Limba sârbocroată

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
sârbocroată / croatosârbă
srpskohrvatski / cрпскохрватски / hrvatskosrpski / хрватскоcрпски
Vorbită în Bosnia și Herțegovina, Croația, Muntenegru, Serbia și altele
Regiuni Balcani
Număr de vorbitori 17 milioane (în variante locale: bosniaca, croata, muntenegreana și sârba) (locul aproximativ 50)
Sistem de scriere latin și chirilic
Tipologie lingvistică diversă, normal SVO
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
ISO 639-1 sh
SIL hbs
Vizitați Wikipedia în sârbocroată / croatosârbă!
Această pagină poate conține caractere Unicode.


Limba sârbocroată este un termen de specialitate creat de lingviști sârbi și croați pentru a desemna limba vorbită de sârbi, croați, bosniaci și muntenegreni. În fosta Iugoslavie era și denumirea uneia dintre limbile oficiale, pe lângă limba slovenă și limba macedoneană. Variante oficiale ale acestei denumiri mai erau „limba croatosârbă”, „limba sârbă sau croată” și „limba croată sau sârbă”.

Din punctul de vedere al sociolingvisticii, termenul „limba sârbocroată” denumește o limbă abstand, adică dialectele și graiurile sale prezintă suficiente trăsături structurale comune obiectiv stabilite pentru a constitui o limbă unitară. În același timp, această entitate lingvistică constă din patru limbi standard aparte, care formează tot atâtea limbi ausbau, fiecare având statut de limbă oficială:

  • limba croată, în Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, precum și în unele localități din Serbia[3]
  • limba bosniacă, în Bosnia și Herțegovina, în Muntenegru, precum și în unele localități din Serbia[4] și Muntenegru

Scurt istoric al ideii de limbă sârbocroată[modificare | modificare sursă]

Serbo croatian language2005.png
Repartiția teritorială a variantelor etno-politice ale limbii sârbocroate sau ale diasistemului sârbocroat, vorbite de majoritatea absolută sau relativă a populației (date din 2006).

     Limba sârbă

     Limba croată

     Limba bosniană

     Limba bosniacă[5]

     Limba muntenegreană

     Zone unde majoritatea absolută sau relativă a populației vorbește alte limbi

Ideea de limbă sârbocroată apare pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în contextul luptei pentru emancipare națională a sârbilor și a croaților, care trăiesc sub stăpâniri străine. În Croația este epoca Reînnoirii naționale croate promovată de Mișcarea ilirică. Ljudevit Gaj, conducătorul acesteia, este în același timp lingvistul care contribuie cel mai mult la stabilirea standardului limbii croate literare moderne, pe care îl fundamentează pe dialectul štokavian cu pronunțare (i)jekaviană. În aceeași perioadă, în Serbia, Vuk Stefanović Karadžić lucrează la standardizarea limbii sârbe pe baza aceluiași dialect. Există chiar un acord semnat la Viena, în 1850, de către șapte cărturari croați și sârbi, printre care și Vuk Karadžić, care stabilește unele norme comune pentru limbile croată și sârbă.

Începând cu epoca aceea, domeniul lingvisticii interferează cu cel politic până în zilele noastre, relația dintre croată și sârbă pendulând de la o epocă la alta între ideea unei limbi unice și cea a două limbi aparte, în funcție de evenimentele istorice prin care trec vorbitorii lor.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mișcările de independență se intensifică. Pentru mulți croați aceasta nu se poate cuceri decât împreună cu ceilalți slavi de sud, în primul rând cu sârbii. Episcopul croat din Đakovo, Josip Juraj Strossmayer, elaborează în 1866 un prim program de unificare a slavilor de sud din Imperiul Habsburgic, folosind termenul „iugoslav”, și întemeiază la Zagreb Academia Iugoslavă de Științe și Arte. Dintre școlile lingvistice care se formează în Croația, cea numită a „vukoviștilor croați” sau a „tinerilor gramaticieni” urmează ideile lui Vuk Karadžić. Influența lor este mare la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, ei reușind să impună definitiv stadardul limbii croate bazat pe dialectul štokavian. Lingviștii europeni care studiază limba sârbilor și a croaților o consideră una și aceeași limbă.

Apropierea dintre sârbă și croată continuă după Primul Război Mondial, de data aceasta în cadrul Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenit mai târziu Regatul Iugoslav, sub egida Serbiei, țară învingătoare în război. Ideea de limbă sârbocroată este din ce în ce mai mult promovată de autoritățile de la Belgrad, ba mai mult, acestea încearcă să impună sârba cu pronunțare ekaviană ca limbă a întregului stat, ceea ce nu este pe placul croaților doritori de independență.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial ființează Statul Independent al Croației, satelit al Germaniei naziste, care persecută minoritatea sârbă. Pe plan lingvistic se practică depărtarea cât mai mare a limbii croate de cea sârbă, prin încercări de „purificare” de elementele necroate.

În Iugoslavia comunistă, promovarea limbii sârbocroate și încercările de a estompa diferențele dintre sârbă și croată devin componente ale politicii lingvistice oficiale, acceptată și de comuniștii croați, ceea ce reiese clar din acordul de la Novi Sad (1954), semnat de 25 de lingviști și scriitori, 18 sârbi și șapte croați.[6] În acesta se prevede că limba comună a sârbilor, croaților, muntenegrenilor și bosniacilor este sârbocroata, care poate fi numită și croatosârbă, având două variante literare, sârba și croata.

În urma relativei liberalizări a regimului iugoslav din anii 1960, intelectualii croați își manifestă nemulțumirea cauzată de dominația limbii sârbe în organismele oficiale. În 1967, șapte lingviști și scriitori semnează „Declarația despre situația și denumirea limbii literare croate”, prin care revendică egalitatea în drepturi nu a trei, ci a patru limbi din Iugoslavia: slovena, croata, sârba și macedoneana, precum și încetarea dominației limbii sârbe pe plan statal și în instituțiile federale. În anii 1970, în Croația, limba literară croată este declarată entitate aparte.

Situația actuală[modificare | modificare sursă]

De la începutul anilor 1990, în cursul procesului de destrămare a Iugoslaviei, tendințele naționaliste se accentuează. Autoritățile fiecărei țări suverane nou formate folosesc și limba cu scopul făuririi națiunii respective. Astfel sârba, croata, bosniaca și muntenegreana devin limbi oficiale aparte, iar termenul „limbă sârbocroată”, apărut tot din motive politice, este considerat compromis.

În urma proclamării independenței Croației (1991), tendințele puriste destinate să despartă limba croată de cea sârbă se întăresc în această țară, „sârbismele” și „internaționalismele” fiind denunțate și respinse. Se reintroduc în limba croată numeroase cuvinte mai mult sau mai puține ieșite din uz de mai multe decenii și se creează neologisme cu bază slavă[7].

În Serbia, tendințele puriste se manifestă în mai mică măsură. Nu au avut loc o revoluție lingvistică destinată să elimine cuvintele „nesârbești” din limbă, nici o reformă a limbii, nici acțiuni de epurare. De exemplu, deși constituția prevede că limba oficială a statului este sârba scrisă cu alfabetul chirilic[8], alfabetul latin se menține în folosință curentă.

Limba bosniacă devine oficială și se elaborează standardul ei în urma înființării statului independent Bosnia și Herțegovina.

Constituția Muntenegrului, independent din 2006, prevede că limba oficială a țării este limba muntenegreană, având și aceasta standardul său.

Denumirea limbii de către vorbitorii ei[modificare | modificare sursă]

Majoritatea vorbitorilor nu și-a desemnat niciodată limba ca fiind sârbocroata. Acesta era un termen de specialitate folosit și de oficialități. Sârbii au afirmat totdeauna că vorbesc sârbește, iar croații că vorbesc croata. Muntenegrenii considerau în general că vorbesc sârba sau, uneori, muntenegreana, iar bosniacii spuneau că vorbesc croata sau, uneori, sârba sau bosniaca. Și astăzi există o minoritate care afirmă că vorbește sârbocroata, dar numai statisticile din Croația operează cu acest termen. Aici numărul celor care declară ca limbă maternă sârbocroata este de 4.961, iar al celor cu limba maternă croatosârba – de 2.054, în total 7.015 persoane dintr-un număr de 4.437.460 de locuitori[9]. În Serbia, după datele recensământului din 2002[10], și în Muntenegru, conform celor ale recensământului din 2003[11], în aceste țări n-ar fi vorbitori de sârbocroată. Pentru Bosnia și Herțegovina nu sunt disponibile date despre numărul locuitorilor după limbile vorbite[12].

Cea mai mare parte a vorbitorilor limbii numite cândva oficial sârbocroată își denumesc limba cu unul din termenii „sârbă”, „croată”, „bosniacă” și „muntenegreană”.

Français Croate Bosniaqe Serbe
Comme les gaz d'échappement et la pollution atmosphérique dans la Jérusalem, il serait nécessaire de prendre des mesures pour assurer la sécurité! Glede ispušnih plinova i zagađivanja zraka u Jeruzalemu, bilo bi potrebito poduzeti mjere sigurnosti! U pogledu izduvnih gasova i zagađivanja vazduha u Jerusalimu, bilo bi potrebno preduzeti mjere bezbjednosti! У погледу издувних гасова и загађивања ваздуха у Јерусалиму, било би потребно предузети мере безбедности!
Croate Bosniaqe Serbe Français
Bijela sol za kuhanje kemijski je spoj natrija i klora. Bijela so za kuhanje je hemijski spoj natrijuma i hlora. Bela so za kuvanje je hemijsko jedinjenje natrijuma i hlora. Le sel blanc pour la cuisine est un composé chimique du sodium et du chlore.
Vlak sa željezničkoga kolodvora krenut će točno u deset sati. Voz sa željezničke stanice krenut će tačno u deset sati. Voz sa železničke stanice krenuće tačno u deset sati/časova. Le train de la gare va commencer exactement à dix heures.

Denumirea limbii în afara fostei Iugoslavii[modificare | modificare sursă]

În unele țări, statisticile care iau în seamă limba maternă a locuitorilor continuă să folosească termenul „sârbocroată”. În Elveția se iau în considerare numai vorbitorii de sârbocroată[13], iar în Canada se menționează separat vorbitorii de sârbă, de croată și de sârbocroată [14]. Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a adoptat denumirea oficială folosită în Bosnia și Herțegovina, „limba bosniacă/croată/sârbă”, prescurtată BCS.

Opinii ale lingviștilor[modificare | modificare sursă]

Controversele în jurul termenului „sârbocroată” sunt foarte vii de la dezintegrarea Iugoslaviei, nu numai între lingviști sârbi și croați, ci și printre cei sârbi și cei croați. Unii afirmă existența entității pe care continuă să o numească sârbocroată, alții o recunosc și o numesc diasistem, alții refuză să o trateze ca entitate și, prin urmare, nu o denumesc nicicum.

Lingviști sârbi[modificare | modificare sursă]

Unii lingviști sârbi, precum Vera Bojić, Predrag Dragić Kijuk, Miloš Kovačević și Tiodor Rosić[15], sunt de părere că toți vorbitorii dialectului štokavian sunt sârbi și vorbesc sârbește, fie că sunt ortodocși, catolici sau musulmani. Altfel spus, îi înglobează printre vorbitorii limbii sârbe nu numai pe muntenegreni, ci și pe croații care vorbesc acest dialect și pe toți bosniacii.

Alți lingviști sârbi nu împărtășesc această opinie, de pildă Pavle Ivić, Drago Ćupić, Novica Petković, Branislav Brborić și Slobodan Remetić, care i se opun în numele Comitetului pentru Standardizarea Limbii Sârbe[16], precum și Ivan Klajn[17] și Predrag Piper[18]. Acesta face distincția dintre punctul de vedere sociolingvistic, după care sârba și croata sunt limbi aparte, și cel lingvistic, care le consideră ca o singură limbă. În privința termenului pentru a o denumi, el afirmă: „și în zilele noastre lingviștii folosesc deseori, alături de denumirea limba sârbă sau limba croată, termenii limba sârbocroată sau croatosârbă ca denumiri lingvistice ale acestei limbi”. Același autor constată că în prezent, în Serbia, „politica lingvistică și planificarea lingvistică se organizează în jurul noțiunii de limbă literară sârbă și nu cea de limbă sârbocroată[19]. Pavle Ivić afirmă că „limba vorbită de sârbi se numește cel mai adesea sârbocroată în știință”, precizând că este vorbită și de croați, și de musulmanii din Bosnia și Herțegovina, croații numind-o croată, iar sârbii – sârbă[20]. Alt lingvist sârb, Ranko Bugarski, spune că limba sârbocroată „continuă să trăiască, deși în mod neoficial”[21].

Lingviști croați, bosniaci și muntenegreni[modificare | modificare sursă]

Unii lingviști croați admit existența entității lingvistice discutate, dar resping termenii sârbocroată și croatosârbă ca fiind compromiși. Dalibor Brozović propune în locul lor termenul „diasistem slav de centru-sud[22], preluat din dialectologie. Ideea și denumirea sunt adoptate de alți lingviști croați, precum Mijo Lončarić[23], Ranko Matasović[24], Josip Lisac[25]. Sunt și lingviști bosniaci care împărtășesc acest punct de vedere, de exemplu Dževad Jahić și Senahid Halilović[26]. Lingvistul muntenegrean Vojislav Nikčević, principalul promotor al ideii de limbă muntenegreană, preferă termenul „diasistem štokavian”, adică ignoră celelalte dialecte cuprinse în „sârbocroată”: čakavian, kajkavian și torlakian.

Alți lingviști croați resping orice comunitate de limbă între croați, sârbi, muntenegreni și bosniaci, afirmând că nu trebuie să se ocupe de asemănările dintre limbile lor, ci numai de limba croată. Prin urmare, ei nu acceptă nici termenii sârbocroată/croatosârbă, nici termenul diasistem slav de centru-sud. Un exemplu al acestei atitudini este cel al lui Zvonko Pandžić[27] care vede în acest din urmă termen doar un avatar al denumirii „sârbocroată”.

În fine, sunt și lingviști croați care cred că cele patru limbi standard sunt una și aceeași limbă din punctul de vedere al lingvisticii. Este, de exemplu, părerea lui Dubravko Škiljan[28]. Radoslav Katičić spune în legătură cu graiurile croate din Herțegovina și cele sârbe că sunt „dialecte diferite ale aceleiași limbi”[29]. Snježana Kordić afirmă că este vorba de o limbă unitară atât din puncte de vedere lingvistic, cât și sociolingvistic, și că nu există nici un motiv să nu se mai numească sârbocroată[30].

Autoritățile centrale din Bosnia și Herțegovina au găsit o formulă pentru a trata împreună bosniaca, croata și sârba, considerându-le totodată limbi aparte. Aceasta se manifestă, de exemplu, în programele școlare de limbă maternă, care sunt unice pentru cele trei limbi[31]. Lingvistul Nedad Memić folosește și el prescurtarea BHS, pe care o declină ca orice substantiv (exemplu: u BHS-u „în (limba) BCS”)[32].

Alți lingviști[modificare | modificare sursă]

Nu există unitate terminologică nici între lingviști din alte țări atunci când este vorba de fosta sârbocroată. Unii lingviști folosesc termenul „sârbocroată”, de exemplu Robert D. Greenberg, care constată în același timp „dezintegrarea limbii sârbocroate unificate” și vorbește despre cele „patru limbi urmașe ale sârbocroatei”[33].

Alți lingviști adoptă termenul diasistem slav de centru-sud, de exemplu Svein Mønnesland, care scrie: „Limba vorbită de croați, sârbi, musulmanii din Bosnia (sau bosniaci) și muntenegreni poate fi calificată ca o singură limbă slavă, în sens lingvistic […]. Această limbă sau arie lingvistică situată între limbile slovenă și bulgară/macedoneană poate fi numită slavă de centru-sud (pentru a evita termenul contestat sârbocroată)”[34]. Juhani Nuorluoto este un alt autor care folosește acest termen[35].

În unele universități, limba se predă cu denumirea „bosniacă/croată/sârbă (BCS)”[36]. Wayles Brown și Theresa Alt sunt autorii unui manual intitulat A Handbook of Bosnian, Serbian, and Croatian (Manual de bosniacă, sârbă și croată)[37], în care folosesc abrevierea BCS. În 1999, Paul-Louis Thomas folosea încă termenul sârbocroată [38], dar în 2008 apare pe situl Universității Sorbonne-Paris IV ca profesor de „limba și literaturile bosniacă, croată, muntenegreană și sârbă (BCMS)”[39].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Corform articolului 13 din Constituția Muntenegrului (accesat la 22 aprilie 2010).
  2. ^ Conform Legii privitoare la folosirea limbilor și scrierilor minorităților naționale în Republica Croația (accesat la 22 aprilie 2010).
  3. ^ Potrivit Statutului Provinciei Autonome Voivodina, art. 26 (accesat la 22 aprilie 2010).
  4. ^ Vezi Situl Consiliului Național Bosniac din Serbia – localități unde limba bosniacă este oficială (accesat la 22 aprilie 2010).
  5. ^ Conform datelor recensământului din 2003, o parte din bosniacii din Muntenegru declară ca limbă maternă limba bosniană (bosanski jezik), iar altă parte – limba bosniacă (bošnjački jezik).
  6. ^ Zbuchea, Gheorghe (2001). Istoria Iugoslaviei. Editura Corint. pp. 122. ISBN 973-653-128-7. „În 1954, la Novi Sad, specialiști sârbi și croați, sub oblăduirea organelor de partid, semnaseră un act care consemna existența unei singure limbi, sârbo-croată sau croato-sârbă, cu două variante, considerate egale.” 
  7. ^ Croatie. La politique linguistique de croatisation (Croația. Politica lingvistică de croatizare).
  8. ^ Constituția Republicii Serbia, art. 10 (accesat la 22 aprilie 2010).
  9. ^ Conform datelor recensământului din 2001 (Stanovništvo prema materinskom jeziku (Populația după limba maternă).
  10. ^ Становништво према матерњем језику (Populația după limba maternă) (accesat la 22 aprilie 2010).
  11. ^ Stanovništvo prema maternjem jeziku (Populația după limba maternă) (accesat la 22 aprilie 2010).
  12. ^ The World Factbook a CIA menționează doar că limbile vorbite în această țară sunt bosniaca, croata și sârba.
  13. ^ Office fédéral de la statistique
  14. ^ Recensământul din 2001.
  15. ^ Care fac parte din cei cincisprezece semnatari ai documenului Slovo o srpskom jeziku (Declarație despre limba sârbă), apărut în ziarul Politika din 1 și 8 august 1998.
  16. ^ Rezoluția nr. 4 din 25 septembrie 1998.
  17. ^ În textul Zakonopravilodavci (Dătătorii de legi și reguli), apărut în săptămânalul NIN din 24 septembrie 1998.
  18. ^ În articolul Ni jezici ni kulture nisu nedeljivi (Nici limbile, nici culturile nu sunt indivizibile) din același număr al NIN.
  19. ^ Srpska lingvistička slavistika devedesetih godina 20. veka (Slavistica lingvistică în anii ’90 ai secolului al XX-lea).
  20. ^ Književni jezik kao instrument kulture i produkt istorije naroda (Limba literară, instrument al culturii și produs al istoriei națiunii).
  21. ^ Interviu dat ziarului Dnevnik din 25 iulie 2004, citat de situl canalului B92.
  22. ^ Organska podloga hrvatskoga jezika (Baza organică a limbii croate)
  23. ^ Odnosi među standardnim jezicima (Relații între limbi standard).
  24. ^ Uvod u poredbenu lingvistiku (Introducere în lingvistica comparativă), Matica hrvatska, Zagreb, 2001, p. 123.
  25. ^ Hrvatska dijalektologija 1. Hrvatski dijalekti i govori štokavskog narječja i hrvatski govori torlačkog narječja (Dialectologie croată 1. Dialectele și graiurile croate ale dialectului štokavian și graiurile croate ale dialectului torlakian), Golden marketing – Tehnička knjiga, Zagreb, 2003, conform recenziei Linei Pliško din revista Kolo, nr. 4, 2004.
  26. ^ Semnatari ai documentului Povelja o bosanskom jeziku (Carta limbii bosniace) care face referire la această denumire. Dževad Jahić reia termenul în introducerea sa la Gramatika bosanskoga jezika (Gramatica limbii bosniace), Dom štampe, Zenica, 2000, p. 21.
  27. ^ Hrvatski jezik i metodologijski serbokroatizam (Limba croată și sârbocroatismul metodologic)
  28. ^ Nemoguće je dokazati da su hrvatski i srpski dva različita jezika (Nu se poate dovedi că croata și sârba sunt două limbi diferite), interviu în revista Arkzin, de la începutul anului 1995.
  29. ^ Identitet hrvatskog jezika (Identitatea limbii croate), prelegere la biblioteca universitară din Zagreb, 1 septembrie 2008.
  30. ^ Le serbo-croate aujourd’hui: entre aspirations politiques et faits linguistiques (Limba sârbocroată astăzi: între aspirații politice și fapte de limbă), în „Revue des études slaves”, nr. 75/1, 2004, p. 31-43.
  31. ^ Subiect de examen la limba și literatura bosniacă, croată și sârbă (accesat la 22 aprilie 2010).
  32. ^ Leksički transfer između austrijskog njemačkog i bosanskog, hrvatskog i srpskog jezika u BiH (Transfer lexical între germana din Austria și bosniaca, croata și sârba din Bosnia și Herțegovina), comunicare la un simpozion ținut la Universitatea din Graz, 28 martie 2008 (accesat la 22 aprilie 2010).
  33. ^ Language and Identity in the Balkans: Serbo-Croatian and its Disintegration (Limbă și identitate în Balcani: sârbocroata și dezintegrarea sa), Oxford University Press, Oxford, 2004.
  34. ^ Emerging Literary Standards and nationalism. The disintegration of Serbo-Croatian (Standarde literare emergente. Dezintegrarea sârbocroatei), în „Actas do i simposio internacional sobre o bilingüismo”, p. 1103.
  35. ^ The Notion of Diasystem in the Central South Slavic Linguistic Area (Noțiunea de diasistem în aria lingvistică slavă de centru-sud) (rezumat), comunicare la Methods XI, a XI-a conferință internațională despre metode în dialectologie, 5-9 august 2002, Universitatea din Joensuu, Finlanda.
  36. ^ Unversitatea „Karl Franzens” din Graz (Austria), Centrul de Cercetări asupra Limbilor Slave și Est-europene (SEELRC) al Universității Duke (Marea Britanie), Universitatea de stat din Arizona (Statele Unite), Universitatea Berkeley din California (Statele Unite), Universitatea din Michigan (Statele Unite).
  37. ^ SEELRC, 2004.
  38. ^ Frontières linguistiques, frontières politiques (Frontiere lingvistice, frontiere politice), în „Histoire Épistémologie Langage”, nr. 21/I (1999), p. 63-82.
  39. ^ Paul-Louis Thomas.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • ro Sala, Marius; Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, București, E.Ș.E., 1981
  • fr Thomas, P.-L., Serbo-croate, serbe, croate..., bosniaque, monténégrin : une, deux..., trois, quatre langues ? (Sârbocroată, sârbă, croată..., bosniacă, muntenegreană: una, două..., trei, patru limbi?), în „Revue des Etudes Slaves”, nr. 66/1, 1994.
  • fr Thomas, P.-L., Fonction communicative et fonction symbolique de la langue (sur l’exemple du serbo-croate : bosniaque, croate, serbe) (Funcția comunicativă și funcția simbolică a limbii (exemplul sârbocroatei: bosniacă, croată, sârbă), în „Revue des Etudes Slaves”, nr. 70/1, 1998.
  • fr Thomas, P.-L, Bosniaque, croate, monténégrin, serbe : de l’étude d’une langue à l’identité des langues (Bosniaca, croata, muntenegreana, sârba: de la studierea unei la limbi la identitatea limbilor), în „Revue des Etudes slaves”, nr. 74/2-3, 2003.

Legături externe[modificare | modificare sursă]