Limbă ausbau, limbă abstand și limbă-acoperiș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

Paradigma limbă ausbau, limbă abstand și limbă-acoperiș (din limba germană de la: Ausbausprache – Abstandsprache – Dachsprache; ausbau se citește [ pron. ausbau ], iar abstand se citește [ pron. abștand ]) este un instrument dezvoltat de sociolingviști pentru analizarea și clasificarea varietăților de limbă ca limbi autonome, pe de o parte, și dialecte, pe de altă parte. Termenii au fost creați de Heinz Kloss și au apărut pentru prima oară în articolul său Abstand languages and Ausbau languages (în Anthropological Linguistics, nr. 9, Harvard Press, Harvard, 1967). În lumina lor, există două serii separate și independente de criterii și argumente pentru a considera o varietate „limbă” sau „dialect”: una din aceste serii se bazează pe funcțiile sociale ale limbii, cealaltă – pe propietățile structurale obiectiv stabilite ale acesteia.

Terminologie[modificare | modificare sursă]

Ausbausprache se poate traduce prin „limbă prin elaborare”, Abstandsprache prin „limbă prin distanță”, iar Dachsprache prin „limbă-acoperiș”. Calificativele ausbau și abstand se folosesc în alte limbi de obicei netraduse.

Limbă ausbau[modificare | modificare sursă]

O varietate este numită limbă ausbau dacă este folosită în mod autonom față de alte limbi. Tipic pentru aceasta este faptul că are formă standardizată independentă de limbile standard învecinate. Aceasta implică de obicei predarea ei în școli și folosirea ca limbă scrisă în domenii foarte variate, inclusiv ca limbă națională oficială. Dimpotrivă, tipic pentru varietățile care nu sunt limbi ausbau este faptul că sunt folosite numai în cercuri private.

Conceptul de "limbă-ausbau" face așadar apel la diferențierea între ceea ce se numește "limbă" și ceea ce se numește "dialect", la criterii de ordin extralingvistic, aceste criterii fiind în esență de natură politică, relația fiind excelent rezumată de butada lingvistului idiș Max Weinreich, care spunea cândva că "o limbă este un dialect c-o armată și-o marină de război."[1]

Limbă abstand[modificare | modificare sursă]

O varietate de limbă este numită abstand față de altă limbă, dacă acestea sunt atât de diferite una de alta, încât niciuna nu poate fi considerată dialectul celeilalte. Acest criteriu se referă la proprietățile structurale obiectiv stabilite ale limbilor. Paradigma însăși nu specifică cum se măsoară obiectiv „distanța”. Un criteriu des folosit, dar controversat, este înțelegerea reciprocă. Un exemplu tipic de limbă Abstand este limba bască față de spaniolă.

Raportul dintre ausbau și abstand[modificare | modificare sursă]

O limbă poate fi abstand fără să fie ausbau. Este deseori cazul limbilor minoritare vorbite într-un stat național, în care limba minoritară este folosită numai în cercuri private, toate funcțiile oficiale fiind îndeplinite de limba majoritară.

Pe de altă parte, o limbă poate fi ausbau chiar dacă distanța față de limbile vecine este relativ mică. Este, de exemplu, cazul limbilor scandinave daneză, suedeză și norvegiană, între care există în mare măsură înțelegere reciprocă, dar constituie totuși trei limbi aparte după criteriile ausbau.

Conceptul ausbau este deosebit de important în cazurile în care varietățile locale dintr-o regiune întinsă formează un continuum dialectal. În asemenea cazuri, unde se termină o limbă și unde începe alta este mai mult o chestiune de ausbau decât de abstand. De exemplu, dialectele germane de jos (care cuprind și dialecte ale olandezei) sunt similare de o parte și de alta a unor porțiuni ale frontierei dintre Germania și Olanda; totuși, la nivel de ausbau, limbile standard olandeză și germană sunt net separate.

În unele cazuri s-au creat limbi ausbau din dialecte, cu scopul de a contribui la formarea unor națiuni. Este, de exemplu, cazul limbii luxemburgheze față de germană sau al limbii macedonene față de bulgară și de sârbă. Uneori, când o limbă ausbau a fost creată din motive politice, în condițiile unei distanțe foarte mici față de altă limbă, statutul de limbă aparte a varietății rezultate poate fi foarte controversat, ca în cazul limbii moldovenești față de limba română.

Limbile ausbau care pornesc de la aceeași limbă abstand formează un așa-numit „diasistem”.

Limbă-acoperiș[modificare | modificare sursă]

Este o varietate de limbă care servește ca limbă standard pentru mai multe dialecte, de obicei într-un continuum dialectal în care diferența dintre unele dialecte, separate geografic, este atât de mare, încât înțelegerea reciprocă este foarte dificilă. Un exemplu recent de limbă-acoperiș este limba romanșă (Rumantsch Grischun), elaborat de Heinrich Schmid în 1982 pentru dialectele foarte diferite ale limbii retoromane vorbite în cantonul Graubünden din Elveția. Germana standard și italiana standard sunt și ele limbi-acoperiș în oarecare măsură. Limba-acoperiș folosită pe teritoriul cel mai extins este limba arabă standard modernă, care unește vorbitorii numeroaselor dialecte arabe, foarte diferite între ele.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ "English Around the World - An Introduction", Edgar W. Schneider Cambridge University Press 2011, p. 18 (chapter 2, section 2.2). - "Lingviștii au ajuns azi la concluzia că distincția între limbi și dialecte este în mod esențial una politică (rezumată de popularul citat din linvistului idiș Max Weinreich care spunea că o limbă este un dialect c-o armată și-o marină de război). Forme de limbă vorbite în state naționale diferite sunt considerate de obicei limbi, precum daneza, suedeza sau norvegiana – chiar dacă ele sunt foarte similare și în mare parte reciproc inteligibile - în timp ce forme de limbă vorbite într-o națiune sunt numite de obicei dialecte - de exemplu cantoneza, kokkein și mandarina în China - deși ele sunt departe de a fi reciproc inteligibile."

Legături externe[modificare | modificare sursă]