Cazul vocativ
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În lingvistică, se numeşte vocativul cazul ce exprimă interpelaţia directă a unei persoane prin folosirea apelativului (nume propriu sau termen de adresare). În limbile cu declinări, acest apelativ primeşte marca vocativului.
[modifică] Vezi şi
 |
Acest articol legat de gramatică este un ciot. Poţi ajuta Wikipedia prin completarea lui!. |
- Caz → Ablativ • Acuzativ • Dativ • Genitiv • Nominativ • Vocativ •
- Parte de propoziţie → Principală • Secundară •
- Atribut → Adjectival • Adverbial • Interjecţional • Pronominal • Substantival • Apoziţional • Verbal •
- Complement → Direct • De agent • Indirect •
- Circumstanţial → Concesiv • Condiţional • Consecutiv • De cauză • De loc • De mod • De scop • De timp
- Predicat → Nominal • Verbal •
- Subiect → Gramatical • Implicit • Logic • Zero •
- Propoziţie → Afirmativă - Negativă • Analizabilă - Neanalizabilă • Enunţiativă - Interogativă •
- Propoziţie subordonată
- Atributivă •
- Completivă → Directă • Indirectă •
- Circumstanţială → Concesivă • Condiţionată • Consecutivă • De cauză • De loc • De mod • De scop • De timp •
- Predicativă •
- Subiectivă •
De obicei in cazul vocativ sta cuvantul care arata cui te adresezi in momentul vorbirii.Atentie!!!!!(NU PERSOANA DESPRECARE VORBIM )dE OBICEI SE EFECTUEAZA ACEASTA INCURCATURA. sursele:profesoara de romana
