Nicolae Manolescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nicolae Manolescu
Membru corespondent al Academiei Române

Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secţiuni este disputat. Vă rugăm consultaţi părerile exprimate în pagina de discuţii. Vă rugăm nu ştergeţi eticheta până la rezolvarea disputei

Nicolae Manolescu
Naştere –	27 noiembrie 1939 (1939-11-27) (69 de ani) municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea)
Profesiune –	membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar şi politician român
Naţionalitate –	român
Perioadă activă ca scriitor –	literatura română
Operă/e de debut –	Lecturi infidele
Influenţe –	George Călinescu, Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu, Tudor Vianu

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Simbolism - Naturalism Modernism - Tradiţionalism Semănătorism- Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi Poeţi - Eseişti Nuvelişti - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

Toate articolele din serie

editează

Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, (n. 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea) este un membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar şi politician român. Ambasador al României la UNESCO. Este considerat a fi unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani.^[1]

Cuprins 1 Biografie 2 Studii 3 Cariera profesională 4 Selecţie din cărţile publicate 5 Cărţi publicate în colaborare 6 Cariera politică 7 Alte activităţi culturale 8 Controverse 8.1 Citate 9 Referinţe critice (monografii) 10 Note

[modifică] Biografie

S-a născut într-o familie de profesori de liceu, membri ai Mişcării Legionare şi ulterior ai PNL.^[2] Tatăl său, Petru Apolzan era originar din Sibiel, cu ascendenţă în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, era profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinţilor săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern şi a luat numele acestuia, Manolescu.

[modifică] Studii

În 1956 a absolvit studii la gimnaziul şi liceul la Sibiu. În 1962 devine licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.În 1974 obţine titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din Bucureşti. Teza de doctorat a stat la baza cărţii Contradicţia lui Maiorescu, o incursiune critică, un eseu biografic şi psihanalitic, şi un exerciţiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă.

[modifică] Cariera profesională

Carieră didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultăţii de Filologie din Bucureşti începută în 1963, este numit profesor titular în 1990. Predă, de asemenea, şi studenţilor străini^[3]. Debutează cu cronica literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clişeele dogmatismului realist-socialist, potrivit analizei lui Marian Niţescu. Devine apoi cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub conducerea lui George Ivaşcu. A coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeţilor optzecişti până la desfiinţarea acestuia, din raţiuni politice. Din 1990 devine director şi editorialist al revistei România Literară. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 până în 1972, perioadă din care datează textele în care „limbajul, marcat de aceleaşi poncife ale dogmatismului, capătă o notă personală“ („Poeţii noştri au conştiinţa că exprimă un umanism superior şi, din această perspectivă, ei simt nevoia să reconsidere universul, traducând în mari simboluri ideile, valorile etice ale comunismului... etc.“, „Laudă creaţiei“, Contemporanul, nr. 44, 1. nov. 1963), demonstrează acelaşi M. Niţescu.

Cronicar al revistei România literară din 1972 până în 1989. În 1997 este ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 2005 devine preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În 2006 a fost numit în funcţia de ambasador al României la UNESCO. A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele în anul 1966. În anul 2008 a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini pînă în zilele noastre, prima fiind cea scrisă de G. Călinescu.

[modifică] Selecţie din cărţile publicate

Nicolae Manolescu a publicat peste 40 de volume dintre care se pot aminti cele care sunt considerate cele mai importante

• 1966 - Lecturi infidele, eseuri de critică şi istorie literară. Debut editorial.
• 1968 - Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române interbelice.
• 1968 - Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie.. La scurtă vreme de la lansarea cartea a fost retrasă din librării şi topită. Ediţia a doua apare abia după 1990.
• 1970 - Contradicţia lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară. La origine stă teza de doctorat numită mai sus.
• 1971 - 1988 - Teme, 7 volume de eseuri, critifiction
• 1976 - Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică
• 1976 - Sadoveanu sau utopia cărţii, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui Mihail Sadoveanu.
• 1980 - 1983 - Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume. Poate cea mai cuprinzătoare sinteză asupra romanului românesc. Conţine teoria celor trei vârste ale romanului, doric, ionic şi corintic. Evident această clasificare îşi are originea în stilurile coloanelor templelelor din Grecia antică. Cele trei categorii corespund romanelor clasice, realiste sau omnisciente, romanelor la persoana I, şi romanelor postmoderne.

Vezi şi articolul Teoria romanului.

• 1987 - Despre poezie, ediţia a doua, Aula, 2002. O introducere în analiza poeziei cu speciile ei literare.
• 1990 - Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu şi a literaturii post-paşoptiste, la Hasdeu şi Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpaşoptist.
• 1991 - Dreptul la normalitate: Discursul politic şi realitatea, eseuri şi editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90.
• 1995 - Cărţile au suflet, volum care reia o parte din Teme.
• 1999 - Poeţi romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conţine analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu şi Vasile Alecsandri.
• 2000 - Contradicţia lui Maiorescu, editia a II-a la Editura Humanitas
• 2001 - Teme, Editura Universalia
• 2002 - Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, teatrul, vol. III, Critica, Eseul
• 2003 - Cititul şi scrisul, Nicolae Manolescu par lui meme.
• 2008 - Istoria critică a literaturii române, Ed. Paralela 45, 2008.

[modifică] Cărţi publicate în colaborare

• 1965 - Literatura română de azi, 1944-1964, în colaborare cu Dumitru Micu.
• Este coautor la manualele de limbă şi literatură românâ pentru clasele a IX-a (1977) şi a XII-a (1979)

[modifică] Cariera politică

Este membru fondator al Alianţei Civice. Devine preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC) (iulie 1991). Partidul a fost membru al Convenţiei Democrate Romane, pe listele căreia Nicolae Manolescu a fost ales, în septembrie, ca senator.În legislatura 1992-1996, a fost ales senator PAC de Sibiu. În 1992 PAC impreuna cu PL'93 au înfiinţat Alianţa Naţionala Liberală (ANL). La Congresul extraordinar al ANL, Nicolae Manolescu a fost desemnat candidat la preşedinţie. Şi-a depus candidatura pe 20 septembrie 1992. În 1998 P.A.C., partidul înfiinţat de Nicolae Manolescu, fuzionează cu PNL, într-o tentativă de unificare a mişcării liberale. În anul 2000 demisionează din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al P.N.L. şi se retrage din viaţa politică

[modifică] Alte activităţi culturale

Între 1998-2001 moderează talk show-ul cultural Profesiunea mea, cultura, la Pro TV. Din 2002 conduce Întâlnirile României Literare la Clubul Prometheus. Devine membru corespondent al Academiei Române din 1997.

[modifică] Controverse

În perioada 1961–1965, Nicolae Manolescu semnează o serie de articole având un conţinut vădit propagandistic. Articole precum „Tineri muncitori în creaţia literară contemporană“, Contemporanul, nr. 18, 14 mai 1962, arată cât de repede şi cât de bine şi-a însuşit autorul limbajul politizat al celei mai extremiste forme de dogmatism sociologist. Cu asemenea limbaj, criticul se putea dispensa de gust, de inteligenţă, de cultură şi de probitate. Se putea dispensa, adică, de obligaţia de a face critică. Literatura devine un simplu pretext pentru discursuri politizate, pentru parafrazarea sloganelor politice.

Urmează multe alte asemenea articole scrise pe aceeasi structura a literaturii proletcultiste de omagiere a omului nou, a Partidului, a marxism-leninismului şi a tot ceea ce este realism-socialist. Pentru conformismul lui perfect, pentru supralicitarea chiar a exigenţelor oficiale N. Manolescu poate fi considerat criticul care a plătit dogmatismului de tip proletcultist, realist-socialist, cel mai mare tribut.

La 13 martie 1981 i se adresează direct tovarăşului Nicolae Ceauşescu: „Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.” ^[4]

[modifică] Citate

• „Progresul cunoaşterii artistice nu e străin astfel de dezvoltarea societăţii. Asemeni celorlalte forme ale conştiinţei sociale, arta reflectă lupta de clasă, participă la ea.“
• “23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine - aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 - misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…”
• “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.”
• “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei”^[5]
• „Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.

^[6]

[modifică] Referinţe critice (monografii)

• Laszlo Alexandru, Criticul literar Nicolae Manolescu, Editura Dacia, 2003
• Mircea Mihăieş, Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu între oglinzi paralele, Editura Curtea Veche, 2003
• Marin Niţescu, Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, Editura Humanitas, 1996
• Mihail Vakulovski, Nicolae Manolescu, Editura Aula, 2000
• Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, trăiască cenzorii, pp. 127-129, Editura EuroPress, 2008

[modifică] Note

1. ^ http://www.romanialibera.ro/a167360/nicolae-manolescu-si-dan-mircea-cipariu-candideaza-la-presedintia-usr.html
2. ^ „Despre părinţii susnumitului se cunosc următoarele: tatăl, Apolzan Petru, născut la 9 martie 1900, în Sibiel, Sibiu, fost profesor de filologie, în prezent pensionar, a activat în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, deţinând funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei pe judeţul Sibiu; mama sa, Apolzan Sabina, născută la 5 decembrie 1909, în Râmnicu Vâlcea, fostă profesoară de filologie, în prezent pensionară, a activat ca şi soţul său, în organizaţia legionară şi apoi în P.N.L. – gruparea Tătărescu, şi a deţinut funcţia de preşedintă a organizaţiei de femei din judeţul Sibiu.“, A.S.R.I., Fond "D", dosar nr. 10 966, vol. 11, f. 179-180.(p. 67), Cartea Albă a Securităţii. Istorii literare şi artistice. 1969-1989, Serviciul Român de Informaţii, Editura Presa Românească, 1996
3. ^ „Domnul Manolescu ne-a scris şi el imediat prefaţa. M-am dus s-o iau din clădirea din Şoseaua Panduri, unde se ţineau orele de limbă română pentru studenţii străini aflaţi în anul pregătitor, de acomodare cu atmosfera de la noi. Mi-i amintesc în cancelaria de acolo, în pauza în care am ajuns, alături de Manolescu, pe profesorii Crohmălniceanu şi Mihai Zamfir – şi sentimentul amar văzîndu-i obligaţi de împrejurări, de o politică stupidă, să-şi piardă vremea cu prostii.“, Ion Bogdan Lefter, Un anumit concept complex de autor în care cred, Contrafort, 12(84), decembrie 2001, Chişinău. „Mircea Martin, care era asistentul meu şi al lui Mircea Nedelciu; mai preda literatura, cu deschideri spre sociologie şi poetică, Paul Cornea, eu nu l-am avut profesor, Mircea l-a avut. Nu l-am avut pe Manolescu, cred că atunci preda la studenţii străini.“ Gheorghe Crăciun, Eram nişte copii răi, interviu, 13 octombrie 2006, publicat în Observator cultural, nr. 358, februarie, 2007
4. ^ Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, trăiască cenzorii, pp. 127-129, Editura EuroPress, 2008
5. ^ „Tineri muncitori în creaţia literară contemporană“, Contemporanul, nr. 18, 14 mai. 1962, „Înnoire“, Contemporanul, nr. 34, 24 aug. 1962, „Laudă creaţiei“, Contemporanul, nr. 44, 1 nov. 1963, „Realism – realism socialist“, Gazeta literară, nr. 22, 28 mai. 1964 ş.a.
6. ^ Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, trăiască cenzorii, pp. 127-129, Editura EuroPress, 2008 (Din stenograma întâlnirii lui Nicolae Ceausescu cu un grup de scriitori, 13 martie 1981).