Dubrovnik
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Dubrovnik | |
| — Oraş — | |
| Ţară |  Croaţia |
|---|---|
| Populaţie | |
| - Total | 43,770 (2.001) locuitori |
Dubrovnik (în italiană Ragusa, în română Raguza), populaţie 43.770 (2001) este un port şi una dintre cele mai proeminente staţiuni turistice de la Marea Adriatică în sudul extrem al Croaţiei şi centrul judeţului Dubrovnik-Neretva.
Dubrovnik a fost fondat prin unirea a două mici orăşele: Ragusa, iniţial Laus (numele vine de la cuvântul latin pentru stâncă) care era doar o mică insulă inatacabilă pe coasta de sud a Dalmaţiei, ce oferea adăpost pentru refugiaţii italieni din oraşul Epidaurum; şi Dubrava (denumit după cuvântul slavic dub care înseamnă stejar), o aşezare târzie a migratorilor slavi creată la poalele dealului Srđ. Strâmtoarea de mare dintre fortăreaţa Ragusa fost ştearsă treptat prin umplerea cu pământ de către croaţii dornici să fie acceptaţi în cetate: astfel oraşul corat Dubrava de sub pădure s-a extins spre poarta nordică a fortăreţei Ragusa, cea care se continua cu Stradone şi Piazza (astăzi Stradun şi Placa).
 |
Folosirea glagoliticului durează până la sfârşitul secolului al XV-lea, iar în unele regiuni de pe litoral, până la începutul secolului al XIX-lea.
Oraşul a fost fortificat, urmând să fie construite două porturi de fiecare parte a istmului. Comerţul său maritim a crescut, devenind singurul oraş-stat pe coasta de est a Mării Adriatice, care rivaliza cu Veneţia. În Evul Mediu Republica Ragusa era punctul de constituire şi plecare a Cruciadelor, inclusiv ultima cruciada (nefinalizată), a cărei tabere de grupare a fost la Timişoara. Sprijinit de comerţ prosper şi diplomaţia sa experimentată, Republica Raguzana a cunoscut un nivel remarcabil de dezvoltare în secolele XV şi XVI.
Loc al deschiderii renascentiste spre arte tipice italienilor, Raguza a atras şi format şi intelectuali croaţi, devenind implicit şi unul dintre centrele de dezvoltare a limbii croate. Raguza a fost locul natal a maimultor poeţi şi scriitorii bilingvi, ca Giovanni Gondolo, zis Ivan Gundulić şi Marin Držić. Notabili au fost şi pictorii Lauro, zis Lovro şi Vicko Dobričević, şi oamenii de ştiinţă ca Ruggiero Giuseppe Bosco, zis Ruđer Josip Bošković şi Marin Getaldić. Dacă folosirea alfabetului glagolitic la croaţii din interiorul teritoriului de azi durează până la sfârşitul secolului al XV-lea, în regiunile de pe litoralul Adriatic alfabetul latin nu a fost adoptat până la începutul secolului al XIX-lea.
Oraşul a fost condus de richissima şi culta aristrocraţie italiană, căsătoria între membrii celor trei clase sociale fiind strict interzisă. Şeful de stat al Republicii Raguza, chiar şi în timpul suveranităţii (suzeranităţii) veneţiene, a fost Rectorul (Cneaz în croată). Puterea adevărată pare a fi fost însă era în mâinile Consiliului nobililor italieni, la care foarte târziu după alipirea la Ragusa şi a oraşului croaţilor, a fost asociat (cu rol consultativ iniţial) şi consiliul croat (Vijeće).
Guvernul oraşului Raguza era liberal în vederi şi acţinue: a abolit sclavia în 1418 şi a devenit primul stat care a recunoscut independenţa nou-formatei ţări, Statele Unite ale Americii. Vechiul steag al oraşului conţine cuvântul Libertas (libertate), iar la intrarea în fortăreaţa Laurenţia Lovrijenac, amplasată în afara zidurilor oraşului, se află inscripţia Non bene pro toto libertas venditur auro, Nu e bine să fie vândută libertatea, pentru tot aurul.
Patronul spiritual al oraşului este martirul Sfântul Blasiu (Sveti Vlaho în croată). Statuile sale sunt amplasate în incinta oraşului, care în fiecare vară se organizează mari procesiuni, pentru că are o importanţă similară cu cea a Sfântului Evanghelist Marcu pentru Veneţia.
Din 1979, vechiul fortăreaţă a Republicii Raguza este pe lista patrimoniu mondial al UNESCO.
[modifică] Galerie de imagini
 Dubrovnik |
 Dubrovnik |
 Dubrovnik |
 Dubrovnik |
 Dubrovnik |
 Dubrovnik |
 Dubrovnik |
