Lucian Raicu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Lucian Raicu (n. 12 mai 1934, Iaşi, d. 22 noiembrie 2006, Paris) a fost un critic literar şi scriitor român. A studiat la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti pe care a absolvit-o în 1958, apoi, în perioada 1952-1954, Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu”. A publicat monografii despre Gogol, Liviu Rebreanu, Nicolae Labiş, culegeri de cronici de carte, dar cele mai importante contribuţii ale sale rămân eseurile despre mecanismele profunde ale creaţiei: "Reflecţii asupra spiritului creator", "Critica - forma de viaţă" ş.a. Împreună cu soţia sa, prozatoarea Sonia Larian, s-a stabilit la Paris în 1986, colaborând cu texte despre literatură la posturile de radio străine Deutsche Welle, Vocea Americii, Europa liberă, etc. A fost redactor la Viaţa Românească, Gazeta literară şi România literară, precum şi la Europa Liberă şi Radio France International. După 1990, suferind, măcinat de boală, a continuat să scrie, trimiţând colaborări unor reviste din ţară şi publicând câteva cărţi noi.

Scriitorul Norman Manea scria de la New York: Lucian Raicu a fost şi rămâne cea mai ascuţită minte critică a literaturii române din dureroasa perioadă aşa-zis socialistă, în care i-a fost dat să-şi scrie, prin limitare şi risc, dar cu intensă şi sfidătoare strălucire, cărţile. Îl putem crede pe Eugen Ionescu când afirma că Raicu este "printre primii, dacă nu cumva primul critic literar al generaţiei sale". ^[1]