Parte de vorbire
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Gramatică |
| Morfologie |
| Parte de vorbire |
| Flexibilă |
| • Adjectiv |
| • Articol |
| • Numeral |
| • Pronume |
| • Substantiv |
| • Verb |
| Neflexibilă |
| • Adverb |
| • Conjuncție |
| • Interjecție |
| • Prepoziție |
| • Locuțiune |
| Sintaxă |
| Cazuri |
| Sintaxa propoziției |
| Parte de propoziție |
| Sintaxa frazei |
| Propoziție subordonată |
Părțile de vorbire sunt cuvinte sau locuțiuni verbale care fac parte din 10 clase gramaticale grupate după:
- sensul lexical - ceea ce exprimă
- forma lor - caracteristici morfologice
- posibilitatea de a îndeplini anumite funcții sintactice.
Cel mai important rol în clasificarea părților de vorbire îl are sensul lexical, adică ceea ce exprimă fiecare parte de vorbire. Astfel
- substantivul - indică obiecte,
- pronumele - ține locul unui substantiv,
- numeralul - exprimă un număr sau o determinare numerică,
- adjectivul - exprimă o proprietate a unui obiect,
- verbul - exprimă o acțiune sau o stare,
- adverbul - exprimă o caracteristică a unei acțiuni sau a unei stări,
- interjecția - exprimă exteriorizarea unui sentiment, a unei stări fizice sau psihice sau a unui sunet,
- articol - parte de vorbire care determină o altă parte de vorbire (de obicei un substantiv) și marchează diverse funcții gramaticale și stilistice ale acesteia.
- conjuncția - parte de vorbire neflexibilă. Conjuncția nu are funcție sintactică și are rol morfologic auxiliar. Ea se analizează gramatical cu partea de vorbire care o însoțește.
- prepoziția - nu au sens de sine stătător și sunt simple instrumente gramaticale ce servesc la stabilirea unor raporturi gramaticale.