eclesiastică, care i-a transmis nu numai cunostințele de baza ale artei muzicale, dar și dorintă de perfecțiune, școala care funcționa pe lângă biserica Sf. Nicolae Selari.

Aici învață și meșteșugul tiparului, în tipografia aceluiași Petru Efesiul, iar în 1819 ajunge „director” al tipografiei și tipărește pentru intâia dată un Axion în românește, care, din nefericire, nu s-a păstrat în nici un exemplar.

În 1819, scaunul arhieresc din Capitală e ocupat de Dionisie Lupu, om luminat care inițiază o adevarată campanie de „autohtonizare” a vieții eclesiastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu în comisia pentru traducerea cântărilor bisericești din grecește în românește, folosindu-se de noua semiologie hrisantică, dovadă că devenise un nume cunoscut în viața muzicii bisericești a epocii.

În timpul anului 1821 Anton Pann se refugiază la Brașov, după modelul boierilor, adăpostindu-se pe lângă biserica Sf. Nicolae din Schei, unde cânta la strană. Aici îl va cunoaște pe Ion Barac, celălalt colportor, traducător și tipograf de cărți populare din orașul de sub Tampa, cu care va lega o strânsă prietenie. După inăbușirea Zaverei, revine în București în primăvara anului 1822.

Anul 1826 aduce ceva nou în viața lui, și anume legătura cu meleagurile vâlcene. Documentele vremii îl găsesc în acest an orânduit „dascăl de muzichie” la școala de pe lângă Episcopia Râmnicului și cântăreț la biserica „Buna Vestire”.

În activitatea sa de la Episcopie, Anton Pann a avut ca scop principal românizarea și modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constând în cântări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. În același timp, preda lecții de muzică maicilor de la mănăstirile „Dintr-un Lemn” și „Surupatele”, care erau încântate de „glasul mângâios al psaltului”.

Statuia lui Anton Pann în Râmnicu Vâlcea

Casa Memorială Anton Pann - Râmnicu Vâlcea[modificare | modificare sursă]

În timpul șederii la Râmnicu-Valcea Anton Pann a locuit în imobilul din strada Știrbei Vodă (azi muzeul memorial Anton Pann), aflat pe acea vreme la marginea orașului, pe drumul Cheii și al Olăneștilor. Este cea mai veche clădire din Râmnicu-Vâlcea, care mai păstrează stilul acestă de construcție curat românesc, cu specificul zonei vâlcene.

Anton Pann a trecut la cele vesnice în ziua de 2 noiembrie 1854. Este înmormantat la biserica Lucaci din București, din apropierea casei sale.

În curtea bisericii Lucaci, pe o modestă lespede de piatră, sunt săpate trei din cele cinci strofe ale epitafului pe care și l-a compus singur:

„ La mormânt ca să-mi rădice
Un stalp ca un monument
De marmură, să nu-i strice
Țaria vrun element.

Carele lucrat sa fie
Cvadrat și lucrat frumos,
Și pe dânsul să se scrie
Aceste versuri din jos

«Aici s-a mutat cu jale
În cel mai din urmă an
Care în cărțile sale
Se citește Anton Pann.
Acum mâna-i înceteaza,
Ce la scris mereu ședea,
Nopți întregi nu mai lucrează
La lumină cărți să dea.
Împlinindu-și datoria
Și talantul ne-ngropând,
S-a făcut călătoria,

Dând în lume altor rând»”

Din opera muzicală bisericească a lui Anton Pann amintim: Noul Doxastar, Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.

Anton Pann, creația muzicală[modificare | modificare sursă]

Un pasionat colecționar de muzică românească, care a notat creații din repertoriul muzicienilor din perioada fanariotă. Pann a tipărit mai târziu unele din cele mai vechi piese muzicale de curte și cântece de lume inspirate din melosul bizantin si otoman. Acest lucru a fost însoțit de interesul său în alte tradiții muzicale: în practica sa bisericească, el a tradus și compus in tradiția imnologiei bizantine și a fost printre primii din generația sa care a folosit terminologia muzicală vestică în indicarea tempoului sau a elementelor de agogică. Anton Pann a fost și un interpret iscusit la laută, chitară si, posibil, la pianoforte, cântând în diverse momente, alături de tinerii boieri. Dintre culegerile și creațiile sale muzicale se numără compoziții orientale, romanțe și cântece de lume printre care: „Bordeiaș, bordei, bordei”, „Inima mi-e plină”, „Mugur, mugurel”, „Până când nu te iubeam”, „Nu mai poci de ostenit”, „Leliță săftiță”, „Și noi la Ilinca”, „Unde-auz cucul cântând” sau „Sub poale de codru verde”.

Unele dintre creațile sale au apărut în volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume” în care acesta prezintă culegeri de poezii devenite mai apoi cântece:

„Poezii deosebite sau cântece de lume, din care, unele sânt culese de alții, iar altele originale de Anton Pann.
Crez că la mulți va aduce mirare pornirea mea spre a da prin tipar la lumină niște poezii ca acestea. Știut fiind însă la cei mai mulți din obște că aceste poezii de multă vreme avându-le manuscrise, unele adunate de la alții și altele chiar de mine compuse, mai tot dauna aveam silă de către prieteni, a le da izvoade, și cu aciasta mi se pricinuia zăticnire dela alte lucruri mai folositoare.[3]
Pentru ușurarea mea dar, și pentru a prietenilor mulțumire m-am îndemnat a le tipări. Priimească, mă rog de ocamdată aceste și văzând că sânt primite cu dragoste mă voiu îndemna ale da și altele.[4]
—Anton Pann - Poezii deosebite sau cântece de lume

Anton Pann, compozitor al muzicii imnului național al României[modificare | modificare sursă]

Anul 1848 îl găsește pe Anton Pann la Râmnicu Vâlcea. Părăsise Bucureștii din pricina molimei de holera. La 11 iunie izbucnește ca o uriașă flacără Revoluția și se întinde în intreaga țară. Gheorghe Dem Theodorescu scrie în legătură cu acest eveniment că „Anton Pann lucra peste Olt pentru realizarea ideilor naționale și cânta triumful revoluțiunii printr-un imn, de care s-a vorbit în organele de publicitate ale epocii”. Este vorba de un document Nr. 1184 din 30 iulie 1848 și publicat în „Monitorul Roman” Nr. 14 din 26 august 1848, inserat în colecția „Anul 1848 în Principatele Române”, în care, la 30 iulie 1848, comisarul de propagandă al districtului Vâlcea, Dumitru Zăgănescu, fratele căpitanului de pompieri Pavel Zăgănescu, eroul bătăliei din Dealul Spirii, raporta Ministrului Treburilor din Lăuntrul Țării Românești, cadrul în care fusese sărbătorită revoluția în orașul Râmnicu-Vâlcea și care menționează și participarea lui Anton Pann: „Într-acest pompos constituțiu, aflându-se și d-lui Anton Pann, profesor de muzică, împreună cu câțiva cântăreți de aceeași profesie, au alcătuit o musică vocală cu nișce versuri prea frumoase puse pe un ton national plin de armonie și triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetățenilor”.

Evenimentul se petrecea joi, 29 iulie 1848, „într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este la marginea cetății”, adică actualul parc Zăvoi, prilej cu care s-a depus jurământul pe Constituție, s-au sfințit steagurile revoluției și s-a cântat „pentru prima dată în Țara Româneasca”, într-un cadru oficial, după afirmația lui Vasile Roman, viitorul Imn de stat al României, Deșteaptă-te, române!.

Anton Pann a fost cel care a pus pe muzică versurile poeziei „Un răsunet”, scrisă de brașoveanul Andrei Mureșan prin 1842. Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann și unul din admiratorii acestuia, ne relatează cum în casa poetului Andrei Mureșanu din Brașov, unde se întâlneau Nicolae Bălcescu, Ion Brătianu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac și Vasile Alecsandri, cu toții fiind în căutarea unei melodii pentru poezia „Un răsunet”, cel care a găsit melodia „veche, tărăgănată”, dar devenită atât de vibrantă în posterioritate, a fost Anton Pann.

Această melodie nu era alta decât romanța „Din sânul maicii mele”, alcătuită în 1839 pe versurile lui Grigore Alexandrescu. Vorbind despre poetul Andrei Mureșanu și despre poezia „Un rasunet” (Deșteaptă-te, române!), George Călinescu numește această poezie „Marseilleza română”, iar pe Anton Pann îl consideră „acel Rouget de Lisle român”, comparându-l cu Claude Joseph Rouget de Lisle (1760-1836), ofițerul francez care a compus Marseilleza, imnul Revoluției franceze de la 1789.

Amintiri despre Anton Pann și culegerile sale[modificare | modificare sursă]

„Anton Pann (1797 - 1854) -- unul dintre pionierii culturii muzicale și literare românești, din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Tipărite fiind în publicațiile acestui «fin al Pepelei, cel isteț ca un proverb» (cum l-a numit Eminescu) -- dintre care cea mai importantă este colecția intitulată «Spitalul amorului sau Cântătorul dorului» --, melodiile sale au fost astfel păstrate pentru posteritate. Unele, cum ar fi «Sub poale de codru verde» și «Unde-auz cucul cântând» își dezvăluie originea țărănească. Altele se dovedesc a fi creat la oraș, de către compozitori ai timpului, legați de cântecul popular, dacă nu chiar de lăutari.
Piese ca «Bordeiaș, bordei, bordei», «Nu mai poci de ostenit» și «Până când nu te iubeam» vădesc o puternică infulență a muzicii orientale. Este prezentată și influența muzicii orientale. Este prezentă și influența, de pildă în melodia «Inima mi-e plină de a ta iubire». Prezența unor unor cântece cu influențe atât de diferite în colecția lui Anton Pann atestă existența unor curente muzicale variate, specifice acelei epoci.
Multe secole în șir, în Țările Române a dăinuit influența turcească și grecească. Aceasta a făcut ca, mai ales la orașe, să circule, în acea perioadă, numeroase cântece cu text turcesc, arab sau grec, să răsune multe melodii specifice Țarigradului (Constantinopolului) acelor vremuri. Sub influența acestor cântece, peste care se suprapune aceea a unor creații occidentale, a luat naștere la noi «Cântecul de lume», mult gustat de orășenii secolului trecut. Vasile Alecsandri spunea că asemenea cântece erau bine primite la mese, la nunți, la petreceri, prin grădini sau vii, la serenade, pretutindeni fiind cântate de lăutari, «tainici curieri ai inimilor». După moda timpului -- mai ales sub influenț romanțelor turcești -- textele acestor cântece reflectau sentimente legate de chinurile dragostei.
De aceea, în prefața la «Spitalul Amorulio», Anton Pann, cu spiritul ce-l caracterizează, spune că în colecția sa «nu veți găsi decât plângeri de inimi rănite, suspinuri de inimi săgetate, tânguri de dureri cumplite, oftăări și tot felul de văitări din cauza Amorului».
Desigur că atunci aveai caracter trist, plângător. Existau multe altele, din care se poate constata setea de viață și dorința de petrecere a oamenilor (ca în «Și noi la Ilinca»). Anton Pann, căruia nu i-a displăcut viața de petrecere cânta adesea însoțit de lăutari sau acompaniindu-se singur cu chitara sau cobza.
Un rol important în redarea atmosferei vechilor cântece bucureștene în jurul anului 1850, îi revine cântețului Dan Moisescu, artist care izbutește să se adapteze stilului, datorită emisiei vocale specifive și manierei de a purta vocea tipică orientalilor, ca și bătrânilor cântăreți români de muzică bizantină. Pe coperta uneia din publicațiile lui Anton Pann se află scris:
«De prin lume adunate
Și iarăși la lume date»”
Gheorghe Ciobanu - etnomuzicolog[5]


„Cantaretul de giumbușuri, lăutarul literar al petrecerilor, ghidusul de ietacuri, amorezatul care căuta la ferestruicele căsuțelor de mahala, prinzând ceasul când lipsește respectivul jupan, tovarășul ceasurilor de veselie ale preoților, dascălilor, târcovnicilor, cărora li zice pe glas de psaltichie lucruri care fac parte din plăcuta slujba a Satanei.”
Nicolae Iorga - istoric

Anton Pann în memoria oamenilor de cultură[modificare | modificare sursă]

Mihai Eminescu a pus, în poezia „Epigonii”, acea inscripție nemuritoare pe mormântul literar al lui Anton Pann: „S-a dus Pann, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”, ca și cum acesta l-ar fi avut naș pe însuși Pepelea, personajul snoavelor și povestirilor populare românești, înrudit cu Păcală și întruchipând istețimea, umorul și perspicacitatea.

Alți cercetători l-au asemănat cu Ion Creangă sau cu Ion Luca Caragiale:

„Prin clasicism, prin înțelepciune și bun-simț, prin eruditie și jovialitate, prin folclor, Anton Pann e predecesorul lui Creangă. Însă Pann e balcanic. Paradoxal, dar nu pe humuleșteanul Ion Creanga îl anticipează «profesorul de cântări”, ci, în linie tipologică, pe levantinul Caragiale. Eroii romei ai lui Pann sunt cetățeni onorabili, proprietari, negustori ca jupân Dumitrache.”
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Anton Pann
  • Calendarul lui Bonifatie Setosul
  • Versuri musicești
  • Poezii deosebite sau cântece de lume (1831, 1837)
    • Călătoria
    • Însoțirea
    • Luniță luminătoare
    • Munților, fiți mărturii
    • La Rîmnic
    • Suflet altu n-are
    • Zădărnicia
  • Îndreptătorul bețivilor (1832)
  • Hristoitia sau școala moralului care învață toate obiceiurile și năravurile cele bune (1834)
  • Noul Erotocrit (1837)
  • O poveste arabică din Halima (1839, 1854)
  • Fabule și istorioare (1841)
    • Copaciul și dovleacul
    • Lupul, pocăit
    • Călătorul și ghinda
    • Cine știe carte are patru ochi
    • Nepotul împrumutat
    • Mortul înecat
    • Scumpul
    • Planul simigiului
    • Vînătorul
    • Toporul și văcșoara
    • Ciobanul și magarul
    • Feciorul moștenitor
    • Cîinile
    • De cînd ploaia cu cîrnații
    • Norocul și mintea
    • Șoarecile
    • Nu e nimic fără cusur
    • Cucul și privigatoarea
    • Tăcerea e ca mierea
    • Împrumutul
    • Lupul, țapul și varza
    • Ce zic oamenii de mine
    • Grădinarul pagupaș
    • Critica oamenilor
  • Poezii populare și Calendare (1846)
  • Marș de primăvară
  • Memorialul focului mare (1847)
  • Povestea vorbei (1847)
  • Dialog în trei limbi, rusește, românește și turcește (1848)
  • Pocăința omului dezmierdat sau vorbire între suflet și trup și osebite sfaturi folositoare trupește și sufletește (1849, 1854)
  • Adiata
  • Înțeleptul Archir și nepotul său Anadam (1850)
  • Spitalul amorului sau Cântecul dorului (1850)
  • O șezătoare la țară sau Călătoria lui Moș Albu (1851)
  • Versuri sau Cântece de stea
  • Cântătorul beției. Care cuprinde numele bețivilor și toate faptele care decurg din beție
  • Triumful beției sau Diata ce o lasă un bețiv pocăit fiului său (1852)
  • Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea (1853)
  • Povești și angdote versificate (1854)
  • De la lume adunate și iarăși la lume date
  • Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Gramatica melodică
  • Mică gramatică muzicală teoretică și practică
  • Carul frânt – Nevoia învață pe om
  • Țermonia unui bătrân
  • Astrologia

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Pr. Grigore Babus, Biografia lui Anton Pann, în Bibliografia tipăriturilor psaltice ale lui Anton Pann, Editura Cristiana, București, 2002, pp. 15-18; Gh. Ciobanu, Cântece de lume, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953, p.10
  2. ^ Imnul național al României
  3. ^ Pann, pag.4
  4. ^ Pann, pag.5
  5. ^ Ciobanu, pag.2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • G. Dem Teodorescu, Viața și activitatea lui Anton Pann, Editura Gutemberg, 1893
  • Gh. Ciobanu, Cântece de lume, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1953
  • Paul Cornea, Anton Pann, Editura pentru Literatură, 1964
  • Dr.I. Weinberg, Momente și figuri din trecutul muzicii românești, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor, București, 1967
  • Eugen Simion, Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române, Editura Cartea Românească, București, 1980, pp. 368–424
  • Ilie Dan, Anton Pann, Editura Albatros, București, 1989
  • Pr. Grigore Babus, Bibliografia tipăriturilor psaltice ale lui Anton Pann, Editura Cristiana, București, 2002
  • Petre Anghel, 100 cei mai mari scriitori români: Anton Pann, Editura Lider, 2003
  • Constantin Mohanu, Anton Pann – între spiritul balcanic și mirajul Europei, Editura Ager, București, 2005
  • Gh. Ciobanu, Din culegerile lui Anton Pann, disc Electrecord, București, 1966

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Structură și formă în arheologia muzicală a lui Anton Pann, Luminița Pogăceanu, Editura Cartea Univ., 2006

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Anton Pann