Consoană

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Lingvistică
Lingvistică teoretică
Fonetică
Fonologie
Lexic
Gramatică
Morfologie
Sintaxă
Sintaxa propoziției
Sintaxa frazei
Semantică
Semantică lexicală
Pragmatică
Ortografie
Stilistică
Lingvistică aplicată
Sociolingvistică
Lingvistică computațională
Lingvistică cognitivă
Lingvistică istorică
Lingvistică comparativă
Etimologie
Lingviști

O consoană este un sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrîngere semnificativă a căii vocale, suficient pentru a produce o turbulență audibilă. Definiția simplistă (inexactă) conform căreia consoanele nu pot fi emise decît împreună cu vocale (de unde și numele, de origine latină), nu mai este folosită în lingvistica modernă.

În unele limbi există consoane, numite consoane sonante, care se pot comporta ca vocale, constituind elementul principal al silabei. De exemplu, în engleză cuvîntul "table" (masă) se pronunță /'teɪbl/, cu sunetul [l] avînd rol de vocală. (Pentru transcrierile fonetice vezi Alfabetul Fonetic Internațional.)

Moduri de articulare[modificare | modificare sursă]

  • Consoanele africate (sau semioclusive) sînt intermediare între cele oclusive și cele fricative, în sensul că încep cu o ocluziune și se termină cu o fricțiune. Simbolurile grafice pentru aceste consoane reflectă caracterul intermediar prin contopirea a două simboluri elementare, de exemplu [ʦ] începe cu un sunet similar cu [t] și se termină ca un [s].
  • Consoanele fricative sînt acelea la a căror pronunțare canalul fonator se strîmtează dar nu se blochează complet, astfel încît aerul se scurge pe toată durata emisiunii. Exemple: [s], [f], [h].
  • Consoanele lichide cuprind consoanele laterale și cele vibrante. Consoanele laterale (în limba română numai [l]) se articulează prin atingerea vîrfului limbii de alveolele incisivilor superiori, în timp ce fluxul de aer iese prin cele două deschizături lăsate de marginile limbii. Consoanele vibrante se realizează printr-o succesiune rapidă de închideri și deschideri ale canalului fonator, determinată de vibrarea părții superioare a vîrfului limbii (cum este cazul consoanei românești [r]) sau a altor părți de pe calea vocală.
  • Consoanele sonante se articulează cu o ușoară constricție în canalul fonator, mai mică decît în cazul fricativelor. Aici intră o serie de consoane și toate semivocalele. Exemple în limba română: [l] și [j].

Să știți că nu tot ce este aici este adevărat.

Locuri de articulare[modificare | modificare sursă]

  • Consoanele dentale se articulează prin apropierea vîrfului limbii de dinții incisivi. Exemplu: [θ]. Unele definiții numesc dentale și consoanele alveolare.
  • Consoanele palatale se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul gurii. Exemple: [c] (din chitară), [ç] (din hienă).
  • Consoanele velare se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. Exemplu [k].
  • Consoanele glotale se articulează prin îngustarea canalului fonator la nivelul glotei. În limba română singura consoană glotală este [h] din haină.

Surde și sonore[modificare | modificare sursă]

Numeroase consoane formează perechi, în care singura diferență dintre cele două consoane este că în articularea uneia corzile vocale oscilează, iar în cazul celeilalte nu. O astfel de pereche este cea formată din [z] și [s]. Aceste consoane sînt amîndouă fricative, amîndouă alveolare, dar în cazul lui [z] corzile vocale vibrează, în timp ce [s] este mai degrabă șoptită, cu corzile vocale în repaus. Această calitate se numește sonoritate. Consoanele la care coardele vocale intră în vibrație se numesc consoane sonore, iar celelalte se numesc surde.

Consoanele din AFI[modificare | modificare sursă]

Tabelul de mai jos cuprinde consoanele fundamentale din Alfabetul Fonetic Internațional. O serie de alte consoane apar mai rar în anumite limbi, dar ele nu au simboluri AFI dedicate.

  Consoane     Vezi și AFI, vocale. Editează   
Mod de
articulare
Loc de articulare
Bi-
labiale
Labio-
dentale
Dentale Alveo-
lare
Post-
alveo-
lare
Alveolo-
palatale
Retro-
flexe
Palatale Velare Uvulare Farin-
gale
Epi-
glotale
Glotale
Flux pulmonar
Oclusive p b t d ʈ ɖ c ɟ k ɡ q ɢ ʡ - ʔ -
Africate ʦ ʣ ʧ ʤ ʨ ʥ - -
Fricative ɸ β f v θ ð s z ʃ ʒ ɕ ʑ ʂ ʐ ç ʝ x ɣ χ ʁ ħ ʕ ʜ ʢ h ɦ
Sonante ʋ ɹ ɻ j ɰ - -
Vibrante ʙ r - - ʀ - -
Bătute ɾ ɽ - - - -
Fricative laterale - - - - ɬ ɮ - - - - - -
Sonante laterale - - - - l ɭ ʎ ʟ - - - - - -
Bătute laterale - - - - ɺ - - - - - -
Nazale m ɱ n ɳ ɲ ŋ ɴ - - - - - -
Flux glotal (explozive și implozive)
Oclusive explozive ʈʼ - -
Fricative explozive ɸʼ ʃʼ ɕʼ ʂʼ çʼ χʼ - -
Implozive ɓ ɗ ʄ ɠ ʛ - -
Flux velar (clicuri)
Clicuri centrale ʘ ǀ ǃ ǂ - - - - - - - - - -
Clicuri laterale - - - - - ǁ - - - - - - - - - -
Articulații multiple
Fricativă postalveolovelară: ɧ   Sonantă labiovelară: w   Fricativă labiovelară: ʍ   Sonantă labiopalatală: ɥ
Legendă:
Celulele gri corespund unor articulări considerate imposibile.
Celulele galbene corespund consoanelor din limba română.
Celulele crem indică alofone ale unor consoane din limba română.
În perechile de consoane, cea din stînga este surdă, iar cea din dreapta este sonoră.


Consoanele limbii române[modificare | modificare sursă]

Tabelul din secțiunea precedentă scoate în evidență locul consoanelor limbii române între cele ale altor limbi. O parte dintre consoane nu au decît varianta sonoră, ca de exemplu [m] și [r], deși în anumite situați se poate întîmpla ca aceste consoane să se desonorizeze. Alte consoane, precum [ʦ] și [h] au dimpotrivă numai varianta surdă. Din nou, există situații cînd aceste consoane se sonorizează.

Uneori, pentru același fonem există două sau mai multe alofone (moduri de pronunțare fizic diferite, dar cu funcții identice). De exemplu, fonemul /n/ se pronunță diferit în cuvintele ban și banc, corespunzînd transcrierilor fonetice [ban] și [baŋk]. Diferența este că în ban /n/ este o consoană alveolară, produsă prin blocarea și eliberarea fluxului de aer de către vîrful limbii pe alveolele dinților de sus. În cuvîntul banc, sub influența consoanei velare [k] fonemul /n/ se articulează într-o cu totul altă poziție, și anume în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea rădăcinii limbii de vălul palatului (spunem că se velarizează). Această diferență se marchează prin folosirea de simboluri fonetice separate. În mod similar fonemele /k/ și /h/ se pronunță diferit în funcție de sunetele învecinate.

Lista de mai jos dă exemple pentru fiecare sunet din tabelul de mai înainte.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • en Eric Armstrong's voice & speech source: IPA Consonants (demonstrații audio pentru consoanele de flux pulmonar din tabelul AFI)
  • en Eric Armstrong's voice & speech source: Non-Pulmonic Consonants (demonstrații audio pentru consoanele de flux velar și cele de flux glotal implozive și explozive din tabelul AFI)