Substantiv
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Substantivul este partea de vorbire care denumeşte fiinţe, obiecte, substanţe, locuri, evenimente şi o serie de noţiuni abstracte. Este una din puţinele părţi de vorbire prezente în toate limbile (o alta este verbul). În unele limbi substantivele se modifică după număr şi caz. În propoziţie, substantivele au adesea rolul de subiect sau complement direct, pot fi înlocuite de pronume sau pot fi determinate de adjective.
În exemplele de mai jos substantivele sunt subliniate:
- Tu eşti Mircea?
- De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă.
- Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul.
Din categoria substantivelor pot face parte şi cuvinte care denumesc acţiuni, calităţi, moduri de desfăşurare a acţiunilor, etc., care sunt de obicei exprimate prin verbe, adjective sau adverbe. Categorizarea corectă se face ţinând cont de rolul pe care aceste cuvinte îl au în propoziţie şi de proprietăţile lor morfologice. Exemple de astfel de substantive sunt cele subliniate în fragmentele de mai jos (nu toate substantivele au fost marcate).
- Acţiune: Ce-i mâna pe ei în luptă [...]?
- Calitate: Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe [...].
- Manieră: [...] nu răscoli cu-atâta grozavă uşurinţă titanica turbare!
Cuprins |
[modifică] Clasificarea substantivelor
[modifică] Substantive proprii şi substantive comune
Substantivul (sau numele) propriu denumeşte individual o fiinţă sau un lucru pentru a le deosebi de alte fiinţe sau lucruri din aceeaşi categorie. Substantivele proprii se scriu cu iniţială majusculă: Franţa, Ion Luca Caragiale, Pământ (când e vorba de planetă).
Substantivul comun serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel. Se scrie cu iniţială minusculă cu excepţia cazurilor când majuscula este cerută de alte reguli gramaticale sau necesităţi stilistice.
[modifică] Substantive numărabile şi substantive nenumărabile
Se numesc substantive numărabile cele care denumesc obiecte separate, care se pot număra. Cele mai multe substantive care denumesc fiinţe, lucruri, evenimente şi locuri intră în această categorie. Substantivele numărabile au formă de plural, pot fi determinate de atribute (numerale, adjective) care exprimă cantitatea: trei purceluşi, o mulţime de probleme, câteva minute.
Substantivele nenumărabile denumesc noţiuni care nu pot fi numărate şi deci nu admit ideea de singular sau plural, precum o mare parte din noţiunile abstracte. Aceste substantive fie au numai formă de singular (sau forma lor de plural are un sens diferit), fie au numai formă de plural (sau forma de singular este practic nefolosită). Exemple:
- defective de plural (singularia tantum): oxigen, nisip, fericire, sete, unt, lapte;
- defective de singular (pluralia tantum): zori, tărâţe, plete, viscere, mezi, memorii.
[modifică] Substantive colective
Substantivele colective sunt acele substantive a căror formă de singular are înţeles de plural. Exemple:
- substantive simple (primare): hoardă, herghelie, stol, turmă, trib, grup, mulţime.
- substantive derivate: aluniş, frunziş, ţărănime, stejăriş, tineret, armată.
[modifică] Substantive simple şi substantive compuse
Substantivele simple pot fi primare (carte, floare etc.) sau derivate cu sufixe (bunătate, geamgiu, îndoială etc.)
Substantivele compuse sunt formate din două sau mai multe cuvinte cu sens unitar. Exemple:
- prin alăturare cu cratimă: cal-de-mare, argint-viu,
- prin alăturare cu blanc: Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare
- prin contopire sau sudare: binefacere, bunăstare, bunăvoinţă
- prin abreviere: FMI, OPC, OZN
[modifică] Substantive masive
[modifică] Substantive concrete şi substantive abstracte
- substantivele concrete denumesc obiecte sau substanţa constitutivă a unor obiecte: telefon, pantof, lampă, tablou
- substantivele abstracte denumesc abstracţiuni: noroc, idee, fericire, atitudine, pace, linişte
[modifică] Substantive epicene
Substantivele epicene sunt acele substantive care denumesc fiinţe, dar care au o singură formă pentru ambele sexe. Exemple: peşte, veveriţă, elefant.
[modifică] Substantivul în limba română
[modifică] Categorii gramaticale
[modifică] Determinarea
În limba română, substantivele se remarcă prin faptul că articolul hotărât este enclitic, adică se aşează la sfârşitul cuvântului şi face corp comun cu acesta. Alte limbi balcanice şi limbile scandinave prezintă aceeaşi particularitate, dar în familia limbilor romanice limba română reprezintă o excepţie.
[modifică] Genul
În timp ce celelalte limbi romanice substantivele se împart după genul gramatical în două clase -- substantive masculine şi feminine -- în limba română există o a treia clasă, cea a substantivelor neutre. Acestea se comportă ca o combinaţie a celorlalte două clase, în sensul că la singular necesită acelaşi fel de acord gramatical cu adjectivele ca şi substantivele masculine, iar la plural acelaşi acord ca şi substantivele feminine: măr galben (n.) - nasture galben (m.); mere galbene (n.) - jucării galbene (f.)
- Substantivele epicene sunt substantive care au o singură formă pentru masculin şi feminin: cămilă, cioară, maimuţă, şobolan, gândac, ţânţar, fluture, elefant.
- Substantivele mobile sunt substantive (nume de fiinţă) cu o formă pentru masculin şi alta pentru feminin: prinţ – prinţesă, gâscă – gâscan, unchi – mătuşă.
[modifică] Numărul
Substantivele din limba română îşi modifică forma în funcţie de număr. Limbile romanice se împart din acest punct de vedere în două categorii:
- limbile în care forma de plural se construieşte prin adăugarea sunetului /s/ (sau variante ale acestuia) şi care derivă din forma de acuzativ din latină;
- limbile în care pluralul derivă din terminaţia /i/ a nominativului din latină, şi care se construieşte în limbile moderne printr-o modificare vocalică însoţită sau nu şi de alte mutaţii fonetice.
Geografic, această separaţie se face pe linia La Spezia-Rimini care uneşte două localităţi din Italia. Limbile romanice vorbite la nord şi la vest de această linie cad în prima categorie (spaniola, franceza etc.), iar celelalte, între care şi limba română, cad în a doua.
În limba română pluralul se formează prin adăugarea de sufixe (-i, -e, -uri, -le) însoţită şi de alte modificări fonetice precum: mutaţii consonantice, mutaţii vocalice sau interpunere de alte foneme: om - oameni, roată - roţi, fată - fete, steag - steaguri, pijama - pijamale.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Bibliografie
- Definiţia substantivului la Dex online
- Definiţia substantivului propriu la Dex online
- Articolul "noun" din Columbia Encyclopedia (lb. engleză)
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
