Contemporanul

Contemporanul este o revistă științifică și literară apărută la Iași între iulie 1881 și mai 1891, sub îngrijirea lui Ioan Nădejde și Vasile G. Morțun. Redactorii revistei au fost: Sofia Nădejde, Gh. Nădejde, Theodor Dimitrie Speranția, Constantin Mille.

Revista Contemporanul a fost prima mare publicație legată de o ideologie, mai precis ideologia mișcării muncitorești din România. A propagat teoriile științifice moderne, filozofia materialistă și a combătut misticismul și orice formă de ignoranță.

Teoreticianul și criticul revistei a fost C. Dobrogeanu-Gherea.

Istoric

De la bun început, în paginile publicației, înființate la inițiativa cercurilor socialiste de la Iași, erau abordate teme circumscrise culturii, științei și politicii. Anul apariției revistei, 1881, este un an de importanță majoră pentru destinul României moderne. Este în primul rând anul proclamării țării ca regat, și consacrarea definitivă a statului român ca monarhie constituțională, după ce prin aducerea prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, adoptarea Constituției din 1866 și câștigarea Independenței de stat în 1877-1878, România își făcuse intrarea în familia statelor moderne europene.

Titulatura publicației o relua pe cea a revistei ruse Sovremmenik, editată în 1835 la inițiativa romanticului A.S. Pușkin, cu deosebirea că periodicul rus apărea sub domnia autocratică a țarului Nicolae I, în timp ce corespondentul său românesc ieșea sub un regim democratic, care favoriza prin lichidarea cenzurii, confruntarea liberă a ideilor, fie politice, fie culturale. Încă de la inceput, Contemporanul a continuat linia trasată de generația pașoptistă, militând pentru ideea de reformă, susținând emanciparea femeii, încercând să ia inițiative în direcția modernizării învățământului românesc sau popularizând operele valoroase din literatura universală. Până la încetarea apariției sale în anul 1891, în paginile revistei vor semna Constantin Dobrogeanu-Gherea, frații Nădejde, Sofia Nadejde, Constantin Mille, N. Beldiceanu, I. Paun-Pincio, T.D. Speranția, O. Carp, A. Stavri, D. A. Teodoru, Șt. Basarabeanu, Ion Creangă, Dimitrie Anghel. De la apariția primului număr la 1 iulie 1881, la Iași, sub egida Cercului socialist din localitate, Contemporanul își fixa scopul "de a face cunoscut publicului român cum privește știința contemporană lumea". (Corneliu Șenchea)

Sufletul revistei era Constantin Dobrogeanu-Gherea, care încerca să dea o direcție în cultura română, folosind ca tribună revista Contemporanul. Astfel, în eseul Critica criticei, apărut în numărul 2 al Contemporanului, din 1887, an. VI, autorul definește liniile generatoare ale profesiunii de critic de artă, simțind nevoia să-i traseze câteva canoane, fără de care critica și-ar ocupa cu greu un loc între știintele umaniste: "Critica trebuie să răspundă, după opinia noastră: de unde vine creațiunea artistică, ce influență va avea ea, cât de sigură și vastă va fi acea influență și, în sfârșit, prin ce mijloace această creațiune artistică lucrează asupra noastră? Un răspuns mai mult ori mai puțin amănunțit și sigur la aceste întrebări rezumă o lucrare critică. Se înțelege că aici am indicat ceea ce ar fi o critică perfectă, ideală, dar dacă critica va face un sfert de sfert din această lucrare, încă va fi o operă meritorie. Apucând drumul criticei contimporane științifice, vom face cel puțin ceva, pe când urmând drumul vechi, ori nu vom face nimic, ori ceea ce e și mai rău, vom face ceva anapoda."

Gherea promovează ideea că dezvoltarea criticii trebuie să urmeze dezvoltării societății, literaturii și a artistului. Și, cu acest prilej, îl combate în același articol pe Maiorescu, pe care îl recunoaște totuși drept reprezentantul cel mai de seamă al criticii românești și-i recunoaște meritul de a fi descoperit un talent ca Eminescu.

Contemporanul și-a încetat apariția în anul 1891, dar linia sa ideologică a fost continuată de alte publicații ca Evenimentul literar, Viața Românească, sau Literatură și știință, ultima condusă tot de Gherea, dar cu o viață mai scurtă decât a surorii sale ieșene: 1893-1894. Despre impactul pe care Contemporanul l-a avut asupra lumii intelectuale și studențești la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, vorbește Constantin Kirițescu, autorul lucrării Istoria Războiului pentru Întregirea României (1916-1919), în Memoriile sale.

Perioade

Contimporanul, publicație avangardistă (1922-1932)

Numele Contemporanul a lansat o tradiție, fiind o titulatură potrivită pentru a ilustra preocuparea pentru noutățile în materie de știință și cultură și pentru noile curente de idei, în opinia inițiatorilor revistei literare de avangardă Contimporanul, apărută în anul 1922 la București.

Revista a apărut la început ca un săptămânal (3 iunie 1922 – 7 iulie 1923), apoi lunar (aprilie 1924 – ianuarie 1932) și s-a bucurat de colaborarea unor nume de rezonanță ale culturii românești interbelice: Felix Aderca, Tristan Tzara, Tudor Arghezi, Benjamin Fundoianu, N. Davidescu, Sandu Tudor, Ion San-Giorgiu, Mircea Eliade, Ilarie Voronca, Adrian Maniu, Urmuz, Marcel Iancu. Au mai semnat în paginile revistei și avangardiști europeni ca Hans Arp, Marinetti sau Hans Richter.

În timp, noua publicație s-a constituit ca o revistă de frondă intelectuală și culturală, extremist-modernistă, antitradiționalistă și antiacademică. Așa cum se arăta încă din articolul-program semnat de dr. N. Lupu, revista se dorea o continuatoare a „bunicii sale de la finele veacului trecut” (Contemporanul ieșean), articolele politice de orientare democratică fiind destul de numeroase în primele numere. Interesul manifestat de noua publicație pentru curentele de avangardă europene îmbracă o arie foarte largă cuprinzând cubismul, expresionismul, dadaismul, futurismul și suprarealismul.

Entuziasmul grupării din jurul Contimporanului este evidentă încă de la primele numere. Ion Vinea, în articolul Pentru cetitori și scriitori (Contimporanul, II, nr. 37-38, 7 apr. 1923), lansa promisiuni ispititoare cu privire la obiectivele noii reviste: „Vom deschide în țară calea unui curent salubru și înviorător”, sau „Avem satisfacția de a anunța cetitorilor noștri că ne-am asigurat colaborarea efectivă și inedită a scriitorilor și naratiștilor conducători ai mișcării noi din întreaga Europă. Vom primi cronici, articole, critice și literare, desene, clișee, gravuri inedite, din Franța, Italia, Germania, Olanda, Danemarca, apoi de la grupul scriitorilor unguri refugiati la Viena, stranși în jurul revistei Ma, și de la artiștii ruși refugiați la Berlin. [...] Vom îngriji ca în toate revistele acestor prieteni să apară traduceri dn literatura romană și reproduceri după artiștii noștri.” Observăm, în sfarșit, efortul, aspirația unei generații nu doar de a achiziționa și de a imita modelele occidentale în artă, dar și de a transmite Europei moderne propriile contribuții la patrimoniul cultural universal. Tristan Tzara este un exemplu edificator în acest sens. Arta în toate manifestarile ei! este mesajul celor de la Contimporanul. Manifestul activist... pledează în primul rând pentru eliberarea artelor plastice „de sentimentalism, literatură și anecdotă, expresie a formelor și a culorilor pure în raport cu ele insele”.

Revista și-a încetat apariția în 1932, într-o epocă marcată de violente lupte politice, de ascensiunea mișcărilor de extremă dreaptă, și de monarhia autoritara a lui Carol al II-lea, deși nu trebuie uitată contribuția celorlalte „surori”, revistele Punct, Integral, unu, Urmuz și Alge, care au continuat programul agresiv al Contimporanului din primii ani.

Contemporanul, publicație real socialistă (1946-1989)

Contemporanul, publicație real socialistă, săptămânal al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.

Din 1946 o revistă purtând titulatura Contemporanul apărea în peisajul publicistic românesc. Dar editarea ei se facea într-o conjunctură nefastă, cu un an înaintea alungării regelui Mihai I și a instaurarii regimului comunist. Deși s-a dorit prin titlu și program o continuatoare a tradiției lansate în 1881 de revista lui Gherea, noua publicație nu a fost, până în anii ’60, decât o caricatură a celorlalte reviste, deoarece apărea ca tribună oficială a Partidului Comunist, promovând literatura și arta „nouă” în spirit proletcultist.

Revista a apărut ca săptămânal al Consiliului Culturii și Educației Socialiste la București, între 1946-1989. Până în anul 1972 a avut subtitlul „Săptămânal politic, social, cultural”.

De-a lungul anilor de dictatură proletară, Contemporanul bucureștean i-a avut ca directori pe George Călinescu (1962-1964), G. Ivașcu (1964-1966), acesta deținând și funcția de redactor-șef între anii 1957-1964 și 1966-1971. La conducerea revistei s-au mai aflat Ioan Grigorescu (1964-1966), C. Mitea (1971-1980), D.R. Popescu (1982-1989). Între colaboratorii revistei s-au numărat Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Lucian Blaga, Ovid S. Crohmălniceanu, Paul Georgescu, Savin Bratu, Eugen Jebeleanu, Dan Deșliu, Ion Vitner, D. Micu (Jurnal de lectură, după 1975), I. D. Balan, George Călinescu (Cronica optimistului, 1955-1965), Tudor Arghezi (poeme, tablete, 1961-1967), Aurel Martin, Camil Petrescu (1956-1959), Al. Piru, George Munteanu, Adrian Marino, ca și „noua generație” de critici Laurentiu Ulici, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Grigore Moisil, M. Malița (Cronica anului 2000) etc.

Revista a apărut în 1946 sub indicația conspirativă „sub conducerea unui comitet”. Era în anul 1946, iar comuniștii, deși se infiltraseră în toate structurile aparatului de stat, sub aripa Armatei Roșii, nu cucerisera încă puterea. Abia cu numărul 16 din 1957 se va publica colegiul redacțional, redactor șef fiind George Ivașcu. Adică la 10 ani după alungarea regelui Mihai I. În primele numere mai întâlnim între colaboratori, pe lângă cei amintiți mai sus, pe M. R. Paraschivescu, Cezar Petrescu, Felix Aderca, Geo Bogza, și alți scriitori și intelectuali de marcă pe care noul regim i-a constrâns la compromisuri, convertindu-i la noile precepte ideologice. Unii dintre aceștia erau chiar veterani ai Contimporanului avangardist. Contemporanul și-a precizat încă de la început linia literar-ideologică și apartenența politică în spiritul dogmatismului proletcultist și al atitudinii prosovietice, în special prin articolele lui L. Răutu (Orientari în actualitate, nr. 3, oct. 1946; Discuții asupra artei în Uniunea Sovietică; După discursul lui V.M. Molotov, nr. 8, 7 nov. 1946), Nicolae Moraru (Criza culturii românești?, nr. 4, 11 oct. 1946), M. Nitescu (Sub zodia proletcultismului. Dialectica puterii, pag. 105). Interesant este, pentru începuturile Contemporanului proletcultist, cazul lui Ion Vitner care, după ce a cochetat cu literatura în cercurile avangardiste, a devenit unul dintre corifeii cei mai entuziaști ai proletcultismului. Articolele publicate în Contemporanul sunt edificatoare. Iată câteva exemple. Eminescu devine în viziunea lui Ion Vitner „poetul culorilor sumbre”, „exponent al marii boierimi și a tendințelor ei retrograde”, „un caz tipic de intelectual în derută, care în ura sa împotriva burgheziei, în loc să utilizeze armele claselor de jos, utilizează armele marii latifundii. [...] Mesajul său poetic... mesajul unei clase decadente, agonice...” (Poetul culorilor sumbre, în Contemporanul, nr. 40, 27 iulie 1947). Aceeași atitudine de respingere față de valorile trecutului o manifestă și în cazul Junimii, al lui Maiorescu, Gherea, Lovinescu, Nichifor Crainic, ultimul etichetat tot într-un articol al Contemporanului drept „un ideolog al fascismului românesc” (M. Nitescu, op. cit. pag. 234). Antioccidentalismul manifestat de Ion Vitner iese clar în evidență în articolul Critica occidentală și confuzia valorilor (în Contemporanul, nr. 65, 19 dec. 1947).

Activitatea din prezent

Revista Contemporanul. Ideea Europeană a organizat trei ediții ale Colocviului Romanului Românesc: 1998 (București), 1999 (Sinaia), 2000 (Slănic Moldova) – o „școală a romanului european” proiectată de romancierul Nicolae Breban, colocvii avându-i ca invitați pe cei mai importanți creatori din perioada postbelică. Revista apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România.

Bibliografie

• Marian Popa. Dicționar de literatură română contemporană., București, Ed. Albatros, 1977
• Dicționar ENCICLOPEDIC Cartier, Ediția a V-a, revizuită și actualizată, 2004

Legături externe

• Website-ul oficial al revistei Contemporanul