Ștefan Augustin Doinaș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pagina „Ștefan Popa” trimite aici. Pentru un caricaturist vedeți Ștefan Popa-Popas
0
Sigla academia romana.gif Membru titular al Academiei Române
Ștefan Augustin Doinaș
Stefan Augustin Doinas.jpg
Poetul Ștefan Augustin Doinaș
Născut(ă) 26 aprilie 1922
Cherechiu, județul Arad, România
Deces 25 mai 2002, (80 de ani)
București, România
Naționalitate  România
Educație Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj , de la Sibiu
Ocupație poet, eseist, traducător, politician
Lucrări remarcabile Mistrețul cu colți de argint
Influențat de Alecu Constantinescu, Vladimir Streinu, Perpessicius
Partid politic Partidul Alianța Civică
Soție Balerina Irinel Liciu
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Ștefan Augustin Doinaș (n. Ștefan Popa, 26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad - d. 25 mai 2002, București) a fost un poet, eseist, traducător, deținut politic, academician, și politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în municipiul București pe listele partidului Partidului Alianța Civică. Senatorul Ștefan Popa l-a înlocuit pe senatorul René-Radu Policrat de la data de 22 februarie 1993.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Ștefan Augustin Doinaș (pseudonimul literar al lui Ștefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în localitatea Cherechiu, comuna Sântana din județul Arad (interbelic), "într-o casă de oameni înstăriți" (este expresia folosită chiar de poet, într-o convorbire din 1998 cu publicistul Emil Șimăndan).[1]

Împrejurarea, norocoasă în perioada dinainte de război, se va dovedi nefastă după instaurarea comunismului ("Pe vremea represiunii comuniste părinții mei au fost declarați chiaburi. În fond, erau proprietarii a 16 ha de pământ!").[1]

Viitorul poet urmează școala primară în satul natal ("în satul meu se făcea o școală extrem de serioasă..."), iar apoi Liceul Moise Nicoară la Arad (care "avea un extraordinar director, pe Ascaniu Crișan, profesor de matematici").[1]

Profesorul de română care îl cucerește pe tânărul venit de la țară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac).

Încă din liceu, Ștefan Augustin Doinaș citește poezie ( Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc, dar și Tudor Arghezi, Ion Barbu, Stephane Mallarmé, Paul Valéry) și critică de poezie ("mențiunile critice ale lui Perpessicius... ... alături de el, adevăratul meu dascăl de poezie a fost Vladimir Streinu").

În toamna anului 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu - unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicție maghiară - și se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează și cursurile de la Litere și Filosofie.

În anul 1944 se și transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la estetică, pe D.D. Roșca, la istoria filosofiei și la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ion Dezideriu Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș, Radu Enescu ș.a.

În 1948 absolvă facultatea și se întoarce ca profesor în satul său natal; predă apoi româna la Hălmagiu și, în continuare, la Gurahonț, cheltuind în total cu profesoratul șapte ani (în această perioadă scrie o piesă de teatru, Brutus și fiii săi, un ciclu de sonete intitulat Sonetele mâniei etc.).

În 1955 renunță la învățământ și se stabilește la București, unde îi reîntâlnește pe unii dintre "cerchiști". Împreună cu ei își face iluzia că, după moartea lui Stalin și venirea la putere în URSS a lui Hrușciov, se va produce și în România un "dezgheț".

Trăiește din stilizări și reușește să publice și câte ceva din textele proprii, iar la 1 ian. 1956 se angajează ca redactor la revista Teatru, datorită intervenției lui Radu Stanca.

Arestat la 3 februarie 1957, este condamnat la un an de închisoare "pentru omisiune de denunț". ("...în redacția revistei Teatru - unde mă aflam cu I. D. Sîrbu - a venit Marcel Petrișor, tot un arădean, un originar de pe meleagurile arădene, care ne-a informat despre revoluția din Ungaria. Ne-a spus că, în cazul în care va fi și la noi manifestație, armata va fi de partea noastră, după care vom cere scoaterea limbii ruse din învățământ și așa mai departe... După trei zile Marcel Petrișor a fost arestat, iar eu am fost ridicat după trei luni. De ce? Marcel Petrișor a fost bătut cu ranga ca să spună cu cine a mai stat de vorbă în legătură cu revoluția din Ungaria, aflându-se astfel și despre mine! [...] Eu am fost condamnat la un an, cu circumstanțe atenuante, pentru omisiune de denunț.") [necesită citare]

La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătorește cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viața literară. Apoi, George Ivașcu îl angajează la revista Lumea.

Din 1969 începe să lucreze în redacția revistei Secolul XX (al cărei redactor-șef va deveni în 1992). A fost, în ultimul deceniu al vieții, directorul revistei Secolul XX, apoi președintele fundației cu același nume, care s-a transformat în Secolul 21. Publică numeroase cărți - de poezie, de critică literară - și traduce din mari scriitori ai lumii, remarcându-se printr-o înaltă ținută intelectuală și printr-o atitudine demnă în raport cu autoritățile. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.

În apropierea vârstei de 80 de ani, în 2000, debutează ca prozator, cu volumul T de la Trezor.

După 1989 devine membru al Academiei Române și senator (din partea Partidului Alianța Civică) în Parlamentul României. Face și publicistică politică, de pe o poziție anticomunistă intransigentă. A murit pe data de 25 mai 2002.

Imediat după moartea sa, soția sa, fostă prim balerină a Operei Române, Irinel Liciu, se sinucide. Cercetări recente efectuate de un grup de cercetători ai Consililui National de Studiere al Arhivelor Securitatii (CNSAS) indică faptul că în perioada detenției a devenit informator al Securității statului.A decedat la data de 25 mai 2002.

Debutul[modificare | modificare sursă]

A debutat în 1939, cu o poezie, în Jurnalul literar, câștigând apoi, cu volumul Alfabet poetic, în 1947, premiul Eugen Lovinescu. Volumul însă nu a mai apărut, din cauza instaurării comunismului, eveniment tragic ce l-a trimis în spatele gratiilor, pentru convingerile sale, și pe poet.

Astfel încât Ștefan Augustin Doinaș a reușit să debuteze în poezie abia în 1964, cu volumul Cartea mareelor, cuprinzând poeme preluate dintr-un volum mai vechi, rămas nepublicat, Alfabet poetic, dar și versuri de dată recentă, marcate de concesii făcute ideologiei oficiale (care reprezintă însă o excepție în creația sa). Volumul marca tranziția poeziei sale de la baladă la o poezie mai cerebrală.

A teoretizat alături de alți poeți membri ai Cercului literar de la Sibiu (în special, Radu Stanca) estetica baladei în poezie. În timpul studenției clujeano-sibiene din anii războiului, a fost unul dintre membrii de seamă ai Cercului Literar de la Sibiu și a semnat chiar "Manifestul" acestuia, care a apărut în ziarul Viața în 1942.

Opera omnia[modificare | modificare sursă]

Alte volume publicate: Omul cu compasul (1966), Seminția lui Laocoon (1967), Papyrus (1974). Abia în 1978 reușește să-și publice volumul Alfabet poetic. Mai publică Hesperia (1979) și Foamea de UNU (1987), înainte de anul de răscruce 1989. Interiorul unui poem și Psalmii sunt câteva dintre semnele poetice pe care ni le-a trimis în anii din urmă.

Ștefan Augustin Doinaș este și autorul unor cărți de eseuri și reflecții pe marginea poeziei românești și a poeziei în general: Lampa lui Aladin (1970), Poezie și moda poetică (1972), Orfeu și tentația realului (1974), Lectura poeziei (1980). Cel mai cunoscut poem al său, unul dintre cele mai frumoase scrise vreodată în limba română este Mistrețul cu colți de argint. Activitatea sa literară acoperă toate genurile, meritele sale culturale și literare i-au fost recunoscute din plin, poetul devenind academician în anul 1992.

Opera[modificare | modificare sursă]

Poezie[modificare | modificare sursă]

  • Cartea mareelor, Buc., EPL, 1965
  • Omul cu compasul, Buc., EPL, 1966
  • Seminția lui Laokoon, Buc., Tin., 1966
  • Ipostaze, Buc., Tin., 1967
  • Alter ego, Buc., CR, 1970
  • Ce mi s-a întâmplat cu două cuvinte, Buc., CR, 1972
  • Papirus, Buc., CR, 1974
  • Anotimpul discret, Buc., Em., 1975
  • Hesperia, Buc., CR, 1979, Poeme, Buc., CR, 1983
  • Vânătoare cu șoim, Buc., CR, 1985
  • Interiorul unui poem, Buc., CR, 1990
  • Arie și ecou, 1991
  • Lamentații, 1993
  • Aventurile lui Proteu, Buc., Hum., 1995
  • Alexandru refuzind apa

Critică literară și eseistică[modificare | modificare sursă]

  • Lampa lui Diogene, BUC., EPL, 1970
  • Poezie și modă poetică, Buc., Em., 1972
  • Orfeu și tentația realului, Buc., Em., 1974
  • Lectura poeziei, Buc., CR, 1980
  • Măștile adevărului poetic, Buc., CR, 1992
  • Poeți români, Buc., Em., 1999.

Literatură pentru copii[modificare | modificare sursă]

  • Povești cum altele nu-s, Buc., IC, 1974
  • Povestea celor zece frați, Buc., IC, 1976.

Teatru[modificare | modificare sursă]

  • Brutus și fiii săi, tragedie, 1996.

Proză[modificare | modificare sursă]

  • T de la Trezor, proze, Buc., Ed. Fundația Culturală "Secolul 21", 2000.

Antologii[modificare | modificare sursă]

  • Versuri, Buc., Em., 1972,
  • Versuri, Buc., Alb., col. "CMFP", 1973,
  • Alfabet poetic, pref. de Aurel Martin, Buc., Min., col. "BPT", 1978,
  • Locuiesc într-o inimă, Buc., Mil., 1978,
  • Foamea de unu, Buc., Em., 1987,
  • Născut în Utopia, pref. de Gheorghe Grigurcu, ilustr. de Geta Brătescu, Buc., FCR, 1992, Poezii, Buc., Ed. Vitruviu, 1996.

A fost tradus în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară, maghiară.

  • Prezent și antologia germană: Streiflicht, Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik, ins Deutsche übertragen von Christian W. Schenk, Dionysos Verlag, Kastellaun, 1994, ISBN 3-9803871-1-9

Traduceri[modificare | modificare sursă]

A tradus din marii poeți ai lumii, începând cu Faust de Goethe și continuând cu poemele lui Hölderlin, Stephan Mallarmé, Gotfried Benn și Paul Valéry. A mai tradus și din Giovanni Papini, Gerhart Hauptmann, Jorge Guillen, Ruben Dario, Gottfried Benn, Wolf Aichelburg, Martin Buber ș.a.

Controverse[modificare | modificare sursă]

Scriitorul Ion Caraion a făcut pușcărie politică între 1950 și 1955, în urma unui denunț al lui Ștefan Augustin Doinaș, apoi din nou, între 1958 și 1964[2].

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c Ștefan Aug. Doinaș, Alex. Ștefănescu, România literară - anul 2002, numărul 16, accesat la 17 iulie 2013
  2. ^ Foștii șefi ai Securității, găsiți vinovați după 20 de ani, 16 Ianuarie 2010, Mirela Corlățan, Evenimentul zilei, accesat la 30 decembrie 2011

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Emil Șimăndan, “Templul memoriei. Ștefan Augustin Doinaș în dialog cu Emil Șimăndan”, Ed. “Ioan Slavici” Arad – 1998.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice