Nichita Stănescu

Nichita Hristea Stănescu
Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii și admiratorii poemelor sale — „Nichita, ce faci tu Nichita?”, m-a întrebat îngerul
Naștere	31 martie 1933 Ploiești, România
Deces	13 decembrie 1983 (50 ani) București, România
Profesie	poet, eseist
Naționalitate	română
Activitatea literară
Activ ca scriitor	Literatura română post-belică 1957 - 1983
Operă de debut	Sensul iubirii - 1960
Mișcare/curent literar	neomodernism

Nichita Stănescu
Membru postum al Academiei Române

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder. În 1981 a fost decorat cu ordinul Meritul Cultural, clasa a II-a.

Citate referitoare la condiția poetului

• „Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.”

• „Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreață sau mai puțin măreață.”

• „Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.”

• „Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor.”
• „A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi - gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. Pentru mine iarba se numește iarbă, pentru mine arborele se numește arbore, malul se numește mal, iar norul se numește nor. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.
• „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.”

Familia

Părinții și bunicii

Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 -Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism Romantism - Realism Simbolism - Naturalism Modernism - Tradiționalism Semănătorism- Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii

Portal România

Portal Literatură

Proiectul literatură

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei.

Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei, fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, și decanul facultății de științe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse.

Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa turbulență ce urma a fi provocată de bolșevici în Rusia, se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc.

Aici, în orașul petroliștilor dar și al lui Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931.

Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu.

Educație

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

Viața personală

În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescență, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Activitatea literară

• 1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, „fără mamă, fără tată”, într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea
• 1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.
• 1957-1958 - Este pentru scurt timp corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).
• 1960 - La sfârșitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.
• 1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.
• 1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu, și în tensiunea relației lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.
• 1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.
• 1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor aparea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.
• 1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.
• 1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.
• 1970-1973 - Este redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.
• 1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.
• 1971 - Apar în Iugoslavia două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci (Necuvintele).
• 1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obține pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.
• 1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.
• 1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.
• 1975 - Obține pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”. Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei nr. 9.
• 1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului care va lăsa ceva sechele și după vindecare.
• 1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește în același an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române
• 1979 - Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.
  Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.
• 1980 - Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan in colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord.
• 1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.
• 1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.
• În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.
• 1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.
• 1983 - La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.
• Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.
• Pe 12 decembrie, pe la miezul nopții, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare și este adus cu salvarea la Spitalul de urgență unde crizele sunt extrem de violente și poetul se stinge din viață fix la orele două și zece minute. Ultimele sale cuvinte sunt: „Respir, doctore, respir”.
• 1985 - Apare volumul inedit Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu, Editura Cartea Românească, 1985, (inițial Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu au publicat în întregime Antimetafizica în suplimentul literar al „Scânteii Tineretului”, în 1983).
• 1992 - Este editată Argotice — cântece la drumul mare, subintitulată „poezii”, ediție alcătuită, îngrijită și prefațată de Doina Ciurea, București, Editura Românul, 1992.
• 2001 - În Bulgaria, la Editura Zaharie Stoyanov, apare O viziune a sentimentelor, traducător Ognean Stamboliev.

Opera lui Nichita Stănescu

Pentru detalii, vezi: Opera lui Nichita Stănescu.

Volume antume publicate cronologic:

• Sensul iubirii, 1960, Editura de Stat pentru Literatură și Artă
• O viziune a sentimentelor, 1964, Editura pentru Literatură
• Dreptul la timp, 1965, Editura Tineretului
• 11 elegii, 1966, Editura Tineretului
• Roșu vertical, 1967
• Alfa, 1967, Editura Tineretului
• Oul și sfera, 1967, Editura pentru Literatură
• Laus Ptolemaei, 1968, Editura Tineretului
• Necuvintele, 1969, Editura Tineretului
• Un pământ numit România, 1969, Editura Militară
• În dulcele stil clasic, 1970, Editura Eminescu
• Poezii, 1970, Editura Albatros
• Belgradul în cinci prieteni, 1972, Editura Dacia
• Cartea de recitire, 1972, Editura Dacia
• Măreția frigului. Romanul unui sentiment, 1972, Editura Junimea
• Clar de inimă, 1973, Editura Junimea
• Starea poeziei, 1975, Editura Minerva
• Epica Magna, 1978, Editura Junimea
• Opere imperfecte, 1979, Editura Albatros
• Carte de citire, carte de iubire, 1980, Editura Facla
• Noduri și semne, 1982, Editura Cartea Românească
• Respirări, 1982, Editura Sport-Turism
• Strigarea numelui, 1983, Editura Facla

Aprecieri critice despre Nichita Stănescu

Ștefan Augustin Doinaș

„

Nichita Stănescu se mișca într-adevăr într-o sferă superioară, siderată de valori exclusiv artistice. Cât despre gustul său pentru „compromis”, cred sincer că nu prea știa ce înseamnă acest lucru, tocmai pentru că era un ingenuu. Dacă nu mi-ar fi teamă că devin prea ... doct, aș zice că spiritul său ludic îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor, pentru a căror substanță tragică cred că nu avea „organ”: tălpile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă. Singurul păcat al lui Nichita Stănescu a fost crima săvârșită față de sine însuși: distrugerea sistematică a carcasei care-i asigura superbul exercițiu al spiritului. „Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei.”

”

1995 - Ștefan Augustin Doinaș

Referințe critice

• Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1974; ediția a doua, revăzută, 1978
• Ion Pop, Nichita Stănescu – spațiul și măștile poeziei, București, Editura Albatros, 1980
• Alex. Ștefănescu, Introducere în opera lui Nichita Stănescu, București, Editura Minerva, 1986
• Daniel Dimitriu, Nichita Stănescu – geneza poemului, Iași, Editura Universității „Al. Ioan Cuza”, 1997
• Doina Uricariu, Nichita Stănescu – lirismul paradoxal, București, Editura Du Style, 1998
• Corin Braga, Nichita Stănescu – orizontul imaginar, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Cluj, Editura Dacia, 2002
• Mircea Bârsilă, Introducere în poetica lui Nichita Stănescu, Pitești, Editura Paralela 45, 2006
• George Pruteanu, Despre spiritul lui Nichita, în „Convorbiri literare”, nr. 3, 1986

Legături externe

• Biografie^{[nefuncțională]}
• Evanghelia după Nichita
• A treisprezecea elegie
• Elegii stănesciene
• La dixième élégie - trad. Linda Maria Baros în Bibliothèque ZOOM