Limba istroromână

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
istroromână
Vorbită în Croația
Regiuni Europa Centrală
Număr de vorbitori 500–1500
Sistem de scriere alfabetul latin
Tipologie lingvistică SVO, liberă
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) ruo
Această pagină poate conține caractere Unicode.
Localizarea istroromânilor în Peninsula Balcanică

După unii lingviști[1], istroromâna (în surse mai vechi istriano-româna) este o limbă distinctă aparținând subgrupului de est al limbilor romanice, la fel ca româna, aromâna și meglenoromâna. Alți lingviști[2] consideră că istroromâna este un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, aromân și meglenoromân.

Vorbitorii acestei limbi sunt istroromânii.

Istroromâna este vorbită în câteva sate din nord-estul peninsulei Istria, în partea de nord a Mării Adriatice, în Croația, de către o populație ai cărei membri își zic vlåș[3] sau rumâń (varianta rumâri), dar care sunt numiți ćiribirci sau ćići de către croați și istroromâni sau vlahi istrieni de către lingviști.

Multe sate au nume românești, cum ar fi: Jeiăn, Șușńevițe, Buzet (de la „buză”), Katun (cătun), Gradinje (grădină), Letaj, Sucodru („su'codru” prescurtare de la „sub codru”), Costârcean (nume românesc de persoană).

Din cauză că istroromânii nu sunt recunoscuți oficial ca minoritate etnică în Croația, o statistică oficială nu există, datele fiind pur estimative. Un studiu din 1994[4] estimează numărul lor între 555 și 1500. Cartea roșie a limbilor în pericol a organizației internaționale UNESCO amintește despre limba istroromână ca fiind „grav periclitată”, întrucât nu există nici învățământ, nici presă scrisă în această limbă. Numărul istroromânilor a scăzut mai ales după al doilea război mondial prin emigrare și prin asimilare de către populația majoritară. O oarecare speranță o reprezintă Asociața Culturală a Istroromânilor "Andrei Glavina", înființată în 1994.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Istroromâna este ultima care s-a desprins din protoromână. Se presupune că istroromânii s-au așezat în Istria în secolul al XII-lea, deoarece atunci este menționat un domnitor al Istriei pe nume Radul (probabil un nume românesc). Totuși, primele atestări documentare elocvente ale istroromânilor datează din 1329, când cronicile sârbești vorbesc despre o populație vlahă în regiune. Aceasta sugerează că istroromânii au sosit în Istria în secolul al XIV-lea sau mai înainte. Locul de origine se bănuiește că ar fi bazinul munților Carpați. Unii lingviști (printre care și Ovid Densușianu) sunt de părere că istroromânii au venit în această regiune din Transilvania sau din Serbia, acum aproape 1000 de ani.

Primele atestări ale istroromânei sunt o listă de sintagme și două propoziții (urări) traduse în latină sau în italiană, notate într-o lucrare de istorie despre Triest a lui F. Irineo della Croce, apărută la Veneția în 1693. Următoarele atestări, mici texte izolate, apar abia la începutul secolului al XIX-lea. Începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea sunt publicate culegeri importante de literatură populară: basme scurte, snoave, proverbe, mai puțin poezii.[5] Singura lucrare cultă este un almanah cu texte traduse din română și influențate de aceasta</ref>.

Între primul și al doilea război mondial au fost câteva încercări efemere de introducere a limbii române în învățământ.


Varietăți regionale[modificare | modificare sursă]

Istroromâna are două graiuri (vezi harta alăturată):

  • în nord: graiul din Jeiăn (în croată Žejane), vorbit numai în acest sat, unde trăiesc în prezent 140 de istroromâni;
  • în sud: graiul din valea râului Rașa, de pe versantul sudic al muntelui Učka, la circa 8 km la sud de Jeiăn, vorbit în satele Susńevițe sau Șușńevițe (în croată Šušnjevica), Noselo sau Nosela (Nova Vas), Bârda (Brdo), Sucodru (Jesenovik) și în câteva alte localități cu mai puțin de zece familii istroromâne fiecare.

Particularități ale istroromânei în comparație cu româna[modificare | modificare sursă]

Pentru mai multe, vezi și Gramatica istro-românei

Scriere și fonologie[modificare | modificare sursă]

Istroromâna se scrie cu alfabetul românesc, inclusiv cele două litere (î și â) pentru [ɨ], dar are în plus trei litere, pentru a reda sunetele specifice acestei limbi:

  • å – prononțată aproximativ [wɔ], ca în cuvântul englez „water”;
  • l’[ʎ]l muiat, ca în „leac”, în graiul maramureșean;
  • ń[ɲ]n muiat, ca în „neam”, în graiul maramureșean.

În rest, fonologia istroromânei nu este prea diferită de cea a românei. Câteva particularități:

Istroromână Română
opoziția [e] ~ [ε] (vițe [viʦ'e] ~ vițe [viʦ'ε]) vițel – vițea
å (pår) a (par)
uneori, vocală nedeterminată între ă și î/â două vocale distincte: ă și î/â
[ε] (vițe) diftongul ea (vițea)
o (piciore) diftongul oa (picioare)
uneori, căderea lui a inițial neaccentuat: (a)flå a afla
căderea lui i final și u final: cărbun (plural) cărbuni
v (dova) u semivocalic (două)
consoana l’ după f, p, m (pl’erde) i semivocalic (pierde)
consoana ń () n+i semivocalic (ani)
căderea lui l final () cal
căderea lui l înaintea unei consoane (åb) alb
tendința de a pronunța [s], [z], [ʦ], [ʣ] palatalele [ʃ], [ʒ], [ʧ], [dʒ]
rotacismul: -r- intervocalic (bire) -n- (bine)
nm (ănmețå) nv (a învăța)

Morfologie[modificare | modificare sursă]

Particularitățile morfologice ale istroromânei sunt în mare parte datorate puternicei influențe a limbii croate.

Substantivul, adjectivul și adverbul[modificare | modificare sursă]

Opoziția substantiv cu articol hotărât ~ substantiv cu articol nehotărât a slăbit, articolul hotărât fiind folosit și acolo unde în mod normal s-ar folosi articolul nehotărât:

Istroromână Română
furåt-a åcu a furat acul, dar și
a furat un ac

Alte particularități:

Istroromână Română
substantive trecute de la neutru la masculin: doi piciore două picioare
desinența de neutru plural -ure generalizată la masculinele animate: lupure lupi
desinență de neutru pentru adjective: tåro tare

Tot sub influența croatei, ca adverb se folosește forma de neutru a adjectivului.

Verbul[modificare | modificare sursă]

Istroromâna a adoptat de la croată categoria gramaticală a aspectului verbal, negramaticalizată în română. Aspectele se exprimă prin:

  • prefixe: do-, iz-, na-, s-, za- care fac ca verbul să fie de aspect perfectiv
  • cuvinte diferite pentru aspectul imperfectiv și pentru cel perfectiv: mâncå (imperfectiv) – poidi (perfectiv, din croată);
  • sufixe (-vei, -ui) care fac ca verbul să fie de aspect iterativ: be „a bea” – bivei „a bea” în mod repetat

Verbele cu aceste sufixe iterative împreună cu cele terminate în -ei (de exemplu frustichei „a lua micul dejun”, împrumut din germană, care pot fi perfective sau imperfective, formează o categorie aparte, pe lângă cele patru conjugări existente și în română:

  • conjugarea I: cl’amå „a chema”, stå „a sta”, turnå „a turna”;
  • conjugarea a II-a: be „a bea”, ve „a avea”, rămăre, țire (ambele cu accentul pe ultima silabă, deci corespunzătoare cu variantele „a rămânea”, respectiv „a ținea”);
  • conjugarea a III-a: båte „a bate”, årde „a arde”, pl’erde „a pierde”;
  • conjugarea a IV-a: durmi „a dormi”, avzi „a auzi”, fi „a fi”.

Indicativul din istroromână a pierdut perfectul simplu și mai mult ca perfectul, parțial și imperfectul. Acesta se formează diferit de cel românesc, de la infinitiv, desinențele fiind precedate de semivocala de legătură -i-: rugåiam „rugam”.

La indicativ prezent, în funcție de grai, putem avea desinențele:

Istroromână Română
-m (avzim) sau -n (avzin) -m (auzim)
-ești sau -eș -ești
-escu sau -s -esc

La perfect compus, verbul auxiliar se plasează după participiul verbului de conjugat: rugåt-am („am rugat”).

Conjunctivul prezent este identic la toate persoanele cu indicativul prezent, construindu-se în general cu conjuncția neca, din croată. Conjunctivul perfect a dispărut.

Condiționalul-optativ are timpurile prezent, perfect și viitor. Acesta are formă sintetică, provenind din conjunctivul perfect + viitorul anterior latinesc:

Istroromână Română
prezent reș cântå aș cânta
perfect reș fost cântå aș fi cântat
viitor cântår

Față de română, care are două forme de infinitiv, lungă și scurtă, istroromâna nu are decât forma scurtă, cu numeroase valori verbale, unele specifice, de exemplu de gerunziu: åflu fete durmi „o găsesc pe fată dormind”.

Supinul cu valoare verbală nu există în istroromână.

Topica[modificare | modificare sursă]

În general, topica este foarte liberă. Exemplu: de cărbun lemnu e bur såchile „pentru cărbuni e bun orice lemn”.

Istroromâna preferă topica atribut adjectival + substantiv determinat. Exemplu: țâsta musåte fete „această fată frumoasă”.

Lexic[modificare | modificare sursă]

Cuvintele moștenite din latină sunt relativ puține, dar foarte frecvent folosite. În schimb istroromâna este cea mai permeabilă la împrumuturi dintre toate limbile romanice orientale. Cele mai multe provin din croată, dar mai sunt și din italiană, și din germană.

Formarea cuvintelor prin derivare este slabă. Este de remarcat prefixul res-/rez- (rezlegå), corespunzător lui des-/dez- (a dezlega).

Iată câteva cuvinte istroromâne cu echivalentele lor românești. Cele marcate cu asterisc sunt împrumuturi din croată, care uneori formează dublete cu cuvinte de origine latină.

Istroromână Română
ur unu
doi doi
trei trei
påtru patru
cinc cinci
șåse șase
șåpte șapte
opt / osun* opt
devet* nouă
zeace zece
lur / ponedil'ac* luni
utorec* marți
sredu* miercuri
cetrtoc* joi
virer / petuc* vineri
simbota sâmbătă
dumireca duminică
Cum ie? – Bire. Ce mai faci? – Bine.
Bura zi. Bună ziua.

Exemplu de text[modificare | modificare sursă]

Iată mai jos rugăciunea Tatăl nostru în istroromână.

Istroromână Română
Țåțe nostru car le ști în țer,
neca se sveta nomelu Teu.
Neca venire craliestvo To.
Neca fie voľa Ta, cum în țer, așa și pre pemint.
Pera nostre saca zi
de nam astez.
Odproste nam dutzan,
ca și noi odprostim a lu nostri dutznici.
Neca nu na Tu vezi en napastovanie,
neca na zbăvește de zvaca slabe.
Tatăl nostru care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău.
Vie Împărăția Ta.
Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă astăzi.
Și ne iartă nouă păcatele noastre,
precum și noi iertăm greșiților noștri.
Și nu ne duce pe noi în ispită,
ci ne izbăvește de cel rău.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ P. Skok, Alexandru Graur, Ion Coteanu.
  2. ^ Bogdan Petriceicu Hasdeu, Sextil Pușcariu, Emil Petrovici, Ovid Densușianu, Iosif Popovici, Alexandru Rosetti.
  3. ^ Denumire care poate crea confuzii, deoarece și meglenoromânii își zic așa, etnonimul acesta fiind uneori folosit și pentru aromâni.
  4. ^ Ethnologue.
  5. ^ Pușcariu, Sextil, Studii istroromâne, vol. I, Texte, București, Cultura Națională, 1906; Popovici, Iosif, Dialecte romîne, IX, Dialectele romîne din Istria, partea a 2-a, (Texte și glosar), Halle A.D.S., Editura autorului, 1909; Cantemir, Traian, Texte istroromâne culese de, București, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1959.

Sursă[modificare | modificare sursă]

Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Coteanu, Ion, Cum dispare o limbă (istroromâna), București, Societatea de științe istorice și filologice, 1957.
  • Kovačec, August, Descrierea istroromânei actuale, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971.
  • Pușcariu, Sextil et al., Studii istroromâne, vol. II, Introducere, gramatică, caracterizarea dialectului istroromân, București, Cultura Națională, 1926.
  • Sârbu, Richard; Frățilă, Vasile, Dialectul istroromân. Texte și glosar, Timișoara, Amarcord, 1998.

Legături externe[modificare | modificare sursă]