Afonso al IV-lea al Portugaliei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Afonso al IV-lea al Portugaliei^[1] (pronunţia AFI în portugheză ɐˈfõsu; 8 februarie 1291 – 28 mai 1357), supranumit Viteazul (portugheză o Bravo), a fost al şaptelea rege al Portugaliei, din 1325 până la moartea sa în 1357. A fost singurul fiu legitim al lui Denis al Portugaliei, cu soţia acestuia Elisabeta de Aragon.

Afonso, născut în Lisabona, a fost singurul fiu legitim al regelui, şi moştenitorul de drept al tronului. Cu toate acestea, nu a fost, conform unor surse, fiul preferat al lui Denis; fratele său vitreg ilegitim, Afonso Sanches, se bucura de toate favorurile la Curte. Încă devreme în viaţă, rivalitatea notorie între cei doi a dus la o serie de conflicte ce pot fi considerate un război civil. Pe 7 ianuarie 1325, tatăl lui Afonso al IV-lea a murit, şi acesta a fost coronat rege, obţinându-şi astfel revanşa. Rivalul său a fost trimis în exil în Castilia, şi toate proprietăţile donate de tatăl lor comun i-au fost confiscate. Afonso Sanches nu şi-a acceptat însă soarta. Din Castilia, a organizat o serie de încercări de uzurpare a coroanei. După câteva încercări nereuşite de invadare, cei doi fraţi au semnat un tratat, aranjat de regina Elisabeta.

În 1309, Afonso al IV-lea s-a căsătorit cu Infanta Beatrice de Castilia, fiica regelui Sancho al IV-lea al Castiliei şi a Mariei de Molina. Primul născut al lor, Infanta Maria a Portugaliei, s-a căsătorit cu regele Alfonso al XI-lea al Castiliei, în 1328, în aceeaşi perioadă în care s-a stabilit ca moştenitorul tronului, Petru I al Portugaliei, să se căsătorească cu o altă Infantă castiliană, Constanţa de Penafiel. Aceste aranjamente erau afectate de reaua voinţă a lui Alfonso al XI-lea, care îşi maltrata atunci în mod public nevasta. Afonso al IV-lea nu a acceptat să-şi vadă fiica maltratată, aşa că a declarat război Castiliei. S-a semnat pacea patru ani mai târziu, cu intervenţia Infantei însăşi. S-a semnat un tratat de pace la Sevilla în 1339, şi, în anul următor, trupele portugheze au jucat un rol important în victoria din Bătălia de la Rio Salado contra maurilor, în octombrie 1340.

Ultima parte a domniei lui Afonso al IV-lea nu a fost marcată de războaie deschise, ci de intrigi politice. Războiul civil dintre Petru al Castiliei şi fratele său vitreg Henric de Trastamara au dus la exilarea multor nobili castilieni în Portugalia. Aceşti imigranţi au creat în scurt timp o facţiune la Curtea portugheză, având drept scop acapararea de privilegii şi putere. Facţiunea a crescut în importanţă, în special după ce Ines de Castro, fiica unui nobil important şi servitoarea prinţesei Constanţa, a devenit amanta soţului doamnei sale : Petru I al Portugaliei, moştenitorul tronului. Afonso al IV-lea a fost nemulţumit de alegerea fiului său, şi a sperat ca relaţia să nu ducă nicăieri. Din păcate pentru liniştea regatului, nu a fost aşa. Petru a recunoscut în mod deschis relaţia cu Ines şi pe copiii lor, favorizându-i de asemenea pe castilienii din anturajul ei. Mai mult, după moartea soţiei sale în 1349, Petru a refuzat să se căsătorească cu altcineva în afară de Ines.

Situaţia s-a agravat cu anii, şi Afonso, îmbătrânit, nu şi-a mai putut controla curtenii. Singurul moştenitor masculin al lui Petru, viitorul rege Ferdinand I al Portugaliei, era un copil bolnăvicios, în timp ce copiii avuţi cu Ines erau sănătoşi. Preocupat de viaţa nepotului său legitim, şi de puterea crescândă a Castiliei în cadrul frontierelor portugheze, Afonso a ordonat asasinarea lui Ines de Castro în 1355. Se aştepta ca fiul său să renunţe, dar acesta nu l-a putut ierta. Înfuriat de acel act, Petru s-a numit pe sine comandant al unei armate, şi a început să devasteze ţara între râurile Douro şi Minho, înainte de reconcilierea cu tatăl său la începutul lui 1357. Afonso a murit la scurt timp după în Lisabona, în luna mai.

Ca rege, Afonso al IV-lea este ţinut minte ca soldat şi general, de aici şi supranumele Cel Viteaz. Dar poate că cel mai important lucru a fost atenţia acordată marinei portugheze. Afonso a finanţat o flotă comercială din bani publici şi a ordonat primele explorări maritime. Insulele Canare (astăzi făcând parte din Spania) au fost descoperite pe timpul domniei sale.

[modifică] Note

• Acest articol conţine text din Encyclopædia Britannica 1911, o publicaţie aparţinând domeniului public.