Gil Vicente
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Gil Vicente | |
 |
|
| Născut: | 1465 Portugalia |
|---|---|
| Decedat: | 1536 Portugalia |
| Profesiune: | dramaturg |
| Naţionalitate: | portughez |
| Perioadă activă ca scriitor: |
1502-1536 |
| Genuri: | Auto |
| Operă/e de debut: | Monólogo do Vaqueiro (Monologul văcarului) |
Cuprins |
[modifică] Gil Vicente
Gil Vicente (1465 — 1536) este considerat primul mare dramaturg portughez. Activitatea sa literară este cuprinsă între anii 1502 şi 1536.
Anul 1465, dată propusă de Queirós Veloso, este cel mai adesea considerat ca fiind anul în care s-a născut Gil Vicente. Totuşi, Braamcamp Freire a propus anul 1460, în timp ce Brito Rebelo a propus că anul naşterii lui Gil VIcente ar fi între 1470 şi 1475. Însă operele lui Vicente indică date contradictorii. În Velho da Horta ("Bătrânul din gradina cu plante"), Floresta de Enganos ("Pădurea greşelilor"), şi Auto da Festa ("Auto-ul petrecerii") dramaturgul mentionează că s-ar fi născut la anii 1452, 1470, şi respectiv înainte 1467. Din 1965, când festivităţi oficiale au comemorat 500 de ani de la naşterea scriitorului, anul 1465 a fost acceptat de cei mai mulţi ca fiind anul naşterii lui Gil Vicente.
[modifică] Gil Vicente şi originile teatrului în Portugalia
Teatrul vicentin este inspirat, desigur, de viaţa de la curte. Prima sa piesă, Monólogo do Vaqueiro (Monologul văcarului), este făcută pentru a celebra naşterea prinţului moştenitor.
În toată Europa se dădeau reprezentaţii de Crăciun şi de Paşti, cu caracter sacru, în care figurau, alături de Sfânta Fecioară şi de Sfântul Iosif, îngeri, diavoli, profeţi, păstori şi diferite figuri alegorice. Mai există un gen de teatru comic foarte practicat, având un bogat repertoriu alcătuit din farse pe teme luate din viaţa de toate zilele. Este vorba de sotties, a căror protagonişti erau cei săraci cu duhul. Dar în Portugalia au existat, mult înainte de Gil Vicente, unele forme de reprezentaţii populare, mai ales de tipul farselor. Chiar dacă ele n-au constituit punctul său de plecare imediat, este neîndoios faptul că teatrul lui Gil Vicente şi-a însuşit aceste elemente tradiţionale cărora le datorează foarte mult.
[modifică] Structura teatrului vicentin
Nu trebuie să căutăm la Gil Vicente, care n-a cunoscut teatrul grec şi latin, ceea ce ne oferă teatrul clasic, teatrul shakespearean sau teatrul modern: desfăşurarea unor conflicte psihologice în jurul unei acţiuni centrale care pune caracterele la încercare. Gil Vicente nu este preocupat de unitate de acţiune (şi cu atât mai puţin de cea de loc sau de timp) şi nici de studiul psihologiei personajului. Auto-urile (lucrare dramatică) sale sunt alcătuite, în genere, din tablouri alegorice care servesc drept pretext pentru a trece în revistă tipuri sociale foarte variate caracterizate în mod magistral, dar nu în raport unele cu altele. Fiecare personaj reprezintă un mediu social anume.
[modifică] Satira vicentină
Critica vicentină coincide în parte cu nemulţumirea seniorilor rurali care se plâng de faptul că pământurile sunt abandonate. Nimeni nu mai vrea să trăiască din muncă cinstită, toţi aleargă la curte pentru a fi înnobilaţi şi a lenevi în pace. Toţi vor să fie „ai suveranului”.
Dar Gil Vicente atrage atenţia şi asupra condiţiilor mizerabile în care trăieşte ţăranul, victimă a seniorului feudal. În Auto da Barca do Inferno (Auto-ul bărcii infernului), plugarul, care, ca şi seniorul, se consideră fiul lui Adam, se plânge: „Noi suntem viaţa oamenilor şi moartea vieţilor noastre”. În Romagem de Aravados, João Murtinheira îndrăzneşte să-l acuze pe Dumnezeu că-i persecută pe săraci. Nobilimea este aspru biciută pentru înfumurarea ei şi mai ales pentru pretenţia de a trăi trândăvind pe spinarea altuia în Farsa dos Almocreves (Farsa birjarilor).
[modifică] Gil Vicente, poet
Multe din auto-urile lui Gil Vicente pot fi luate drept poeme dramatizate, mai ales auto-urile religioase. În anumite auto-uri profane, ca Triunfo do Inverno, Gil Vicente practică un gen de poezie de o calitate excepţională pentru acea vreme, o poezie în care cântă nu numai subiectul contemplativ, ci întreaga forţă vitală a naturii, omul apărând ca o particulă integrantă a acesteia. Pentru a-şi îmbogăţi poemele dramatice, Gil Vicente a cules o serie de cântece, de legende, de obiceiuri, de practici magice şi de forme verbale ce aparţin limbajului popular, care transformă piesele sale în preţioase documente folclorice.
[modifică] Simbolism şi realism în teatrul vicentin
Gil Vicente reuşeşte să ne dea o galerie de tipuri caracterizate magistral. El este uimitor în surprinderea expresiilor tipice şi revelatorii ale automatismelor psihologice, ale unor concepţii de viaţă, ticuri profesionale etc. A reuşit chiar să redea foarte veridic limbajul servitorilor (Comédia de Rubena).
Gil Vicente se situează totuşi în afara tendinţei realiste ce caracterizează arta Renaşterii în general; are mult mai multe afinităţi cu pictura lui Hyeronimus Bosch (vezi Tentaţiile Sfântului Anton în Muzeul Janelas Verdes din Lisabona) decât cu cea a lui Michelangelo, profund cunoscător al formelor umane.
Caricaturalul şi grotescul, practicate în Evul Mediu contrastau cu stilul în care erau tratate figurile nobile (îngeri, sfinţi, etc.) ale căror contururi geometrice, schematice, erau învăluite în lumină. Arta medievală se caracterizează, în general prin contrastul dintre grotesc şi angelic, dintre puritatea Cerului şi impuritatea Pământului, dintre Dumnezeu şi Diavol identificat cu păcatul şi lumea pământească. Astfel, grotescul caricatural se defineşte în funcţie de anumite valori atemporale şi aspaţiale, imposibil de exprimat altfel decât prin simboluri.
Gil Vicente ne-a lăsat un impresionant rezumat al aceste concepţii despre artă şi viaţă în Auto da Alma, care este o „catedrală gotică” în versuri dramatice. Caricatura grotească a Diavolului, meşter în ale vicleşugurilor, înfruntă aici puritatea eternă a Îngerului. Sufletul este duplicitar, iar auto-ul se transformă aproape în comedie atunci când Sufletul şi Diavolul încep să cadă la învoială. Dar moartea lui Cristos purifică Sufletul, ceea ce readuce auto-ul pe un plan auster şi pur simbolic.
[modifică] Şcoala vicentină
În ultimii ani ai vieţii lui Gil Vicente, apare un teatru popular de inspiraţie medievală, construit din farse, auto-uri religioase şi auto-uri cavalereşti. Acest teatru se dezvoltă ulterior. Influenţa vicentină s-a manifestat la Antonio Ribeiro Chiado, care a zugrăvit cu mult realism tipuri şi moravuri populare, este sensibilă şi la alţi autori. Dar această influenţă nu mai este atât de clară în cazul lui Antonio Prestes, autor al piesei Auto da Ave Maria.
[modifică] Operă
|
|
[modifică] Bibliografie
- António José Saraiva, Istoria literaturii portugheze, Editura Univers, Bucureşti, 1979
