Biblia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Acest articol este parte a
seriei Creștinism.


Isus din Nazaret

Biblia

Biserici creștine


Mărturisiri de credință (crezuri)

Simboluri


Ritualuri creștine


Arta creștină


Sfinții

Biblia din anul 1866

Biblia (din lb. greacă βιβλίον, pl. βιβλία -cărți) se referă la scripturile sacre din iudaism și creștinism. Aceste scripturi sunt compilații ale unor documente separate (numite „cărți”) scrise într-un interval de timp de circa 1000 de ani.[1] Numai Vechiul Testament are circa 100-150 scriitori diferiți,[2] provenind din intelectualitatea aflată în serviciul conducătorilor politici.[3] Cărțile sale au fost publicate separat și adunate în secolele I-II d.H. pentru a forma prima Biblie ebraică, Tanach, iar mai târziu, cu adăugiri, Biblia creștină, numită de creștini și Sfânta Scriptură.

Structura Bibliei[modificare | modificare sursă]

Prima parte a Bibliei creștine este numită Vechiul Testament (din grecescul "palaia diathékè"). Vechiul Testament reprezintă în mare traducerea grecească (sau din aceasta în alte limbi) a textului sacru ebraic așa cum era el prin secol II î.H. O împărțire cu origine evreiască pe criterii funcționale a Vechiului Testament îl împarte pe acesta în Legea ("Legea lui Moise", "Pentateucul", adică primele "cinci cărți" ale Bibliei), Profeții și Scrierile Sfinte. A doua parte a Bibliei creștine este numită Noul Testament.

Interpretări ale textului biblic[modificare | modificare sursă]

  • Biblia, ca document literar, se integrează în literatura antică a Orientului Apropiat. Această literatură este în mare parte anterioară textelor biblice care s-au inspirat deseori din ea, mai ales în privința relatărilor referitoare la originea lumii și a umanității.[4]
  • O altă categorie de scrieri care au precedență în alte culturi ce i-au dominat pe evrei, sunt legile:
„Legile sunt indispensabile oricărei societăți cât de cât organizate; pentru a le spori autoritatea, ele erau puse adesea pe seama unei divinități, așa cum s-a întâmplat cu celebrul cod al lui Hammurabi (sec. al 18-lea î.H.), pe care i-l înmânase zeul Șamaș. În Israel se socotea că toate legile îi fuseseră date lui Moise de către Iahve și din această pricină ele sunt consemnate în Pentateuh.[5]
—Edmond Jacob, Vechiul Testament
  • Concepția însăși de trimis al lui Dumnezeu, care se află la baza profetismului biblic, este un împrumut, el provenind de la amoriți, așa cum arată tăblițele de la Mari[6] Ed. Jacob constată:
„E destul de curios să constați că autenticitatea mozaică a Pentateuhului, care a constituit vreme de secole criteriul dreptei credințe, atât în iudaism cât și în creștinism, nu are un fundament solid în Pentateuh. […] Teza conform căreia întreg Pentateuhul a fost scris de Moise nu se întâlnește decât începând cu secolul întâi înainte de Hristos. Prima mențiune apare în cartea Jubileelor, un fel de parafrază la Facere, unde Dumnezeu însuși scrie Pentateucul pentru Moise. Admisă de către Filon din Alexandria, Flavius Josephus și autorii Noului Testament, această teză se încetățenește în ansamblul tradiției evreiești și creștine, nefiind contestată decât de câțiva eretici. Nașterea simțului critic mai întâi la evrei și mai târziu, sub influența lor, și la creștini, va opune argumente serioase împotriva mozaicității globale a Pentateucului. S-a recunoscut astfel că era imposibil să i se atribuie lui Moise însemnarea despre regii care au domnit peste Edom înaintea unui rege peste Israel (Geneza 36:31) și a fortiori relatarea propriei sale morți (Deuteronom cap. 34). S-a încercat totuși uneori ocolirea acestor dificultăți admițându-se că Moise s-a folosit de documente anterioare, inclusiv din epoca străveche, însă pentru mințile cât de cât critice a fost evident că «sursele» lui Moise erau nu anterioare, ci posterioare epocii în care a trăit.[7]
—Edmond Jacob, Vechiul Testament
  • Din punctul de vedere al mesajului, Biblia este o saga ce redă în mod coerent și irezistibil teme eterne, fundamentale și general-umane: eliberarea unui popor, rezistența permanentă la opresiune și lupta pentru egalitate socială. Ea exprimă elocvent sentimentul profund al posedării unei origini, al experienței și destinului comun atât de necesare supraviețuirii oricărei comunități umane.
  • În termeni pur istorici, azi știm că Biblia s-a constituit într-o primă etapă ca răspuns la greutățile și provocările cu care istoria încerca poporul minusculului regat Iuda în timpul ultimelor lui decenii de existență (adică ultimele decenii ale sec. VII î.H.), ca și acelea ale comunității încă și mai reduse a celui de-al doilea Templu din Ierusalim, în timpul perioadei post-exilice.[8] Ea are uneori alura unui basm popular, așa cum de exemplu se întâmplă în relatarea din Facere, unde Dumnezeu miroase fumul ofrandei lui Noe și plăcut impresionat fiind, decide să cruțe Pământul pe viitor de distrugeri catastrofale. Relatarea din Geneza 8:20-21 este de altfel o reluare a descrierii mitului babilonian al lui Ut-Napiștim, care și el dându-se jos din corabie după potop, își impresionează zeii cu vaporii suavi ai unui sacrificiu.[9]), sau descrierile fabuloase din Facere (Geneză) unde „Fiii lui Dumnezeu” se împreunează cu fiicele oamenilor, uriașii umblând pe atunci, ni se spune, pe Pământ (Geneza 6:1-4). Ideea aceasta atât de recurentă în Vechiul Testament a zeului căruia trebuie să-i aduci ofrande pe altar, al zeului antropomorfic mirosind fumul, denotă originea iudaismului în forme ale religiei primitive, în care se considera că omul nu se poate apropia de un superior, uman sau divin, fără a-i oferi acestuia un dar. Sacrificiile animale cu rol de ofrande alimentare pornesc de la ideea că credinciosul se pune de acord cu divinitatea împărtășindu-i acesteia o bucată din animalul vânat sau crescut și ucis pentru consum.[10] Alura de basm a Bibliei apare însă nu numai în Vechiul Testament, căci o regăsim și în Noul Testament, unde, de exemplu, Iisus și Fecioara Maria sunt descriși de către Apocalipsă într-un cadru populat de „balauri roșii cu șapte capete și zece coarne” ca pe niște persoane fabuloase; de ex., Iisus are „păr și cap alb ca lâna și ca zăpada, picioare ca arama arsă, glas ca vuietul apelor, ține în mâna dreaptă 7 stele și din gură îi iese o sabie ascuțită cu 2 tăișuri”, „fața lui e ca soarele când strălucește în puterea lui”, „e așezat pe un nor alb iar pe cap are o cunună de aur și în mână ține o seceră ascuțită, dar este și călare pe un cal alb”.[11]

Versiuni ale Bibliei[modificare | modificare sursă]

Biblia lui Șerban Cantacuzino (1688)

Biblia ebraică constă din trei secțiuni: „Legea” (Torah), „Profeții” (Neviim) și „Scrierile” (Ketuvim). De la inițialele numelor celor trei secțiuni, este cunoscută în ebraică sub numele de "Tanakh". Deși Biblia ebraică este scrisă preponderent în ebraica clasică, anumite porțiuni sunt în aramaică.

Biblia creștină conține Vechiul Testament, conținând cărțile Tanakhului, la care se adaugă pentru anumite biserici și diferite alte cărți (în general în lb. greacă), denumite și cărți deuterocanonice sau apocrife, și Noul Testament, alcătuit din cele patru Evanghelii plus Faptele Apostolilor (al doilea volum la Evanghelia după Luca), Epistolele pauline, Epistolele catolice și Apocalipsa. Numai 8 din cele 27 de cărți din Noul Testament sunt scrise în mod cert de autorii cărora le sunt atribuite.[12]

Biblia în limba română[modificare | modificare sursă]

Prima traducere integrală a Bibliei în limba română a fost tipărită în 1688.[13] Biblia a cunoscut mai multe traduceri în limba română. Denominațiile neoprotestante folosesc traducerea Bibliei în limba română de Dumitru Cornilescu, cu sau fără explicații. De remarcat că traducerea Cornilescu a fost inițial acceptată de Biserica Ortodoxă, prima traducere a lui Dumitru Cornilescu a apărut cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor oamenilor”.[14] Biserica Ortodoxă Română a generat, la rândul ei, mai multe traduceri de-a lungul timpului, fie integrale fie parțiale, a Sfintei Scripturi, e.g., Biblia „Carol al II-lea”, Palia de la Orăștie, „Biblia pe versuri tocmită”.

Concepția despre Biblie bazată pe Sola Scriptura[modificare | modificare sursă]

Biblia ca și cuvânt revelat al lui Dumnezeu[modificare | modificare sursă]

Deși cei mai mulți creștini consideră Biblia a fi Cuvântul revelat al lui Dumnezeu (sau că autorul ei este Dumnezeu însuși) [15], bazându-se în mod special pe mai multe citate din Biblie: „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3:16), „Cuvântul Domnului rămâne în veac” (1 Petru 1:25), „căci nici o prorocie n-a fost adusă prin voia omului: ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21), „Domnul a vorbit” / „Cuvântul Domnului a vorbit”, acest lucru nu poate fi demonstrat științific. Creștinii se bazează pe o logică circulară (premisa prin care se încearcă să se demonstreze un fapt având ca dovadă faptul însuși): "Biblia este cuvântul lui Dumnezeu pentru că așa scrie în Biblie, iar ceea ce scrie în Biblie trebuie să fie adevărat pentru că este cuvântul lui Dumnezeu".

Doctrina infailibilității Bibliei[modificare | modificare sursă]

Unii creștini afirmă infailibilitatea Bibliei: „Scriptura, în manuscrisele sale originale, nu afirmă nimic contrar faptelor obiective”.[16]

Semnatarii „Aserțiunii de la Chicago asupra lipsei de greșeli a Bibliei” afirmă că deoarece nu mai există manuscrise originale ale Bibliei, cele care există azi nu pot fi privite drept lipsite de greșeală.[17]

În ce privește creștinismul, termenul de bibliolatrie este folosit într-un sens derogatoriu referitor la cei care fie au o devoțiune extremă față de Biblie, fie susțin o accepțiune foarte severă a doctrinei lipsei de greșeli a Bibliei.[18]

„Dacă e s-o spun pe șleau, motivul pentru care nu există mulți cercetători de ținută care cred în «lipsa de greșeli» a Bibliei este deoarece, o spun cu tot respectul, nu este o teză care să poată fi susținută. Biblia este plină de contradicții, și da, de greșeli.[19]
—Robin Ngo, Bible Secrets Revealed. Robert Cargill responds to viewers’ questions on the History Channel series

Coerența internă a Bibliei[modificare | modificare sursă]

Un argument adus de credincioși în sprijinul originii supranaturale a Bibliei e ceea ce se consideră a fi coerența ei internă teologică (și factuală), în ciuda numeroșilor autori umani care au contribuit la scrierea ei de-a lungul unei perioade extrem de extinse de timp, în contexte foarte variate.

În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată) prof. Richard Friedman, prezentat ca autoritate mondială în materie de Biblie ebraică[1] afirmă că ea nu este o carte, ci cărți, o întreagă bibliotecă[1] având între 100 și 150 de autori,[2] scrisă de-a lungul unui mileniu.[1][20] Tot el afirmă că este un miracol că acești autori au reușit să prezinte un mesaj coerent.[2]

Critici[modificare | modificare sursă]

Aceste afirmații pot fi testate în mod științific prin studiul transmiterii și coerenței logice a Bibliei. Despre copierea Bibliei:

„Dacă cineva vrea să susțină că Dumnezeu a inspirat fiecare cuvințel al scripturii, ce rost ar avea asta dacă nu avem cuvintele originare ale scripturii? În anumite locuri, așa cum vom vedea, pur și simplu nu putem fi siguri că am reconstruit cu acuratețe textul original. Este cam greu să știi ce înseamnă cuvintele Bibliei dacă nici măcar nu știm care sunt cuvintele ei!

Aceasta a devenit o problemă pentru viziunea mea asupra inspirației, căci mi-am dat seama că nu ar fi fost mai dificil pentru Dumnezeu să păstreze neștirbite cuvintele scripturii decât i-a fost să le inspire inițial. Dacă el dorea ca poporul său să aibe cuvintele sale, cu siguranță i le-ar fi transmis lui (și poate le-ar fi transmis cuvintele într-o limbă pe care s-o înțeleagă, mai degrabă decât în greacă și ebraică). Faptul că nu avem aceste cuvinte ne arată, gândeam eu, că el nu le-a păstrat pentru noi neștirbite. Iar dacă el nu a produs acest miracol, nu pare să existe niciun motiv de a crede că el a produs miracolul anterior, cel de a inspira aceste cuvinte.[21]
Bart D. Ehrman, Misquoting Jesus. The Story Behind Who Changed the Bible and Why

Cât despre coerența internă a Bibliei:

„Mi s-a cerut însă să predau un curs numit «Problema suferinței în tradițiile biblice». M-am bucurat de această șansă deoarece mi s-a părut o cale interesantă de a aborda Biblia: examinând răspunsurile date de diverși autori biblici întrebării de ce există suferință în lume, în special printre oamenii Domnului. Credința mea era și este încă: diverși autori ai Bibliei au avut soluții diferite la întrebarea de ce suferă poporul lui Dumnezeu: unii (cum ar fi profeții) gândeau că suferința provine dintr-o pedeapsă a lui Dumnezeu pentru păcat; unii gândeau că suferința vine de la inamicii cosmici ai lui Dumnezeu, care produceau suferința precis pentru că oamenii făceau ceea ce era drept în ochii Domnului; alții gândeau că suferința vine ca un test pentru a vedea dacă oamenii vor rămâne credincioși în ciuda suferinței; alții afirmau că suferința este un mister și că e greșit să ne întrebăm de ce o îngăduie Dumnezeu; iar alții gândeau că lumea aceasta este un dezastru complet și că trebuie «să mâncăm, să bem și să ne veselim» atunci când o putem face. Ș.a.m.d. Mi se părea și mi se pare încă: una din căile de a înțelege vasta diversitate a moștenirii scripturale a evreilor și creștinilor este să înțelegem cum autori diferiți au răspuns la întrebarea fundamentală a suferinței.[22]
Bart D. Ehrman, God’s Problem. How the Bible Fails to Answer Our Most Important Question—Why We Suffer


„Prima întrebare era dacă Moise putea fi într-adevăr autorul celor Cinci Cărți ale lui Moise, din moment ce ultima carte, Deuteronomul, descrie în mod foarte detaliat timpul precis și împrejurările proprii morți a lui Moise. Alte incoerențe au devenit rapid clare: textul biblic era încărcat cu paranteze literare care explicau numele antic al unor locuri și remarcau în mod frecvent că dovezi ale faimoaselor evenimente biblice erau disponibile « până în ziua de azi ». Acești factori i-au convins pe unii cercetători din secolul al XVII-lea că cel puțin primele cinci cărți ale Bibliei au fost alcătuite, amplificate și înfrumusețate de editori ulteriori, anonimi și de revizori din secolele care au urmat.

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea și preponderent în cel de-al XIX-lea mulți cercetători critici ai Bibliei au început să se îndoiască de faptul că Moise ar fi avut ceva de-a face cu scrierea cărților Pentateuhului; ei au ajuns să creadă că Biblia era în mod exclusiv opera unor autori târzii. Acești cercetători au arătat ceea ce păreau drept versiuni diferite ale acelorași povești din cărțile Pentateuhului, sugerând că textul biblic era produsul mai multor scriitori care puteau fi astfel recunoscuți. O citire atentă a cărții Genezei, spre exemplu, a demonstrat două versiuni contradictorii ale creației (1:1-2:3 și 2:4-25), două genealogii foarte diferite ale urmașilor lui Adam (4:17-26 și 5:1-28), și două povești separate și rescrise ale potopului (6:5-9:17). În plus, erau zeci de dublete și uneori chiar triplete ale acelorași evenimente în poveștile călătoriilor patriarhilor, Ieșirii din Egipt și dării Legii.[23]
Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

Afirmația că Biblia are o inerentă coerență internă conține o oarecare doză de subiectivitate, căci este evident că evreii vorbesc despre propria lor Biblie (textul masoretic) cu interpretarea ei, care diferă[24] teologic de aceea despre care vorbesc creștinii (adică Biblia creștină, Vechiul Testament ce provine în unele traduceri ale Bibliei dintr-un document diferit de cel masoretic și care a primit o interpretare teologică diferită, de exemplu interpretarea diverșilor profeți în chestiunea lui Mesia).

Răspunsul la critici[modificare | modificare sursă]

„Aici disting între două probleme înrudite dar deosebite. Conținutul cărților clasice a devenit deosebit de dificil de apărat în vremurile moderne, iar profesorii care le predau azi nu le apără și nu sunt interesați de adevărul lor. Ultimul aspect poate fi văzut clar în cazul Bibliei. A o include în humaniora este deja o blasfemie, o negare a propriilor ei aserțiuni. Acolo ea este inevitabil tratată în unul din două moduri: este supusă la analiza «științifică» modernă, numită critica superioară, în care este descompusă pentru a arăta cum cărțile «sacre» au fost compilate și că ele nu sunt ceea ce pretind că sunt. Ea folosește drept mozaic din care răzbat urmele multor civilizații dispărute. Sau Biblia este folosită în cursuri de religie comparată ca o expresie a nevoii de «sacru», ca o contribuție la studiul foarte modern și foarte științific al structurii «miturilor». (Aici putem fi în părtășie cu antropologii și să fim plini de trăire.) Un profesor care ar trata Biblia în mod naiv, crezând-o pe cuvânt sau pe Cuvânt, ar fi acuzat de incompetență științifică și lipsă de sofisticare. Mai mult, el ar putea răsturna corabia și ar reîncepe războaiele religioase, la fel ca și cearta din cadrul universității dintre rațiune și revelație, care ar deranja aranjamente foarte convenabile și ar fi în final umilitoare pentru humaniora. Aici vedem urmele proiectului politic al Epocii Luminilor, care voia precis să transforme Biblia și alte cărți vechi în texte lipsite de pericol. Acest proiect este una din cauzele hotărâtoare ale neputinței humaniora. Cel mai bine ar fi, se pare, să predai «Biblia ca literatură», adică opus lui «ca revelație», așa cum ea însăși pretinde că e. În acest fel ea poate fi citită fără a deforma aparatul cercetării științifice, așa cum citim de exemplu Mândrie și prejudecată. Astfel acei câțiva profesori care cred că e ceva în neregulă cu alte abordări își respectă conștiințele.[25]
Allan Bloom, The Closing of the American Mind


„Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze științific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de știință cum am eu nevoie de Securitate.[26]
—Petre Țuțea

Alte concepții legate de Sfânta Scriptură[modificare | modificare sursă]

Interpretarea alfabetului folosit conduce la o cronologie a scrierii Bibliei[modificare | modificare sursă]

Azi teologii acceptă însă că în decursul timpului nu numai redactorii inițiali au pus text în Biblie, ci și scribii, anume cei care au recopiat textul de la o generație la alta și uneori au făcut-o încă fără s-o menționeze[27]. Apare astfel întrebarea dacă și ei au fost inspirați de Dumnezeu, sau mai inspirați de Dumnezeu decât redactorii inițiali, mai ales că motivația unor astfel de corecturi e evidentă, și anume atenuarea antropomorfismelor (ex.: Numeri 11:15; Zaharia 2:12; Plangeri 3:20)[28]. Credința că Biblia constituie „cuvântul revelat al lui Dumnezeu” nu ține cont de faptul că textul sacru iudaic se bazează pe falsuri istorice, cum este de exemplu concepția că sistemul de vocalizare este străvechi. Iată cum exprimă această idee Edmond Jacob:

„Atât timp cât textul nu avea o formă definitivă, pentru exprimarea vocalelor s-a recurs la anumite consoane, acestea jucând rolul de matres lectionis; din momentul în care, ca urmare a trudei scribilor și a masoreților, textul a fost stabilit în cele mai mici amănunte, precizându-se inclusiv numărul exact de litere pe care îl cuprindea, nu mai putea fi vorba de introducerea unor consoane suplimentare; s-a recurs astfel la sistemul de puncte supra- sau infra-liniare. În acest delicat travaliu de vocalizare a textului, masoreții se raportau la tradiție și au încercat să regăsească maniera primitivă de pronunțare a ebraicii; aflați însă în fața unor întrebări fără răspuns și în prezența unor varietăți dialectale ale ebraicii, ei erau siliți să lucreze ca gramaticieni și să propună soluții care nu putea avea decât o valoare empirică. E deci de mirare că travaliul masoreților a putut fi considerat definitiv, infailibil și inspirat, și că în sinagogă, ca și în biserică de altfel, au fost tratați drept eretici cei care îndrăzneau să pună la îndoială inspirația sau originea străveche a punctelor și a vocalelor. Elie Levita, un savant evreu de origine germană, gramatician și umanist, a fost primul care a îndrăznit, în 1538, într-o lucrare care rămâne cea mai bună expunere despre masoret, să respingă opinia curentă, dovedind originea recentă - și umană - a sistemului de semne vocalice. El n-a reușit totuși să-i convingă pe susținătorii inspirației literale a Bibliei. Indiferent de opiniile referitoare la originea lui, sistemul de vocalizare reprezintă un progres însemnat căci el pune capăt nenumăratelor combinații fanteziste la care se preta un text pur consonantic și în care cuvintele nu erau întotdeauna separate în mod clar. La fel cum pentru a ajunge la textul normativ consonantic a fost nevoie de o alegere, textul vocalizat nu a fost și el obținut decât în urma unei opțiuni între mai multe tradiții. În sânul tradiției palestiniene care a avut câștig de cauză în fața celei babiloniene, se înfruntau totuși două școli.[29]
—Edmond Jacob, Vechiul Testament

Biblia privită din punct de vedere moral[modificare | modificare sursă]

„Important este că, fie că afirmațiile ei sunt sau nu adevărate, Biblia este presupusă a fi sursa moralității noastre. Iar poveștile biblice ale distrugerii Ierihonului de către Iosua și invadării spațiului vital (lebensraum) al Țării Făgăduite nu pot fi în general distinse din punct de vedere moral de invadarea Poloniei de către Hitler sau de masacrarea kurzilor și arabilor din mlaștini de către Saddam Hussein. Biblia poate fi o operă de ficțiune captivantă și poetică, dar nu este o carte potrivită pentru ca s-o dai copiilor tăi ca să învețe moralitatea.[30]
—ABC Radio National, 26 noiembrie 2006, Background Briefing. Richard Dawkins and God.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d http://www.youtube.com/watch?v=M9XK3DcQe9s 0:38:40-0:39:42
  2. ^ a b c http://www.youtube.com/watch?v=M9XK3DcQe9s 1:23:49-1:24:37
  3. ^ Philip R. Davies, "Reading the Bible Intelligently", Relegere: Studies in Religion and Reception 1, no. 1 (2011):145-64, p. 150
  4. ^ Edmond Jacob, Vechiul Testament, Humanitas, 1993, p. 6.
  5. ^ Ed.Jacob, op. cit., p. 35
  6. ^ Britannica online 2008, Iudaism, p. 5 din 213.
  7. ^ Ed. Jacob, op. cit., p. 46-47.
  8. ^ Israel Finkelstein, Neil Așer Silberman, Biblia dezgropată, Noile date ale arheologiei, ultimul capitol (înainte de anexe).
  9. ^ J. R. Porter (profesor emerit de teologie la Universitatea Exeter, fost membru al Sinodului Bisericii Angliei, fost membru al Oriel College (Universitatea Oxford)), lucrarea Biblia, editată de Evergreen (Taschen GmbH) în 2007, colecția Istorie Universală, p. 33.
  10. ^ J. R. Porter, op.cit., p. 122.
  11. ^ Paul Bâlă, Octavian Chețan, Mitul creștin, Editura Enciclopedică Română, 1972, p. 127-128.
  12. ^ Bart's Most Recent New York Times Bestseller PR Newswire Association LLC, 2009.
  13. ^ Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai și suflet-Cultura națională, București, 1994. p. 14
  14. ^ Alexandru Măianu Viața și lucrarea lui Dumitru Cornilescu
  15. ^ http://www.gbv.ro/vestea-buna/raspunsuri-la-2x7-intrebari/1-de-ce-este-biblia-cuvantul-lui-dumnezeu
  16. ^ Grudem, Wayne A. (1994). Systematic theology: an introduction to biblical doctrine. Leicester: Inter-Varsity Press. p. 90. ISBN 978-0-85110-652-6. OCLC 29952151. „Scripture in the original manuscripts does not affirm anything that is contrary to fact.” 
  17. ^ "Chicago Statement on Biblical Inerrancy", Journal of the Evangelical Theological Society vol. 21 no. 4 (December 1978), 289-296.
  18. ^ Geisler, Norman L.; Paul D. Feinberg (1980). Introduction to philosophy : a Christian perspective. Grand Rapids, Mich.: Baker Book House. ISBN 978-0-8010-3735-1  p. 307
  19. ^ http://www.biblicalarchaeology.org/daily/news/watch-the-history-channels-bible-secrets-revealed-and-submit-your-questions-to-dr-robert-cargill/
  20. ^ Cf. http://icarusfilms.com/new2006/bib2.html
  21. ^ Ehrman, Bart (2005). „Introduction” (în engleză). MISQUOTING JESUS. The Story Behind Who Changed the Bible and Why (ed. First Edition). New York: HarperSanFrancisco. p. 11. ISBN 9780060738174. http://books.google.nl/books?id=99chXHGSVH0C&pg=PA11&lpg=PA11&dq=If+one+wants+to+insist+that+God+inspired+the+very+words+of+scripture,+what+would+be+the+point+if+we+don%27t+have+the+very+words+of+scripture%3F&source=bl&ots=yccb9JzRbE&sig=nbZegPGDnTeaewU4N53TgguDnR4&hl=en&ei=mvIVTM6sOpLu0wTArqiHCg&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=2&ved=0CBQQ6AEwAQ#v=onepage&q=If%20one%20wants%20to%20insist%20that%20God%20inspired%20the%20very%20words%20of%20scripture%2C%20what%20would%20be%20the%20point%20if%20we%20don%27t%20have%20the%20very%20words%20of%20scripture%3F&f=false. „If one wants to insist that God inspired the very words of scripture, what would be the point if we don't have the very words of scripture? In some places, as we will see, we simply cannot be sure that we have reconstructed the original text accurately. It's a bit hard to know what the words of the Bible mean if we don't even know what the words are! This became a problem for my view of inspiration, for I came to realize that it would have been no more difficult for God to preserve the words of scripture than it would have been for him to inspire them in the first place. If he wanted his people to have his words, surely he would have given them to them (and possibly even given them the words in a language they could understand, rather than Greek and Hebrew). The fact that we don't have the words surely must show, I reasoned, that he did not preserve them for us. And if he didn't perform that miracle, there seemed to be no reason to think that he performed the earlier miracle of inspiring those words.” 
  22. ^ Ehrman, Bart (2008). „Suffering and a Crisis of Faith” (în engleză). God’s Problem. How the Bible Fails to Answer Our Most Important Question—Why We Suffer (ed. Adobe Acrobat eBook Reader). New York: HarperCollins. p. 7. ISBN 9780061578311. „But I had been asked to teach a course called “The Problem of Suffering in the Biblical Traditions.” I welcomed the opportunity because it seemed like an interesting way to approach the Bible: examining the responses given by various biblical authors to the question of why there is suffering in the world, in particular among the people of God. It was my belief then, and continues to be my belief now, that different biblical authors had different solutions to the question of why God’s people suffer: some (such as the prophets) thought that suffering came from God as a punishment for sin; some thought that suffering came from God’s cosmic enemies, who inflicted suffering precisely because people tried to do what was right before God; others thought that suffering came as a test to see if people would remain faithful despite suffering; others said that suffering was a mystery and that it was wrong even to question why God allowed it; still others thought that this world is just an inexplicable mess and that we should “eat, drink, and be merry” while we can. And so on. It seemed to me at the time, and seems so now, that one of the ways to see the rich diversity of the scriptural heritage of Jews and Christians was to see how different authors responded to this fundamental question of suffering.” 
  23. ^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „Introduction: Archaeology and the Bible” (în engleză). The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts. (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 11. ISBN 978-0-684-86913-1. http://books.google.nl/books?id=lu6ywyJr0CMC&pg=PA11&lpg=PA11&dq=The+first+question+was+whether+Moses+could+really+have+been+the+author+of+the+Five+Books+of+Moses,+since+the+last+book,+Deuteronomy,+described+in+great+detail+the+precise+time+and+circumstances+of+Moses%27+own+death.+Other+incongruities+soon+became+apparent:+the+biblical+text+was+filled+with+liter%C2%ACary+asides,+explaining+the+ancient+names+of+certain+places+and+frequently+noting+that+the+evidences+of+famous+biblical+events+were+still+visible+%22to+this+day.%22+These+factors+convinced+some+seventeenth+century+scholars+that+the+Bible%27s+first+five+books,+at+least,+had+been+shaped,+expanded,+and+embel-lished+by+later,+anonymous+editors+and+revisers+over+the+centuries.&source=bl&ots=lQF2LrjaaG&sig=imK7NOlK0TPAj-HUTl96fPpOho8&hl=nl&ei=kZ68TKmFE4ntOei8geYM&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBUQ6AEwAA#v=onepage&q=The%20first%20question%20was%20whether%20Moses%20could%20really%20have%20been%20the%20author%20of%20the%20Five%20Books%20of%20Moses%2C%20since%20the%20last%20book%2C%20Deuteronomy%2C%20described%20in%20great%20detail%20the%20precise%20time%20and%20circumstances%20of%20Moses%27%20own%20death.%20Other%20incongruities%20soon%20became%20apparent%3A%20the%20biblical%20text%20was%20filled%20with%20liter%C2%ACary%20asides%2C%20explaining%20the%20ancient%20names%20of%20certain%20places%20and%20frequently%20noting%20that%20the%20evidences%20of%20famous%20biblical%20events%20were%20still%20visible%20%22to%20this%20day.%22%20These%20factors%20convinced%20some%20seventeenth%20century%20scholars%20that%20the%20Bible%27s%20first%20five%20books%2C%20at%20least%2C%20had%20been%20shaped%2C%20expanded%2C%20and%20embel-lished%20by%20later%2C%20anonymous%20editors%20and%20revisers%20over%20the%20centuries.&f=false. „The first question was whether Moses could really have been the author of the Five Books of Moses, since the last book, Deuteronomy, described in great detail the precise time and circumstances of Moses' own death. Other incongruities soon became apparent: the biblical text was filled with liter¬ary asides, explaining the ancient names of certain places and frequently noting that the evidences of famous biblical events were still visible "to this day." These factors convinced some seventeenth century scholars that the Bible's first five books, at least, had been shaped, expanded, and embel-lished by later, anonymous editors and revisers over the centuries.
    By the late eighteenth century and even more so in the nineteenth, many critical biblical scholars had begun to doubt that Moses had any hand in the writing of the Bible whatsoever; they had come to believe that the Bible was the work of later writers exclusively. These scholars pointed to what appeared to be different versions of the same stories within the books of the Pentateuch, suggesting that the biblical text was the product of several recognizable hands. A careful reading of the book of Genesis, for example, revealed two conflicting versions of the creation (1:1—2:3 and 2:4-25), two quite different genealogies of Adam's offspring (4:17-26 and 5:1-28), and two spliced and rearranged flood stories (6:5-9:17). In addi¬tion, there were dozens more doublets and sometimes even triplets of the same events in the narratives of the wanderings of the patriarchs, the Exo¬dus from Egypt, and the giving of the Law.”
     
  24. ^ Ed. Jacob, op. cit., p. 18
  25. ^ Bloom, Allan (1987). „The Student and the University” (în engleză). The Closing of the American Mind (ed. Pbk). New York: SIMON & SCHUSTER PAPERBACKS. pp. 374-375. ISBN 0-671-65715-1. http://books.google.nl/books?id=cfr2ePZfFC4C&pg=PA374&dq=bible+closing+american+mind&hl=nl&ei=295rTP_TDeTP4waN4ODkAg&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CCsQ6AEwAA#v=onepage&q&f=false. Accesat la 18 august 2010. „I am distinguishing two related but different problems here. The contents of the classic books have become particularly difficult to defend in modern times, and the professors who teach them do not care to defend them, are not interested in their truth. One can most clearly see the latter in the case of the Bible. To include it in the humanities is already a blasphemy, a denial of its own claims. There it is almost inevitably treated in one of two ways: It is subjected to modern "scientific" analysis, called the Higher Criticism, where it is dismantled, to show how "sacred" books are put together, and they are not what they claim to be. It is useful as a mosaic in which one finds the footprints of many dead civilizations. Or else the Bible is used in courses of comparative religion as one expression of the need for the "sacred" and as a contribution to the very modern, very scientific study of the structure of "myths". (Here one can join up with the anthropologists and really be alive.) A teacher who treated the Bible naively, taking at its word, or Word, would be accused of scientific incompetence and lack of sophistication. Moreover, he might rock the boat and start the religious wars all over again, as well as a quarrel within the university between reason and revelation, which would upset comfortable arrangements and wind up by being humiliating to the humanities. Here one sees the traces of the Enlightenment's political project, which wanted precisely to render the Bible, and other old books, undangerous. This project is one of the underlying causes of the impotence of the humanities. The best that can be done, it appears, is to teach "The Bible as Literature," as opposed to "as Revelation," which it claims to be. In this way it can be read somewhat independently of deforming scholarly apparatus, as we read, for example, Pride and Prejudice. Thus the few professors who feel that there is something wrong with the other approaches tend to their consciences.” 
  26. ^ http://www.ziuaonline.ro/cultura/vorbe-pentru-minte-si-inima/petre-tutea-biblia-are-nevoie-de-stiinta-cum-am-eu-nevoie-de-securitate.html
  27. ^ Edmond Jacob, op. cit., p. 18-19
  28. ^ Ed. Jacob, loc. cit.
  29. ^ Ed. Jacob, op. cit., p. 20.
  30. ^ Richard Dawkins and God ABC, 26 noiembrie 2006. Citat: „The point is that whether true or not, the Bible is held up to us as the source of our morality. And the Bible story of Joshua's destruction of Jericho, and the invasion of the lebensraum of the Promised Land in general is morally indistinguishable from Hitler's invasion of Poland or Saddam Hussein's massacres of the Kurds and the Marsh Arabs. The Bible may be an arresting and poetic work of fiction but it is not the sort of book you should give your children to form their morals.”

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Édouard Montet, Histoire de la Bible, Paris, Payot, 1924
  • Danielle Fouilloux, Dicționar cultural al Bibliei, București, Nemira, 2006
  • Jacques Brosse, Maeștrii spirituali, București, Editura PRO, 2007 ISBN 978-973-145-020-9
  • Josh McDowell, Mǎrturii care cer un verdict, Societatea Misionarǎ Românǎ, Wheaton IL SUA,1992

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Biblia