Limba cariană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Limba cariană
Regiuni Caria
(sud-vestul Anatoliei)
Limbă-mamă Limba luviană
Dispariție Dispare spre sfârșitul primului mileniu î.H. sau în primul secol d.H. datorită extinderii civilizației elene
Sistem de scriere propriu, asemănător alfabetul grec
Clasificare
Limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) xcr
Răspândire în lume
Situarea geografică a regiunii Caria
Situarea geografică a regiunii Caria
Această pagină poate conține caractere Unicode.

Limba cariană este o limbă moartă, indo-europeană, din grupa limbilor anatoliene, vorbită în districtul sud-vestic al Asiei Mici. Era probabil o limbă care descindea din limba luwiană și era strâns legată de limba lidiană[1]. Primele atestări documenatre ale limbii cariene datează din secolele VII-VI î.H.[2]. Acestea nu provin în special din Caria, ci din Egipt și Lidia.

Fonetică[modificare | modificare sursă]

În limba cariană sunt 5 vocale simple, care formau o serie de diftongi, numărul de consoane a fost extins prin adăugarea palatalei [n] și a sunetului [l]. De asemena, exista un număr de consoane aspirate: [kh], [th], [ph][3]. Sistemul vocalic egipto-carian avea un sistem ce conținea alternanțe grafice: i alterna cu j, n alterna cu w[4].

Fonologie[modificare | modificare sursă]

J.D. Adiego considera că limba cariană are 5 consoane oclusive: <t>, <kʼ>, <k>, și p [5][6]. De asemenea existau și trei consoane fricative /sʼ/, /š/ și /ç/[7].

Morfologie[modificare | modificare sursă]

Morfologie verbală

Relicvele conjugării cariene descoperite în inscripții dovedesc faptul că structura verbală a limbii hitite a fost conservată aici: morfemul pentru trecut, singular era -un (hitita avea -hun și -un), terminația la persoana a II-a era -t din indo-europeanul *-ti [3]. Morfologia verbală nu este o dovadă a faptului că limba cariană aparține grupului indo-european de limbi, numit anatolian[8]. De exemplu, pe o inscripție s-a descoperit forma cariană a numelui lycian Natrbbijẽmi (sau Natrbbiyẽmi), aceasta ar sugera faptul că există un sufx al participiului -m , ceea ce ar corespunde luwianului -mma/i- și lycianului -me/i-[8]. După Trevor Bryce și Jan Zahle, prima parte a cuvântului Natrbbiyẽmi provine de la zeul lician Natri. A doua parte, -biyẽmi ar fi egală cu -piyẽmi care este un participiu trecut al verbului lician -piyẽ (a da), ceea ce ar corespunde grecescului -dotos, de aceea Natri ar putea fi corespondentul lycian al lui Apollo sau epitetul acestuia[9].

Morfologie substantivală

Substantivele aveau în mod clar două genuri: comun și neutru și puteau fi declinate, deși toate cazurile erau aglutinante rezultând dintr-un sufix pronominal (ca -z pentru cazul ablativ-instrumental)[3].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Carian pe site-ul Omniglot, accesat pe 22 mai 2011
  2. ^ Boardman, The Assyrian and Babylonian empires and other states of the Near East, from the eight to the six centuries B.C., Cap. 34b, Anatolian Languages, p. 674
  3. ^ a b c The Carian language pe site-ul Indoeuro.bizland.com, accesat pe 22 mai 2011
  4. ^ Lajara, The Carian language, Cap. V The Carian Alphabet, p. 231
  5. ^ Kloekhorst, Studies in Lycian and Carian phonology and morphology, p. 136
  6. ^ Lajara, The Carian language, Cap. VI Phonological Features, p. 242
  7. ^ Lajara, The Carian language, Cap. VI Phonological Features, p. 250
  8. ^ a b Lajara, The Carian language, Cap. X The Carian as an Indoeuropean Anatolian Language, p. 347
  9. ^ Bryce, Zahle, The Lycians: A Study of Lycian History and Civilisation to the Conquest of Alexander the Great, Vol. I. The Lycians in Literary and Epigraphic Sources, p. 187

Bibliografie[modificare | modificare sursă]