Imperiul Portughez

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
O hartă ce prezintă, cu aproximaţie, dezvoltarea Imperiului Portughez din secolele trecute (1415-1999). Roșu - fostele colonii permanente; Roz - tărâmuri explorate, zone de influență și comerț sau teritorii revendicate de Portugalia; Albastru - direcții de explorare maritimă, rute și zone de influență.

Imperiul Portughez (Império Português) a fost primul imperiu european modern, și, totodată, ultimul ce s-a destrămat. A durat timp de aproape 6 secole, începând din 1415, când portughezii au capturat Ceuta și până în 1999 când Portugalia a predat Chinei orașul Macao.

Coliniile Imperiului Portughez (Brazilia,Mozambic,Angola,Guineea Bissau,Republica Capul Verde).[modificare | modificare sursă]

Origini[modificare | modificare sursă]

Originile Imperiului portugez și a Portugaliei, în general, sunt plasate în timpul Reconquistei: recucerirea treptată peninsulei Iberice de către regatele creștine de la maurii musulmani. În 1139, după stabilirea ca un regat separat, Portugalia și-a completat recuceririle prin ocuparea Algarve, regiunea de sud a statului iberic, în 1249. Însă, independența sa continua să fie amenințată de regatul vecin, Castilia, până în 1411, la semnarea tratatului de la Ayllón.[1]

După ce și-a rezolvat problemele legate de independență, Portugalia și-a întors atenția peste mări și spre o expediție militară împotriva țările musulmane din Africa de Nord. Au fost mai multe motive probabile pentru primul lor atac împotriva Sultanatului Marinid (situat pe teritoriul Marocului de astăzi): a oferit posibilitatea de a continua cruciada creștină împotriva Islamului, a clasei militare, acesta a promis glorie pe câmpul de luptă și prada de război;[2] și, în final, a fost o șansă de a extinde schimburile comerciale portugheze și de a aborda declinul economic din Portugalia.

În 1415, Ceuta, port situat strategic în Africa de Nord musulmană, și unul dintre porturile terminale ale aurului trans-sahariană. Cucerirea a fost un succes militar, și a marcat unul dintre primii pași în extinderea portugheză în afara Peninsulei Iberice[3], dar s-a dovedit a fi costisitoare pentru a-o apăra împotriva forțelor musulmane. Portughezii nu au putut să-l folosească ca bază pentru extinderea în continuare în interiorul Africii, precum și caravanele trans-sahariane și-au schimbat rutele pentru a ocoli Ceuta și s-au utilizat porturi alternative musulmane.[4]

Dezvoltarea în jurul anului 1500[modificare | modificare sursă]

Trupele portugheze au ocupat Ceuta în 1415. Mulțumită expedițiilor organizate de împăratul Enrico Navigatorul, navele portugheze au explorat coasta occidentală a Africii, cu obiectivul de a întocmi hărți și de a găsi mărfuri (mai ales aur și sclavi). În 1487, Bartolomeo Diaz ajungea în Capul Bunei Speranțe și în 1498 Vasco da Gama ajungea în India, unde se stabileau primele avamposturi portugheze. De aceea portughezii au decis să creeze diverse baze fortificate de-a lungul coastei orientale în India, dând început unei expansiuni destul de agresive. De-a lungul coastelor africane orientale, mai multe state mici musulmane (Mozambico, Kilwa, Bravae, Mombasa) au fost distruse sau au devenit aliate ale Portugaliei.

Pêro da Covilhã a ajuns Albissinia în 1940. În Oceanul Indian una dintre navele lui Pedro Álvares Cabral a descoperit Madagascarul, care a fost explorat parțial de Tristão da Cunha (1507); Mauritius a fost descoperită în 1507 în timp ce în anul 1506 Socotra era ocupată.

Imperiul portughez în Orient a fost recunoscut prin Tratatul de la Tordesillas. Portughezii au stabilit apoi baze comerciale și avamposturi la Goa, Malacca, în Molucche, la Macao și Nagasaki. Obligați să-și apere rutele lor comerciale atât de europeni cât și de către asiatici, portughezii dominau, nu numai comerțul dintre Asia și Europa, dar și cel între diferite regiuni din Asia, printre care India, Indonezia, China și Japonia. În multe cazuri misionari iezuiți au urmărit negustorii portughezi încercând astfel răspândirea creștinismului în Asia.

Brazilia a fost descoperită în 1500 de către Pedro Álvares Cabral și colonizarea va începe în jurul anului 1530. În ciuda faptului că la început era considerată mai puțin importantă, Brazilia a devenit apoi una dintre cele mai importante colonii ale imperiului, deoarece de aici portughezii puteau să exporte aur, pietre prețioase, zahăr, cafea și alte produse agricole.

Competiția și declinul[modificare | modificare sursă]

Din 1580 până în 1640, tronul Portugaliei a fost ocupat de Habsburgii de Spania. Această perioadă a coincis cu declinul Imperiului Portughez. Inamicii Spaniei, printre care Anglia și Țările de Jos, dornice să intre în posesia bogățiilor sale, au găsit adesea mai ușor să atace teritoriile portugheze prost apărate în locul celor spaniole. De altfel, spaniolii nu prea au avut grijă de coloniile portugheze pe care astăzi le conduc. Tentativa olandeză de a ocupa Brazilia îi va face în cursul secolului XVII să piardă teritorii ca Celyon, Capul Bunei Speranțe, o parte din India Orientală și controlul comerțului cu Japonia (datorită ocupării orașului Nagasaki). Teritoriile portugheze în Oceanul Pacific s-au redus la Macao și Timorul de Est.

În 1661 portughezii au cedat Bombay-ul (Mumbay, India) englezilor. În secolul următor englezii au reușit să pună stăpânire asupra Indiei reușind să reducă teritoriile prortugheze la Goa (actualmente cel mai mic stat din India) și alte teritorii foarte mici.

În 1755 cutremurul de la Lisabona, urmat de un tsunami, a pus țara în genunchi omorând 100.000 de persoane (din circa 275.000 locuitori), ceea ce a redus considerabil lansarea coloniilor portugheze.

Brazilia a rămas deci inima imperiului, devenind și destinația unei migrații voluntară din Europa, și a uneia forțate de sclavi din Africa. Acest fapt a făcut să crească populația coloniei, care astăzi reprezintă statul vorbitor de limbă portugheză cel mai mare din lume. Din 1815, Brazilia face parte din Regatul Unit al Portugaliei, Braziliei și Algarve iar în 1822 devine independentă odată cu crearea Imperiului Braziliei, condusă totuși de un principe portughez, Pedro I.

Tocmai în apogeul colonialismului european în secolul al XIX-lea Portugalia pierduse deja tot imperiul său, exceptând câteva teritorii minuscule în Asia și Africa. De aceea, Portugalia a decis să deschidă un nou ciclu de colonizare extinzându-și avamposturile în Africa ceea ce a determinat o concurență puternică cu alte puteri europene prezente în zonă. Așa au fost create coloniile care astăzi corespund statelor Capo Verde, São Tomé e Príncipe, Guinea-Bissau, Angola și Mozambic.

Căderea[modificare | modificare sursă]

În anii următori, la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, celelalte națiuni europene, au început în mod mai mult sau mai puțin voluntar să abandoneze posesiunile lor coloniale. Portugalia dimpotrivă, a decis să se opună cu tenacitate la procesul de decolonizare, devenind astfel ultima putere colonială care-și menținea controlul asupra coloniilor sale mai mari.

În 1961, în ciuda faptului că India ocupase Goa și alte posesiuni portugheze în regiune, în Africa câteva grupuri rebele declanșau un război care a durat mai mult de un deceniu.

Costul unui război dificil a dus la căderea regimului autoritar al lui Salazar în 1974 (Revolutia garoafelor rosii ).

Imediat după independența în Angola și Mozambic, între cele două colonii majore, a izbucnit un război civil dur între forțele guvernative comuniste (susținute de Uniunea Sovietică, Cuba și alți comuniști) și forțele rebele susținute de Zair, Africa de Sud și Statele Unite)

Și Timorul de Est a devenit independentă în 1974 dar a fost imediat ocupată de vecina sa, Indonezia, până în 1999.

Oficial, Imperul Portughez a dispărut atunci când Portugalia a cedat Macao Chinei în 1999, în urma unui contract între cele două state, contract asemănător cu cel care unea Hong Kong cu Marea Britanie.

Cele șapte ex colonii portugheze, astăzi sunt state independente, împreună cu Portugalia și sunt membre ale Comunității Țărilor de Limbă Portugheză (CPLP).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Newitt, M.D.D. O istorie a expansiunii portugheze de peste mări, 1400-1668, Psychology Press, 2005, pp. 15-17
  2. ^ Boxer, p. 19
  3. ^ Abernethy, p. 4
  4. ^ Diffie, p. 55