Limba ladino
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
|
Limba ladino este un grai castilian vechi vorbit vreme de peste un mileniu de evreii din Peninsula Iberică , şi cristalizat şi conservat de ei în ţările de exil unde au ajuns după izgonirea lor de către regii catolici în 1492 (din Spania) si 1498 (din Portugalia) . Este cunoscută şi ca limba iudeo-spaniolă sau judezmo. Între evrei care au locuit în Oran în Algeria a circulat o formă de ladino numită tetuani - (după oraşul Tetuan de unde provenea ), iar în nordul Marocului o formă numită haketiye - influenţată de araba marocană.
Cărturarul Haim Vidal Sephiha face distincţie între ladino si iudeo-spaniola. După el, ladino - aşa numita iudeo-spaniolă calchiată -este o formă a cărei sintaxă e foarte influenţată de cea ebraică şi a servit mai ales la traducerea textelor liturgice şi religioase. Ea a fost prezervată mai mult în comunităţile sefarde din Anglia,America de Nord şi Olanda care au trecut mai repede la folosirea curentă a limbilor ţărilor de adopţiune - engleza şi respectiv, olandeza. În schimb, iudeo-spaniola "vernaculară" este limba vorbită , cu sintaxă romanică ca şi cea a spaniolei, şi care vreme de secole a fost folosită în familie şi în cartier de evreii sefarzi din Balcani,Turcia ,Palestina, Italia, şi de cei din Maroc, Algeria şi Egipt. Astăzi însă termenii de ladino si iudeo-spaniolă sunt in general consideraţi sinonimi. Vorbitorii de ladino - evreii spanioli şi portughezi se numesc evrei sefarzi sau s'faradim - dupa numele ebraic medieval al Spaniei - S'farad (ספרד). Limba ladino a fost vreme de cinci secole limba maternă a majorităţii evreilor din Turcia, Grecia, Macedonia, Bulgaria , Bosnia, de asemenea a unei părţi din evreii din Italia, Maroc, Egipt, Palestina , şi Siria. De asemenea, a fost intrebuinţată (cu rezervele menţionate de Vidal Saphiha) şi între evreii sefarzi din Anglia, Olanda, America de Nord , Caraibi (Curaçao, Trinidad , Porto Rico etc), Brazilia şi Mexic. În România evreii sefarzi au înfiinţat în secolul 15-16 primele comunităţi evreieşti , iar vechimea lor in ţară, apropierea limbii ladino de limba română şi numărul lor mai mic, a făcut ca ei să beneficieze mai curând de încetăţenirea individuală legiferată în România dupa independenţa la sfârşitul secolului al 19-lea. Circulaţia limbii ladino,( asemănător cu cea a limbii idiş , limba folosită în trecut de către milioane de evrei aşkenazi), a scăzut extrem de mult în urma pieirii multor comunităţi evreieşti (Grecia, Bosnia ,Olanda) în Holocaust, a trecerii la uzul ebraicei moderne în Israel şi la cel al limbilor oficiale ale diverselor ţări ale Diasporei (engleza, turca,franceza etc) In Israel limba ladino este vorbită de circa 100,000 persoane -majoritatea - evrei originari din Bulgaria, Turcia ,Grecia , şi de unii din evreii proveniţi din Maroc, Egipt, sau din comunităţile vechi sefarde din Ierusalim şi Galileea. In Turcia limba mai este vorbită de circa 8000 persoane , iar în Grecia de circa o mie. (Notă: Evreii de rit oriental ,definiţi mai corect ca 'evrei orientali ' - ebr. mizrahim - din ţările arabe, inclusiv Yemen si Irak, cei din Iran, Caucaz ,Asia centrală şi India sunt denumiţi şi ei în ultimul secol "sefarzi" în sensul larg, din cauza ritului lor liturgic asemănător sau identic cu cel al evreilor ieşiţi din Peninsula Iberică . În realitate , evreii sefarzi autentici (sau "sefarzi puri" - s'faradim tehorim sau "sameh tet" dupa literele ebraice iniţiale ale acestor cuvinte ) sunt cei care în cursul veacurilor au fost vorbitori de limbă ladino sau iudeo-spaniolă.
[modifică] Literatura în ladino
Literatura in ladino s-a dezvoltat încă în Spania , unde s-au tradus în această limbă mai ales scrieri religioase din ebraică şi arameică. Dupa expulzarea evreilor din Peninsulă Iberică, în noile ţări de adopţiune a crescut şi mai mult această activitate de traducere. Pe lângă traduceri ale Bibliei ebraice (Tanah) s-a tradus codexul juridic iudaic Şulhan Aruh (Shulkhan Arukh) (care deja în originalul ebraic conţinea câţiva termeni împrumutaţi din ladino sau din castiliana contemporană)., de asemenea scrieri didactice şi de morală ca de pildă Shevet Musar שבט מוסר. Creaţia cea mai importantă îin limba ladino este cartea cu caracter enciclopedic "Me'am lo'ez" "מעם לועז"- (titlul în ebraică - însemnând aproximativ "De la alţii adunate") a rabinului Yakov Kuli (Yaakov Kuli) din Istanbul, conţinând povestiri - midraşim - şi comentarii. Literatura laică în ladino a cuprins în principal romanse, balade populare transmise oral .De la finele secolului al 19-lea a început să se traducă în ladino şi literatură străină, mai ales franceză. De asemenea s-au scris cărţi în domeniul istoriei şi popularizării ştiinţei , ca de pildă "Istoria evreilor" în 13 volume. Au existat şi un număr de dramaturgi care au descris în piesele lor viaţa comunitară şi personaje din trecut.
Între cercetătorii limbii ladino s-au distins şi unii din Europa de est, precum Marius Sala în România, Iakov Malkiel in Ucraina, M. Gabinski în Republica Moldova.
Între figurile spirituale renumite ale iudaismului sefard care au activat în România se pot menţiona Moses Gaster, rabin şi filolog, ulterior şef rabin sefard (haham) al Angliei, rabinul Reuven Israel , rabin în Rodos, şi care a fost într-o vreme rabinul comunităţii sefarde din Craiova şi a lăsat (în ebraică) un material documentat asupra vieţii religioase în România şi rabinul Haim Enrique Bejarano care a lucrat ca profesor şi director al şcolii sefarde din Bucureşti, iar mai târziu a fost Haham başa al evreilor din Turcia. Oameni de litere si ziarişti ca Alexandru Vona (? - 2005 Paris), Raoul Siniol, Ezra Alhasid, muzicieni precum Clara Haskil , Filip Lazăr, Leon Algazi, Mauriciu Cohen Lânaru, Dan Mizrahi, Alexandru Mandi, editori ca Leon Alcalay, oameni de ştiinţă ca Jacob Levy Moreno, Nicolae Cajal, David Emanuel, oameni de teatru ca Alexandru Finţi, Moscu Alcalay s-au numărat printre personalităţile sefarde născute în România.
