Limba meglenoromână

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
meglenoromână
vlășească[1]
Vorbită în Grecia, Republica Macedonia, România, Turcia
Regiuni Balcani
Număr de vorbitori limbă maternă: 5000 la 12.000
Sistem de scriere alfabetul latin
Tipologie lingvistică SVO
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
ISO 639-2 roa
SIL RUQ
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Meglenoromâna este considerată de unii lingviști, precum Ovid Densușianu, Alexandru Philippide, Sextil Pușcariu, Theodor Capidan, Alexandru Rosetti, Gheorghe Ivănescu, Matilda Caragiu Marioțeanu, Petar Atanasov etc., un dialect al limbii române, împreună cu dialectele dacoromân, aromân și istroromân. Alți lingviști, de exemplu Alexandru Graur, o consideră o limbă autonomă făcând parte din ramura de est a limbilor romanice, împreună cu limbile română, aromână și istroromână. Și Ion Coteanu o consideră autonomă de română, dar o vede drept un dialect sau subdialect al aromânei[2]. Meglenoromâna nu mai este vorbită decât de o populație estimată între 5.000 și 12.000 de vorbitori meglenoromâni care își spun „vlași”[3], în Macedonia greacă, în câteva sate din Republica Macedonia din fosta Iugoslavie, în câteva sate din România și în nord-vestul Turciei.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Meglenoromâna este limba romanică de est a cărei istorie este cel mai puțin cunoscută, deoarece nu are atestări vechi. Pe când aromâna s-a despărțit de celelalte limbi romanice de est în secolul al IX-lea, se presupune că meglenoromâna s-a separat de română într-o epocă mai recentă. Una dintre ipoteze este că aceasta s-a petrecut în secolele XI sau XII. Altă teorie afirmă că meglenoromânii[4] au fost stabiliți în Macedonia de către bizantini abia în secolul al XIV-lea.

Există puține texte scrise în meglenoromână. Primele au fost înregistrate de lingviști[5]. Mai există câteva culegeri de literatură populară[6], și o singură lucrare cultă, o broșură despre creșterea viermilor de mătase[7], cu grafia adaptată după cea română și cu termeni împrumutați din aceasta.

Distribuție geografică[modificare | modificare sursă]

Meglenoromâna este vorbită mai ales în Macedonia grecească, în regiunea Meglen, prefecturile Kilkis și Serres, și în mai multe sate din Republica Macedonia apropiate de frontiera cu Grecia. Unul din aceste sate, Huma, are populație majoritar meglenoromână. După Primul Război Mondial, un mare număr de meglenoromâni au emigrat mai întâi în Cadrilater, apoi în județul Tulcea, în comuna Cerna. În 1940, 57 de familii s-au așezat județul Timiș, la Jimbolia, Variaș, Biled etc.[8]

Câteva particularități în raport cu româna[modificare | modificare sursă]

În general, meglenoromâna este considerată un idiom de tranziție între română și aromână. Unii lingiviști, ca Densusianu și Atanasov o consideră mai apropiată de română, alții, precum Philippide, Pușcariu, Capidan, Rosetti, Coteanu, Caragiu-Marioțeanu, susțin asemănarea mai mare cu aromâna[9].

Particularități fonetice[modificare | modificare sursă]

Sunete specifice (cu notația lui Theodor Capidan):

Sunet Descriere Exemplu
între [a] și [ə], mai aproape de [a] – numai la început de cuvânt, neaccentuat mpirat (împărat)
i [i] ceva mai „ascuțit” (termenul lui Capidan) decât în română izvor
ǫ [ɔ] – între [o] și [a], mai aproape de [a] cǫnt (cânt)
dz [dz] dzăc (zic)
l’ [ʎ] il’ă (fiică)
ł „l gutural” (termenul lui Capidan) – mai ales la sfârșit de cuvânt cał
ń [ɲ] ńel (miel)

Sunete existente și în română, cu notația lui Capidan:

Grafem Pronunțare Literă corespunzătoare în română Exemplu
[j] i undi (unde)
[w] u sau o ală (oală)
[ʤ] g (înainte de e și i) am (geam)
ts sau ț [ʦ] ț tser sau țer (cer)
[ʧ] c (înainte de e și i) ărapă (ciorap)

Literele a, ă, b, c, d, e, f, g, h, j, l, m, n, o, p, r, s, ș, t, v, z, precum și grafemele ch și gh redau aceleași sunete ca în română, doar dacă nu fac parte din grupuri de litere pentru notarea unor sunete de mai sus.

Evoluția specifică a unor sunete

Română Meglenoromână
vocale accentuate de durată medie vocale accentuate lungi: ā, ē, ī, ō, ū
a inițial neaccentuat: afară căderea lui "a" inițial neaccentuat: fară
ă: rău ǫ: rǫ
â: cânt ǫ: cǫnt
e neaccentuat: capete i: capiti
o neaccentuat: dormim u: durmim
f inițial înainte de [i] și [j]: fier căderea lui f inițial : er
ce, ci: ceva tse, tsi: tsiva
ge, gi: ginere ze, zi: zinere sau dze, dzi: dzinere
h inițial sau final: hrănesc căderea lui h: rănes
vi: viu ghi: ghi

Particularități morfologice[modificare | modificare sursă]

Formă Română Meglenoromână
masculin plural desinența -i semivocalic: lupi căderea desinenței: lup
genitiv (al) unui împărat lu un ạmpirat
dativ unui împărat la un ạmpirat
indicativ prezent, persoana I singular, conjugarea a IV-a cu sufix servesc căderea lui -c: sirbes
indicativ prezent, persoana a II-a singular, conjugarea a IV-a cu sufix servești căderea lui -ti: sirbeș
infinitiv infinitiv scurt cu valoare verbală: putem face ceva infinitiv lung cu valoare verbală: putem fatsiri tsiva
gerunziu plângând terminația -ăra adăugată la gerunziul propriu-zis: plăngǫndăra
categoria aspectului verbal nesistematizată: încep să învârt împrumutată din macedoneană: nvărtes (aspect perfectiv)

Particularități de topică[modificare | modificare sursă]

Meglenoromâna preferă plasarea adjectivului demonstrativ, a adjectivului posesiv, a atributului adjectival și a celui substantival în genitiv înaintea substantivului determinat.

Română Meglenoromână
dracul acesta sau acest drac tsista drac(u)
stăpânul meu meu stăpǫn
fata împăratului lu ạmpiratu il’ă

Particularități lexicale[modificare | modificare sursă]

Alături de cuvintele de origine latină, vocabularul meglenoromânei conține multe împrumuturi din limbile învecinate: majoritatea din macedoneană[10], dar și din limbile greacă și turcă. Împrumuturile din aceasta sunt cele mai numeroase în comparație cu celelalte limbi romanice de est[11].

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ geonames.de
  2. ^ Sala, 1989, p. 194.
  3. ^ Capidan, 1925, p. 5. Denumire care poate crea confuzii, dat fiind că este folosită și de istroromâni pentru a se denumi, iar uneori și pentru aromâni.
  4. ^ Denumire folosită nu de populația respectivă, ci de lingviști, în perspectiva statutului de dialect al limbii române care i se atribuie în mod tradițional idiomului vorbit de această populație.
  5. ^ Primul dintre aceștia a fost Weigand, Gustav, cu Vlacho-Meglen, eine ethnographisch-philologische Untersuchung, Leipzig, 1892.
  6. ^ Candrea, I.-Aurel, Texte meglenite. Grai și suflet, fasc. I-II, 1923, 1924; Papahagi, Pericle, Românii din Meglenia. Texte și glosar, București, 1900; Papahagi, Pericle, Meglenoromânii. Studiu etnografico-filologic, vol. I-II, București, 1902 apărute între 1900 și 1930.
  7. ^ Cum si cată bubili, Salonic, 1907.
  8. ^ Berciu-Drăghicescu, 2012, p. 196.
  9. ^ Sala, 1989, p. 194.
  10. ^ Macedoneana fiind o limbă ausbau creată odată cu Republica Macedonia, pe baza unui dialect bulgăresc, lingviștii care au studiat meglenoromâna înainte de aceasta vorbesc de împrumuturi din bulgară, de exemplu Capidan, 1925, p. 5, pe când Sala, 1989, p. 195, prezintă împrumuturi din macedoneană.
  11. ^ Sala, 1989, p. 195.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Atanasov, Petar, Meglenoromâna astăzi, București, Editura Academiei Române, 2002
  • Berciu-Drăghicescu, Adina (coord.), Aromâni, meglenoromâni, istroromâni : aspecte identitare și culturale, București, Editura Universității din București, 2012 ISBN 978-606-16-0148-6 (accesat la 21 decembrie 2013)
  • de Dahmen, Wolfgang, Rumänisch: Areallinguistik III. Meglenorumänisch. În: Günter Holtus, Michael Metzeltin and Christian Schmitt (ed.), Lexikon der Romanistischen Linguistik, Vol. 3, (Tübingen 1989), pp. 436-447.
  • Capidan, Theodor, Meglenoromânii, vol. I, Istoria și graiul lor, București, Cultura Națională, 1925 (accesat la 21 decembrie 2013)
  • de Kahl, Thede, Aromunen und meglenitische Vlachen: Wachsendes Interesse in Südosteuropa. Kommentierte Bibliographie 1900-2004. În: Balkan Archiv 28/29 (2003/2004), Veitshöchheim, p. 9-118.
  • en Kahl, Thede, The islamisation of the Meglen Vlachs (Megleno-Romanians): The village of Nânti (Nótia) and the "Nântinets" in present-day Turkey. Nationalities Papers 34/1, p. 71-90.
  • Sala, Marius et al., Enciclopedia limbilor romanice, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989

Legături externe[modificare | modificare sursă]