John Keats
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
John Keats (n. 29 octombrie 1795, Londra - d. 23 februarie 1821, Roma) a fost un poet englez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai romantismului englez, alături de Lord Byron şi Percy Bysshe Shelley.
Cuprins |
[modifică] Biografia
John Keats s-a născut la 29 octombrie 1795, în Halloween, la marginea Londrei, într-o familie modestă, fiu al unui grăjdar, care moare prematur în urma unui accident. În anii de şcoală s-a împrietenit cu Charles Cowden Clarke, el însuşi viitor scriitor, care se trăgea dintr-o familie de oameni culţi şi care i-a insuflat dragostea pentru cărţi şi îndeosebi pentru poezie. Keats însuşi aminteşte în scrisorile lui puternica impresie pe care i-a produs-o lectura lui Edmund Spenser şi a lui Homer. Keats a intrat ucenic la un chirurg, apoi a devenit agent sanitar într-un spital din Londra. Întâlnirile cu scriitorul Leigh Hunt şi cu pictorul Benjamin Haydon l-a determinat să abandoneze cariera medicală şi să se consacre în întregime creaţiei poetice.
Prima sa culegere de versuri (Poems, 1817) a fost trecută sub tăcere de critică. După publicarea poemului Endymion (1818), Keats devine obiectul unor atacuri într-o revistă conservatoare, care îl numea cu dispreţ reprezentant al "şcolii poetice cockney". În anul 1818 o întâlneşte pe Fanny Brawne, de care se îndrăgosteşte şi cu care întreţine o legătură în afara principiilor morale stricte caracteristice epocii victoriene. În acest timp scrie unele din cele mai frumoase poezii ale sale: Ode to Psyche, Ode on a Grecian Urn, Ode to a Nightigale. În 1820 se desparte de Fanny Brawwne, când se constată că suferă de tuberculoză pulmonară. Prietenii l-au ajutat, determinându-l să plece în Italia, dar nici clima prielnică a sudului nu a putut opri mersul bolii. Keats a murit în 1821 la Roma, unde a fost şi înmormântat, când nu împlinise încă 26 de ani.
[modifică] Opera
Neapreciat de majoritatea contemporanilor şi aproape necunoscut în timpul vieţii, Keats a fost recunoscut la o jumătate de secol după moarte ca unul dintre cei mai mari poeţi ai Angliei, ca un remarcabil maestru al liricii, ca un poet-pictor care a reprodus lumea în forme plastice. Byron şi Shelley, care îi preţuiau talentul, au manifestat un mare interes pentru poezia lui. Shelley, care întreţinea corespondenţă cu el, a evocat memoria poetului confrate în elegia Adonais. El l-a descris ca fiind poetul "cel mai tânăr, cel mai drag", crescut "ca floarea palidă de-o fată îndrăgită, ce-n loc de rouă cu lacrămi e hrănită".
[modifică] Lirica şi poemele lui Keats
La fel ca şi alţi poeţi romantici, Keats a fost un cântăreţ al frumuseţii şi desăvârşirii lumii, mai ales al frumuseţii sensibile. El iubea culorile florilor, ale mării, ale cerului, miresmele plantelor. Se întâlneşte şi la Keats un cult al antichităţii, al idealurilor ei profund umane. În poemul Endymion (1818), Keats tratează mitul dragostei zeiţei lunii, Selene, pentru păstorul Endymion, apărându-i sub forma unei bachante pătimaşe. Un alt poem cu subiect mitologic, Hyperion, ultimul dintre titanii care au răsturnat stăpânirea lui Uranus, a rămas neterminat.
Keats a abordat şi subiecte medievale. Ele au servit ca bază pentru poemul Isabella (1818), precum şi pentru poemul "Ajunul Sfintei Agnes" (The Eve of St. Agnes, 1819). Ca şi în alte creaţii epice, talentul său se manifestă cu cea mai mare forţă în strofele lirice ale poemelor. Idealul său estetic şi-a găsit cea mai deplină întruchipare în poezia lirică. Modele remarcabile sunt poeziile "Odă unei privighetori" (Ode to a Nightingale), "Toamna" (To Autumn) sau "Odă la o urnă grecească" (Ode on a Grecian Urn). În ele s-au manifestat trăsăturile caracteristice ale poetului: perceperea senzorială a naturii, forţa imaginaţiei, darul neobişnuit de a însufleţi întreaga lume înconjurătoare.
Keats s-a ocupat şi de formele poeziei şi a lăsat un mare număr de sonete splendide, îmbogăţind limbajul poetic cu noi mijloace expresive. În mod deosebit a reuşit să redea în cuvinte culorile naturii, înfăţişarea exterioară a obiectelor. În poezia lui Keats ele apar iluminate de o frumuseţe aparte, al cărei izvor îl constituie uimitoarea capacitate a poetului de a ridica fenomenele şi obiectele lumii reale până la treapta frumosului adevărat.
[modifică] Principalele opere
- On First Looking into Chapman's Homer (1816)
- Sleep and Poetry (1816)
- Endymion: A Poetic Romance (1817)
- Hyperion (1818)
- The Eve of St. Agnes (1819)
- Bright star, would I were stedfast as thou art (1819)
- La Belle Dame sans Merci: A Ballad (1819)
- Ode to Psyche (1819)
- Ode to a Nichtingale (1819)
- Ode on a Grecian Urn (1819)
- Ode on Melancholy (1819)
- Ode on Indolence (1819)
- Lamia (1819)
- To Autumn (1819)
- The Fall of Hyperion: A Dream (1819)
[modifică] Bibliografie
- John Keats: Scrisori (traduse de Cecilia Melinescu-Burcescu). Edit. UNIVERS, Bucureşti - 1974
- John Keats: Versuri - ediţie bilingvă (traduse de Aurel Covaci). Edit. Pandora-M., Târgovişte - 2000
- A. Burgess: English Literature. Longman, Burnt Mill - 1974
- M. Praz: Storia della letteratura inglese. Sansoni, Firenze - 1979
[modifică] Legături externe
- en Opera poetică completă
- en Biografie
- ro Balada La belle dame sans merci tradusă în limba română de Cecilia Melinescu-Burcescu
- en La belle dame sans merci, originalul în limba engleză
- en Mormântul lui John Keats în cimitirul protestant din Roma, cu inscripţia: "Here lies One Whose Name was writ in Water"
|
||||||||||||||||||||
