Charles Darwin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Charles Robert Darwin

Născut	12 februarie 1809 Mount House, Shrewsbury, Shropshire, Anglia
Decedat	19 aprilie 1882
Rezidenţă	Anglia
Naţionalitate	Englez
Domeniu	naturalist
Alma Mater	Universitatea Edinburgh Christ's College, Universitatea Cambridge
Cunoscut pentru	Originea speciilor
Soţie	Emma Wedgwood 29 ianuarie 1839
Copii	William Erasmus Darwin Anne Elizabeth Darwin Mary Eleanor Darwin Henrietta Emma "Etty" Darwin George Howard Darwin Elizabeth "Bessy" Darwin Francis Darwin Leonard Darwin Horace Darwin Charles Waring Darwin
Religie	Biserica Angliei, deşi provenea dintr-o familie unitariană, Agnostic după 1851.

Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Shropshire - d. 19 aprilie 1882, Down, lângă Beckenham, Kent) este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog şi autor de cărţi, fondatorul teoriei referitoare la evoluţia speciilor de plante şi animale (teoria evoluţionistă). A observat şi a demonstrat că toate speciile de forme de viaţă au evoluat de-a lungul timpului din anumiţi strămoşi comuni, proces pe care l-a numit "selecţie naturală",^[1] toate acestea fiind publicate în cea mai celebra scriere a sa, "Originea speciilor", publicată în 1859.

Teoria evoluţionistă a fost acceptată de către comunitatea ştiinţifică şi publicul larg încă din timpul vieţii sale, în timp ce teoria selecţiei naturale a fost considerată ca prim argument al procesului evoluţiei abia prin anii 1930'^[2] iar acum constituie baza evoluţionismului sintetic.

Examinează evoluţia umană şi selecţia sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de Exprimarea emoţiilor la oameni şi animale.

Cercetările sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărţi, iar in ultima sa lucrare, a examinat râmele şi efectul pozitiv al acestora asupra solului.^[3]

Darwin şi-a stimulat interesul pentru ştinţele naturale în perioada studiilor de medicină la Universitatea din Edinburgh şi de teologie la Universitatea Cambridge.^[4] Multe din observaţiile şi datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava "Beagle", în urma cărora devine consacrat ca eminent geolog, aducând de asemenea un argument clar pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării Călătorie pe Beagle, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuţios distribuţia geografică a formelor sălbatice de viaţă şi colectând foarte multe fosile, studiază mutaţia speciilor şi elaborează, în 1838 celebra sa teorie a selecţiei naturale.^[5]

Deşi a discutat cu mai multi naturalişti, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru a-şi continua cercetările, în cadrul cărora domeniul geologiei ocupă un loc important^[6]

Materialist şi dialectician spontan, el a demonstrat primul, pe baze experimentale, materialitatea lumii vii şi a susţinut originea animală a omului ("Originea omului şi selecţia sexuală", 1871). Conceptia sa evoluţionistă (darvinismul) a avut o mare influenta asupra filozofiei cunoaşterii, infirmând teoria fixistă si creaţionistă. Descoperirile ştiinţifice ale lui Darwin stau la baza biologiei moderne şi constituie explicaţia biodiversităţii.^[7]

Ca recunoaştere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu naţional^[8] şi a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel şi Isaac Newton.^[9]

Cuprins 1 Date biografice 1.1 Şcoala în localitatea natală 1.2 Anii petrecuţi la Edinburgh 1.3 Cambridge 2 Călătoria pe Beagle 3 Elaborarea teoriei evoluţiei 4 Teoria darvinistă 5 Controverse 6 Recunoaştere 7 Viaţa personală 8 Opera 9 Note 10 Bibliografie 11 Legături externe

[modifică] Date biografice

Charles Darwin s-a născut în localitatea Shrewsbury, Anglia pe 12 februarie 1809. Tatăl său, Robert, era un medic din înalta societate, iar mama sa, Sussannah, era fiica lui Josiah Wedgwood, fondatorul celei mai cunoscute fabrici de porţelan din Anglia. Bunicul lui Charles, Erasmus Darwin, medic şi filosof, este cunoscut pentru teoriile referitoare la moştenirea şi diferenţierea speciilor; într-un fel ele au anticipat descoperirile nepotului.^[10] O altă persoană din familia lui Charles Darwin, care s-a afirmat în lumea ştiinţei, a fost Francis Galton, creatorul eugeniei.

[modifică] Şcoala în localitatea natală

Charles Darwin a început studiile şcolare la Shrewsbury în anul 1817, la vârsta de 8 ani. Aici învaţă mai slab decât sora sa, Caterina, însă avea alte preocupări cum ar fi realizarea unor colecţii de scoici, minerale, monede, sigilii poştale. Din anul 1818, Charles Darwin a urmat şcoala particulară a lui Samuel Butler (teolog), tot la Shrewsbury, unde a învăţat timp de 7 ani. La şcola d-lui Butler, învăţătura nu a mers bine. Acest lucru se explică prin faptul că la această şcoală se învăţau limbile antice, metoda fiind memorarea operelor greceşti şi latine şi a unor date din istoria geografiei. Anii petrecuţi în şcola d-lui Butler şi-i va aminti toată viaţa, scriind la bătrâneţe în autobiografie următoarele cuvinte: "Nimic n-ar fi putut fi mai dăunător pentru dezvoltarea inteligenţei mele decât şcoala d-lui Butler".

Pasiunea sa iniţială de colecţionar se amplifică. Continuă să adune minerale. Concomitent începe să colecţioneze insecte. Întocmirea în colecţii a micilor vieţuitoare nu era doar o activitate mecanică. Îl interesau şi denumirile animalelor colecţionate. Astfel la vârsta foarte fragedă de numai 10 ani, a ajuns să cunoască bine fauna împrejurimilor sale. Se preocupă de observarea vieţii păsărilor după ce citeşte o carte de ornitologie şi îl interesează chimia, participând la experienţele efectuate de fratele său mai mare, Erasmus. Continuă să fie pasionat de natură şi devine un vânător pasionat la vârsta de 15 ani, când primeşte de la un unchi o puşcă de vânătoare. Charles Darwin îşi aminteşte despre tatăl său ca find "cel mai înţelept dintre oameni". De asemenea, Charles Darwin îl considera pe tatăl său drept unul din cei mai buni cunoscători ai sufletului omenesc. Cu toate acestea, este greu de înţeles cum Robert Darwin nu a putut să întrevadă înclinaţiile înnăscute ale fiului său Charles spre natură şi nu spre activităţile ce se desfăşurau în şcola din acea epocă. Nemulţumirea tatălui său creştea şi până la urmă acesta îl retrage de la şcoală şi îl apostrofă spunându-i: "În afară de vânătoare, câini şi prinderea şobolanilor, nu te interesează nimic în viaţă; ai să fii o ruşine pentru familie şi pentru tine însuţi".

Cam aşa şi-a petrecut Darwin copilăria în oraşul natal, între obligaţiile şcolare, care nu-l atrăgeau deloc şi pasiunea pentru natură la care nu va renunţa întreaga viaţă.

[modifică] Anii petrecuţi la Edinburgh

În octombrie 1825, la presiunile tatălui, începe studiile la Facultatea de Medicină din Edinburgh, în Scoţia unde se afla şi fratele său, Erasmus, care mai studiase şi la Cambridge.

Din cauza faptului că la acea vreme operaţiile erau efectuate fără anestezie, Charles a înţeles că medicina nu era chemarea lui. De altfel, în repetate rânduri, el se declară dezgustat de orele de disecţie pe cadavre. În schimb, este atras de orele de chimie ale profesorului Alexander Pope.

De la John Edmostone, fost sclav de culoare devenit liber, deprinde meşteşugul împăierii animalelor (taxidermia, care se va dovedi foarte utilă în cercetările sale ulterioare) şi află lucruri interesante despre pădurile ecuatoriale sud-americane. Discuţiile pe care le-a avut cu Edmonstone îi insuflă lui Darwin dorinţa de a explora zona ecuatorială.

Charles Darwin îşi dă seama că oamenii de culoare sunt asemănători cu europenii, în ciuda diferenţelor de aspect exterior.^[11]

În 1826, după încheierea primului an de studii la medicină, Darwin îşi petrece vara călătorind prin pădurile din regiunea natală. Citeşte cu interes cartea lui Gilbert White, The Natural History of Selborne, de unde învaţă să aprecieze formele de viaţă din sălbăticie. Începe să efectueze observaţii asupra păsărilor, notând într-un carneţel comportamentul şi obiceiurile acestora.

În toamna aceluiaşi an, 1826, Darwin intră la Plinian Natural History Society, formată dintr-un grup entuziast de studenţi în ştiinţele naturii,^[12] unde Darwin îl asistă pe profesorul Robert Edmund Grant în cercetările sale privind anatomia şi ciclul de viaţă la animalele marine prezente în estuarul scoţian Firth of Forth.

Dezbaterile care au loc în cadrul acestui for ştiinţific,care promovau investigaţia ştiinţifică bazată pe studiul cauzelor naturale, fără a considera existenţa vreunei intervenţii divine, îl pun pe Darwin pentru prima data în situaţia de a alege între a fi religios sau antireligios.^[13]

În martie 1827, Darwin îşi expune, în cadrul acestei societăţi ştiinţifice, propria sa descoperire conform căreia sporii negri prezenţi în cochiliile scoicilor nu erau altceva decât ouă de lipitoare.^[14]

[modifică] Cambridge

Slabul interes manifestat de Darwin pentru studiul medicinei, îl face pe tatăl său să-l înscrie la Facultatea de Teologie, la Christ College din Cambridge în 1828,^[15] cursuri pe care Darwin începe să le urmeze din luna ianuarie a acelui an. Această schimbare nu a fost pe placul lui Charles. Pe el îl interesa doar botanica şi geologia, iar acestea nu aveau nimic în comun cu teologia. De aceea, în loc să frecventeze aceste cursuri, preferă călăria şi vânătoarea.^[16]

În cadrul cursurilor profesorului Grant, erau expuse teoria evoluţionistă lui Lamarck privind moştenirea caracterelor dobândite, precum şi ideile, cu aceeaşi tentă evoluţionistă, ale lui Erasmus Darwin (bunicul lui Charles). Grant prezintă şi faptul că asemănarea organelor similare ale diferitelor specii, organe care diferă doar prin complexitate, dovedeşte faptul că acestea au avut un strămoş comun.^[17]

Lui Darwin nu i se păreau prea interesante cursurile de ştiinţele naturii ale profesorului Robert Jameson. Acestea conţineau mai mult geologie, precum şi polemica dintre neptunism şi plutonism.

Darwin studiază cu deosebit interes taxonomia plantelor şi aduce contribuţii substanţiale în cadrul vastelor colecţii ale Muzeului Royal Museum, unul dintre cele mai mari muzee europene ale acelei perioade.^[18]

Împreună cu vărul său, Wiliam Darwin Fox, era pasionat de colecţionarea insectelor, iar multe din descoperirile sale le-a publicat în Illustrations of British Entomology a entomologului James Francis Stephens (1792 - 1852).

Darwin devine nu numai asistentul, dar şi prietenul botanistului, geologului şi reverendului John Stevens Henslow (1796 - 1861), faţă de cursurile căruia manifestă un deosebit entuziasm.^[19]

La apropierea examenelor, Darwin studiază sârguincios, fiind îndrumat de către profesorul Henslow prin lecţii private.

La încheierea studiilor sale, în ianuarie 1831, trece cu succes examenele la teologie, limbi clasice, matematică şi fizică fiind al zecelea din 178 de absolvenţi.^[20]

Darwin a mai rămas la Cambridge până în luna iunie.

Studiază Natural Theology a lui Paley, lucrare ce aducea argumente ale existentei divinităţii, încercând să explice adaptarea ca find o consecinţă a acţiunii lui Dumnezeu asupra legilor naturii.^[21] Darwin citeşte şi noua carte a lui William Herschel care prezenta scopul suprem al filozofiei naturale ca fiind inţelegerea acestor legi prin raţionament inductiv, bazat pe observaţie.

Alexander von Humboldt cu al său Personal Narrative îl stimulează pe Darwin să întreprindă călătorii ştiinţifice.^[22]

Darwin plănuieşte să viziteze Tenerife cu foştii săi colegi pentru a studia ştiinţele naturii pe viu, în zona ecuatorială. Ca pregătire, urmează un curs de geologie al reverendului Adam Sedgwick, apoi întreprinde cu acesta o cartografiere a straturilor geologice în Ţara Galilor.^[23]

După două săptămâni petrecute, alături de colegii săi, în orăşelul scoţian Barmouth, Darwin se înapoiază urmând ca, acasă, să primească vestea că va trebui să se pregătească pentru marea călătorie a vieţii sale.

[modifică] Călătoria pe Beagle

În 1831, Darwin primeşte o scrisoare de la fostul său profesor, Henslow, prin care află că acesta îl recomandase naturalistului Robert FitzRoy (1805 - 1865) ca fiind un tânăr botanist, cu aptitudini de colecţionare şi clasificare excepţionale.

Fitzroy efectua pregătiri pentru o expediţie ştiinţifică prin care urma sa investigheze ştiinţific zona de coastă a Americii de Sud, mai exact: Ţara de Foc, Chile, Peru şi Insulele Galapagos.

Tatal lui Darwin se opune participării fiului său la aceasta călătorie planificată să dureze peste doi ani, considerând-o o pierdere de timp, dar cumnatul său, Josiah Wedgwood (1769 – 1843) (membru al Parlamentului britanic, cunoscut aboliţionist, care detesta sclavia) îl încurajează să participe.^[24]

Darwin a plecat în expediţie pe 27 decembrie 1831, la bordul navei Beagle, voiaj în decursul căruia avea să înceapă formularea teoriei evoluţioniste.

Călătoria a durat aproape cinci ani, perioadă în care Darwin a efectuat o multitudine de studii şi investigaţii geologice şi naturaliste^[25]

El şi-a notat minutios toate observaţiile şi speculaţiile teoretice corespunzătoare^[26]

Cercetarea ştiinţifică amănunţită pe care a efectuat-o asupra speciilor de animale şi a fosilelor a constituit punctul de reper în scrierea unor cărţi, precum "Originea speciilor" sau "Declinul omului".

Lungul traseu al expediţiei a inclus insula Santiago din cadrul Insulelor Capului Verde (16 ianuarie - 8 februarie 1832), insula Fernando de Noronha, atinge coasta sud-americană în portul Bahia şi o jalonează până în extremitatea sudică a Ţării de Foc (martie 1832 - aprilie 1834), cu frecvente opriri şi cercetarea amănunţită a unor zone (îndeosebi în Patagonia şi Ţara de Foc).

După ce trece de strâmtoarea Magellan, expediţia face cercetări pe coasta chiliană, Darwin realizând şi o excursie în interiorul continentului, prilej cu care traversează Anzii (de la Santiago de Chile la Mendoza în Argentina).

Următorul popas, foarte important pentru Darwin, este făcut în Insulele Galapagos (15 septembrie - 20 octombrie 1835), prilej cu care studiază straniile creaturi din această regiune (broaştele ţestoase uriaşe, iguanele marine, cca. 70 de specii de păsări, etc.), care vor juca un rol important în formularea teoriei sale evoluţioniste.

În continuare, itinerariul navei Beagle include multe insule şi arhipelaguri din Pacific (printre care Touamotou, Tahiti, Noua Zeelandă ş.a.).

După escale şi cercetări pe continentul australian şi în Insula Tasmania, expediţia se reîntoarce prin Oceanul Indian şi pe la Capul Bunei Speranţe, cu o traversare a Atlanticului spre ţărmurile braziliene.

În Brazilia, Darwin remarcă prezenţa sclaviei, situaţie pe care o detestă^[27]

Au fost luaţi la bord trei indigeni din Ţara de Foc (februarie 1830), care au petrecut un an în Anglia, apoi au fost readuşi în ţara de origine, ca misionari. Cu aceasta ocazie, Darwin observă faptul că între comunităţile şi civilizaţiile umane, nu diferenţele de ordin rasial primează, ci cele de ordin cultural. Mergând mai departe, contrar părerii preconcepute a oamenilor de ştiinţă ale acelei perioade, nu există o punte de netrecut între oameni şi animale.^[28]

În cele 57 de luni cât a durat expediţia, Darwin a adunat un vast material geologic, paleontologic, zoologic, botanic, etnografic etc. Observaţiile şi reflecţiile făcute i-au permis nu numai formularea teoriei evoluţioniste, ci şi a altor teorii privind mişcarea scoarţei terestre, formarea recifilor coraligeni, a insulelor vulcanice.^[29] Cu alte cuvinte, nu numai speciile evoluează, ci şi Pământul se modifică în timp.

Ca o recunoaştere a valorii sale ca naturalist, Darwin este numit în 1838, secretar al Societăţii de Geologie, funcţie pe care a deţinut-o până în 1841.

Expediţia a avut un impact puternic pentru Charles Darwin, atât pe plan ştiinţific, cât şi pentru sănătatea sa. Febra pe care a avut-o în Argentina în anul 1833, presupusa maladie Chaga de care s-a îmbolnăvit în America de Sud, cât şi răul de mare de care suferea, au dus la agravări ale sănătăţii în următorii ani.

[modifică] Elaborarea teoriei evoluţiei

Darwin s-a împrietenit cu cel mai mare geolog al epocii sale, Charles Lyell, creatorul teoriei despre procesul treptat de dezvoltare al Pământului. În urma discuţiilor cu acesta, Darwin a ajuns la concluzia că speciile au evoluat în mod asemănător cu evoluţia în timp a Pământului. Reverendul Henslow a prezentat o parte din fosilele şi jurnalele lui Charles Darwin unor naturalişti celebrii din acea perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles Darwin a devenit celebru în cercurile ştiinţifice britanice. O dată cu revenirea în Anglia, pe data de 2 octombrie 1836, Darwin a început să-şi formuleze teoria, pe care o considera singura viabilă. Conform acestei teorii, speciile evoluează, adică sunt supuse unor transformări treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci strămoşii tuturor formelor vii de astăzi au fost organisme monocelulare.

În anul 1858, primeşte o scrisoare din partea naturalistului Alfred Russel Wallace. Observaţiile pe care acesta le formulează, călătorind prin America de Nord, referitoare la ereditate şi transformarea proprietăţilor printre specii, îl fac pe Darwin să grăbească finalizarea teoriei evoluţiei. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Russell Wallace cât şi Chales Darwin se prezintă la Linnean Society pentru atestarea teoriei evoluţiei. Acest consiliu decide asupra întâietăţii formulării teoriei şi astfel Charles Darwin este considerat părintele evoluţiei.

Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de recunoaştere a valorii operelor sale ştiinţifice, a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton.

[modifică] Teoria darvinistă

Tezele principale sunt :

1. Speciile se transformă treptat unele în altele prin interacţiunea următorilor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulaţia, lupta pentru existenţă şi selecţia naturală.

a. Variabilitatea individuală oferă material pentru acţiunea selecţiei. Variabilitatea este rezultatul corelaţiei dintre organism şi mediu , dintre modificările condiţiilor de mediu şi acţiunea factorilor interni specifici organismului.

b. Ereditatea fixează variaţiile şi face posibilă acumularea lor în cursul generaţiilor. Darwin admite inconsecvent ereditatea caracterelor dobândite.

c. Suprapopulaţia este creşterea excesivă a numărului de indivizi ai unei specii în raport cu mijloacele de trai.

d. Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate (interspecifică) sau dintre indivizii aceleiaşi specii (intraspecifică) duce la supravieţuirea celor mai apţi care se reproduc preferenţial.

e. Selecţia naturală acţionează totodată şi prin mijlocirea factorilor abiotici şi prin mijlocirea factorilor biotici. Selecţia duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate şi la accentuarea în curs de generaţii a caracterelor adaptative; selecţia orientează variaţiile neorientate.

[modifică] Controverse

Naturalistul englez, autorul "Originea speciilor" în care dezvăluie şi demonstrează că toate speciile s-au dezvoltat de-a lungul timpului dintr-un strămoş comun prin procesul, numit de el, selecţie naturală contestă, din punct de vedere ştiinţific, ideea că Dumnezeu a creat totul de la bun început.^[30]

Fiind conştient de controversele pe care le generează, Charles Darwin nu a dorit să publice aceste concluzii timp îndelungat deoarece şi-a dat seama de potenţialele efecte ale acestei teorii; evoluţia subminează "Cartea Creaţiei", ceea ce putea crea dubiul asupra existenţei lui Dumnezeu.^[31]

Din acest motiv, marele naturalist a fost criticat şi acuzat de necredinţă. Totuşi, numeroşi oameni de ştiinţă au acordat sprijin teoriei acestuia despre evoluţia speciilor şi selecţia naturală. Charles Darwin a dovedit că numai trăsăturile ereditare decid asupra schimbărilor speciilor şi că cele mai puternice gene sunt transmise urmaşilor. Darwin a argumentat această teză prin faptul că lupta pentru supravieţuire are loc nu numai între specii, dar şi în interiorul acestora, iar acest lucru asigură transmiterea urmaşilor a celor mai bune trăsături. Acest fenomen a fost intitulat "the survival of the fittest", adică "supravieţuirea celui mai bun" . Totuşi, lipsa anumitor noţiuni de genetică din zilele noastre, precum "cromozom", legile lui Gregor Mendel şi teoria ereditară a lui Morgan, l-au împiedicat pe Darwin să explice toate aspectele teoriei sale. În schimb, a reuşit să explice, de ce, după părerea sa, omul provine din maimuţă, teorie care nici până azi nu a fost acceptată de creaţionişti şi de conservatorii religioşi.

[modifică] Recunoaştere

În 1992, Darwin este clasat al XI-lea în lista celor mai influente personalităţi ale istoriei, listă întocmită de către astrofizicianul Michael Hart.^[32]

De asemenea, Darwin deţine o poziţie fruntaşă şi în topul celor 100 mari britanici, sondaj public sponsorizat de BBC.^[33]

Imaginea marelui naturalist apare pe bancnota de 10 lire emisă în 2000 în Marea Britanie.^[34]

Dintre cele mai cunoscute biografii, se remarcă cea a lui Irving Stone, The Origin. Aceasta redă viaţa savantului de după 22 de ani.

Bicentenarul naşterii lui Darwin, precum şi a 150-a aniversare a apariţiei Originii speciilor este marcat, în 2009, prin evenimente şi publicaţii în întreaga lume.^[35]

Înca din timpul vieţii sale, numeroase specii de animale şi locuri geografice îi poartă numele.

Biserica Anglicană publică în 2008 un articol prin care arată că a 200-a aniversare a naşterii marelui savant este un prilej favorabil de a-i cere în mod public scuze pentru ostilitatea afişată teoriilor sale.^[36]

[modifică] Viaţa personală

Darwin şi fiul cel mare, William Erasmus Darwin în 1842.
Copiii lui Darwin
William Erasmus Darwin	(27 decembrie 1839 - 1914)
Anne Elizabeth Darwin	(2 martie 1841–22 aprilie 1851)
Mary Eleanor Darwin	(23 septembrie 1842 - 16 octombrie 1842)
Henrietta Emma “Etty” Darwin	(25 septembrie 1843 - 1929)
George Howard Darwin	(9 iulie 1845 - 7 decembrie 1912)
Elizabeth “Bessy” Darwin	(8 iulie 1847 - 1926)
Francis Darwin	(16 august 1848 - 19 septembrie 1925)
Leonard Darwin	(15 ianuarie 1850 - 26 martie 1943)
Horace Darwin	(13 mai 1851 - 29 septembrie 1928)
Charles Waring Darwin	(6 decembrie 1856 - 28 iunie 1858)

În anul 1839, Charles se căsătoreşte cu verişoara sa, Emma Wedgwood, şi se stabileşte în Down House din comitetul Kent.

[modifică] Opera

• 1859 Originea speciilor
• 1860 Originea speciilor, Ediţia a II-a
• 1861 Originea speciilor, Ediţia a III-a
• 1862 Polenizarea la orhidee
• 1865 Plante agăţătoare
• 1866 Originea speciilor, Ediţia a IV-a
• 1868 Variabilitatea plantelor şi animalelor în stare domestică
• 1869 Originea speciilor, Ediţia a V-a
• 1871 Originea omului şi selecţia sexuală
• 1872 Originea speciilor, Ediţia a VI-a

Expresia emoţiilor la om şi animale

• 1874 Originea omului şi selecţia sexuală, Ediţia a II-a
• 1875 Plante insectivore

Variabilitatea plantelor şi animalelor în stare domestică Ediţia a II-a

• 1876 Autobiografia

Polenizarea încrucişată şi autopolenizarea în regnul vegetal

• 1877 Flori de diferite forme la plantele aceloraşi specii

Polenizarea orhideelor, Ediţia a II-a

• 1878 Polenizarea încrucişată şi autopolenizarea în regnul vegetal, Ediţia a II-a
• 1880 Încrucişările la plante

[modifică] Note

[modifică] Bibliografie

• Botnariuc N., Din istoria biologiei generale Editura Ştiinţifică – Bucureşti 1961

• Neguţ Silviu, Căutători de noi tărâmuri Editura Eminescu - Bucureşti 1987

[modifică] Legături externe

• en Galapagos
• en Charles Darwin British Naturalist
• en Autobiografia
• en The Autobiography of Charles Darwin
• ro Biografie
• en Carpenter, W.B., 1882, Charles Darwin, his Life and Work
• fr MEMO - Le sit de l'Histoire
• en Darwin, student la Edinburgh
• en Lucrarea Originea omului
• en Glyn Hughes © 2008, On the Origin of Species, ediţie condensată
• en Barlow, Nora, Charles Darwin's Diary of the Voyage of H.M.S. Beagle

modifică Subiecte de bază în biologie evoluţionistă
Procese ale evoluţiei: adaptare - dovadă - macroevoluţie - microevoluţie
Mecanisme: selecţie - mutaţie
Moduri: anageneză - catageneză - cladogeneză
Istorie: Istoria gândirii evoluţioniste - Charles Darwin - Originea speciilor - sinteză  evoluţionară modernă
Subteme: Genetica populaţiei - Genetică ecologică - evoluţie umană - evoluţie moleculară - filogenetică - sistematică
Listă de subiecte legate de biologia evoluţionistă | Cronologia evoluţiei | Cronologia evoluţiei umane