Ion Caraion

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) (n. 24 mai 1923, judeţul Buzău – d. 21 iulie 1986, Lausanne) a fost un scriitor român.

Cuprins

[modifică] Biografie

S-a născut în comuna Ruşavăţ (azi Vipereşti), satul Pălici, judeţul Buzău. Între 1935-1942 urmează cursurile Liceului „B.P. Hasdeu” din Buzău, unde, din 1941, împreună cu Al. Lungu, redactează revista de poezie „Zarathustra”. Urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti şi lucrează la ziarul „Timpul” (1942-1943), „Ecoul” (1943-1944).

Debutează în 1940 în „Curentul literar”. Volumul de versuri Panopticum (Editura „Prometreu”) este confiscat de cenzură. Din 1945 este secretar general de redacţie la revista „Lumea” (director G. Călinescu), în 1947 este numit şef de presă la Editura Fundaţiilor Regale (directorul editurii Al. Rosetti). Editează, împreună cu Virgil Ierunca, revista de poezie în cinci limbi „Agora”, în care publică prestigioşi poeţi şi eseişti din ţară şi străinătate (revista a fost interzisă).

Publică două virulente articole: Criza culturii şi Criza omului în ziarul „Jurnalul de dimineaţă”. Între 1950 şi 1955 face închisoare la Canal şi minele de plumb de la Cavnic şi Baia Sprie (în urma unei condamnări politice). Se pare ca ar fi fost turnat de Ştefan Augustin Doinaş. [necesită citare]

Până în martie 1958 este redactor al publicaţiei „Limbă şi literatură”, apoi este condamnat din nou, până în 1964. „Redebutează” în 1966 cu volumul de versuri Eseu. Scrie şi publică într-un tempo uluitor pentru a „recupera” anii ce i s-au furat prin puşcării.

În 1981, familia Caraion primeşte azil politic în Elveţia şi se stabileşte la Lausanne, unde scriitorul editează revistele internaţionale „Don Quijote” şi „Correspondence”. Se stinge din viaţă, la Lausanne, la 21 iulie 1986.

În 2006 se publică volumul Cazul "Artur" şi exilul românesc. Ion Caraion în documente din Arhiva CNSAS, editat de Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, care cuprinde dosarul de informator al scriitorului Ion Caraion. După 11 ani de închisoare, în 1964 este recrutat de Securitate şi i se oferă eliberarea din închisoare în schimbul statutului de informator. Primeşte numele de cod "Nicolae Anatol", apoi pe cel de "Artur" şi face periodic rapoarte până în 1981, când se stabileşte în Elveţia [1].

[modifică] Opera

[modifică] Versuri

  • Panopticum, Editura „Prometeu”, 1943
  • Omul profilat pe cer, Editura „Forum, 1945
  • Cântece negre, Editura Fundaţiilor Regale pentru Literatură şi Artă, 1947
  • Eseu, Editura pentru Literatură, 1966
  • Dimineaţa nimănui, Editura Tineretului, 1976
  • Necunoscutul ferestrelor, Editura pentru Literatură, 1969
  • Cârtiţa şi aproapele, Editura Eminescu, 1970
  • Selene şi Pan, Editura Eminescu, 1971
  • Deasupra deasuprelor, Editura Litera, 1971
  • Cimitirul din stele, Editura Cartea Românească, 1971
  • Munţii din os, Editura Cartea Românească, 1972
  • Frunzele din Galaad, Editura Dacia, 1973
  • Poeme, Editura Albatros, 1974
  • Marta, fata cu poveşti în palme, Editura Ion Creangă, 1974
  • O ureche de dulceaţă şi-o ureche de pelin, Editura Ion Creangă, 1976
  • Lucrurile de dimineaţă, 1978
  • Interogarea magilor, Editura Cartea Românească, 1978
  • Lacrimi perpendiculare, Editura Minerva, 1978
  • Cântecul singurei, Editura Eminescu, 1979
  • Dragostea e pseudonimul morţii, Editura Cartea Românească, 1980
  • Apa de apoi, Editura Cartea Românească, 1991
  • Postume, Editura Adevărul, 1995
  • Omul profilat pe cer, Editura Eminescu, 1995
  • Cimitirul din stele, Editura Eminescu, 1996
  • Exil interior, Editura Libra, 1997

[modifică] Eseuri, critică literară, jurnale

  • Duelul cu crinii, Editura Cartea Românească, 1972
  • Enigmatica nobleţe, Editura Eminescu, 1974
  • Pălărierul silabelor, Editura Cartea Românească, 1976
  • Bacovia - sfârşitul continuu, Editura Cartea Românească, 1977
  • Jurnal, I, Editura Cartea Românească, 1980
  • Insectele tovarăşului Hitler, Editura Ion Dumitru-Verlag, 1982
  • Tristeţe şi cărţi, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995
  • Jurnal, II, Editura Albatros, 1998
  • Ultimabolgie – Jurnal, III, Editura Nemira, 1998.

[modifică] Note

  1. ^ www.asymetria.org Ion Caraion şi Literatura Satanei

[modifică] Bibliografie

  • Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români, A-C, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995
Unelte personale
În alte limbi