Fernando Pessoa

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare
Fernando António Nogueira Pessoa

Naştere – iunie 13 1888(1888-06-13)
Lisabona, Portugalia
Profesiune – Poet, scriitor

Fernando António Nogueira Pessoa (AFI fɨɾ'nɐ̃.du pɨ'so.ɐ) (n. 13 iunie, 1888 Lisabona, Portugalia — d. 30 noiembrie 1935 Lisabona), cunoscut mai ales ca Fernando Pessoa - poet, eseist şi scriitor portughez modern, reprezentant al modernismului lusitan.

Este considerat unul din cei mai importanţi poeţi portughezi din toate timpurile, valoarea lui fiind comparată cu cel al lui Camões. Criticul britanic Harold Bloom, în cartea sa The Western Canon (Canoanele vestului), afirma despre Pessoa că, alături de Pablo Neruda, este cel mai reprezentativ poet al secolului XX.

Aşa cum spune şi Octavio Paz, poetul nu are biografie. Biografia lui este opera. Secretul lui, de altfel, e scris chiar în numele pe care-l poartă: Pessoa înseamnă „persoană” în portugheză şi vine de la persona, masca poeţilor romani.

Povestea sa s-ar putea reduce la irealitatea vieţii lui cotidiene şi realitatea ficţiunilor lui. Aceste ficţiuni sunt poeţii Alberto Caeiro, Álvaro de Campos, Ricardo Reis şi, mai ales, Fernando Pessoa însuşi.

Cuprins

[modifică] Biografie

statuia lui de Fernando Pessoa în faţa cafenelei A Brasileira, Chiado în Lisbona

Pessoa rămîne de mic orfan de tată. Mama lui se recăsătoreşte; în 1896 se mută, cu copiii ei, la Durban, în Africa de Sud, unde al doilea ei soţ este numit consul al Portugaliei. Primeşte educaţie engleză, influenţa saxonă va fi constantă în gîndirea şi opera lui. În 1905 se întoarce la Lisabona, în 1907 părăseşte facultatea de Litere din Lisabona şi deschide o tipografie. Eşec, cuvânt ce se va repeta frecvent în viaţa lui. Lucrează apoi în calitate de corespondent străin, o slujbă modestă ce-i va asigura cele necesare traiului aproape întreaga viaţă. Respinge, cu orgoliul timizilor, propunerea de a intra pe porţile unei cariere universitare. În 1932 aspiră la postul de arhivist într-o bibliotecă şi este respins. Dar în viaţa lui nu există revoltă, ci doar o modestie asemănătoare cu dispreţul.

Nu mai părăseşte niciodată Lisabona. Angloman, miop, politicos, timid, îmbrăcat în negru, reticent şi familiar, cosmopolit predicând naţionalismul, umorist ce nu râde niciodată, cine e Pessoa? Pierre Hourcade, care l-a cunoscut spre sfârşitul vieţii, scrie: „Niciodată, cînd mă despărţeam de el, nu îndrăzneam să întorc capul; îmi era frică să nu-l văd cum se împrăştie, topindu-se în aer”. Moare, la Lisabona, în 1935, în urma unei colici hepatice.

A lăsat două plaquettes de poeme în engleză, o carte subţire de versuri portugheze şi un cufăr plin cu manuscrise. Cartea neliniştirii scrisă aproximativ în 1931 este unul dintre cele mai valoroase manuscrise ale sale.

Iată ce spune Pessoa în această carte, ce pare o frescă a propriului său suflet:

Colaboraţi la Wikicitat „Nu am nici un sentiment politic ori social. Dar, într-un anume sens, am un înalt sentiment patriotic. Patria mea e limba portugheză”
—tradus de Mihai Zamfir

Poeziile lui Pessoa au fost traduse, din portugheză, în româneşte de Dinu Flămând.

Nu avem nicio autobiografie scrisă de Pessoa, avem, însă, ceva chiar mai sugestiv:


Autopsihografie

Zice-se că invent sau că mint

În tot scrisul meu. Nu-i aşa.

Pur şi simplu eu simt

Cu imaginaţia.

Nu-mi folosersc inima.


Ceea ce mi se-ntîmplă sau e visat,

Ceea ce îmi lipseşte sau mă-mplineşte,

Este asemeni unui strat aşezat

Peste un alt lucru şi încă peste.

Iar frumosul acesta e - peste.


Astfel dezlegat de perplexitate,

În miezul a toate aceste

Ce-mi sînt mai degrabă îndepărtate,

Scriu adevărat despre ceea ce nu este.

Să simt? Simtă cel ce citeşte.

(Traducere Dinu Flămând, în revista Secolul 20, nr.334-336, 1988)

[modifică] Opera literară

În faimosul cufăr descoperit după moartea scriitorului au fost găsite nu mai puţin de 27.453 de texte, în afara celor publicate de el însuşi şi anume: plachetele de poezii şi sonete scrise în limba engleză, precum şi a volumului Mesaj, volum ce a fost încununat cu un scandalos premiu al doilea la un concurs pe teme patriotice.

Opţiunile literare ale lui Pessoa se cimentează încă de la începuturi: Shakespeare şi poezia metafizică engleză, Edgar Allan Poe, clasicii latini, literatura ezoterică dar şi gnosticii alexandrini, decadentismul sfîrşitului de veac trecut dar şi cel al Romei antice.

Pessoa dă, adesea, impresia că se lasă acaparat de futurism, deşi el este mult mai puţin curios decît prietenul său Mário de Sá-Carneiro, exilatul benevol în cosmopolitismul parizian. Pessoa preferă să inventeze şi să abandoneze curente, şcoli, doctrine şi chiar sisteme filozofice.

Acest autor, multiplu precum universul, este, de fapt, inclasabil. Disponibilitatea sa stilistică pare a fi a unui Joyce lipsit de spiritul lucrativ ce dă unei compoziţii literare aspectul său finit. Opera lui Pessoa este o apologie a fragmentului. Iată de ce s-au păstrat în cufărul lui Pessoa clipele pe care scrisul a reuşit să le fixeze: de la horoscopul Portugaliei, la răspunsurile pentru o revistă de cuvinte încrucişate ce apărea în Anglia. Dar marea parte a moştenirii o constituie poezia, teatrul, eseistica, proza, traducerile, proiectele de filosofie şi conspectele de lectură.

Personajul real este unul şters, resemnat într-o existenţă exterioară insignifiantă ale cărui evadări vor fi pur imaginative. Fernando Pessoa începe să scrie în limba engleză în anul 1901. Între anii 1903 şi 1906 scrie numai în engleză, sub numele de Search, într-o căutare în umbra marilor lirici victorieni. După 1906 va alterna engleza cu portugheza, cantonîndu-şi scrierile fundamentale, în limitele limbii materne. Continuă însă, la Lisabona, să scrie şi să publice mult în engleză. Reunite, aceste texte compun volumul XI, Poemas Ingleses, din Obras Completas de Fernando Pessoa, Editura Atica, Lisabona, 1974. Cităm aici, unul dintre cele mai frumoase Sonete scrise, în limba engleză, de Pessoa.


XV

Stîngaci ca peţitorul ros de teamă

Năuc de nu-i iubit, deşi iubeşte.

Tînjind pe jumătate să dea seamă

De ce, probînd, se teme că tînjeşte,

Temînd privesc cu ochiul dinăuntru

Şi, uluit, mă-ntreb acuma oare

Ce preţ avea-vor aste stihuri pentru

Un gînd ce altui gînd va da născare.

Dar, ca amantul ce, sperînd, iubeşte

Şi, tot sperînd, se teme şi nu-ncearcă

Dovezi ce-n minte doar le bănuieşte

Şi-amînă proba, vremea să nu-i treacă,

Trăiesc eu zilnic gloria ce-o visez

Şi-n gîndul altora gîndesc c-o-ntemeiez.

(Traducere din engleză de Mihaela Anghelescu Irimia)


Multiplii săi, despre care vom vorbi în continuare, heteronimele cărora Pessoa le-a inventat întreg statutul social-literar, vor locui fie la ţară, fie în Marea Britanie sau Brazilia , par să se bucure de o oarecare mobilitate în plus faţă de însuşi creatorul lor şi reprezintă un obiectiv separat în analiza operei lui Fernando Pessoa. Cu Bernardo Soares, ales drept autor pentru Cartea neliniştirii, Fernando Pessoa reuşeşte cea mai spectaculoasă deprivatizare de sine.

[modifică] Heteronimele

Heteronimele şi-au făcut treptat apariţia, ca o alienare ce s-a automultiplicat, ca o alteritate ce s-a voit practicată metodic pînă la pierderea oricărei identităţi. Întreagă, această evanescentă familie literară numără peste douăzeci de nume. Cei mai cunoscuţi sunt:


Alberto Caeiro, poetul bucolic, păgînul natural, considerat nu numai maestrul celorlalţi, dar şi al lui Pessoa ortonimul. Alberto Caeiro este deţinătorul echilibrului perfect, poezia în stare frustă şi ingenuu elementară, refuz al filozofiei şi al artisticului.


Álvaro de Campos, inginerul din Glasgow, poetul modern ce nu-şi refuză niciun experiment, nicio nebunie. Mult citata Odă maritimă, precum şi Opiarium sau Tutungeria sunt dovada că aici imaginaţia debordează iarexcesul este la el acasă.


Ricardo Reis, cel pe care Pessoa nu l-a înmormântat înainte să se retragă el însuşi la Cimitirul plăcerilor din Lisabona, este ipostaza simplităţii rafinate, culmea artificiului estetic şi melancolicul neputincios, un neîmpăcat al efemerului.

Fernando Pessoa însuşi ne introduce în această lume fascinantă a heteronimelor, a depersonalizării şi simulării. Iată ce-i scrie lui Adolfo Casais Monteiro, într-o scrisoare ce poate fi descrierea completă a genezei heteronimelor:

Acum, o să încerc să-ţi răspund la întrebarea dumitale cu privire la geneza heteronimelor mele. O să încerc să fiu cît mai explicit cu putinţă.

Voi începe cu aspectul psihiatric. Heteronimele sînt rezultatul isteriei din mine.

Şi continuă, după ce tranşează astfel originea organică a heteronimelor, cu povestea lor. Heteronimele îl obsedează pe Pessoa încă din copilărie, de mic copil simte nevoia să creeze în jurul său o lume fictivă de prieteni şi cunoscuţi care nu au existat niciodată.

Primul său heteronim, primul cunoscut inexistent, este un oarecare Chevalier de Pas, plăsmuit la vîrsta de numai şase ani.

În jurul anului 1912, îi vine ideea să scrie cîteva poeme de factură păgînă, după cum mărturiseşte în aceeaşi scrisoare, şi-i apare, încă neînchegat, portretul celui care le făcuse. Se naşte astfel Ricardo Reis.

Peste un an şi jumătate, din dorinţa de a-i juca o festă lui Sá-Carneiro inventează un poet bucolic şi sofisticat. Timp de cîteva zile se străduieşte să-i născocească personalitatea, dar nu reuşeşte. În ziua în care se hotărîse să renunţe, spune poetul, adică pe 8 martie 1914, începe să scrie treizeci şi ceva de poeme, pe nerăsuflate. Despre această zi, Pessoa spune că a fost cea mai minunată zi din viaţa sa. Poemele le grupează sub titlul Păzitorul de turme, iar cel care se naşte în mintea sa, ca fiind autorul acestor poeme şi maestrul său, este Alberto Caeiro.

Imediat simte nevoia de a-i găsi nişte discipoli lui Caeiro. Îl smulge pe Ricardo Reis din păgînism şi în derivaţie juxtapusă cu acesta îi apare un nou individ. Scrie, fără pauze şi corecturi, Oda triumfală şi astfel se naşte şi Álvaro de Campos.

În notele pe care Pessoa le-a scris Despre heteronimie în concepţia ei generală, în ultimul paragraf face următoarea precizare:

"Niciodată nu sînt mai portughez ca atunci cînd mă simt diferit de mine - Alberto Caeiro, Ricardo Reis, Álvaro de Campos, Fernando Pessoa, şi toţi cîţi au fost sau cîţi vor mai fi.

Fii infinit precum universul"

[modifică] Legături externe

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Fernando_Pessoa
Unelte personale