Limba norvegiană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| norvegiană norsk |
|
| Pronunţie de nume (AFI) | /nɔʁsk] sau [nɔʃk/ |
|---|---|
| Vorbită în | Norvegia |
| Regiuni | Scandinavia |
| Număr de vorbitori | 4,7 milioane (locul 111) |
| Limbă-mamă | nordică veche |
| Sistem de scriere | alfabetul latin (variantă norvegiană |
| Tipologie lingvistică | SVO |
| Statut oficial şi codificare | |
| Limba oficială în | Norvegia (variantele bokmål şi nynorsk) |
| Organ de reglamentare | Språkrådet |
| ISO 639-1 | no |
| ISO 639-2 | nor |
| ISO 639-3 (pentru cel mai răspândit dialect) | nor |
| Extras | |
| Declaraţia Universală a Drepturilor Omului – articol 1 În bokmål: Alle mennesker er født frie og med samme menneskeverd og menneskerettigheter. De er utstyrt med fornuft og samvittighet og bør handle mot hverandre i brorskapets ånd. În nynorsk: Alle menneske er fødde til fridom og med same menneskeverd og menneskerettar. Dei har fått fornuft og samvit og skal leve med kvarandre som brør. |
|
| Vizitaţi Wikipedia în norvegiană! | |
| Această pagină poate conţine caractere Unicode. | |
modifică  |
|
Limba norvegiană (norsk, AFI [nɔʁsk] sau [nɔʃk]) este o limbă germanică de nord care aparţine familiei limbilor indo-europene. Norvegiana este vorbită ca limbă maternă de aproximativ cinci milioane de oameni, a căror majoritate locuieşte în Norvegia. Limba norvegiană este inteligibilă şi pentru vorbitorii limbilor suedeză şi daneză.
Limba norvegiană s-a dezvoltat din limba nordică veche la sfârşitul primului mileniu după Hristos. În timpul stăpânirii daneze, ea a devenit în principal o limbă a poporului, fiind înlocuită cu daneza de către nobilime şi orăşeni. Preocuparea pentru a crea o variantă scrisă a limbii norvegiene porneşte din secolul al XIX-lea; ca urmare directă, limba norvegiană contemporană foloseşte patru variante scrise – bokmål, nynorsk, riksmål şi høgnorsk. Primele două sunt folosite de către guvernul şi administraţia din Norvegia.
Toate variantele scrise ale limbii norvegiene folosesc acelaşi alfabet, anume acel latin îmbogăţit cu semnele Æ, Ø şi Å. Majoritatea cuvintelor provin din nordica veche, iar împrumuturile germane au intrat în limbajul livresc. Astfel, ca şi în daneză şi suedeză (spre deosebire de islandeză), numărul formelor flexionare este mult redus. Articolul hotărât este postpus. Topica este de regulă de tip SVO. Norvegiana şi suedeza sunt de asemenea limbi tonice, ceea ce înseamnă că pronunţarea silabelor se serveşte de tonuri diferite, prin care se schimbă semnificaţia cuvântului.
Cuprins |
[modifică] Istorie
[modifică] Evoluţia limbii nordice vechi
Limbile Scandinaviei contemporane s-au dezvoltat din limba nordică veche. La rândul ei, aceasta a evoluat din limba protonordică. Conform tradiţiei, regele Harald Hårfagre a unificat toate regiunile Norvegiei în 872. În acea perioadă, alfabetul runic era folosit pentru a scrie limba nordică. Dovezile acumulate din mai multe părţi ale Peninsulei Scandinave demonstrează faptul că limba vorbită pe teritoriul norvegian era foarte asemănătoare cu aceea vorbită în Suedia şi Danemarca acelor timpuri. Limba norvegiană propriu-zisă a apărut la începutul secolului XII, când şi alfabetul latin a început să se bucure de popularitate în regiune.
[modifică] Sistemul de scriere
[modifică] Alfabetul
Alfabetul limbii norvegiene constă în 29 de semne şi este identic cu cel danez.
| A | B | C | D | E | F | G | H | I | J | K | L | M | N | O | P | Q | R | S | T | U | V | W | X | Y | Z | Æ | Ø | Å |
| a | b | c | d | e | f | g | h | i | j | k | l | m | n | o | p | q | r | s | t | u | v | w | x | y | z | æ | ø | å |
Literele c, q, w, x şi z sunt folosite doar în împrumuturi. Æ, ø şi å sunt considerate litere separate, întocmai ca â sau ş din română. De asemenea, câteva litere pot fi modificate folosind semne diacritice (accente ascuţite, grave şi circumflexe): é, è, ê, ó, ò, â şi ô. În varianta nynorsk, acestora se adaugă ì, ù şi ỳ, ce pot apărea ocazional. Deşi în cele mai multe situaţii marcarea lor nu este obligatorie, câteodată numai diacriticele servesc pentru a distinge semnificaţiile diferite ale cuvintelor omonime (situaţia aduce cu cea a limbii italiene), de exemplu: for (prep. „pentru”), fór (p.s. „mersei”), fòr (s. „brazdă”), fôr (s. „furaj”). Împrumuturile pot să fie scrise şi cu alte diacritice, mai ales cu ü, á şi à.
[modifică] Variante ale limbii scrise
Astăzi există patru variante ale limbii scrise, două dintre ele fiind folosite la nivelul oficial:
- bokmål („limbă cărturărească”) este cel mai des folosită dintre cele patru variante şi una dintre cele două oficiale. În scris, ea este folosită de 85% din locuitori, indiferent de dialectul lor. De asemenea, bokmål-ul este cel mai adesea predat studenţilor străini care învaţă limba norvegiană.
- nynorsk („norvegiană nouă”) este folosită de către aproximativ 10% dintre locuitorii Norvegiei şi aplicată la nivelul oficial împreuna cu bokmål. Contrar bokmål-ului, nynorsk-ul nu este bazat pe limba daneză, ci pe dialectele vorbite în Norvegia în timpul secolului XIX. Înainte de 1938, ea era numită landsmål („limbă naţională”).
- riksmål („limbă statală”) reprezintă o denumire perimată a bokmål-ului. Astăzi, ea reprezintă o variantă neoficială a limbii norvegiene, bazată pe regulile bokmål-ului valabile mai devreme de 1938. Deşi în perioada 1938-1959 diferenţa dintre cele două variante a fost una însemnată, reformele din 1959, 1981 şi 2005 au diminuat numărul deosebirilor.
- høgnorsk („norvegiană înaltă”), uneori denumită landsmål, este o variantă foarte conservatoare a limbii, bazată pe nynorsk. Există şi în limba islandeză o situaţie similară, cea a variantei numite háíslenska sau háfrónska.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
|
|||||||||||
