Alfabetul chirilic

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Creat de fraţii Chiril şi Metodiu pe baza alfabetului grecesc vechi, alfabetul chirilic a fost folosit la scrierea limbii slave vechi, începând din secolul al IX-lea, medioslave şi apoi a limbii române, începând din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea. Are 43 de semne slave, din care 27 au şi valoare numerică (slavo-cifre).

Începuturile literaturii slavilor ortodocşi sunt legate de numele a doi greci, fraţii Chiril: Constantin (827-869) şi Metodiu (mort în anul 885) de origine din Salonic, fapt care a dat naştere la ipoteza că aceşti apostoli ai slavonismului ar putea să se tragă din românii macedoneni. Ei îşi consacră viaţa ideii răspândirii creştinismului printre popoarele slave. Alcătuiesc alfabetul slavonesc, aşa-zis chiliric, pe care îl întrebuinţează şi românii până în secolul al XIX-lea.

Unii învăţaţi consideră că ei au alcătuit alfabetul glagolitic (urmele lui se găsesc şi în Psaltirea Scheiană şi în Codicele Voroneţean), iar continuatorii lor au inventat în secolul al X-lea alfabetul chirilic. Majoritatea oamenilor de ştiinţă consideră că slava veche devine limba scrierilor bisericeşti (transpunere a scrierilor religioase greceşti) şi se răspândeşte la popoarele slave ortodoxe şi la români.

Despre epoca şi formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române, au existat multe păreri contradictorii.

Limba slavonă şi scrierea chirilică înlocuiesc limba latină și alfabetul latin în biserica românilor prin secolul al X-lea şi se consolidează în secolele următoare, ca urmare a impunerii acestora de către Imperiul Bulgar și ca reacţie la propaganda catolică.

Totuși, Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, scrisă în 1716 în limba latină, afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta (1432), așadar, încă mai mult de 400 de ani după schisma de la 1054. Domnitorul Alexandru cel Bun, sfătuit de mitropolitul său, ar fi poruncit arderea cărţilor şi textelor scrise până atunci cu litere latine, introducând, în loc, alfabetul chirilic şi limba slavă, pentru a împiedica răspândirea catolicismului în ţară. Mihail Kogălniceanu, un mare istoric şi cărturar român, a susţinut aceeaşi teză, la 1838, în revista Alăuta Românească.

Așadar, începând cu secolele X-XV, cărţile bisericeşti răspândite la români sunt scrise în limba veche bisericească, paleoslava, în care au scris Chiril şi Metodiu, iar grafica nu se schimbă în decursul mai multor secole. Ortografia urmează regulile stabilite la reforma patriarhului Târnovei Eftimie, un cărturar de seamă din secolul al XIV-lea.

În anii 1860, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în scrierea limbii române este introdus alfabetul latin în locul celui chirilic, după o perioadă de tranziţie.

[modifică] Caractere cursive

Similar caracterelor latine, versiunile italice şi de mână al multor litere diferă de versiunea de tipar. Uneori nu coinccid deloc: spre exemplu, litera m reprezină un T mic italic în loc de M.

O pagină din Azbuka, prima carte rusă scrisă în alfabetul chirilic

[modifică] Limbi ce folosesc alfabetul chirilic

• Limbi slave
  • Limba Rusă, Limba Ucrainiană, Limba Bielorusă, Limba Bulgară, Limba Sârbă, Limba Macedoneană;
• Limbi turcice
  • Limba Altai, Limba Kazahă;
• Limbi caucaziene
  • Limba Abhază;
• Limbi mongoleze
  • Limba Mongolă, Limba Calmîcă, Limba Buryat;

[modifică] Vezi de asemena

• Alfabetul chirilic Român
• Alfabetul chirilic Moldovenesc
• Alfabetul Grecesc